sâmbătă, 25 iulie 2009

Fir intins

Nu ştiu ce mi-a venit sǎ ies la pescuit. M-am trezit cu gândul sǎ fac o baie, dar între timp mi-a pierit cheful de baie. Sunt prea obosit. M-am trezit deja obosit. Aşa cǎ trebuie sǎ aleg între a sta întins ca mortu în nisip sau a lua undiţa şi a bǎngǎni pe dig. Aleg a doua variantǎ, nisipul e fierbinte.
N-am undiţǎ, n-am avut niciodatǎ. Baaa… e ceva lǎsat de vechiul proprietar în debara. E un bǎţ de trestie lung, cu un fir legat la un capat, cu o plutǎ din trestie subţire pe la mijloc şi cu ac şi plumb la celǎlalt capǎt. Hmm… asta trebuie sǎ fie. Acul e ascuţit. Momealǎ n-am. Oare ce mǎnâncǎ peştii?! Prin frigider mai e doar nişte salam şi o bucatǎ de telemea. A… şi nişte pate Ardealul la conservǎ. Am mai dat la peşte când eram copil. Şi ştiu cǎ mǎnâncǎ mǎmǎligǎ, viermi, râme şi… altceva nu mai ştiu. Pate nu. A… ǎia rǎpitori mai mǎnâncǎ din ǎştia nerǎpitori. Ca la oameni. N-am nici mǎmǎligǎ, nici viermi, nici râme. Am nişte gupii dar ǎia nu sunt de momealǎ sunt de frumuseţe şi chef sǎ stau pe malul apei.
Nu sunt decât câţiva pescari pe dig. Mǎ opresc departe de ei. Cobor printre stabilopozi, mǎ aşez pe un bolovan şi arunc undiţa. Fǎrǎ momealǎ. Nu-i bai. Oare ce peştişori or fi înǎuntru?! Când eram copil ştiu sigur cǎ erau guvizi. Urâţi guvizii. Acum sunt unii mici şi lunguieţi, care vin aproape de mal printre picioarele oamenilor şi pe care încearcǎ copiii sǎ-i prindǎ cu pumnul. Da nu-s de prǎjit. Apa e albastrǎ şi limpede.
Undiţele se înşirǎ ca macaralele pe vremuri. Bǎrbaţii macaragii. Vâjjj… aruncǎ, apoi îşi prind bǎrbia în palme şi aşteaptǎ. Vâjjj…. alta. Şi mai încolo alta. Şi alta. Se ridicǎ goale. Nimeni nu prinde nimic. E ok, nu voi fi deconspirat. Ridic, verific nada şi arunc, vâjjj… Apoi îmi cuprind bǎrbia în palme. E plǎcut sǎ fii pescar. Nu e cald încǎ. Oglinda apei tremurǎ uşor. Îmi place oglinda apei. Ce e în spatele ei mǎ furnicǎ. Ce e în spatele oglinzilor mǎ furnicǎ mereu. La stomac. Acolo se chircesc emoţiile. Mǎ rǎtǎcesc printre stropii de apǎ sparţi în digul de piatrǎ.
Vine un om. Îşi face loc printre stabilopozi şi se aseazǎ la un metru de mine. Mǎ adun dintre stropi. Undiţa nu o mai scot din apǎ. Bǎrbatul e pescar. Are burtǎ mare, pielea roşie, pǎlǎrie de soare, guşǎ, o chestie aşa ca o sacoşǎ din sârmǎ în care bǎnuiesc cǎ se pun peştii prinşi, multe undiţe ca tenismenii sǎ poatǎ alege în funcţie de teren, de climǎ, de spectatori, o sacosǎ plinǎ probabil cu mâncare şi ceafa asudatǎ. Pentru peşti e mâncarea. Scoate ceva din sacoşǎ şi aruncǎ un pumn în apǎ. Apoi altul. Mǎ salutǎ din cap. Îl salut şi eu. Îşi scoate din husǎ undiţele, le flexeazǎ pe rând, le priveşte dungǎ în soare. Îşi alege douǎ. Le echipeazǎ pe îndelete cu tot ce trebuie. Îi ia sǎ le echipeze mai mult timp decât mi-a luat mie sǎ mǎ scol, sǎ fac un duş, sǎ mǎnânc, sǎ mǎ spǎl pe dinţi, sǎ mǎ îmbrac şi sǎ ajung pe dig. Şi oricum erau gata echipate când a sosit. Mai aruncǎ o mânǎ de… na cǎ nici acum n-am vǎzut ce a aruncat, cred cǎ era mǎmǎligǎ.
Nici domnu pescar cu burtǎ nu prinde nimic. E bine. În apǎ însǎ s-au strâns ceva peşti. Îi vǎd cum clipocesc. Mi-a spus mie cineva mai demult cǎ se pescuieşte mai bine pe vreme rea, când e soare nu iese peştele. E invers ca la noi. Oare aşa o fi?! Probabil cǎ da. Pescarul a golit toatǎ sacoşa şi de prins n-a prins încǎ nimic. Peştii însǎ clipocesc la picioarele noastre. Le-a plǎcut ce le-a dat sǎ mǎnânce. Domnul pescar bag seama cǎ ştie la ce mǎ gândesc. Mǎ priveşte ca un copil şi dǎ din umeri. Dau şi eu. Mǎ apucǎ groaza când mǎ gândesc cǎ s-ar putea prinde un peşte din ǎştia care clipocesc în undiţa mea. Aşa, din greşealǎ. Când eram copil am prins odatǎ un peşte de aripa de pe spinare. Tare prost peşte. Domnu pescar ştie sigur la ce mǎ gândesc.
- Domnu, peştele astea e ca femeile. Degeaba dǎm noi cu bǎţul şi avem gândul cǎ le prindem, cǎ de fapt tot ele se agaţǎ singure la capǎtul ǎlǎlalt. Unde vrea ele şi când vrea se agaţǎ domnu şi noi credem cǎ suntem pescari – completeazǎ apoi dupǎ o pauzǎ scurtǎ.
Cred cǎ are dreptate domnu pescar. Mare dreptate. Îmi ridic undiţa şi plec. Îi urez o zi bunǎ. Pescarilor nu le spui baftǎ.

18 comentarii:

io-n Dushu Tau! spunea...

pescarilor le spui fir intins :)

io-n Dushu Tau! spunea...

si ca later info...de pe stabilopozi puteai desface niste midii si sa dai cu ele..noi asa am dat clasa la pescari cand eram copil..si ei aveau ditai sculele, io un par dintr-un plop :))

mosu spunea...

daaa... mai tineam minte si asta cu fir intins, de altfel asa a ramas si titlul; nu stiu exact cum e pentru pescari, insa mie mi se pare prea "oficial" fir intins, e un fel de "tot inainte!" cel pioneresc; sau nu l-ai prins pe "tot inainte"?!
cat despre midii si stridii daca stau bine sa-mi rascolesc memoria, acum parca imi amintesc ceva, dar uitasem complet.

Kat spunea...

"Ce e în spatele oglinzilor mǎ furnicǎ mereu."

Asa e, dar cred ca si pe cineva din spatele oglinzii il furnica mereu ce-i in partea cealalta, adicatelea si eu sunt in spatele oglinzii pentru cineva/ceva.
Na, ca am zis-o.

mosu spunea...

stii Katule….. despre mare, despre apa se spune ca te pacaleste, ca te minte; suprafata ei e de nenumarate ori albastra si frumoasa dar adancurile sunt negre si hade; asa e si cu viata, noi ne intalnim de cele mai multe ori cu aparentele, cu ceea ce ni se arata si rareori avem acces sau ne coboram sa studiem inlauntrurile, sa le pipaim, sa le intelegem, cand de fapt acolo este adevarul…..; cam la asta ma gandeam eu…
dar cred ca am inteles si ce ai vrut sa spui tu…

earthwalker spunea...

cica mortii trec prin oglinzi dintr-o parte in alta si diavolul te inhata tot pe acolo. ptiu! si oglinda apei, tot poarta spre lumea cealalta. noaptea n-am incredere in oglinzi.:)

mosu spunea...

prin oglinzi trebuie sa invatam sa trecem; nu-i lucru usor; si de cele mai multe ori nici macar nu stim daca am trecut sau nu, nici incolo, nici incoace.....

madelin spunea...

Ce e in spatele oglinzii nu poate sa te furnice; poate cel mult sa te ramana sau sa te raspunda. Desi nu-i vreo scofala sa te promoveze din alb in negru sau din pion de alb in nebun de ghinda.

Dincolo de oglinda se afla neaparat un /curcubeu de copac/(ca-curcubeul de piatra e pe cale de disparitie si la noi si aiurea). Precum si o gashca de zane mici pepit care coc la amiaza azime de turta dulce si masoara drumul pana la moara in coti de melci codobelci. Numai nostalgia o masoara in pogoane.

Mosule, tare esti suparat mata pe mare! Te-a lasat vreodata sa astepti in ploaie cu o umbrela desperecheata si deaia?

mosu spunea...

eiii…. da tare frumos le-ai mai zis madelino gospodino zau asa… cuvintele astea au fost coapte pe vatra facuta cu tarana din visele dusilor in care arde foc de lemne crescute din suflete neodihnite; si-au fost lasate asa sa creasca mocnit vreme de sapte povesti pana au capatat crusta galbena si crocanta ca luna ce-si linge acolo sus mustatile asteptand sa se coaca….

pe mare nu-s suparat saraca de ea, de ce-as fi?!; si nici umbrela desperecheata nu mi-i, doar betele alea de fier de-o tin rotunda s-or mai cocarjat pe ici pe colo si s-a dus rotundul ca trebuie sa trag cu degetele de ea sa-i dau forma pe care simt eu ca ar vrea-o…
si marea… pe mare o vaz exact asa cum e, nici prea prea nici foarte foarte; da acu e adevarat poate o vad eu prea de aproape, adicatelea cam cum ar veni exact din dreptul buricului si-mi scapa ceva… de la voi mai de la departare poate ca se vede altfel…..

ew spunea...

eu zic ca nu e mare lucru sa treci, e mare lucru sa fii pregatit, ca sa nu ratacesti dupa aia ani de zile. nu degeaba suntem avertizati ca ne asteapta diavolul dincolo.

mosu spunea...

eiii...... acuma depinde ce intelege fiecare prin oglinzi beatrice; dupa cum ii spuneam lui Kat pentru mine oglinzile sunt aparentele, lucrurile facile, stralucitoare, forma fara fond; in spatele lor e realitatea de care uneori ne ferim, alteori ne este ascunsa si de cele mai multe ori nu ne coboram s-o citim, s-o descoasem; de-asta zic ca nu-i lucru usor; nu-i simplu sa distingi intre ceea ce ti se ofera drept realitate si realitatea adevarata, intre suprafata si interior, intre prezenta si esenta.....

ew spunea...

eu ma gandeam la lumea aia a intelesurilor ascunse, interioara, alchimica (daca ne putem permite sa o numim cam pretentios), tot de dincolo de aparente. unii nu pot sa aduca ce inteleg de acolo daca nu au mancat jar inainte ca sa se intareasca. daca mananci prea mult sau prea putin jar,nu esti bine pregatit, lumea de dincolo o sa te foloseasca ca pe o papusa, una plangacioasa sau una tiranica. tre' sa iti dezvolti atata putere cat sa poti sa duci ceea ce afli de dincolo de oglinda, si, de asemenea, sa nu folosesti ceea ce intelegi in scopuri urate.

teoriile lui cg jung, dar sa stii ca le-am incercat. :)

Anonim spunea...

ǎia rǎpitori mai mǎnâncǎ din ǎştia nerǎpitori. Ca la oameni. ..asa e , inca nu m-am dumirit cum ajung asa. ia de exemplu 2 frati, unu` ajunge rapitor si unul nu.aceeasi educatie, aceiasi parinti.complicat. io am dat la o parte rapitorii din cunostintele mele cat am putut, iar acuma numar amicii pe degetele de la o mana. si mai raman. degete zic.

e frumos la pescuit, da` saracii pesti. am fost si eu zilele astea, ca norocu` ca nu am prins nimic.

mosu spunea...

da, da, da, tot la asta ma gandeam si eu; da la mine mai greu cucuvintele, mde… inginer; stii bancul ala vestit cu inginerii “care e diferenta dintre un inginer si un caine: amandoi stiu ce vor sa spuna dar nici unul nu stie sa se exprime”; de-aia si vorbesc in dodii prin insemnarile mele, ca daca vorbesc serios si pe bune, nu iese mare scofala…
in fine…. acum inteleg ce ai vrut sa spui cu “eu zic ca nu e mare lucru sa treci, e mare lucru sa fii pregatit, ca sa nu ratacesti”; mda… ai dreptate cu pregatitul, trebuie sa fii pregatit, desi eu vedeam spatele acesta al oglinzilor ca niste chestii inerte, fara efervescenta, fara interactii, un fel de gand fara actiune, un fel de creier fara brate; vad spatele oglinzilor asemeni personajelor din padurea adormita, incremenite, oarbe, surde; te poti rasuci in jurul lor, poti intra, poti iesi, poti trece prinlauntrul lor, iti poti intinge degetele prin ele ca in ligheanul cu vata de zahar si…… poti descoperi, poti invata si mai ales poti gasi cheile…….
despre jung asta cred ca am auzit ceva candva, nu mi-e chiar strain numele, dar recunosc ca nu-mi spune nimic; sau e posibil sa il confund si nici macar n-am auzit vreodata de el; am mai gugalit si tot nimic; o sa incerc sa citesc ceva…
ce vrei sa spui cu “le-am incercat”?

mosu spunea...

aaa.... si astea de mai sus sunt teoriile lu mosu, mosu barbosu...

mosu spunea...

ei…. gand la gand cu pescuitul si cu… “norocu` ca nu am prins nimic”; adevarul e ca tu trebuie sa te pricepi cel mai bine la asta pestisorule auriu; la pesti zic; rapitori, nerapitori…..
imi pare rau sa aud oamenii spunand cum spui tu, ca e greu sa gasesti oameni buni si sa-i aduci aproape de suflet; nu stiu… n-as zice ca e chiar asa (desi cred ca ma incadrez si eu in aceeasi categorie cu tine si de altfel cam toti prietenii mei virtuali); oamenii au si parti bune si rele, nu cred ca au devenit brusc mai rai; cred ca avem noi din ce in ce mai putina rabdare sa le acceptam rautatile; cred ca asta e…

ew spunea...

le-am incercat=le-am facut ale mele.
padurea e adormita doar pana vine calatorul.
esti prea modest, mosule inginer :)

mosu spunea...

:)