sâmbătă, 22 martie 2008

Jumatati

Daca femeia si barbatul sunt doua jumatati ale aceluiasi intreg care urmaresc continuu sa se reintregeasca, cum sa face ca ne cautam atat de putin timp jumatatea si intr-un cerc atat de restrans. Cat timp ne cautam jumatatea? Un an, doi, cinci, zece… O cautam in jurul casei, in cartier, la servici, in orasul in care traim… Ce sanse sunt sa o gasim intre o suta, o mie, zece mii de cunoscuti sau prieteni si prieteni ai prietenilor, cand in lume sunt miliarde de jumatati tanjind dupa intreg?! Putem stii macar ca traim in acelasi univers temporal?!

Ne putem gasi vreodata cu adevarat jumatatea?

10 comentarii:

madelin spunea...

Oare spatiul in care ne nastem este predestinat si, poate, de aceea? Altminteri da, pare atat de limitat orizontul. Si ne mai limitam si singuri, unde mai pui...

mosu spunea...

o floare virtuala primului meu comentator; bun venit
sigur, am exagerat putin cu miliardele, desi cu globalizarea asta orice e posibil; de altfel am intalnit multe perechi care s-au nascut la mii de kilometri departare (in general nord-americani si asiatice)
povestea cu jumatatile este foarte frumoasa ….. din pacate sansele sa aiba un happy end sunt mici……

Vlad Stroescu spunea...

Io am fost mereu de părere că sistemul ăsta grecesc cu jumătăţile e eronat. În primul rând, ar însemna că dragostea e fundamental egoistă, fiindcă, ne-am îndrăgosti strict pe baza unor caracteristici personale. Al doilea, pentru că complementaritatea nu funcţionează decât rareori. De exemplu, bărbaţii care care merg la muzee vor prefera femei care merg şi ele la muzee, deşi asta ar fi redundant în anatomia întregului astfel constituit. Cuplurile nu sunt predestinate, ci, tocmai, miracolul e că un cuplu e ceva nou şi uimit, în lumea asta foarte veche .
Calde salutări.

mosu spunea...

Vlad
Putem vorbi despre o abordare pragmatica si despre una poetica in analiza acestei alchimii a sufletelor. De fapt intrebarea pe care am ascuns-o pe undeva pe acolo dar nu stiu cat se vede este: “avem cu adevarat fiecare cate o jumatatea ratacita undeva in lume?” Raspunsul poetic este DA, iar cel pragmatic NU. Probabil 90 % dintre tineri ar raspunde DA, in timp ce pe de alta parte oamenii mari, chiar foarte mari, spun ca dragostea nici nu are de-a face cu sufletul ci doar cu……..chimia (vezi luliberina, vasopresina, oxitocina, endorfine).
Multumesc de vizita. Te mai astept.

Cea Care Se Joaca spunea...

eu raspund NU, pentru ca daca as raspunde da, desi sufletul meu e foarte poetic, n-ar defini decat cautarea... Dar raspund NU, nu avem o jumatate exterioara undeva in lume... puteam avea doar o sansa exterioara de a intalni pe cineva care sa ne dea raspunsurile PERFECTE suficient timp cat ca noi sa...

mosu spunea...

"putem avea doar o sansa de a intalni pe cineva care sa ne dea raspunsurile PERFECTE" :)
da, un fel de mimetism, o adaptabilitate la o realitate ce nu poate fi nicicand concreta ci doar cautare…

Cea Care Se Joaca spunea...

da, un fel de mimetism.. dar poate fi si concret... o adaptabilitate la realitatea celuilalt prin vointa si constiinta astfel incat... se completeaza "intregul"... senzatia este orgasmatica in momentul completarii... ca se petrece la nivel sexual, sufletesc, mental sau spiritual... rezultatul este acelasi ca procedura, diferit doar calitativ in functie de nivel. Noi de fapt cautam "orgasmul" acesta, nu "jumatatea"... :).. credem ca celalat e cheia...si da! pana la un punct este o cheie buna daca stim s-o folosim... dar adevarul e ca putem gasi si in noi o cheie mult mai eficienta, care deschide mult mai multe usi :)

mosu spunea...

:) mmm… interesant ce spui; deci tu crezi ca nu atat intregirea neintregului creeaza senzatia de multumire si de placere ci “cuplarea” cu toate aspectele ei si cu toate fazele ei pre, punctuala si post si ca atentia ar trebui pusa pe calitatea procesului si nu neaparat pe cautarea “iluzorie” a jumatatii… foarte interesant punctul de vedere…
cat despre posibilitatea de a putea deschide aceleasi usi dar cu alta cheie, a noastra, mmm…. am unele indoieli ca acea cheie de care vorbesti ar putea deschide usa implinirii; amestecul acela osmotic de fluide, de cuvinte si de necuvinte care ne umple toate capilarele goale si uscate nu se poate realiza in orice conditii; eu cred ca e nevoie de cineva anume (asta nu inseamna neaparat de “unica jumatate” ci doar potrivit) pentru ca lucrul acesta sa se intample; putem avea noi oricat de multe chei precum temnicerul din Turnul Pacatelor si tot nu vom putea deschide usa aceea; e ca o priza atipica cu o suta de mii de conectori, e de ajuns ca doar unul sa nu faca contact si… nu avem nici o punere sub tensiune… :))

sonia rauss spunea...

Parere: daca ne-am cauta fiecare, cu adevarat jumatatea, am fi o lume de calatori. Fiecare ar porni la lung drum, cu bocceluta in spate, intr-o calatorie care ar trebui sa se incheie in fata celui pe care il simtim a fi cel cautat. Am gasi, ici si colo, in drumul nostru, casute de poveste, mici si discrete, unde isi tes povestile lor, cei cativa dintre fericitii calatori. Dar noi nu ne cautam jumatatea. O asteptam. Asa s-a nascut senzatia de nefericire, tristetea. Rareori se intampla sa se ciocneasca doua jumatati perfecte.
Ma rog penru acestia din urma sa aiba intelepciunea si puterea de a se recunoaste si ramane impreuna.

mosu spunea...

eu cred ca niciodata nu se intalnesc doua jumatati perfecte;de aceea trebuie sa avem intelepciunea si puterea de a tine cat mai strans unite lipite doua jumatati care macar sa apropie de ceea ce-i lipseste celeilalte pentru a deveni intreg...