sâmbătă, 28 februarie 2009

Despre cuvinte

Mereu am senzaţia cǎ în aer plutesc prea multe cuvinte, înǎbuşitor de multe cuvinte. Aşa… ca musculiţele care se strâng la borcanul cu lapte acru sau la butoiul cu boascǎ.
Cuvintele sunt de douǎ feluri, cuvinte care construiesc şi cuvinte care picteazǎ. Ca şi mâinile, mâini care construiesc şi mâini care picteazǎ. Iar între ele, cuvintele ce nu fac nici una nici alta, cuvintele slobode, nelegate niciunde nicicum, iscate doar din instinctul de a da formǎ sunetelor.
Cuvintele sunt ca şi mâinile. Trebuie ajutate, trebuie ca cineva sǎ dea un sens mişcǎrii lor, un scop. Ar mai putea mâinile împlini oale de lut dacǎ ar fi lǎsate slobode?! Ar mai putea ciopli marmuri strǎlucitoare şi rotunji sâni plini de odaliscǎ?! Nici vorbǎ, ar cǎta care-ncotro, fiecare deget ar alege alt drum, altǎ cǎrare, fiecare cǎus de palmǎ ar alerga spre alt obraz şi amândouǎ mâinile s-ar destrǎma ca ştergarul vechi al bunicii…
Multe din cele ce-am avea de spus ar putea fi spuse altfel. Cu cǎuşul palmei sau cu ochii rotunzi şi mari sau cu buricele dezvelite ale degetelor. Şi aerul ar fi mai puţin încǎrcat.
Unele cuvinte sunt pur şi simplu abandonate, se nasc abandonate. Stau vraf într-un colţ, s-a pus praful pe ele, sau… chiar s-au nǎscut cu praful pe ele şi nimeni nu le dǎ nici o atenţie. Doar din când în când doi muncitori cu salopete uitate de vreme vin cu o roabǎ mare care troncǎne sinistru peste dalele de beton şi mai rǎstoarnǎ o gurǎ plinǎ de cuvinte.
Alteori cuvintele sunt doar prelungiri filiforme ale sufletului, un fel de şerpi ca cei din capul Meduzei capabili sǎ împietreascǎ, sǎ încǎlzeascǎ, sǎ îmblânzeascǎ. Le tǎiem tot timpul prelungirile astea ca şi cum ne-ar fi jenǎ cu ele pe stradǎ, dar a doua zi nasc altele astfel încât pletele Meduzei din noi nu dispar niciodatǎ.
Dar cele mai multe cuvinte sunt baloane de sǎpun, baloane de sǎpun niciodatǎ, dar absolut niciodatǎ rotunde. Ele se nasc ca bulbucii din ligheanul de spǎlat rufe al mamei, se agitǎ preţ de o clipǎ sǎ prindǎ contur, se ridicǎ un pic, nu mai mult de catul întâi, apoi se stafidesc şi sfârşesc lamentabil într-un colţ de gard, pe ziduri zgrumţuroase, pe ţesǎturi, pe trotuar, pe iarbǎ…
Eu tot cred cǎ în aer plutesc prea multe cuvinte...

Niciun comentariu: