miercuri, 27 mai 2009

Ilie sau despre strǎlucirea orbitoare a marmurei albe

Ilie e mecanic. Mecanic pe tractor. Mai are cinci minute şi ajunge în haltǎ. Trebuie sǎ aparǎ şi naşu. Naşu vine de fiecare datǎ sǎ-şi ridice banu când omu coboarǎ. Îi ştie pe toţi, unde coboarǎ, unde-au urcat, cât au mers, ştie şi pe unde stau, nu degeaba îi naşu tuturor. Pǎia de nu-i ştie îi cântǎreşte din ochi. Are ochi buni naşu. Trenul opreşte cu o smuciturǎ uşoarǎ. Ilie coboarǎ şi o ia domol peste câmp spre casǎ. Mecanic pe tractor e Ilie. Cum a fost şi înainte de 89. Prea multe nu s-au schimbat de-atunci. Muncǎ mai multǎ şi bani mai puţini, cam asta-i singura deosebire. Baaa… atunci mai putea sǎ ciupeascǎ câte ceva, mai o oalǎ de motorinǎ, mai un sac cu tǎrâţǎ. Azi furǎ doar ǎia de sus, pe ǎştia de jos pune biciu. Acuma nu-i mai zice iaseu, acuma e Asociaţia Agricolǎ “Mândria României”. Proprietar e unu de la Bucureşti. Nu l-a vǎzut nimeni niciodatǎ. Cicǎ are treburi mai mari p-acolo pe la capitalǎ. Pe la Dumireşti a trecut o singurǎ datǎ cu vreo zece ani în urmǎ. A stat de vorbǎ doar cu primaru. I-a lǎsat o maşinǎ d-aia jmecherǎ nemţeascǎ cu botu ascuţit şi pielea neagrǎ şi a trecut iaseu pe numele lui. Are şi sidiu şi dacǎ bagi muzicǎ zici cǎ vine de peste tot aşa ca o ploaie. Din portbagaj, din usi, din tavan, ba chiar şi din motor zici cǎ vine muzica, cǎ motoru oricum nu se aude cǎ toarce ca o mâţǎ. Aşa se laudǎ primaru. Da cu muzica e pe bune, a auzit-o şi Ilie. A intrat înǎuntru, a închis uşile, a dat drumul la sidiu şi a simţit cum muzica îl împresoarǎ ca un abur fierbinte ca la duşurile alea rotunde pe care le vǎzuse el la Bucureşti când fusese la întreprinderea aia mare când cu reparaţia tractorului. Şi avea şi faruri cu csenon ca la ozeneuri şi gaurǎ în acoperiş sǎ scoti capu dacǎ te-amorţeşti şi geamuri d-ale de nu trebuie sa dai la manivelǎ. Dacǎ miroase înǎuntru dupǎ ce mǎnânci slanǎ cu usturoi apeşi doar pe buton şi zuuuum se deschide ce geam îti pofteşte inima, chiar şi alea de la soacrǎ din spate. Cǎ el la tractor nici geamuri cu manivelǎ n-are cǎ dacǎ vrea sǎ ţipe la ţǎranii ǎia de vin din urmǎ deschide uşa şi ţipǎ. Şi i-o mai fi lǎsat bucureşteanul şi altceva primarului, cǎ dupǎ ce a plecat el, primaru a turnat cevaul peste casǎ şi casa a început sǎ creascǎ aşa brusc ca roşiile la care le dai în guşǎ cu azotaţi pânǎ nu mai pot, de se umflǎ ca baloanele pentru copii şi pe urmǎ le ambaleazǎ ǎştia şi le trimt la oraş de se bat orǎşenii pe ele ca apucaţii cǎ zic cǎ-s trufandale. Ohhh ce proşti sunt orǎşenii ǎştia. S-a fǎcut mare şi frumoasǎ casa primarului de zici cǎ e rudǎ cu Fǎt Frumos ǎla de creşte într-un an cât alţii în şapte.
Şi e tractorist Ilie cum spuneam şi joi tocmai se întorcea acasǎ de la muncǎ. În fiecare zi se scoalǎ la cinci, se spalǎ, mǎnâncǎ, apoi pleacǎ peste câmp cale de vreo partujdǎ minute pânǎ la haltǎ de unde ia cursa care îl lasǎ la cinşpe minute de iaseu. Cǎ toatǎ lumea tot iaseu îi zice cǎ de schimbat nu s-a schimbat nimica, doar placa de la intrare. În rest toate cum le-a lǎsat Nea Nicu. Acu Ilie le face viţǎvercea, adicǎ ia cursa de la iaseu, coboarǎ la haltǎ şi o taie peste câmp spre casǎ. Sǎ fi fost pe la jumatea drumului aşa şi pe marginea cǎrǎrii, în dreapta în iarbǎ zǎreşte un pachet. Nu mare, cam ca ǎla de-l primise de la Veta din America cu videoul. Cǎ fata cea mare e în America americancǎ. S-a luat cu unu Gilicǎ care se ocupa cu auru pe la ei prin sat. Începuse întâi în Grecia, apoi stǎtuse o vreme în Italia. Îi mergea bine lu Gilicǎ la Milano, da puseserǎ gaborii ochii pe el aşa cǎ a trebuit sǎ se dea la fund o vreme şi a şters-o în America. A luat-o şi pe Vetuţa. Dupǎ vreo cinci ani de zile i-a scris cǎ e bine sǎnǎtoasǎ şi i-a trimis un videou care cicǎ l-a luat de la magazinele alea ieftine de la ei Secondhand. Da al dracu videou n-a vrut de nicio culoare sǎ meargǎ. N-a înţeles niciodatǎ de ce la ei acolo în America al naibii videou mergea da cum îl aduceai in România nu mai mergea, asta deşi îi spusese odatǎ baiatu lu Pǎtrunjel care era la şcoalǎ cǎ cicǎ din cauzǎ cǎ alea merg la altǎ frecvenţǎ şi altǎ tensiune. Da Ilie a crezut cǎ face pe-al dracu, nu bǎiatu lu Pǎtrunjel, videoul. Aşa cǎ l-a împachetat frumos şi l-a trimis înapoi fiicǎ-sii. O groazǎ de bani a dat, da când l-a bǎgat aia în prizǎ acolo a mers iarǎ. Nu de la fiicǎ-sa ştia asta ci de la o vecinǎ de apartament de la ei de acolo din bloc, tot româncǎ, care i-a scris cǎ fii-sa stǎ toata ziua şi se uitǎ la videou şi mai rǎu, cǎ aduce masculi, da masculi aşa i-a scris aia în scrisoare, cǎ aduce masculi în casǎ şi cǎ dacǎ o prinde bǎrbatu-su, vorba vine bǎrbatu-su cǎ nu erau luaţi cu acte da s-aveau bine, cu hǎndrǎlǎii în dormitor îi ia gâtu, cǎ a mai bǎtut-o o datǎ de a vǎzut moartea cu ochii cǎ de-abia au scos-o vecinii din mâinile lui şi a zǎcut vreo douǎ luni prin spitale şi pormǎ încǎ vreo trei pe acasǎ, dǎ şi-acuma îşi mai târâie un picior dupǎ ea. I-a scris Ilie sǎ fie fatǎ cuminte şi s-asculte dǎ bǎrbat da cǎ şi mai bine ar fi sǎ vie acasǎ lângǎ el şi lângǎ mumǎ-sa, cǎ unde e de douǎ guri s-o gǎsi şi pentru a treia. Şi a luat Ilie pachetu, l-a zgâlţâit, l-a învârtit pe toate pǎrţile. Videou nu era clar, deşi era cam la fel de mare şi la fel împachetat, cu nişte hârtie din aia cǎcǎnie şi legat cu bandǎ lipicioasǎ de aceeaşi culoare de jur împrejur de mai multe ori. L-a desfǎcut la un colţ nu cǎ ar fi fost curios da dacǎ ar fi fost ceva ca cireşele care tocmai apǎruserǎ de exemplu s-ar fi stricat degeaba dacǎ îl lǎsa acolo la marginea drumului. Aşa cǎ Ilie jupoaie hârtia la un colţ un picuţ şi scârmǎ cu unghia oleacǎ şi când colo înǎuntru ce sǎ vezi nişte hârtii nu cireşe. Asta tare l-a mirat pe Ilie. Şcoalǎ n-au în sat, bibliotecǎ nici atât. Hârtiile primǎriei le aduce primaru cu şareta de la comunǎ pe partea ailaltǎ, pe drum, chiar dacǎ îi cale mai lungǎ da e boier merge pe patru roţi, cǎ şareta chiar de la boier e rǎmasǎ, au gǎsit-o îngropatǎ în fundu curţii primǎriei, fosta casa boiereascǎ, când au sǎpat sǎ-i punǎ lu tanti Lucica nevasta primarului copacii ǎia meseriaşi aduşi de la capitalǎ. Cǎ maşinǎ nu mai are primaru. De fapt are, o ţine sub şopron, da nu mai merge cǎ s-a stricat ceva prin ea, la vre-un an dupǎ ce a adus-o bucureşteanu. Primaru şi-a vândut calu şi a fost cu ea la Bucureşti la un doctor de maşini, cǎ i-a tot zis nevastǎ-sa Lucica cǎ mai bine o vindeau din prima decât sa bage atâţia bani în curu ei. Au pus-o ǎia pe un pat pentru maşini, au bǎgat în ea nişte fire, au citit într-un teveu şi pân la urmǎ i-au zis cǎ cicǎ s-a stricat calculatoru de ardere, de-a plâns tanti Lucica douǎ zile şi douǎ nopţi din cauza lu calculatoru de ardere. I-a întrebat primaru cât face şi ǎia i-au spus cǎ vreo cinci mii de euroi de era sǎ cadǎ primaru de pe scaun cǎ au trebuit sǎ-i aducǎ un pahar de apǎ sǎ-şi revinǎ cǎ i se scursese tot sângele din obraji, cǎ aşa pǎţise şi Ilie când a trebuit sǎ se ducǎ sǎ-i ia sânge ultima oarǎ pentru carnetu de tractorist. Acu o foloseşte doar sǎ asculte muzicǎ. Când li se face dǎ muzicǎ, primaru îşi ia nevasta, fetele, se suie în maşinǎ, închide uşile, geamurile, tot şi dǎ drumul la sidiu şi muzica îi înveleşte aşa ca un abur, de le dezmorţeşte toate oasele şi sufletu. Aşa zice primaru.
Şi a scurmat Ilie mai mult dinspre colţ şi a tras uşor o hârtie afarǎ din pachet. S-a uitat tare mirat Ilie la hârtie, cǎ nu mai vǎzuse decât o singurǎ datǎ în viaţa lui aşa hârtie. I-o arǎtase Marioara sorǎ-sa care lucra la coperativǎ. Era aşaaa verzulie şi cu capu lu unu poetu pe ea şi cu un 5 şi doi de zero. Hârtie de cinci sute de lei mai rar la ei în sat. Aşa cǎ a dat Ilie sǎ desfacǎ pachetu cu totu ca sǎ se lamureascǎ pe de-a-ntregul. Şi tare uimit a fost când a vǎzut ca în pachet erau numai hârtii de 500 cât era pachetul de mare. Aliniate ca soldaţii, pe pacheţele mai mici, strânse unele în altele pânǎ umpleau ditamai pacheţoiu. Nu ştia Ilie sǎ zicǎ câţi bani sunt acolo da ştia cǎ-s mulţi grǎmadǎ. Întâi şi-ntâi s-a gândit cǎ s-a-ntors Gilicǎ. Da nu se putea cǎ primise nevastǎ-sa un semeseu, de fapt nu ea direct cǎ ei nu aveau telefon decât din ǎla cu fir şi la ǎla nu puteai primi semeseu, i-l trimisese lu nevastǎ-sa da-l primise printr-o verişoarǎ de-a doua care stǎtea peste câmp douǎ sate mai încolo cǎ ǎia aveau, cǎ în loc sǎ-i trimitǎ fiu-su videou când ajunsese acolo în trimisese telefon cu celule şi acuma vorbeau mai mereu, cǎ îi trimitea fiu-su şi cartele, cǎ tare s-a mirat Ilie cǎ şi ǎia sunt pe cartele şi tare rǎu i-a parut de americani, cǎ la noi e rǎu cum e pe criza asta, de la iei s-a ajuns deja pe cartele cum era la noi dupǎ rǎzboi de nu mai erau de niciunele.
Ca prostu-n drum a rǎmas Ilie. Cǎ dacǎ nu era Gilicǎ şi nici primaru, cǎ nici primaru nu putea sǎ fie dacǎ nu mai era nimic în sat de dat, cine ar fi putut sǎ fie?! “Doar Dumnezeu poate fi” - s-a gândit Ilie şi a strâns pachetul cu bani la piept, l-a bǎgat frumos sub şalopetǎ şi a luat-o uşor spre casǎ. Şi tot mergând el aşa se gândea ce o sǎ facǎ cu banii. Întâi o sǎ meargǎ la birt, o sǎ-şi plǎteascǎ toatǎ datoria, şi a lui şi a nevesti-sii, şi pormǎ o sǎ bea rachiu pânǎ o sǎ se facǎ mangǎ şi o sǎ le dea şi la ǎilalţi pânǎ o sǎ se îmbete şi ei, ca sǎ nu râzǎ de el. Apoi… şi-ar lua tractor nou cǎ ǎla vechi se stricǎ des şi mereu trebuie sǎ se umple de ulei şi de motorinǎ scormonind prin el. Ce bine i-ar şade pe un tractor nou cum au luat ǎia de la cooperativa ailaltǎ din nord, dujmanii lor cei mai mari, tractor american Geondir. Şi pormǎ… O clipǎ rǎmase încremenit în mijlocul drumului. Era prima oarǎ când îi pǎrea rǎu cǎ e însurat. Acu trebuia sǎ împartǎ banii şi cu nevastǎ-sa şi ea sigur i-ar fi prǎpǎdit pe cârpe, pe sulemeneli şi pe alte prostii cǎ le vǎzuse el pe femeiuştile alea de la oraş de la impozite, boite ca nişte mǎşti de Crǎciun şi cu pânzeturile alea rupte-n Doamne iartǎ-mǎ de se zgâiau toţi bǎrbaţii între ţâţele lor. “Sigur o sǎ prǎpǎdeascǎ banii” - gândi Ilie. Şi i-ar fi dat şi lu frate-su ǎla de la Tecuci de-şi risipise toatǎ agoniseala la jocurile cu fise şi lu ǎla de la Slobozia de-i fǎcuse bǎiatu un nepot si pormǎ un infarct. Şi ar fi dat şi la vecini, sǎ vadǎ lumea cǎ ea are, caşas femeile. Aşa cǎ brusc îi încolţi în minte o idee. Se aşezǎ pe vine în iarbǎ, desfǎcu pachetul şi împǎrţi banii în douǎ grupuri egale. O parte încercǎ sǎ-i îndese în buzunare şi la pantaloni şi la salopetǎ dar oricât se chinui sǎ-i îndese pe toţi nu reuşi. Aşa cǎ pe cei rǎmaşi îi puse lângǎ cealaltǎ jumǎtate, îi împachetǎ frumos cum fuseserǎ împachetaţi la început, sǎpǎ o groapǎ cu mâna între ierburi şi-i acoperi cu ţǎrânǎ, pietre şi plante. Aşa era mult mai bine. Chiar dacǎ ar fi intrat nevastǎ-sa în bani, tot n-ar fi putut cheltui prea mult cǎ grosul era între ierburi unde ştia numai el. Aşa cǎ îşi continuǎ drumul mulţumit. Gândul începu iar sǎ-i zboare la banii pe care i–ar fi putut cheltuit dupǎ bunul sǎu chef şi cum ar fi trecut el mândru prin sat cǎ e singurul care nu mai e scris în carneţel la birt şi cǎ nici datorii la universal nu mai are, cǎ şi acolo are tanti Jenica catastif şi indiferent cǎ iei sfoarǎ, chiloţi, stropitoare te trece la catastif pânǎ îţi vine rândul la roatǎ dǎ-ti iei banii de la ǎilalţi. Numa cǎ … se gândeşte cum l-ar privi Jegǎlie dacǎ trece prin sat cu buzunarele doldora de hârtii cu faţa lu ǎla poetu pe ele. Cǎ Jegǎlie nu prea ştie de glumǎ. Cǎ i-a mai rupt falca unuia care n-a vrut sǎ-i dea de bǎut când rǎmǎsese fǎrǎ parale. Brusc simţi un fior rece pe şira spinǎrii gândindu-se la câte scatoalce ar fi încasat de la Jegǎlie pentru banii pe care îi avea în buzunare dacǎ ǎla încasase douǎ numa pentru doi lei şi paşii îi devenirǎ dintr-o datǎ mai mǎrunţi. Apoi se gândi ce o sǎ facǎ cu banii. Nu ce o sǎ facǎ cu ei adicǎ cum o sǎ-i cheltuie ci pur şi simplu ce o sǎ facǎ cu ei, adicǎ unde o sǎ-i punǎ. Cǎ erau o grǎmadǎ de bani, aşa o treime din pachet cum erau. I-ar putea pune în gura de la coş ca acu vara nu mai folosesc soba. Da dacǎ îi trece prin minte lu nevastǎ-sa sǎ aprindǎ focul şi uitǎ de bani, prǎpǎdesc bunǎtate de bǎnet. Sau ar putea sǎ-i doseascǎ în pǎpuşoi, da dacǎ dǎ Joaiana peste ei şi-i înfulecǎ nu-i cad greu la stomac?! Sau ar putea sǎ-i punǎ sub prichici unde era o bortǎ micǎ de punea nevastǎ-sa unele altele de gǎtit, sau în spatele ghiveciului cu flori sau în beci printre butoaiele de murǎturi… dar erau locuri uşor de descoperit. Apoi simţi cum un cuţit îl sǎgeteazǎ în inimǎ. Dacǎ aflǎ a lu Jegǎlie de bani, aflǎ apoi toatǎ şleahta lui de nemernici şi ǎia din sat şi ǎia din comunǎ şi ǎia din oraş. Imaginea care se i perindǎ prin faţa ochilor preţ de-un minut îl îngrozi. Ca un vis urât şi-i imaginǎ pe-ai lu Jegǎlie înşiraţi cu toţii în faţa unei uşi joase cu un gemuşor deschis undeva la mijlocul ei, fiecare în mânǎ cu un şiş, cu un cuţit, cu o bâtǎ, cu un lanţ, cu un ciocan. Un bǎrbat în vârstǎ cu faţa asprǎ, îmbrǎcat în costum, cu cǎmaşǎ albǎ şi cotiere negre trase peste mânecile hainei stǎ la uşiţa micǎ de ghişeu de i se vede doar capul, ca fetele alea de la percepturǎ şi câte unul din nemernicii ǎia care chior, care cu obrazul ciupit de vǎrsat, care cu o cicatrice urâtǎ sub ochi intrǎ, ridicǎ cuţitul şi loveştete, sângele ţâşneşte şi împroaşcǎ pereţii iar omul de la ghişeu spune “mulţumesc” şi apoi se apleacǎ sub ghişeu scoate o hârtie de 500 de lei şi o dǎ nemernicului, apoi vine urmǎtorul care loveşte şi el şi tot aşa. Când îl priveşte în ochi pe omul de la ghişeu îşi dǎ seama cǎ e chiar el, Ilie şi încremeneşte. Apoi fǎrǎ ca faţa lui sǎ trǎdeze nici cea mai micǎ încordare se rǎsuceşte pe cǎlcâie şi o rupe la fugǎ înapoi. Gǎseşte locul unde a îngropat banii, desface pachetul, smulge cu furie de prin buzunare mǎnunchiurile de bancnote pe care le dosise şi le aşeazǎ frumos înapoi pânǎ când pachetul se recompune în forma iniţialǎ. Ilie împǎtureşte frumos hârtia în jurul banilor, o netezeşte cu dosul palmei, apoi dupǎ câteva secunde de cumpǎnire îşi desface şiretul care îi ţine brǎcinarii şi leagǎ pachetul la loc. Totul e perfect. Zâmbeşte mulţumit şi îi îngroapǎ în iarbǎ. E mai bine aşa. “Banii sunt ochiul dracului” – îşi spune Ilie şi se depǎrteazǎ fǎrǎ nici cea mai micǎ urmǎ de regret. Dar nu face decât câţiva paşi şi un alt gând i se înşurubeazǎ în minte. Dacǎ l-a vǎzut cineva îngropând banii?! Or sǎ zicǎ cǎ-s ai lui, or sǎ-l descoasǎ cǎ de unde-i are, cǎ pe cine a omorât. Şi el n-a fǎcut nimic. Aşa cǎ pentru a doua oarǎ se întoarce la locul crimei, desface pachetul şi îl priveşte minute în şir neputincios. “Drǎgǎlaşii moşului, ce sǎ fac eu cu voi?!” se întreabǎ Ilie zâmbind pe sub mustaţa deasǎ. Apoi o strǎfulgerare ca un scurt circuit pe linia de înaltǎ tensiune îi zguduie trupul din vârful firelor de pǎr pânǎ-n cǎlcâi. Ştie ce trebuie sǎ facǎ. Ia pachetul, îl ascunde sub haina de salopetǎ ca pe un nou nǎscut nedorit, apoi îşi continuǎ drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar mâna amorţitǎ pe piept trǎdeazǎ ceva din istoria ultimei oare petrecute pe câmpul de lângǎ ferma agricolǎ “Mândria României”. Din vârful buzelor Ilie fredoneazâ un cântec de leagǎn pe care-l ştia de la maicǎ-sa şi pe care nici nu bǎnuia cǎ-l mai ţine minte. Dupǎ vreo zece minute de mers hotǎrât se opreşte sǎ-şi tragǎ sufletul. Se roteşte pe cǎlcâie privind înapoi spre haltǎ. E îndepǎrtatǎ, urâtǎ şi pustie. Ca un schelet în ştreang. Îşi roteşte ochii de jur împrejur. Înspre sud departe se vede satul, spre est foarte departe umbre ale clǎdirilor de la fermǎ iar spre vest şi nord nimic, doar câmp. Numai câmp. Ilie îşi duce mâna streaşinǎ la ochi şi în timp ce stânga alunecǎ spre arcadǎ, un ghemotoc ca un copil prost înfǎşat încearcǎ sǎ scoatǎ capul în lume alunecând uşor de sub salopetǎ. Priveşte nedumerit în stânga şi în dreapta, apoi îşi continuǎ alunecarea pe pulpa piciorului drept, se mai opreşte o clipǎ pe genunchi unde se balanseazǎ uşor şi coboarǎ încet pe gambǎ ca pe tobogan pânǎ în iarbǎ. Apoi tot cu mâna streaşinǎ la ochi Ilie îşi roteşte piciorul scurt din gleznǎ împingând pachetul în iarba înaltǎ de la marginea potecii. “Nimic” – concluzioneazǎ el cu ochii în zare şi îşi continuǎ drumul cǎtre casǎ. Stomacul începe sǎ ghiorţǎie zgomotos semn cǎ nu mai e mult. Ilie fredoneazǎ fericit cu gândul la cartofii prǎjiţi cu cârnaţi care îl aşteaptǎ.

4 comentarii:

earthwalker spunea...

mosule, mi-a placut ce ai scris, iar Ilie e tot un personaj sf:)

mosu spunea...

daaa……. creca-i extraterestru Ilie, ca-i asa… cam picat din Luna :))
multumesc pentru semn earthwalker

Anonim spunea...

:)

mosu spunea...

:) sa fie anonimule.....