joi, 15 ianuarie 2009

Top five mituri spulberate

Mitul numǎrul 1 (al milionului de euro)
Dacǎ sunteţi întrebaţi ce aţi face dacǎ v-aţi pricopsi mâine cu un milion de euro cel mai probabil rǎspunsul ar fi: “mi-aş cumpǎra o cabanǎ la munte, mi-aş lua un 4x4, aş pune restul banilor la bancǎ şi aş trǎi fericit pânǎ la adânci bǎtrâneţi” sau dupǎ caz “mi-aş lua o cǎsuţǎ pe Riviera Francezǎ, mi-aş cumpǎra o bǎrcuţǎ cu motor, aş pune restul banilor la bancǎ şi aş trǎi fericit pânǎ la adânci bǎtrâneţi".
Tiiiing… wrong answer… Rǎspunsul corect este: dacǎ aţi avea un milion de euro nu aţi şti cum sǎ-l înmulţiţi mai degrabǎ şi sǎ faceţi dintr-unul douǎ şi din douǎ nouǎ.

Mitul numarul 2 (al jobului perfect)
Dacǎ rǎspunsul la întrebarea “ce pǎrere ai despre jobul actual?” este:
a) e stresant, vreau sǎ mǎ mut
b) e de tot cǎcǎtu, abia aştept sǎ mǎ car
c) e mişto dar am un salariu de mizerie, mi-am depus deja siviu la altǎ cloşcǎ
d) e naşpa, mai stau un pic şi-o tai
e) e aşa şi aşa dar am un şef durere, o tund
f) merge dar am nişte colegi catastrofǎ, nu poţi sǎ trǎieşti cu ǎştia
nu-ţi fǎ iluzii cǎ pentru urmǎtorul nu vei avea acelaşi rǎspuns.

Mitul numǎrul 3 (oamenii sunt buni)
Dacǎ tu crezi cǎ oamenii sunt buni atunci:
- încearcǎ sǎ-ţi cumperi un bilet la vanghelion
- lasǎ geamul crǎpat sǎ se aeriseascǎ cât lipseşti de acasǎ
- urcǎ cu burta la gura într-un mijloc de transport în comun
- cere ajutorul unui prieten de nǎdejde când îţi arde buza
- mergi cu geanta pe umǎr prin piaţǎ
- întreabǎ un funcţionar din spatele ghişeului ce e cu cerea ta
Dacǎ dupǎ toate astea totul pare a fi ok, fǎ o vizitǎ la medicul de familie.

Mitul numǎrul 4 (al crâmpeiului de fericire)
Dacǎ îţi doreşti atât de mult un crâmpei de fericire, dacǎ eşti gata sǎ urci Golgota pentru a-l atinge, dacǎ vei lupta din toate puterile pentru el, dacǎ îl vei urmǎri zi şi noapte precum magii steaua de la rǎsǎrit, dacǎ eşti gata sǎ faci orice sacrifiu pentru el, dacǎ nu vei precupeţi nici un efort şi orice durere îşi va gǎsi menirea pe calea aleasǎ, atunci nu-ţi fǎ nici un fel de probleme, vei fi atât de ocupat cǎ oricum nu-ţi vei mai aminti pentru ce ai purces la drum.

Mitul numǎrul 5 (al colacului de veceu)
Dacǎ v-aţi întrebat vreodatǎ, ceea ce sincer mǎ îndoiesc, dacǎ colacul de veceu este mai curat decât tastatura de computer, pot sǎ vǎ confirm cǎ în ciuda aparenţelor rǎspunsul este da.

9 comentarii:

io-n Dushu Tau! spunea...

adevarat...jobul perfect nu exista. exista toleranta si cheful de socializare. si daca te apuci sa cauti fericirea cu lumanarea, n-o s-o gasesti niciodata. lucrurile bune vin singure la tine...imho

mosu spunea...

ai dreptate, nu trebuie sa cauti lucrurile bune, trebuie doar sa fii un om bun si ele vor veni singure la tine
desi insemnarea este scrisa pe un ton de gluma, e vorba despre lucruri cat se poate de serioase si fiecare mit are morala sa; inclusiv ultimul; sau poate… mai ales ultimul…

madelin spunea...

Hokay.

Myth buster number 1:
Niciodata nu m-am intrebat ce as face daca as avea un milion. Nu stiu sa numar pana acolo. A hundred thousand would be enough for now. Mi-as plati toate creditele si mi-as cumpara (ei, da, consumismul!)o rulota cu care as pleca in lume. Poate chiar pe insula aia.

Myth buster number 2:
Hihihi, s-ar putea sa fiu atipica si oarecumva inconstienta insa la actualul job raspunsul meu e niciunul (adica nu incercuiesc nici unul dintre raspunsuri si nici concluzia, hihihi)

Myth buster number 3:
Oamenii *sunt* buni. Cel putin au potentialul de a fi. Insa trebuie un radar reglat mult prea fin pentru grosolana noastra inima a treia.

Myth buster number 4:
Eu nu stiu pe nimeni care sa fi facut ce spui tu pentru crampeiul ala. Doar s-au pierdut pe drum, da. Me included.

Myth buster number 5:
Imi e si rusine sa ma uit la cele doua tastaturi pe care prestez. In cea de acasa am firimituri de biscuiti (apropo!) iar in cea de la serviciu cereale.

Myth buster number bonus:
Oh my God!!! Pot sa te citez? Chiar azi, chiar azi vorbeam de gagica aia care si-a scos virginitatea la licitatie si, cand a ajuns la trei milioane (nu unul, sic!) de euroi, a zis ca vrea ca persoana respectiva sa fie una speciala. Femeie, femeie...

mosu spunea...

Mit 1
Pana aici te incadrezi in tipare; cauta-ma cand ajungi la milion; musai
Mit2
Daca nu te incadrezi niciunde intre a) si f) esti printre cei fericiti; deci nici concluzia nu ti se aplica; dar mit 2 nu e neaparat despre job; mit 2 e despre carcoteli si despre fataiala prin lume pentru a ne gasi locul, despre hranirea sinelui cu amandine si savarine, despre impacare interioara
Mit 3
Si eu cred ca oamenii sunt buni. Ai facut vreunul din teste?! Vezi ca ala cu fereastra desi pare cel mai simplu e si cel mai pagubos; incepe cu cel cu geanta pe umar… sa fie goala… :))
Mitul 4
Toti facem asta Madelin toti….. nu asa agresiv cum am spus eu; eu exagerez uneori ca sa dau ideilor un contur cu negru apasat, dar toti facem asta… si marea majoritate ne pierdem pe drum…; nici nu stim ce cautam aici…
Mit 5
Acu’ fie vorba intre noi mit 5 nu are chiar nici o legatura cu tastaturile sau cu toaletele; mit 5 vrea sa spuna doar ca aparentele de cele mai multe ori inseala, ca nu vedem decat suprafete, asa e ochiul uman construit; nu vede in adancime, nu vede inlauntru; mit 5 e despre alb si negru, despre bine si rau, despre frumos si nefrumos si de ce nu si despre tastatura de pisiu si colacu de veceu….

Bonus mit
Acu’ daca vrea ca persoana respectiva sa fie una speciala nu vad nici o problema, da nu stiu la ce s-o fi gandit prin speciala; s-o fi gandit la pampersi…. s-o fi gandit la prize…. s-o fi gandit la sacosele de la carrefour………; cat despre galeata cu euroi cum spuneam, n-o fi una or fi doua, n-or fi doua or fi noua…….

earthalker spunea...

si daca iti fura geanta de pe umar si bea banii la crasma, nu or sa zica prietenii lui ca e om bun?:)


oamenii care nu stiu sa numere pana la un milion nu vor sa stie, si atunci nu ar sti nici sa il inmulteasca, vreau sa zic ca exista oamenii astia.

a nu avea nici un job poate fi un job greu, pentru care iti trebuie skilluri serioase in arta de a trai. nu exista situatie privilegiata , cu sau fara job. (exista insa situatii mizerabile)

dar nu asta voiam sa zic:) mosule, astea sunt concluzii de sfarsit sau de nou inceput?

mosu spunea...

eiii… nu ti-o fura de pe umar, ca doar nu suntem o natie de hoti; suntem o natie de “specialisti”; ii taie fundul cu lama si ti-o golesc de nici nu simti; cat despre chestia cu om bun, ai dreptate, bunatatea e relativa, depinde de unde privesti

cu milionu… nici eu nu spuneam ca ar sti sa-l inmulteasca, dar sunt sigur ca ar incerca….

la job desigur… sunt situatii si situatii; eu insa ma gandeam un pic dincolo de jobul efectiv; ma gandeam la slujba de om; nu e usor sa ii faci fata; iar daca esti carcotas si niciodata nu iti gasesti locul, daca nu-ti convine nimic… problema e la tine nu la ceilalti….

ooo… cu ultima intrebare m-ai incurcat de tot :)); linii directoare pentru noul an e clar ca nu sunt; concluzii pentru anul care a trecut ar putea fi… dar cred mai degraba ca sunt chestii d-astea batranesti, stateam cu spatele lipit de soba si mi-a venit asa intr-o doara…

earthwalker spunea...

vad ca am scris cam fara cap, sa nu inteleaga madelin ca rad de aia care nu stiu sa numere si sa inmulteasca milionul,ca nici eu nu stiu. daca vine un milion asa,uite asa, eu cred ca totusi sunt oameni, poate putini, care se multumesc cu el, si eu ca as fi printre ei, chiar si pentru ca n-as sti sa inmultesc.
da' chiar ca am auzit des intrebarea asta in ultimul timp. mie milionul mi-ar cumpara dreptul la stabilitate, nu la hoinareala. dar tocmai am hotarat ca am sa ma descurc si fara (milion, stabilitate):)

madelin spunea...

Pasitorule pe pamant, io am cetit-o drept un compliment :-)

Mosule, abea acum m-am prins inteles faza cu mitul numarul 2. Asa e, suntem prea carcotasi, in loc sa ne bucuram de ce e bun vedem paiele din ochiul altuia. De aia se zice ca frumusetea e in ochiul celui ce priveste.

mosu spunea...

povestea cu milionul si cu inmultitul e mai mult un pretext; eu prin mit1 am vrut sa punctez faptul ca adesea ne stabilim tinte pe care le consideram “visul visurilor” dar care atunci cand le atingem devin banale, demodate, chiar nepotrivite; ceea ce pana la urma mi se pare absolut natural (de-aia e si un busted mith), suntem de fel animale ravnitoare… :)
stiti cum spun oamenii “nu-mi doresc decat o casuta mica mica da sa fie a mea; cu floricele la geam; si o masinuta mica mica, oricat de mica, 4 roti sa aiba si un petecut de pamant sa-mi pun un copacel in fata casei”; si apoi: “eee… da sa ne mutam draga la patru camere, stam ca ultimiii oameni in cocioaba asta?! si sa fie cu garaj; mare sa incapa amandoua masinile; si cu gradina, sa aiba loc gratarul; si obligatoriu cu piscina” :))
nu cred ca sunt multi oameni care se multumesc cu ceea ce au si nici n-ar trebui; de fapt cred ca sunt atat de putini incat nici nu ar putea fi identificati; si daca sunt, nu au de niciunele, decat un pat si o credinta, pentru ca ei traiesc inlauntru…

earthwalker
sa-ti aduca 2009 stabilitatea de care ai nevoie cu milion sau fara….
Madelin
da, frumusetea e in ochiul celui ce priveste, frumos spus….