joi, 10 aprilie 2008

Mr Muscolo si Bunul Simt

Aud zilnic tot felul de discutii despre ce trebuie facut ca sa ridicam nivelul de trai, despre ce trebuie sa facem ca sa imbunatatim nivelul de educatie, sa crestem productivitatea muncii, sa imbunatatim starea de sanatate a populatiei, sa reducem poluarea. Tot felul de oameni care au sau nu au habar despre ceea ce vorbesc apar pe ecran sau la coltul blocului cu solutii care mai de care mai istete sau mai fanteziste. Probleme mari sau mici, de interes local sau general, cu implicatii majore sau simple baloane de sapun sunt dezbatute cu aplomb zilnic. Solutia pentru toate este una. Bunul simt. Din nefericire aceasta solutie nu se aplica niciodata pentru ca inainte de toate sunt interesele. Personale, de grup, de breasla, politice, roz, albastre, bleumarin, mari, medii, mici ... Si doar la urma, mic si negru, nebagat in seama, mototolit, terfelit, imbacsit, cu voia dumneavoastra bunul simt.
Uite de exemplu ultima tema majora de discutii din mass-media ultimelor luni: “taxa auto”. Guvernul incearca din rasputeri sa ne convinga cat de utila este pentru prevenirea poluarii taxa asta. Poate ca este, poate ca nu este. Dar mai marii tarii ar trebui inainte de toate sa ia masuri de bun simt in ceea ce priveste poluarea, astfel incat orasele sa nu mai puta, gunoaiele dintre blocuri sa nu mai ajunga la etajul unu, campurile sa nu mai fie pline de pungi de plastic si hartii de zici ca am trecut la culturi avansate tehnologic si maine poimaine mergem la cules de caiete si pahare din plastic, caile ferate si soselele sa nu mai fie insotite de doua “trotuare” late de ambalaje, peturi si hartii aruncate pe geam, iar pasul nostru de zi cu zi sa nu-si mai caute cu greu locul printre chistoace si pachete de tigari sau rahati de caine Pana cand guvernul nu va face ceva concret pentru a depolua zonele afectate despre care vorbeam, taxa auto este din punctul meu de vedere doar ipocrizie.
In concluzie, utilizati Bunul Simt. Este un fel de… Mr Muscolo. Desfunda orice. Trebuie doar folosit.

Niciun comentariu: