sâmbătă, 14 februarie 2009

Dimineţi (oarecum tot despre vise)

Noaptea se desface ca un bandaj luuung din jurul capului meu umflat ca un bostan şi crǎpat înspre miazǎzi. Atârnǎ greu capul meu, ca un copac pe o planetǎ micǎ, micǎ, atât de micǎ încât pe ea nu ar putea creşte mai mult de un copac. Meşe niciodatǎrotunde şi negre îmi acoperǎ ochii. Zorii le ridicǎ cu o pensetǎ din raze de soare, încet şi cu grijǎ, ca o mânǎ de asistentǎ tânǎrǎ şi blondǎ, neapǎrat blondǎ. Sunt multe. Uneori le aşeazǎ la loc şi îmi tamponeazǎ uşor privirea cu muşeţel sau rochiţa rândunicii. Apoi le ridicǎ iar. Nu deschide brusc ochii – aud şoptit în urechi – trebuie sǎ te obişnuieşti cu lumina.
În fine se ridicǎ şi ultima, rǎmân doar ochii rotunzi ca douǎ trufe de ciocolatǎ cu marţipan şi scorţişoarǎ într-o cutie roşie de Valentine’s Day...

Niciun comentariu: