sâmbătă, 8 august 2009

Cum putem schimba lumea dintr-o suflare

Recunosc cǎ oscilez de multe ori între a vorbi despre lumea realǎ şi cea a ştrumfilor albaştri, a libelulelor cu o mie de ochi, a vârcolacilor mâncǎtori de luni şi de sǎptǎmâni sau a piticilor cu barbǎ albǎ şi tichie de mǎrgǎritar……
Nu-mi place sǎ vorbesc despre prima nu pentru cǎ n-aş avea ce sǎ spun, ci din egoism. Mǎ apǎr. Mǎ doare de multe ori când încerc sǎ deschid gura sǎ vorbesc despre ea. Nu gura mǎ doare, stomacul. Sunt lucruri peste care organismul meu nu poate trece. Ce organism imbecil, complet inadaptat realitǎţii. E ca la matematicǎ sau fizicǎ. Dacǎ laşi o piatrǎ în aer ea trebuie sǎ cadǎ, sǎ se lipeascǎ de pǎmânt. E musai. Aşa trebuie sǎ se întâmple lucrurile. La fel cum, dacǎ desenezi un triunghi dreptunghic, suma pǎtratelor catetelor trebuie sǎ fie întotdeauna egalǎ cu pǎtratul ipotenuzei. Obligatoriu, indiferent cum ai aşeza foaia de hârtie sau laturile triunghiului. Haaa… e simplu în matematicǎ şi fizicǎ dar nu în viaţa realǎ. În viaţa realǎ dacǎ laşi o piatrǎ în aer sunt mari şanse ca ea sǎ se repeadǎ spre dinţii cuiva, iar suma pǎtratelor catetelor va da un rezultat mirambolesc cu multe cifre înainte de virgulǎ şi cu semnul $ în coadǎ. Sunt lucruri pe care de cele mai multe ori nu le înţeleg şi nu le pot accepta. Trupul meu pârdalnic se revoltǎ organic, cu de la sine putere, fǎrǎ sǎ mǎ bage în seamǎ. Cǎ d-aia îi şi spun uneori: “Da stai mǎ potolit, ce te încreţeşti aşa ca un Shar-Pei?! Ce, crezi cǎ rezolvi ceva umflat ca un buhai?!”. Da el nimic, neam sǎ mǎ asculte. Se cramponeazǎ ca un mǎgar încǎpǎţânat pe labele din faţǎ şi nu mai mişcǎ. Nici încotro. Bosumflat ca o floare de nufǎr adusǎ în glastra din sufragerie nu-i mai poţi intra în voie. Adevǎrul e cǎ majoritatea prietenilor mei virtuali m-au cam citit printre rânduri şi ştiu cǎ atunci când zâmbesc nu-i întotdeauna zâmbetul meu şi în spatele glumelor e uneori mâhnire. De altfel prietenii mei virtuali sunt cei mai sensibili şi cei mai inteligenţi prieteni ever. Asta fǎrǎ îndoialǎ!
Unul din lucrurile care mǎ enerveazǎ cel mai tare este uşurinţa cu care dǎm vina pe alţii, cu care îi stigmatizǎm, fǎrǎ sǎ ştim despre ce vorbim, fǎrǎ sǎ ne punem în locul lor, fǎrǎ sǎ înţelegem contextul şi mai ales fǎrǎ sǎ avem calitatea de a-i judeca şi de a le lipi pe spinare etichete, iar în acelaşi timp lipsa oricǎrei autoevaluǎri, lipsa oricǎrui autocontrol, lipsa oricǎrei priviri aruncate înapoi în oglindǎ. Întotdeauna e altcineva de vinǎ pentru ceea ce ni se întâmplǎ. Noi niciodatǎ. Musteşte aerul de injurii, de grosolǎnii, de mojicii, de vorbe aruncate la mişto, de înfumurǎri, de glume de prost gust, de ironii dure, de imbecilitǎţi. Aruncǎm vorbele mai ceva ca picǎturile de ploaie acidǎ şi puţin ne pasǎ ce urme lasǎ atunci când ating epiderme, obraji, inimi, suflete. Nimic nu e mai uşor decât sǎ arunci vorbe. Gǎsiţi voi altceva mai uşor?! Nici sǎ dormi nu-i mai uşor. Orice altceva presupune un cât de mic efort, o implicare fizicǎ sau intelectualǎ. Sigur şi vorbele ar trebui sǎ beneficieze de o implicare intelectualǎ, din pǎcate însǎ aceastǎ nevoie se simte din ce în ce mai rar.
E plinǎ mass media şi blogosfera de pǎreri legate de ceea ce trebuie fǎcut în România, de ce e bun şi ce nu e bun, de cine e prost şi cine e deştept, de ce s-a fǎcut bine şi ce s-a fǎcut rǎu. Cele mai multe pǎreri sunt lipsite de argumente, sunt extrem de subiective sau sunt mânate de un anumit impuls, au o anumitǎ ţintǎ. Sigur pe blogurile personale sunt acceptabile asemenea abordǎri. Atâta timp însǎ cât nu sunt veninoase şi jignitoare. Din partea ziariştilor, a oamenilor de litere, a blogerilor “ajunşi”, pretenţiile sunt altele. Vorbele ar trebui sǎ construiascǎ, nu sǎ dǎrâme.
Îşi spune oare cineva “mmm……. lucrurile nu merg bine, ce aş putea oare face eu pentru ca lucrurile sǎ meargǎ mai bine?”. Aparent un om de jos, de la baza piramidei nu poate face foarte mult, nici unul de la mijloc, nici mǎcar mare parte din cei de la vârf. Şi totuşi… noi putem face atât de mult!
De ce existǎ cerşetori? Pentru cǎ existǎ oameni miloşi care le dau bani. Unii dintre ei sunt falşi cerşetori, alţii sunt angrenaţi în reţele care strâng banii în mâna unui mafiot. Unii se îmbogǎţesc sau câştigǎ lunar mult mai mult decât majoritatea celor care le lasǎ un leu în palmǎ. Dacǎ nu am da bani cerşetorilor, aceştia nu ar mai exista, am fi prima ţarǎ fǎrǎ cerşetori din lume. N-ar mai sta nimeni la colţ de stradǎ cu mâna întinsǎ pentru cǎ ar şti cǎ nu primeşte nimic. Şi atât societatea cât şi statul ar fi obligate sǎ gândeascǎ serios problema sǎrǎciei acute şi sǎ gǎseascǎ arme pentru a se lupta cu ea.
Dacǎ nu am arunca gunoaie pe jos şi am mǎtura în faţa casei sau a magazinului în fiecare dimineaţǎ, nu ar mai fi mizerie în oraşe. Dacǎ nu am mai hrǎni ocazional animalele, nu ar mai exista pisici şi câini vagabonzi. Dacǎ nu am plǎti niciodatǎ şpǎgi ar dispǎrea cei care le cer. Dacǎ am vorbi încet când ne aflǎm într-o comunitate, dacǎ am sta un metru în spatele omului care are treabǎ la ghişeu, dacǎ am spune “vǎ rog”, “mulţumesc”, “mǎ scuzaţi” (mai ales “mǎ scuzaţi” care pare sǎ se fi topit complet din vocabularul comun), dacǎ ne-am spǎla mai des, dacǎ ne-am îngriji hainele, dacǎ nu am trişa, dacǎ nu am minţi, dacǎ nu am fura (da, da… furatul nu e neapǎrat apanajul pǎturii paupere, doar cǎ cei în costum îi spun altfel şi cantitǎţile diferǎ), dacǎ am respecta legea (chiar aşa strâmbǎ cum e uneori, dar e lege şi legea trebuie respectatǎ într-o societate civilizatǎ), dacǎ am zâmbi, dacǎ am fi macǎr decenţi, dejurîmprejurul ar arǎta cu totul altfel. Iar dacǎ din când în când am mai întinde mâna spre cei ce au mai puţin decât noi, ar fi chiar perfect. Şi de cine depinde asta?!
Sigur, poate sǎ vinǎ oricând cineva şi sǎ mǎ întrebe: “Da tu cine dracu eşti sǎ ne dai nouǎ sfaturi şi sǎ faci aprecieri din astea?! Eşti un nimeni. Ce calitate ai sǎ ne judeci şi sǎ pui etichete?!. Mǎ faci pe mine nespǎlat, bǎǎǎ… strâmbule?!”. Şi sincer sǎ fiu ar avea dreptate sǎ spunǎ asta. 100% dreptate. Cine m-o fi pus sǎ deschid gura, nu puteam sǎ stau acolo cuminte lângǎ ştrumfii mei?!

