marți, 3 noiembrie 2009

De-a v-aţi ascuns

- Deci unde rǎmǎsesem? – întrebǎ bǎrbatul în costum, înalt, bine clǎdit, apropiindu-se grǎbit şi lǎsându-şi din mers servieta neagrǎ din piele lângǎ bordurǎ.
- Tu te puneai acolo cu faţa la perete şi eu urma sǎ mǎ ascund – îi rǎspunse femeia îmbrǎcatǎ într-un duex-piece bleumarin surâzǎtoare.
Bǎrbatul se rǎsuci pe cǎlcâie şi îşi ascunse faţa în palme. Zidul pe care îşi sprijinise fruntea ultima datǎ nu mai exista, cum nu mai exista aproape nimic din împrejurul sǎu de-odinioarǎ. Începu sǎ numere cu glas tare.
- Unu, doi, trei…
Femeia îl privea nemişcatǎ. Ştia cǎ trişeazǎ şi cǎ urma sǎ-şi desfacǎ palmele pentru a trage cu ochiul. Dar bǎrbatul n-o fǎcu.
- Pânǎ la cât trebuie sǎ numǎr?
Femeia începu sǎ râdǎ. Avea acelaşi râs şǎgalnic, ca o linguriţǎ din casa de pǎpuşi amestecând într-un pahar de sticlǎ mierea şi lǎmâia cu ceaiul fierbinte de soc.
- Pânǎ la o sutǎ. Şi la sfârşit închei neapǎrat cu “cine nu-i gata îl iau cu lopata”. Altfel te pui din nou!
Bǎrbatul o luǎ de la capǎt cu numǎrǎtoarea.
- Unu, doi, trei…
O urmǎri printre degete cum îşi scoate pantofii negri cu toc înalt şi rǎmâne în ciorapii fini de mǎtase, cum trece pe partea cealaltǎ a strǎzii şi cum încearcǎ sǎ se ascundǎ dupǎ gardul viu. Acesta era mult mai subţire decât fusese ultima datǎ. Femeia ştia asta şi trupul sǎu se împrǎştie grijuliu între golurile lǎsate de ramurile subţiri şi frunzuliţele crude.
Bǎrbatul o privi cum îşi coboarǎ un genunchi în pǎmânt în timp ce îşi sprijinǎ pe cǎlcâi celǎlalt picior obligând fusta scurtǎ sǎ se strângǎ pe sold ca o jaluzea strǎvezie şi sǎ-i dezveleascǎ coapsa rotundǎ. Nu se schimbase. Doar faţa îi devenise mai prelungǎ şi trupul mai plin.
- Şaptezeci şi nouǎ, o sutǎǎǎ. Cine nu-i gata îl iau cu lopata – încheie bǎrbatul numǎrǎtoarea şi începu s-o caute din priviri. Cǎutǎ cu migalǎ şi cu multǎ perseverenţǎ. Se îndepǎrtǎ pentru a se apropia, se înverşunǎ pentru a se linişti, se înflǎcǎrǎ pentru a se stinge, o atinse cu coada ochiului şi apoi cu gândul fǎrǎ s-o bage de seamǎ…
Femeia stǎtea nemişcatǎ. Deodatǎ ţâşni dintre tufisuri, atinse un punct imaginar în aer cu vârful degetului arǎtǎtor şi începu sǎ se roteascǎ şi sǎ sarǎ ţipând fericitǎ.
- Te-am bǎtut, te-am bǎtut, te-am bǎtut…..
Bǎrbatul zâmbi, o luǎ de mânǎ, o sǎrutǎ pe frunte, apoi o ajutǎ sǎ urce în maşinǎ şi dispǎrurǎ amândoi într-un nor de praf ca şi cum nici n-ar fi existat….

6 comentarii:

Anonim spunea...

Pititea se numeste, pititea...
"Cine nu e gata
il iau cu lopata
Un doi trei
Lupii dupa ei
Primul pe care-l scuip se face
Ultimul scapa turma"

Ultimul scapa turma?

mosu spunea...

mmm… nu stiu ce sa zic madelino gospodino; nu cred ca ultimu scapa turma, mai degraba ultimul se leapada de turma…
da le stii, le stii; ai jucat cu miru de curand?!
si cu bucataria aia zavorata ce-i?! credeam ca ai plecat in vreo deplasare peste mari si tari, in vreo tara cu banani babani unde nu s-a auzit de internet, de-aia ai tras jaluzelele; cand colo esti picipicolea; io ma gandeam ca de la toamna se trage, dar parca nu…; aveam pregatita si o poezea, dar m-am trezit ca commenturile sunt closed:
cri cri cri toamna gri
banuiesc c-ai sa mai scrii
pana-n ziua de craciun
ca sa pot si eu s-adun
o margica de magiun…

Anonim spunea...

Picipicolea sunt :-)

Pai mi s-a inchis mintea duminica seara si am tras obloanele. Intai am vrut sa pui o poza deaia nashpa gen:
http://timesync.gmu.edu/libnews/wp-content/uploads/2009/07/closed-sign.jpg

Dar m-am gandit ca ar fi prea de tot. Daca mi se deschide mintea laloc?

Mi se mai itzise si-o idee cum ca sa-mi deschid o gradina de zarzavaturi si vise prin alta parte. Ma mai gandesc.

Indeea de baza e ca ar trebui sa fac o cura de dezintoxicare de internet, pacat ca nu prea-mi iese.

Poezeaua e frumoasa. Comenturile sunt deschise la alalalte posturi :-)

mosu spunea...

mda... ala cu closed nu prea mergea, da ala cu "vin in cinci minute" ar fi fost de numanuma....
si eu am constatat ca exagerez cu internetu si nici nu pot sa ma abtiu...
iar la dezintoxicare de extasie mai e cum mai e, da dezintoxicarea de internet e crima!

Anonim spunea...

povestirea aiasta imi pare un reportaj dintr-o viata anterioara

traiasca (metem)psihoza

mosu spunea...

cred ca e mai degraba o punte agatata in fire subtiri ca podurile suspendate...