miercuri, 2 decembrie 2009

Despre Dumnezeu şi mâna sa dreaptă

Dintre industriile care o duc cel mai bine în ziua de azi industria farmaceutică pare de departe cea mai fericită. Nu trebuie să fii expert pentru a remarca asta. La colţ de stradă s-a mai închis o măcelarie şi s-a deschis o farmacie, în centru a mai dat faliment un butic şi a mai apărut încă o farmacie... În afară de sediile impunătoare de bănci şi de magazinele lucioase cu telefoane mobile, farmaciile sunt singurele care se mai înmulţesc ca ciupercile. Scandalurile cu dealerii de medicamente au prins prime-timeul, reclamele la drajeurile colorate au devenit mai dese decât cele la bere, iar cozile lungi de bătrâni s-au mutat din faţa galantarelor cu tacâmuri înspre cele cu borcanele cu licori dulcege şi pilule trase-n ţiplă. Medicamentul şi boala au devenit înainte de orice un business, unul uriaş.
Ascultaţi aici un interviu cu un tip care mi s-a părut absolut cuceritor Vania Atudorei, microbiolog, de fel din Botoşani, trăind acum în Canada, General Manager al unei companii farmaceutice din Canada, Sterigen. Interviul a fost realizat de către jurnalista Melania Drăgan, în cadrul emisiunii “Observator Ştiinţific” la Radio Cluj.
E doar un crâmpei despre ceea ce înseamnă realitatea care ne înconjoară, adeseori netransparentă şi nepermeabilă. Înainte de toate prevalează interesul şi nimic altceva, nicicum dragostea faţă de aproape. Iar acest interes e învelit mai mereu în poleiala verde foşnitoare ce ia ochii şi pe care dacă te apleci puţin de spate poţi citi fără prea mare greutate “In God we trust”.

6 comentarii:

io-n Dushu Tau! spunea...

si vorba mortului adevarat graieste...oare de ce avem acu porcina? si aviara? si vaca nebuna? ca deh, tre sa scoata si farmaciile si firmele mama un ban cinstit. manipularea e manipulare oriucm ai citi-o

mosu spunea...

cam asa-i dushule! companiile farmaceutice au cam devenit stat in stat; ei centreaza ei dau cu capul... au nevoie sa dea un gol, scot un virus de la naftalina, il gadila un pic sub barbie sa chitaie putin sa se auda pana in strada si-apoi ii dau drumul sa zboare din floare in floare; si ca-n orice poveste cu scufita cea rosie care n-a facut vaccinu cand era mica si moarta de frica trebe s-apara si vanatorul cel viteaz cu pusca cu pilule...

BORGESIANA spunea...

relax

mosu spunea...

nici o grija borgesiano; ma vazusi incordat?! :)

windwhisperer spunea...

mosule, mos,nu esti mos Nicolae ??;)
lasa ..farmaciile !!!
,uite , ti-am pastrat un loc de cinste , pe care ninge c'alta data .... a venit :):)
http://windwhisperer.wordpress.com/2009/12/05/a-venit/
la multi ani !!!;)

mosu spunea...

:)))
multam de iarna si de zapada suspinatoareo...
eee.... razi tu razi de farmacii, dar cand o sa ajungi mos batran ca mineee si o sa astepti la coada sa-ti vina randul la piluleee... :)
mai rabufnesc si eu din cand in cand desi daca stau bine sa ma gandesc niciodata nu inteleg de ce o fac...
sa ai o iarna minunata!