vineri, 5 septembrie 2008

de-ale oraşului

o şoferiţa platinatǎ cu parul vâlvoi şi ochelari mari rotunzi vorbeşte la celular cale de vreo cinci semafoare; o privesc în oglindǎ; din când în când mai sprijinǎ telefonul între umǎr şi bǎrbie şi mai mestecǎ în benzinǎ cu dreapta; stânga e mereu pe volan; “auzi dragǎ dar stai sǎ ţi-o zic şi pe-asta”…… cred cǎ mai vorbeşte şi acum dar nu sunt sigur pentru cǎ drumurile noastre s-au despǎrţit la al şaselea semafor;

o femeie în vârstǎ a ieşit dintr-o alimentara; are o sacoşǎ cu câte ceva de-ale gurii; cum o vede un maidanez vine sǎ se gudure pe lânga ea; femeia se opreste lângǎ zid, la umbrǎ, îşi agaţǎ bastonul de antebraţul drept şi cautǎ ceva în pungǎ; a gǎsit; scoate un pachet alb şi îl desface; ia una din cele patru felii de parizer şi o aruncǎ câinelui; câinele o înghite nemestecatǎ şi vine iar sǎ se gudure; femeia îşi împacheteazǎ feliile rǎmase; câinele nu pare a fi multumit cu nebǎgarea de seamǎ cu care este tratat şi începe sǎ sarǎ spre pachetul alb; femeia stǎ în cumpǎnǎ; în cele din urmǎ desface pachetul, prinde între degetele uscate o altǎ felie şi o azvârle câinelui; de data asta potaia o miroase întâi, apoi rupe din ea; terminǎ repede şi se întoarce; femeia a împachetat şi a plecat; câinele dupǎ ea; femeia îi face semn s-o lase; dupǎ vreo douǎ minute întorc iar capul; tot se mai ceartǎ…….

o domnişoricǎ blondǎ, fardatǎ, rujatǎ, pensatǎ, rimelatǎ, încruntatǎ încetineşte în dreptul bǎncii; bulevardul este extrem de aglomerat la ora asta; prima bandǎ e plinǎ cu maşinile parcate; şoferii din spate încep sǎ dea semne de nerǎbdare; domnişorica şi-a oprit peugeotul decapotabil pe banda a doua şi nu ştie ce sǎ facǎ; şoferii din spate semnalizeazǎ şi se înghesuie cu ceilalţi de pe banda de la centru pe un singur şir; unii claxoneazǎ, altii înjurǎ; în gând; domnişorica s-a hotǎrât; opreşte motorul, pune luminile pe avarie şi coboarǎ; ţac ţac ţac ţac….. pǎcǎnitul tocurilor înalte şi subţiri se amestecǎ cu scrâşnetul roţilor….; domnişorica se pierde în clǎdirea bǎncii…..

un câine alb, mare, stǎ pe trotuar lângǎ trecerea de pietoni în spatele a doi copii; e tare aglomerat; brusc copiii întrezǎresc o spǎrturǎ în şarpele de autoturisme şi fug pe partea cealaltǎ; câinele e luat prin surprindere; porneşte sǎ traverseze dar e cam târziu; primul autoturism nici nu-l bagǎ în seamǎ şi îi taie calea pe banda a douǎ, pe trecerea de pietoni; al doilea, pe prima bandǎ, e gata gata sǎ-l ia în plin; câinele schelǎlǎie uşor, se face ghem în mijocul strǎzii şi apoi o zbugheşte înapoi; copiii au plecat, câinele nu-i al lor…

în colţ lângǎ poştǎ un ţigǎnuş se ia dupǎ mine; “dǎ-mi şi mie nenea un ban sǎ-mi iau o pâine…”; mǎ fac cǎ nu-l vad; “hai nenea, îmi dai?”; îl privesc cu coada ochiului şi observǎ asta; sunt maeştrii la gǎsit punctele sensibile; e binişor îmbrǎcat şi nici nu pare sa fie nemâncat; mai devreme se juca cu alţi patru de vârsta lui cu nişte cutii de bere goale; când m-a vǎzut a tâşnit; “hai nenea cǎ mi-e şi mie foameee”; mǎ opresc brusc şi dǎ un pas înapoi de teamǎ sǎ nu-l pocnesc; “auzi mǎ; azi stau cam rǎu cu finanţele; uite îţi dau o sutǎ de mii – şi dau sǎ îi scot din portofel, la care ochii încep sǎ-i strǎluceascǎ – da’ dacǎ mǎ ajuţi şi tu pe mine; îmi mai trebuie vreo trei milioane ca sǎ fac 15 şi sǎ mai iau nişte ţiglǎ pentru reparat acoperişul la maicǎ-mea; ce zici îmi dai?!” trage capul uşor înapoi şi ridicǎ mirat din sprâncene ca şi cum ar fi vǎzut un marţian în carne şi oase; s-a blocat complet; în cele din urmǎ zâmbeşte cu juma de gurǎ, he, he…. şi pleacǎ agale înapoi…….

pe una din strǎzile mici din centru o duduie vânzǎtoare la butic, cu buricul gol şi bustul plin, stǎ de vorbǎ cu alta în uşa magazinului; tocmai a terminat de fumat ţigara; prinde chiştocul între degetul mare şi mijlociu şi îl lanseazǎ cu un bobârnac, cu boltǎ, pânǎ lângǎ rigolǎ; loviturǎ mǎiastrǎ; chiştocul aterizeazǎ fix între sticla de 0,5 de nestea şi învelişul de croissant 7 days cu ciocolatǎ; când atinge pǎmântul sfârâie, a nimerit într-o bǎltoacǎ neagrǎ şi urât mirositoare, probabil locul unde a stat un tomberon de gunoi înainte de a fi ridicat şi golit de gunoieri; azi e vineri…

2 comentarii:

sebastian corn spunea...

ah, românică, plai de dor... s-a întors un prieten dân elveţia ieri. l-am întrebat: ce naiba te-ai întors, băh?
dar el:
- io? să rămân la proştii ăia? păi, nu înjură nimeni, îţi fac loc singuri să intri de pe străduţele secundare, nu poţi să parchezi decât în parcări, nu strigă nimeni... ce să fac acolo? e un plictis de moarte...

mosu spunea...

ale lor sunt totdeauna mari, perfecte, fara defecte, fara scame; sunt frumos colorate si stralucitoare de zici ca sunt pictate si apoi date cu lac; sunt impecabile; cand le vezi in raft zici ca sunt de plastic si culmea cand le gusti zici tot ca sunt de plastic; n-au gust, n-au aroma;
ale noastre nu seamana unul cu altul, au bube, au vagauni, viroage; au defecte ascunse si culori spalacite; sunt ori moi, storcite, ori dimpotriva sunt tari ca piatra; cand le vezi in raft ai zice ca sunt numai bune pentru marmelada; dar au savoare domnule, au savoare……