marți, 15 iulie 2008

Ordonarea haosului şi efectul fluturelui sau despre perfecţiunea imperfecţiunii

Haosul a fost dintotdeauna identificat cu neorânduiala, cu nemǎrginirea, cu starea de dezordine primordialǎ a materiei. Dar în 1961 haosul a fost pentru prima oarǎ creat artificial în laborator. Întâmplǎtor, ca multe alte mari descoperiri ale omenirii.
Edward Lorenz, un asistent universitar de la MIT, specialist în meteorologie, încerca sǎ punǎ la punct un program de calcul bazat pe 12 ecuaţii matematice pentru a face predicţii meteo. Într-o bunǎ zi pe când rula programul pentru test, din grabǎ a introdus în locul uneia din variabile cu valoarea 0,506127, o valoare pe care a aproximat-o la 3 digiţi 0,506. Surpriza a fost imensǎ când a vǎzut rezultatele afişate de calculator în urma rulǎrii programului. În locul unei curbe uşor modificate faţǎ de cea anterioarǎ, Lorenz a observat cǎ rezultatele lui o luaserǎ razna cu totul, iar graficul obţinut, respectiv predicţiile meteorologice, arǎtau total diferit faţǎ de cele dinainte. Şi astfel a fost creat ştiinţific haosul.
În 1963 Lorenz face cunoscute rezultatele descoperirii sale într-o lucrare prezentatǎ la New York Academy of Science, în care menţioneazǎ “one flap of a seagull's wings could change the course of weather forever”. Ulterior, pentru ca mesajul sǎ fie mai poetic pescǎruşul a fost înlocuit cu fluturele iar scala lǎrgitǎ un pic şi astfel a apǎrut “the butterfly effect” la prezentarea pe care Lorenz o face în 1972 în faţa membrilor American Association for the Advancement of Science din Washington. Optsprezece ani mai târziu, Robert Redfort rostea în filmul “Havana” o replicǎ ce avea sǎ devinǎ chiar mai cunoscutǎ decât concluzia lui Lorenz: "A butterfly can flutter its wings over a flower in China and cause a hurricane in the Caribbean”.
Pornind de la aceastǎ descoperire cercetǎtorii au întors pe toate feţele problema transformând-o în “teoria haosului”. Mulţi oameni de ştiinţa considerǎ teoria haosului alǎturi de teoria relativitǎţii şi mecanica cuanticǎ, descoperirile teoretice ce au revoluţionat ştiinţa secolului XX. Şi deşi ea poartǎ numele de “teoria haosului” şi concluzioneazǎ cǎ o variaţie cât de micǎ într-un sistem dinamic neliniar precum cel meteorologic poate genera o perturbare haoticǎ majorǎ, adepţii acestei teorii încearcǎ sǎ demonstreze exact contrariul. Cǎ nu existǎ haos. Cǎ nimic nu e întâmplǎtor. Cǎ oricât de imprevizibile, de lipsite de sens şi de logicǎ sunt formele şi manifestǎrile ce ne înconjoarǎ, totul se structureaza pe sisteme liniare, logice, ordonate dar care sunt puse în scenǎ de un set de decizii primare extrem de sensibile, de labile.

Niciun comentariu: