joi, 7 august 2008

Cum sǎ recunoşti o dragoste mare

Vorbeam cu Madelin despre flirt şi la un moment dat se întreba “cum începe o dragoste mare”. I-am promis cǎ mǎ gândesc şi o sǎ încerc o pǎrere.
Deci… cum începe o dragoste mare?! În primul rând trebuie sǎ lǎmurim ce este aceea o dragoste mare. O dragoste mare este acel basm pe care nu l-ai trǎit încǎ, dar în care te visezi cu ochii deschişi, este Fǎt Frumosul pe cal alb care îşi plimbǎ poveştile atât de aproape de gene, dar niciodatǎ aproape de suflet.
O dragoste mare nici nu începe şi nici nu se terminǎ. Este ca o loviturǎ de ghilotinǎ peste un gât subţire de balerinǎ. E scurtǎ, fulgerǎtoare. Loveşte atunci când te aştepţi mai puţin, fǎrǎ sǎ ştii, fǎrǎ sǎ te poţi pregǎti. Ar trebui sǎ doarǎ, sǎ suferi, dar nu simţi decât o amorţealǎ, o fierbinţeala care îţi cuprinde întâi tâmplele pentru ca apoi sǎ se rǎspândeascǎ în tot corpul. Pentru o fracţiune de secundǎ te fulgerǎ o durere crudǎ ca o lamǎ de cuţit cǎutând înlǎuntrul, apoi endorfinele îşi fac efectul şi simţi doar cǎ pluteşti. Te trezeşti cu inima în palme şi nu mai înţelegi nimic, dar nici nu mai vrei sǎ înţelegi.
O dragoste mare nici nu începe, nici nu se terminǎ. Este doar autocombustie. O flacǎrǎ uriaşǎ apǎrutǎ din nimic şi dispǎrutǎ niciunde. Doar o patǎ neuniformǎ ca o inimǎ pârjolitǎ indicǎ faptul cǎ acolo a avut loc o teribilǎ ardere.
O dragoste mare nu dureazǎ nici mult nici puţin. Cât o alunecare de pleoapǎ. Durata ei nu se poate mǎsura în secunde. E un alt spaţiu, un alt sistem de referinţǎ, alte unitǎţi de mǎsurǎ. Şi apoi… nimeni n-a povestit niciodatǎ nimic despre o dragoste mare, pentru cǎ ea dispare ca un foc orbitor de artificii din care nu mai rǎmâne decât un pumn de cenuşǎ şi unul de amintiri. Iar dragostea cea mare continuǎ sǎ fie cea pe care n-ai trǎit-o încǎ…

37 de comentarii:

francesca spunea...

wow!

mosu spunea...

buna francesca; ma bucur ca ai trecut pe aici;
am insa o mica nelamurire referitoare la comentariul tau; wow cat? mai precis... wow ce? de fapt... wow cum? :)
te mai astept...

francesca spunea...

Ah, scuze. Pentru mine 'wow' e ceva de bine. Asa ma manifest eu uneori cand imi place ceva. :)

Toate cele bune!

madelin spunea...

Eu ma gandeam la o dragoste mare impartasita.
Ca de inimi parjolite si zdrobite si de pumni de cenusa si amintiri avem ce povesti, eheei... Probabil ca da, o dragoste mare nu poate fi perceputa decat exact asa, cu cutremure, tsunami si flacari (oare de ce distrugatoare?). Eu cred ca dimpotriva, o dragoste mare adevarata e aceea care nu distruge si cladeste. Incepe cu fluturi in stomac, continua cu fal-fal de aripi de ingeri si, da, nu se termina niciodata. Nu te loveste neaparat din prima. De ce sa fie flirtul exclus din ecuatie?
Insa, da, sunt si eu de acord intr-o privinta: o dragoste mare e mereu cea care va sa vina...

FindingNemo spunea...

cutremure...tsunami...flacari...deja ma simt ca intr-un film de actiune. Ce spui de "Podurile din Madison County"? E fara cutremure...si totusi e o poveste a unei mari iubiri..

madelin spunea...

Mea culpa, am zis numai impartasita. De fapt ma gandeam la o dragoste mare impartasita si traita pana la capat (care capat?).
"Podurile din Madison Country" e unul dintre filmele mele de suflet (subiectiva fiind eu la greu). Dar, vezi tu, sa inteleg de aici (sau din Romeo si Julieta) ca o dragoste cu happyend nu e mare? Iar podurile are ceva cutremure si flacari, numai ca interioare...

madelin spunea...

Ultima mea propozitie suna cam dezacordat asa. Se intelege: podurile as in *Podurile din MC"

FindingNemo spunea...

Nu stiu.Eu nu le vad ca pe niste cutremure ...apropos de PMC. Melancolie, tristete, da. Probabil eu o admir pentru puterea ei.
In toate marile povesti de dragoste citim sau vedem doar combustia cea mare...si eu intotdeauna m-am intrebat oare ce se intampla mai departe. Cutremurele de la inceput te fac sa traiesti cu o intensitate nebanuita, e ceva extraordinar , dar..ar trebui sa fie 15% din tot. Puterea de a merge pana la capat , si ceea ce se intampla dupa e marea poveste,si marea incercare. Eu zic ca partea aceea e marea dragoste, dar suntem conditionati de literatura si de noi insine, suntem avizi dupa senzatii care ne fac sa simtim ca traim si suntem importanti.[nu ma gandeam la Francesca si Robert, ci in general].

mosu spunea...

despre dragoste se poate vorbi mult si fiecare vede lucrurile in felul sau; de aceea nu incerc sa va conving ca ceea ce spun eu e corect ci doar incerc sa prezint viziunea mea asupra subiectului.
analizand un pic punctele voastre de vedere as putea spune ca exista o dragoste domestica si una salbateca; exista o dragoste cultivata, crescuta, dospita… o dragoste care depinde de mediul de cultura, de mana care o ingrijeste, de soare, de cer…; si exista o dragoste salbateca sa-i spunem, dragoste in esenta pura si atat; nu depinde de nimic, e doar dragoste; ba… daca stau bine sa ma gandesc, nu vine chiar din neant; exista undeva o tesatura subtire ca panza paianjen, pe care insa nu o vezi, nu stii cand s-a infiripat, nu are consistenta si nici forma; poate nici nu s-a tesut in lumea prezenta ci intr-una anterioara…; eu despre aceasta vorbesc.
doi oameni se pot iubi pana la adanci batraneti dar eu zic ca iubirea aceea salbateca care i-a adus aproape nu dainuie atat, ci se domoleste ca un foc in inima padurii si se transforma in jaratec palapind rosiatic
iubirea insemana inainte de toate placere, acei fluturi in stomac, acel falfait de aripi de inger, dar eu cred ca iubirea salbateca insemana mai mult durere, scrasnet; fiecare sarut te ridica in al noualea cer, dar fiecare secunda in care el iti lipseste te coboara in groapa marianelor…; fiecare privire te invaluie ca intr-un nor de opium in care te pierzi imbatat, dar fiecare zi in care iti lipsesc ochii iubiti sunt ca o calatorie cu velierul pe marea infuriata
o iubire poate incepe desigur cu un flirt, poate continua cu o prietenie sincera si se poate sfarsi la adanci batraneti, dar ea nu cred ca are intensitatea acelei iubiri care iti arde maruntaiele la o simpla atingere, care te rostogoleste ca intr-un mountain rousse intre cer si pamant doar sorbindu-i cuvintele
stiu viziunea mea are ceva apocaliptic, dar eu despre ea vorbesc, despre acea iubire care are ceva apocaliptic, ceva ce nu se poate descrie, se poate doar trai…
@ madelin
despre o dragoste impartasita vorbeam si eu; cat despre “traita pana la capat… J buna intrebare “care capat?”… dragostea despre care vorbeam eu nu are capat dupa cum explicam… ea se poate transforma in jaratec sau se poate stinge cu totul si transforma intr-un fulg de cenusa ca si cum n-ar fi fost…
desi pare o dragoste distrugatoare… nu e nimic distrugator in ea; de fapt ea nici nu cladeste nici nu distruge, nici nu incepe nici nu se termina; asa cum spuneam vorbim despre lumi diferite, despre un alt sistem de referinta, despre alte unitati de masura;
si da, ai dreptate… e vorba doar despre trairi interioare….; nu sunt nici cutremure, nici parjoluri, nici flacari, dar dragostea te face sa le simti ca si cum ar fi….
@ findingnemo
eu nu cred ca am vazut nicaieri si nici nu am citit nimic despre “combustia cea mare”; eu asta incerc sa spun ca ea nu poate fi decat traita, nicidecum explicata;
foarte interesant ce spui insa despre dragostea de dupa “marea ardere”; “Cutremurele de la inceput te fac sa traiesti cu o intensitate nebanuita, e ceva extraordinar , dar..ar trebui sa fie 15% din tot. Puterea de a merge pana la capat , si ceea ce se intampla dupa e marea poveste,si marea incercare”
e foarte frumos ce spui; despre capacitatea de a-ti controla sentimentele si a le canaliza, de a le stapani si de a le amplifica atunci cand e nevoie; si spui ca de fapt adevarata forta a iubirii aici se vede; da, e frumos ce spui si cred ca ai dreptate;
oricum sunt lucruri diferite; dragostea despre care vorbesc eu este una exploziva, incontrolabila, irationala, pe cand tu vorbesti despre dragostea rationala, palpabila, constructiva… dar mai este aceea dragoste sau se tranforma mai degraba in prietenie, in camaraderie?!

francesca spunea...

Eu cred că ‘marea dragoste’ este ceva intangibil şi vine din dorinţa omului de a experimenta trăiri ireale. O dragoste de vis presupune perfecţiune, imposibil de atins, poate doar la nivel mental. Suntem ancoraţi prea adânc în realitate, în material, în ciuda naturii noastre duale: material-spiritual.
Marea dragoste ar fi ‘fructul oprit’ dorit şi niciodata avut.
O mare iubire s-ar putea naşte doar virtual şi să rămână în stadiul de imaginar cu mii şi mii de necunoscute, după părerea mea...

mosu spunea...

@ francesca
asa cum spuneam fiecare vede lucrurile in felul sau si fiecare are dreptate
e interesanta si viziunea ta (opusa celei a lui findingnemo): marea dragoste = dragostea perfecta, dragostea care nu exista, dragostea pe care o visam si dupa tanjim tocmai pentru ca stim ca n-o sa o avem niciodata;
si totusi….. dragostea de care vorbesc eu exista; nu este ireala, nu este virtuala; nu o putem chema, nu o putem indeparta; se naste ca un vartej de aer rascolit de copita de ciuta la marginea padurii pentru ca apoi, apropiindu-se de suflet, sa devina tornada in toata legea, sa te rupa de lume, sa te ridice la cer, apoi sa te coboare in hauri, sa te rascoleasca, sa te ravaseasca, sa te amestece cu iarba si cu frunze, cu bucati de pamant si de cer…
nu dureaza nici mult nici putin dragostea asta, doar cat o clipire de pleoapa….; uneori lasa urme ca o cicatrice de arsura; alteori deloc, doar un gand ca un vis…
si nu loveste pe toata lumea….

madelin spunea...

Mosule, Mosule, cum le stii tu pe toate! *oftat adanc*.
Salbatecul ala nomad, pe care il am prin vene, bine ascuns...

Francesca, imi dai voie sa te citez? Chestia de ai zis-o tu mi se invartea si mie prin sinapse dar nu se aseza odata pe fagas...

francesca spunea...

Desigur Madelin, poţi să mă citezi, nu e nicio problemă. :)
Mă bucur dacă ai găsit ceva interesant în ceea ce am scris eu.

miru be spunea...

păcat că nu v-aţi născut prin o mie opt sute şi ceva.probabil aţi fi fost un scriitor de excepţie.

mosu spunea...

spune-mi mosu mirube, nu-mi mai vorbi la persoana a doua; unul din avantajele lumii asteia virtuale este ca oamenii nu au chip; si deci nici varsta; nici sex; nici nationalitate; sunt doar un ghemotoc de cuvinte
eiiii… scriitor mare n-am ajuns; da sa vezi ce frumos povestesc la nepoti…

windwhisperer spunea...

he he he, mosule !! gandul iti flutura ca pletele negre de nomad si rasuna  ca salbele tigancilor  !!   E o dragoste mare...si  "in sir de margarite" :):)  respect ! j.

mosu spunea...

le zici bine suspinatorule; si chiar ma intrebam daca ai o umbra sau esti doar un spiridus al soaptelor planand intre o adiere de vant si alta cu aripi transparente si aruncand din fluierul fermecat franturi de cantec inspre bietii pamanteni
inca nu ma dumirii
in schimb apasai mai tare bisturiul pe o soapta si vazui cu o oarecare mirare ca de fapt esti suspinatoare nu cum crezui eu…. (sa nu ma intrebi de ce crezui asa, ca nu stiu sa spun)
numai bine

still mi spunea...

O dragoste mare este un cerc si, da, cercurile exista. Si asta raspunde si la intrebarea lui Madelin cu "care capat".

mosu spunea...

stiu!; mimi crede ca exista dragoste mare, mare ca o luna rotunda si galbena, cum este in noaptea asta; si cand o s-o gaseasca o s-o faca cerc si o s-o rostogoleasca prin pajisti cu branduse primavara, apoi prin cele cu narcise, spre toamna o sa ascunda printre petuniile mari iar iarna… iarna o s-o faca fular oamenilor de zapada; si tot asa intr-un sir nesfarsit pana la capatul zilelor;
din pacate cercul nu exista, el este doar o iluzie pentru a ne pastra intr-un contur al fericirii; nu exista perfectiune si nici cerc; toate au un sfarsit si-n orice statuie de bronz exista nimicnicii……
dar sa nu-i spui!; ssssst…….

Finding Nemo spunea...

stiu stiu ce spui. dar eu incerc sa fiu cu picioarele pe pamant si cu capul in nori.eu le vreau pe amandoua si nu se poate.dragostea "care iti arde maruntaiele la o simpla atingere, care te rostogoleste ca intr-un mountain rousse intre cer si pamant" trebuie sa ramana o amintire ca sa fie asa. nu isi are locul in lumea in care traim. se stinge cu durere si asisti neputincios la asta. mi se pare apoteoza tristetii. eu incercam sa gasesc o solutie. orice trebuie sa aiba solutie. e cel mai frumos lucru si trebuie ascuns in suflet si de restul lumii. si cuvintele nu sunt cea mai buna unealta de a o descrie.
gata...m-am intristat.

mosu spunea...

@findingnemo
mda…… nu cred poti fi in acelasi timp cu picioarele pe pamant si cu capul in nori; dar le poti avea pe amandoua; eu cred ca dragostea adevarata, vie, dragostea primordiala, cruda, nealterata este cea care apare de niciunde si dispare fara sa-ti dai seama; lasa un gust de ciocolata dulce-amaruie in cerul gurii si un zambet in coltul buzelor; arde fara sa lase rani si nici nu bucura nici nu intristeaza pentru ca este o lume paralela cu alte dimensiuni si alte reguli…
dar ea nu se stinge niciodata chiar daca valvataia dispare, mocneste si daca e intretinuta poate dura pana la capatul zilelor; poate pava drumuri, poate cladi cum spune madelin…
si…. ai dreptate, cuvintele nu sunt cu siguranta cea mai buna uneala pentru a o descrie….

Kalisis spunea...

Nu am putut sa ma abtin de la un comentariu...marea dragoste este de cele mai multe ori o implozie pentru ca de cele mai multe ori este ambivalenta.

mosu spunea...

interesanta ideea cu implozia kalisis; o dragoste mare care te impatureste felii felii spre interior pana cand nu mai ramane nimic decat un punct….. dens ca o lingurita de materie stelara; un fel de sambure al dragostei, o chintesenta a ei, al cincilea si cel mai subtil element material al lumii…
totusi nu mi-e clar cum se leaga implozia cu ambivalenta…
ma bucur ca “nu te-ai putut abtine de la un comentariu”, iti urez bine ai venit pe blogulluimosu si te mai astept sa-ti spui parerea si alta data

Kalisis spunea...

Ambivalenta..starea psihologica a unui individ care denota in acelasi timp tendinte si trairi contradictorii...ideea e ca dragostea e un conglomerat de sentimente: iubire, gelozie, exaltare, disperare!!!( coexistenta contrariilor) Multumesc pentru urare si felicitari pentru profunzime! te astept si la mine in ograda oricand.

mosu spunea...

inteleg; ai dreptate, de aceea am pus si eu alaturi dragostea si durerea pentru ca nu poate exista inaltare fara prabusire, speranta fara teama, iubire fara chin……
am si trecut un pic……

Kalisis spunea...

nu vreau sa avem dreptate, nu vreau sa avem dreptate dar...http://kalisiss.blogspot.com/2008/08/claudia-iubita-mea.html

Kalisis spunea...

Da la nivel teoretic " bine punctat" dar practic...fluturandu-ne concluziile si punctul adanc pus pe I taram dupa noi niste deceptii tulburi cum ar tara un maniac o lada de lemn prinsa cu sfoara groasa. Melancoliile nostre de visatori seamana cu o plaga deschisa care se poate infecta oricand!

mosu spunea...

exista doftorii pentru toate kalisis.... nu vindeca... dar inchid ranile.... si subtiaza cicatricele pana devin un fir subtire aproape invizibil..

Kalisis spunea...

Si cine imi poste recomsnda si mie unul?...

mosu spunea...

eee....... aici e de fapt marea problema; de recomandat iti poate recomanda oricine, dar de ales, de selectat nu o poti face decat tu

Kalisis spunea...

Nu dormi?!... intotdeauna aleg mult si culeg prost...sm o oarecsre predispozitie la ales prost...Recomanda-mi tu si ai crucesti vazand ceea ce sunt capabila sa aleg dintr-o multitudine de variante posibile.Acum merg la munci sa fac chesti dedicate 'maretei presei romanesti":)daca suntem tot la capitolul de ales prost!!!

Anonim spunea...

Prea frumos ca sa nu fur! Mosule am vrut doar sa-mi declar furtul. Am "ciordit" cateva cuvinte din articolul tau si din comentariile celor care ti-au scris.
Ai dreptate, despre dragoste se poate vorbi mult si fiecare o percepe in modul sau. Eu m-am regasit in mai multe idei. De fapt, cred ca cei care au citit pe aici au simtit la fel doar ca pentru multi "cuvintele nu sunt cea mai buna unealta" de a descrie ceea ce simt, ceea ce traiesc sau ceea ce cred ca ar dori sa simta.
Multumesc,
Laura

mosu spunea...

ma bucur ca ti-a placut textul acesta intr-atat incat ai simtit nevoie sa si iei cu tine laura... nu-i bai, om pune la loc, caci nu sunt decat cuvinte... :)
apoi eu te poftesc sa citesti si alte povesti de pe-aici caci s-ar putea sa-ti placa...

LalaMonita spunea...

Am cetit si m-o placut. Mai multe. Cel mai mult "De ce am blog".

P.S Si eu il iubesc pe Mos Craciun!

mosu spunea...

:)

angi spunea...

Profund impresionată...
Eu cred, moşule, că tu ai fost în vizită la Ea. La... acea dragoste mare...
Altfel, de unde ai şti tu să le spui aşa de bine?!

mosu spunea...

am fost da, recunosc; dar asa cum spuneam "dragostea cea mare continuǎ sǎ fie cea pe care n-ai trǎit-o încǎ"...