8 comentarii:

arc-en-ciel spunea...

fiecare "dacă" de'al tău, înmulţit cu populaţia ţării, plus adaosul de ignoranţă şi indiferenţă al unora ne duce la un număr astronomic. însă nu'i musai să ramîi în lumea piticilor, e mai sigur, dar dacă ai idei ce pot schimba realitatea merită să încerci.

mosu spunea...

mmm.... eu nu pot dar ştrumfii albaştrii, libelulele cu o mie de ochi, vârcolacii mâncǎtori de luni şi de sǎptǎmâni sau piticii cu barbǎ albǎ şi tichie de mǎrgǎritar pot; eu cred ca o sa le dau o mana de ajutor......

Kat spunea...

Mosule cu barba incalcita in povesti, apropo de rautatile online - mi se par atat de lipsite de miza, incat le primesc ca pe un pumn in plex, de cele mai multe ori.
Dar decat sa fiu un mort viu hyper-sarcastic, mai bine ma transform in niste ochi de caprioara si mai tac putin.

mosu spunea...

rautati o sa fie tot timpul Katule, on-line sau on-life; in special fata de oamenii frumosi, destepti si mai ales vii, hyper-vii; cu prostii care emana rautati nu te pui; nu-i contrazici, nu-i combati; delete si gata; chiar si din ochi, inchizi ochii aceia de caprioara si-i stergi de pe retina…….

windwhiperer spunea...

puffff :)

mosu spunea...

eee... pentru windwhisperer e simplu sa faca pufff si sa schimbe lumea; pentru noi astilalti e mai greut....
:))

Roxana spunea...

iarasi ai dreptate... cateodata, oamenii obisnuiti fiind sa nu primeasca un ”va rog” sau ”multumesc”, atunci cand le primesc sunt mirati, isi amintesc si ei ca asa ar trebui sa fie.
apropo de ce putem face noi sa fie mai bine, tudor octavian spunea acelasi lucru, ca oamenii nu se intreaba ce pot face pentru a imbunatati lucrurile sau nu isi dau seama ca infima lor contributie, insumata si inmultita cu alte cateva zeci, sute, poate mii, fac diferenta.
esti intelept, mosule :)

mosu spunea...

oooo…….. nici nu se putea altfel; mosii nu pot fi decat intelepti sau batrani…….. sau si una si alta
din nefericire sunt oarecum sceptic ca ceea ce am spus se si poate realiza; dar e obligatoriu sa incercam, altfel ne tot cufundam; pentru a creste sanatos (ca natiune) nu cred ca exista decat doua solutii despotul luminat sau pasii marunti si hotarati; si cum nu vad nici una nici alta………..