duminică, 16 iulie 2017

liniști de ape -
cresc ramuri înlăuntru
crăpând tresăriri



miercuri, 12 iulie 2017

silabe

am întâlnit o femeie
care trăiește într-o poezie
o înconjoară ca o coajă de ou
densă, rotundă, strălucitoare
pe interior are pictată lumea
uneori iese în afara ei
și pipăie ca un melc
cu degetele umede
dejurîmprejurul


duminică, 9 iulie 2017

Iepurele cu corn

Iepurele desfăcu cu nerăbdarea cutia de sardine și lipăi buzele.
Îi era o poftă nebună. Rupse o bucată și o plimbă cu limba de jur împrejurul gurii așa cum gospodinele plimbă pensula cu ulei prin tava ce așteaptă aluatul. Mmm… era bun.
Desfăcu peștele în două și tacticos desprinse șira spinării pe care o lăsă peste capacul metalic. Nasul mic tremura întruna ca aripile unui colibri.
Auzi, n-ai cumva niște lămâie?! Ar merge tare bine cu sardinele – îl întrebă pe cărăbușul cu corn care tocmai trecea prin apropiere în drum către casă. Cărăbușul se opri și îi întinse o jumătate de lămâie din care iepurele stoarse pofticios din belșug peste carnea roză.
Viața ne obligă să ne depărtăm de noi înșine și să căpătăm forme care nu întotdeauna ni se potrivesc - mormăi cărăbușul cu corn ca pentru sine, dând impresia că vrea să se îndepărteze. Ba mai mult – reluă el – persistând în a fi ceea ce alții vor să vadă, tindem să ne pierdem contururile reale.
În ciuda celor scrise pe Wikipedia despre vârsta cărăbușilor cu corn, cel ce i se adresa iepurașului era bătrân, foarte bătrân. Și foaaaarte înțelept.
Iepurele se opri din mestecat și își privi rușinat blănița. Cărăbușul cu corn avea dreptate. Își duse lăbuțele la ceafă și-și dezbrăcă pedant blănița ca pe un mantou de damă pe care îl aruncă în iarbă. Își privi cu încântare noua coafură, creață și tărcată și se aplecă să-și mănânce în continuare sardinele.
E nevoie de curaj pentru a fi pe de-a-ntregul ceea ce suntem – mormăi cărăbușul cu corn din nou, părând că se adresează mai degrabă firului de iarbă decât vreunei vietăți din apropiere, dar privind cu coada ochiului drept spre mieluț, în timp ce stângul era umbrit de cornul uriaș.
Iepurele se opri iar din mâncat și-și cercetă atent blănița de miel. De fapt ce iepure, că era un miel în toată regula. Îi plăcea blănița, era curată și moale și creață. Nu-i plăceau însă cărăbușii cu corn, în special fiindcă se hrăneau cu rădăcini de plante, plante care în cele din urmă se uscau și mureau, dar mai ales pentru că nu le plăceau sardinele. Cel din fața sa părea însă cu totul aparte.
Mieluțul clipi de câteva ori tremurat ca un fluture pe floare și ducându-și copitele la ceafă își smulse blănița. Apoi fără să se mai uite în jur termină tot ce mai era în cutie. Mulțumit, se așeză cu burta la soare lângă o tulpină de brusture și adormi.

O picătură de ulei se anina de vârful cornului, strălucind în soare.


sâmbătă, 1 iulie 2017

arcuire

aşezăm migălos zilele una lângă alta
ca plăcile de gresie
peste liantul bine întins
mate, curate
fără colţuri ciobite
fe ştergem cu dosul palmei
şi ne aplecăm iar...

eu o să mă întind peste ele
ca o blană de lynx,
- îmi spui la prima pauză -
tu păşeşte-mă!


joi, 22 iunie 2017

vise

ea nu-și pune busuioc sub pernă
cum fac celelalte ca să-și afle ursiții
ea pune o șosetă
ca să viseze drumuri
multe, șerpuitoare și lungi
și pași împletiți ca firul de mărțișor
iar la capătul lor
precum o cupă de mac
în sfârșitul de lujer
o cameră scundă ca pentru pitici
în care doarme o fată
cu o șosetă ascunsă sub pernă
visând drumuri zâmbite
cu pași împletiți


duminică, 18 iunie 2017

intersecție semaforizată

te privesc în fiecare dimineață
de la înălțimea etajului 9 în care stau
cu coatele sprijinite pe pervaz
și bărbia în palme
cum traversezi zâmbind strada

cel mai tare mă bucur
când semaforul e roșu
iar tu te oprești la marginea bordurii
ca și cum acela ar fi capătul lumii
îți rotești ochii de câteva ori
de-a lungul marginii drepte a universului
apoi îți ridici privirea îmbujorată
spre mine…


vineri, 16 iunie 2017

urme

ca un hoț mă furișez pe urmele tale
iau cartea pe care tocmai ai lăsat-o la bibliotecă
și-ți dezlipesc din paginile ei
precum timbrele de pe scrisorile de dragoste
degetele
pentru a le dărui apoi
mereu câte cinci
obrajilor mei
mângâieri