sâmbătă, 10 octombrie 2009

Nautiluşii

Existǎ oameni care trǎiesc mai mult înlǎuntru decât în afarǎ. Scenografia lor interioarǎ este aparent austerǎ. Privind prin gaura cheii se pot observa doar o masǎ simplǎ de lemn, un scaun şi un cot proptit între tǎblia rugoasǎ şi bǎrbia dreaptǎ, în timp ce lipindu-ţi urechea de aceeaşi gaurǎ a cheii poţi auzi un murmur ca un clipocit de ape. Aaa… şi mai e cortina. Cortina nu are numai rolul, de altfel secundar, de a separa publicul de rotundul de cristal în care se desfǎşoarǎ acţiunea, ci are acelaşi scop esenţial ca şi pelerina iluzionistului. Neagrǎ pe dinafarǎ, largǎ, lungǎ pânǎ în pǎmǎnt şi mai ales dotatǎ cu o mulţime de buzunare interioare, permite extragerea dupǎ un plan bine stabilit sau dimpotrivǎ la apariţia spontanǎ a freamǎtului palmelor, a unui urechiat speriat, a unui şir nesfârşit de eşarfe de mǎtase înnodate, a unei perechi de porumbei albi, a unui buchet de flori din plastic sau pur şi simplu a unor gânduri ce odatǎ lǎsate libere încep a se împrǎştia care încotro cǎpǎtând forme dintre cele mai ciudate: o gurǎ de lup, un ochi de ciutǎ, o aripǎ de fluture, un gât de lebǎdǎ. Din stiloul agǎţat în buzunarul drept de la piept, dupǎ ce i se deşurubeazǎ capacul cu inele aurii, se poate obţine prin apǎsarea pistonului şi rǎspândirea câtorva picǎturi de cernealǎ pe pardosealǎ, un lac. Un lac adevǎrat, cu nuferi, cu trestii înalte, cu raţe sǎlbatice, cu câteva broscuţe nevizibile în prim plan doar pentru fondul sonor şi cu o adiere uşoarǎ de vânt zgribulind pieliţa subţire a apei. Din buzunarul cel mic din stânga se poate extrage solniţa, se presarǎ în palmǎ câteva fire de sare, apoi suflând peste ele se împrǎştie în cer. Dupǎ câteva clipe de adaptare vor începe sǎ clipeascǎ abia sesizabil aidoma unor stele la asfinţit. E momentul sǎ fie dezvelitǎ din şerveţel şi coaja de portocalǎ, întinsǎ un pic cu degetul mare pânǎ se îndulceşte încovrigarea datǎ de rotund şi luna e gata. Mantia însǎşi întinsǎ pe podeaua de lemn cu interiorul în afarǎ capǎtǎ consistenţa ierbii grase mişunând de gândǎcei rostogolinzi şi gâze rotocoale.
Deşi poate crea o falsǎ impresie de teatru facil, probabil din cauza cortinei şi a decorurilor sumare, eu cred cǎ e vorba de dimpotriva. Personajele ce trǎiesc dincolo de cortinǎ se deosebesc categoric de actori prin faptul cǎ nu mimeaza nimic, absolut nimic. Nu se înconjoarǎ de decoruri din pal decupat, bǎtut în cuie subţiri şi vopsit cu Köber sau din plastic subţire lipit cu superglue, trǎiesc totul pânǎ la ultimul centrimetru, de la microfonul coborât undeva la jumǎtatea distanţei dintre realitate si illuzie pânǎ la cortina roşie de brocart roasǎ de molii şi peticitǎ cu speranţe albastre, o ipocrizie desigur dar ce mai poţi face azi când gologanii sunt atât de rari, de la bucuria sugeratǎ vag într-un colţ printr-un soare galben-roşcat topit mai mult de jumǎtate şi scurs într-un ghiveci cu flori, pânǎ la cuşca ziditǎ a sufleorului în care cineva a sǎpat doar o gaurǎ mica cât vizorul de la uşǎ, pentru a mai scromoni din când în când cu privirea.
Eee… acuma nu trebuie sǎ credeţi cǎ oamenii ǎştia sunt un fel de magicieni şi pot transforma oricând privri îngheţate în zâmbete calde sau gândurile mici şi negre ca o colonie de gândaci de bucǎtǎrie în simpaticele buburuze roşii cu bulinuţe de tǎciune. Nu-i deloc aşa. Mmm… cum sǎ vǎ explic?! E cam ca la focul din şemineu. Din exterior nu se vede decât fumul ieşind pe horn, ce pare a dansa ca bacantele înveselite de Bachus la templul din Delphi dar înǎuntru e cineva care pune cǎrbunii. Forma şi intensitatea arderii n-o poţi nici mǎcar bǎnui.
Înlǎuntrul acesta este extrem de permeabil din exterior. E precum cutia de lemn în formǎ de sicriu în care a fost închisǎ asistenta magicianului prin care trec sǎbii în cruciş şi-n curmeziş. Şi nimeni nu-i atât de contorsionist ca fata aceasta ce se întinde ca un şnur de mǎtase printre vârfurile ascuţite, aşa cǎ de cele mai multe ori tǎişul sabiilor nimereşte în plin, muşcând cu poftǎ din carnea fragedǎ ce se deschide sângeriu ca un o cupǎ de mac. Un lichid cafeniu cu aromǎ de Baileys se scurge pe sub marginea tivitǎ şi nimeni nu intuieşte oftatul de pe partea cealaltǎ a peretelui de beton.
Existǎ oameni care trǎiesc mai mult înlǎuntru. Îşi tapeteazǎ interiorul cu puf de aripi crude şi fire uscate de iarbǎ ca un cuib de rândunicǎ, trag perdelele groase între lume şi vise, se fac mici ca puii galbeni de gǎinǎ şi vegheazǎ…

Niciun comentariu: