miercuri, 2 septembrie 2009

Intersecţie

Pǎşesc agale pe trotuarul jumǎtate scǎldat în soare, jumǎtate tapetat cu frunze cǎzânde, înfipte în adierile de vânt ca pozele cu artişti prinse în pioneze de cǎtre suflete crude pe uşile interioare ale şifonierului. Nu caut niciunde dar paşii mǎ poartǎ singuri ca un trotuar mergǎtor printre zile şi nopţi, printre copaci înalţi şi trişti ca umbrele de cearǎ, printre blocurile pǎtrate ca nişte cutii uriaşe în care oamenii îşi ţin încuiate trupurile şi hainele de pǎpuşi.
Trotuarul se opreşte brusc la intersecţie. Secunde subţiri aleargǎ precum furnicile încoace şi-ncolo, ca într-un film despre paşii tǎcuţi dat pe repedeînainte. Orele, mari şi rotunde ca o colecţie de autoturisme bǎtrâne, curg încet spre înapoi lǎsând în urmǎ un miros greu de fotografii în sepia înrǎmate în linii drepte cu cari.
Lângǎ mine o puştoaicǎ blondǎ mǎ priveşte ştrengar. Are ochii albaştrii, iar zâmbetul larg. Şi pielea cafenie, mde, cum au puştoaicele din ziua de azi dupǎ ce şi-au tǎvǎlit corpul prin razele de soare ieşite din mare asemeni unor lighioane şerpuite cǎscând pofticios la trupuri crǎpânde. Are pistrui pe obrajii rotunzi. Mulţi şi aruncaţi alandala ca şi cum vântul şi-ar fi rǎsturnat mantia plinǎ cu buburuze peste zâmbetul ei. Şi-a întins un picior în faţǎ rostogolind de sub fusta scurtǎ un genunchi de copil, şi-a pus o mânǎ în şold, şi-a întins gâtul peste şosea şi acum aşteptǎ cu degetul la tâmplǎ, pregatitǎ sǎ-i facǎ semn primei pale de vânt s-o culeagǎ la “ia-mǎ nene”.
Peste drum, în colţul de vizavi, o femeie între douǎ vârste, mai degrabǎ trecutǎ de prima tinereţe aşteaptǎ sǎ traverseze. Ne-a privit o secundǎ şi acum zâmbeşte discret spunându-şi probabil în gând “mde, copii….”. Are sacoşele grele pline cu de toate. Le-a lǎsat jos şi aşteaptǎ. Din cea din stânga se preling pe uşor pe trotuar aromele unor tuciurii de hamburg ca nişte vidre cu botul umed şi trupul prelung iar în cea din stânga soarele zǎvorât în patru ionatane rotunde ca mingile de tenis se zvârcole-n zadar. O privesc, cu prea puţin respect, drept în ochi. Are privirea uşor obositǎ sau poate doar un pic abǎtutǎ, dar blândǎ şi un licǎr strǎlucitor undeva dincolo de ceea ce-i permis vederii. În colţul ochilor, trei dungi subţiri ca trei riduri strǎvezii, îi împletesc privirea în ceea ce unii ar putea numi o lacrimǎ, alţii o boabǎ de rouǎ, alţii un vârf de brumǎ cât gǎmǎlia de ac, iar alţii doar o pǎrere. Are palmele aspre şi trupul plin, învelit în haine ce par a fi croite direct din codrii arzând spre scǎpǎtat.
S-a pus de verde. Puştoaica îmi face cu ochiul şi pasul ei sǎltǎreţ o duce parcǎ-n zbor spre dincolo. Femeia şi-a ridicat sacoşele şi se apropie greoi…

6 comentarii:

arc-en-ciel spunea...

şi tu?

mosu spunea...

mda…. dar toamna mea e o femeie pasnica cu sacosele pline, cu mainile aspre si cu zambetul pe buze…..
toamna ta strecurand prin vene tristeti zimtate si mute ca un drog parsiv si umpland orizontul cu picuri mari invelind balerinii cu bereta si tivul rochiei si umerii goi ca intr-o plapuma de apa, m-a cam speriat un pic recunosc…..

arc-en-ciel spunea...

sunt doar metafore, (pseudo)moşule. acu' mi'e poftă de gutui:)

mosu spunea...

:)

Anonim spunea...

a venit toamna la voi?
sau e fiorul auriu ce va sa vina?

mosu spunea...

ti s-a intamplat vreodata sa vezi cum in fata ta e soare iar in spate ploua, pestisorule auriu?! sau ca in stanga e nor si rece si in dreapta cald si soare?! cam asa e si acum; nu e inca toamna dar au aparut acele semne care se insurubeaza soptit in ureche: “ea s-a dus nu te mai gandi la ea; eu sunt langa tine, strange-ma-n brate….”
:)