joi, 1 ianuarie 2009

Penele prietenului meu D

amicul meu D a fǎcut subit o pasiune pentru pene; pene de pǎsǎri; avea un unchi vânǎtor şi într-o zi unchiul i-a adus un fazan; bineînţeles cǎ pe domnul fazan l-a fǎcut fripturǎ dar penelor adunate grǎmadǎ în mijlocul bucǎtǎriei le-a gǎsit altǎ întrebuinţare, le-a fǎcut flori; a început cu flori mici fǎcute din penele de la gât nu mai mari decât o unghie dar viu colorate, uneori având pe un centimetru lungime şi roşul-maroniu al sângelui închegat şi albastrul metalic al lamei de cuţit încins în foc şi galbenul ţipǎtului disperat şi negrul întunericului veşnic; îşi alegea cu penseta penele, le trecea codiţa printr-o picǎturǎ de superglue şi apoi le lipea concentric pe un petecuţ de pânzǎ; ieşea o minunǎţie de floare, vie, aprinsǎ, agresivǎ, aproape carnivorǎ; pe acestea le-a dǎruit ca mǎrţişoare; apoi a fǎcut flori mai mari cu pene din aripile fazanului, cu mǎrgele şi ştrasuri, flori pentru rochii de searǎ voporoase şi transparente, sau mulate pe corp şi grele, sau flori simple transformate în broşe elegante; mai târziu a trecut la aranjamente florale complicate la care a folosit pene de raţǎ, de gâscǎ, de bibilicǎ, de pǎun dar şi de la alte pǎsǎri; toate florile lui erau mici bijuterii şi toţi prietenii şi cunoscuţii îi admirau îndemânarea; într-o zi vizibil entuziasmat m-a chemat sǎ-mi arate ultima lui realizare; era o pasǎre de mǎrimea unui porumbel construitǎ de el în întregime din pene; trebuie sǎ recunosc cǎ pasǎrea nu mi-a plǎcut cineştiece; era cam ca ogrǎmadǎ de pene îndesate într-o faţǎ de pernǎ; dar el mi-a spus “încǎ nu e perfectǎ; visul meu este sǎ fac o pasǎre care sǎ semene perfect cu una adevǎratǎ, atât de perfect încât sǎ ai senzaţia cǎ pluteşte”; nu a trecut mult timp şi a realizat ce şi-a dorit; era atât de perfectǎ încât nu-i puteai gǎsi nici un cusur, atât de vie încât n-ai fi putut-o deosebi de o pasǎre în zbor, atât de iscusit meşteşugitǎ încât nimeni nu a putut observa cǎ nu-i o pasǎre adevǎratǎ şi nimeni dar absolut nimeni nu i-a dat atenţie şi n-a admirat-o precum fǎcuserǎ înainte cu florile; a fost ultima realizare a amicului meu D……

6 comentarii:

Anonim spunea...

salutare si la multi ani mosule:) sincer...mie mi s-a parut taaare depresiva povestea prietenul tau..sau nu am eu acum dispozitia necesara sa o pricep:)
pupicei

mosu spunea...

:) la multi ani si tie; si mie mi s-a parut trista povestea prietenului D; o sa-i spun daca il mai vad;
offf…… si cu perfectiunea asta; tot alergam dupa ea si cand suntem gata gata s-o atingem, ne face vant pe partea cealalta a culmii…..
stii……. cred ca inainte de toate e mai important sa fim noi insine decat sa imitam, chiar si perfect;

twosert spunea...

nu ii spune omului:) promit ca atunci cand imi revin o recitesc, hai sa nu fim rai acum ca am eu proste dispoztiii si nu pricep cum trebuie...ziceam doar ca mi-a dat un sentiment de depresie...ce ti-e si cu femeile si cu starile lor?!

mosu spunea...

ufff... n-am vrut sa fiu rau
deloc deloc

Lebăda spunea...

ups! sa-mi iau zboru' ca poate raman fara pene pe aici... fâl fâl

mosu spunea...

lebede nu! lebedele nu sunt pasari, sunt jumatati de inima...