sâmbătă, 13 septembrie 2008

Sunt bolnav

Ca orice moş am multe boli, care mai de care mai ciudate, mai neobişnuite. Una din ele, pe care am conştientizat-o cu mulţi ani în urmǎ este……. iritabilitatea faţǎ de ceea ce este la modǎ, faţǎ de ceea ce face toatǎ lumea. Cred cǎ am aflat despre boala asta a mea acum vreo 20-25 de ani. Era un turneul final al unui campionat european sau mondial de fotbal. Mǎ uitasem la multe meciuri, unele din ele fiind interesante. Când dintr-o datǎ, la unul din cele mai importante meciuri pe care toatǎ suflarea microbistǎ îl aştepta cu mare interes, semifinalǎ sau sfert de finalǎ, am colapsat. Toţi în jurul meu nu vorbeau decât despre meci: “sǎ vezi ce-o sǎ fie disearǎ”, “abia aştept sǎ înceapǎ”, “fug la alimentara dupǎ bere”…. Ei bine , la ora meciului am simţit aşa… o înţepenire bruscǎ a funcţiilor vitale şi o pierdere cel puţin pe moment a tuturor cunoştinţelor şi am zis cǎ nu mǎ uit. Nimeni nu m-a crezut. M-au strigat toatǎ repriza întâia. Eu nimic. A fost cel mai frumos meci al turneului. Eu l-am ratat. Şi culmea, m-am simţit bine.
Ăsta a fost primul semn. Apoi boala s-a agravat şi tot ceea ce plǎcea lumii întregi mie nu-mi mai plǎcea. Nu m-am mai dus la un film nou apǎrut pe ecrane despre care auzisem cǎ-i nemaipomenit pentru cǎ toatǎ lumea fusese deja şi nu mai pridideau sǎ-l ridice în slǎvi… Nu mi-a mai plǎcut muzica lui Shania Twain şi nici a Shakirei pentru cǎ prea apǎreau toatǎ ziua bunǎ ziua la televizor şi la radio (ele continuǎ însǎ sǎ-mi placǎ şi azi). Nu-mi plac frizurile la modǎ, nu-mi plac ţoalele la modǎ. Nu îmi mai place Volkswagenul pentru cǎ toata lumea vrea sǎ-şi ia Volkswagen. Nu vreau sǎ fac bani pentru cǎ toatǎ lumea vrea sǎ facǎ bani. Şi nici sǎ plec în America.
Cel mai pregnant boala asta a mea se manifestǎ în domeniul muzicii. Recunosc cǎ muzica este pentru mine aşa… ca apa. Incolorǎ, inodorǎ, fǎrǎ gust, dar vitalǎ. Mai o treabǎ, mai o muncǎ….. merge şi un pahar cu douǎ degete de muzicǎ…. Uneori este o linişte ucigǎtoare şi o muzicǎ soft alinǎ. Alteori e prea mult zgomot şi iarǎşi se lipeşte bine o muzicǎ. Când sunt prea trist e musai o muzicǎ de inimǎ albastrǎ sau dimpotrivǎ când sunt vesel nu stricǎ deloc un demisec aşa… nici prea zgomotos ca sǎ nu zgârie la urechi dar nici prea bǎtrânesc ca sǎ-mi mai desfunde oleacǎ sinapsele înglodate. Nu am nici o melodie la modǎ în foldere, singura melodie la modǎ pe care am avut-o a fost aia fǎcutǎ pentru capul dat de Zidane italianului înjurǎcios. În rest caut. Când mai am timp caut şi mǎ opresc la melodii care-mi gâdilǎ în mod plǎcut auzul şi pe care nu le-am auzit niciodatǎ, cântǎreţi de care n-am auzit niciodatǎ, ceea ce nu-i deloc greu pentru cǎ oricum sunt uituc. Apoi îmi dau seama cǎ nu sunt chiar necunoscuţi, ca unii din ei sunt apreciaţi şi se discutǎ despre ei în cercuri restrânse. Dacǎ însǎ aprecierile cresc progresiv, deja nu îmi mai plac. Dacǎ încep sǎ-i vǎd toatǎ ziua pe la teveu şi toatǎ lumea începe sǎ vorbeascǎ despre ei…. îi trec în ultimul folder, la recycle bin.
O fi gravǎ boala asta?! O fi rǎspânditǎ….?! Aşa la prima vedere, în afarǎ de o îndepǎrtare evidentǎ de buricul pǎmântului, nu prea pare sǎ aibǎ alte reacţii. S-o mai agrava în timp?! Se ia?! Mai ştiţi pe cineva care suferǎ de ceva similar?! Se trateazǎ?!
Orice sfat e binevenit!

2 comentarii:

Finding Nemo spunea...

acum xxx ani...toata lumea era innebunita dupa actorul y. tanar, frumos, talentat. imi amintesc ca am fost intrebata daca-mi place si am raspuns "NU" . din acelasi motiv. dar..intre timp am vazut filmele si am apreciat valoarea si talentul. si acum imi place, nu pentru ca e la moda ci pentru ceea ce e.

mosu spunea...

exact! asta e ideea; eu nu le neg valoarea sau frumusetea....; ba mai mult, cand incep sa treaca in uitare in memoria colectiva uneori incep din nou sa ma atraga; doar ca nu-mi place sa fiu la moda, sa-mi placa ce place tuturor!