În fuga mare după Moş Crăciun

La naiba, nu ştiu ce m-a găsit. Mi s-a pus pata! Ba nu, nu mi s-a pus pata deloc! Mie nu mi se pune niciodată pata. Sunt un tip echilibrat. Chiar dacă se dezechilibrează ceva în afară, echilibrez înăuntru. Sau poate nu. Mmm… indiferent cum ar fi oricum nu poţi să-ţi dai sama ce e înăuntru pentru că am ochii mici.
Nu mi s-a pus pata, e clar. Am ieşit să-l caut doar aşa, ca o evadare. Da, asta e, o evadare. De altfel şi dacă l-aş întâlni nici nu aş şti ce să fac, ce să-i cer, ce să-i spun. Nu vreau nimic, am de toate. M-aş piti doar după colţ şi aş sta să-l privesc cum se apleacă greu de spate, ridică fetiţa blondă un picuţ speriată, apoi o aşează în poală şi o mângâie pe creştet ca un bunic cu tâmple albe. Fetiţa s-a liniştit. Acum Moşul îi şopteşte ceva la ureche iar fetiţa se luminează toată ca o zi înnorată de pe faţa căreia o mână vrăjită şterge norii. “Chiar aşa Moşule?!” - chicoteşte fetiţa. “Şi cu ce-ţi hrăneşti renii, cu pulberi de stele?” – întreabă ea serioasă şi curioasă căci limbile se dezleagă lângă Moşu mai uşor decât visele într-o noapte senină.
Mmm… asta daca l-aş întâlni. Mă uit împrejur. Nici vorbă să semene cineva măcar de departe cu Moşu. Haine gri, feţe gri, străzi gri, vrăbii gri. Ningeplouă. De fapt nu ninge, dar cerul e plumburiu ca un sac cu fulgi ce stă să se deznoade. Şi nici nu plouă, e însă umed şi ceţos ca şi cum Poseidon şi-ar fi încălzit o cadă de apă pentru o baie bună. O ieşi oare Moşu din casă pe vremea asta?! Haa… cum să iasă pe vremea asta?! La ce-ar înhăma renii ăia care se hrănesc cu pulberi de stele?! La căruţă?!
Uite ici, un bătrân aduce puţin cu Moşu. Are barba lungă şi albă. Şi faţa rotundă. Şi pomeţii îmbujoraţi. Nu, nu-i el. Bătrânul ăsta e un om sărman, abia atârnă hainele pe el. Şiii.. pomeţii cred că ştiu de ce sunt îmbujoraţi aşa. Da’ nu vă spui să nu vă întunec ziua. Şi are şi nasul roşu.
În vitrina de la magazin două Crăciuniţe mă privesc zâmbind printre fulgi mari şi albi de nea şi steluţe argintii. Sunt de plastic. Arunc un ochi pe geam. Două vânzătoare stau de vorbă într-un colţ. A treia cască larg de i se văd toate măselele lângă maşina tăcută de încasat bani. Şi-aşa n-o vede nimeni. Altcineva nu-i înăuntru. Nici vorbă de Moşu. Unde s-ar duce oare Moşu într-o zi ca asta?! La copii desigur! Grăbesc pasul. Ca şi cum mi-ar fi ghicit gândurile apare din senin un puştiulică. “Nenea, nenea…”. Da ştiu…. “îmi dai şi mie un leu?!”. Mă opresc brusc şi-l măsor cu privirea. Nu-i dintre cei mai sărmani copii. Cerşeşte pentru că aşa l-a învăţat cineva. Cineva care-i şi ia banii. Mă măsoară şi el cu privirea. Ştie ce gândesc. Au învăţat să citească oamenii după gesturi, după fizionomii. Nu-mi mai cere nimic. Îi dau un ban. Nu-mi mulţumeşte, se întoarce cu spatele şi-o întinde. Probabil o să mă bârfească cu celălalt care aşteaptă un pic mai încolo că am fost zgârciob, sau dimpotrivă că a scos de la mine mai mult decât se aştepta.
Trec prin parc. E pustiu şi trist. O femeie îşi plimbă copilul în căruţ. E îngândurată. Păşeşte mecanic. Din când în când îşi trece privirea peste chipul micuţului adormit şi se luminează ca o candelă. Apoi se stinge iar. Griji.
Doua fete, probabil eleve de liceu, stau pe bancă. Stau pe speteza băncii cu fundul şi cu picioarele pe bancă. Vorbesc la telefon. Vorbesc tare şi-şi dau ghionturi “Cine dragă, aia cu figura aia de pixxx? E vacă!” Nu, fetele nu vorbesc cu siguranţă cu Moşu.
N-am ce căuta aici. Probabil n-am găsit momentul potrivit, locul potrivit, anul potrivit.
În drum spre casă trec prin “cartierul Primăverii” al Constanţei. Două numere mai încolo de casa lui Hagi. O vilă elegantă, mare, frumos decorată de sărbători. Cu lumini în fereşti. Înspre stradă dau două garaje cu uşi glisante maro în ton cu pavajul din curte ce se deschide în evantai către intrarea impozantă. O uşa de la garaj e crăpată uşor şi pe sub ea se itesc vocile a doi bărbaţi precum şi suieratul unui arzător cu gaze. Nu-i greu de bănuit cu ce se îndeletnicesc bărbaţii căci prin deschizătura uşii se pogoară în stradă un miros ascuţit de porc proaspăt pârlit…
Grăbesc pasul. Ufff…… sunt ursuz şi bătrân. N-ar fi trebuit să ies. Sau în orice caz nu să-l caut pe el. N-are să treacă nici anul ăsta. Nu pe aici oricum...