joi, 17 aprilie 2008

Asta nu e primǎvarǎ!

Nu ştiu dacǎ e vorba de obişnuinţǎ sau mi-am clǎdit singur o imagine a primǎverii, dar lunile acestea din urmǎ nu seamǎnǎ deloc cu ceea ce mǎ aşteptam eu de la o primǎvarǎ adevǎratǎ.
Primǎvara o asociez întotdeauna cu o explozie. O explozie a naturii, a verdelui, a florilor, a cântecului. Mǎ aştept sǎ mǎ loveascǎ suflul acesta al exploziei, sǎ mǎ înţepe ochii de verde, sǎ mi se înfunde nǎrile cu parfumul florilor şi urechile cu cântecele pǎsǎrilor, sǎ mǎ ia cu ameţeli. Mǎ aştept sǎ zboare pe lângǎ mine aşchii de vrǎbii, şrapnele de guguştiuci şi bucǎţi mici, rotunde ca roiurile de albine. Mǎ aştept sǎ mǎ pocneascǎ dupǎ ceafǎ, sǎ mǎ rǎstoarne pe spate şi sǎ mǎ lase lat în iarbǎ… cu ochii în soare.
Dar nuuu…… primǎvara asta nu a fost deloc aşa. A dat într-o zi colţul pe dupǎ casǎ, a aruncat un vǎl de soare peste strǎzile oraşului care s-a risipit ca o zǎpadǎ de mai, a scormonit un pic pǎmântul cu ghearele şi a eliberat câteva lujere firave de floare, apoi s-a postat la marginea grǎdinii ca şi cum i-ar fi fost fricǎ sǎ intre. Nici tu duduit de verde, nici tun vârtej de culoare, nu tu alai cu cântec, nimic… Copacul cu vrǎbii din faţa casei s-a scuturat de tot de atâta vânt, vreo doua trei dintre ele iţindu-se printre crengile descǎrnate cu penele umflate ca niste buhai de baltǎ, încercând timid un ciripit, acoperit repede de motoarele maşinilor şi de ploi. Plouǎ mocǎneste, mǎrunt şi des, de zici cǎ a rǎsucit cineva calendarul şi acuşi acuşi vine iarna. Recunosc, mǎ ia uneori cu ameţeli, dar asta nu din cauza primǎverii, ci din cauza norilor care se depǎrteazǎ greoi şi nu ca sǎ lase loc soarelui ci doar altor nori şi mai burtoşi.
Cât despre primǎvarǎ, se târâie pe burtǎ, înaintând încet încet şi legǎnându-şi fundul dolofan exact ca pisica vecinului când se pregǎteşte sǎ prindǎ vrǎbiile venite sǎ ciuguleascǎ firimiturile de pâine din curte…


Update (18 aprilie)
m-am cam grǎbit cu postul de ieri; vremea asta nǎbǎdǎioasǎ şi-a arǎtat azi una din cele mai frumoase feţe şi mi-a dat una peste ceafǎ de-am vǎzut stele verzi, sǎ mǎ învǎţ minte altǎ datǎ sǎ mai vorbesc neîntrebat.

Niciun comentariu: