vineri, 5 februarie 2010

Rutina de blogger

Mmm… mă tot gândesc de câteva zile la leapşa Vânătorului de poveşti “care e rutina ta de blogger?” şi oricât o răsucesc pe toate părţile tot nu reuşesc să-i gasesc un moţ de care s-o apuc. E destul de greu de răspuns la leapşa asta din mai multe motive. În primul rând pentru că eu nu sunt blogger. Şi nici nu vreau să fiu. Am încercat să lămuresc problema chiar de la început. Apoi nici măcar nu ştiu de ce am blog. Şi chestia asta am încercat să o lămuresc de căteva ori pe parcurs dar cu siguranţă nu mi-a reuşit căci nici măcar eu n-am înţeles nimic iar subiectul rămâne în continuare deschis oricărei finalităţi… Ei bineee… sincer motivele astea două sunt absolut artificiale deci putem sări peste ele în derularea argumentării. În plus recunosc că n-aş vrea să tund din barba moşului mai mult decât e necesar ca să arate ca un bărbat îngrijit, serios şi la locul lui, ceea ce e esenţial pentru o prezenţă decentă.
Dacă ar fi să o luăm ad literam recunosc că nu există nici un fel de rutină în viaţa mea, fie ea de blogger sau nu. Sau stai! Nu cumva e totul numai rutină?! Nici asta nu mi-e prea clar. Luate la bani mărunţi aş da totuşi dreptate celei de-a doua aserţiuni. De ce oscilez aşa?! Pentru că am şi eu ca toţi oamenii rutina mea zilnică dar şi o oarecare flexibilitate să mut acţiunile astea în stânga şi în dreapta, în sus şi în jos pe tabla de şah a zilei. Nu foarte mult, cam atât cât se poate deplasa şi regele. Mmm… sau poate de două ori cât el! Şi e numai rutină pentru că tabla mea de şah ca şi cea reală nu are decât câteva piese turnul, nebunul, calul, pionul, regina şi regele. Şi cam atât. Evadările sunt rare. În careul de la E6 există însă un pătrat fals ca o trapă care se poate ridica şi o scară de lemn în spirală duce direct la blogulluimosu. Mdaa… altă lume. Mult mai puţin complicată decât prima.
Despre rutinăăă…. În legătură cu blogul singura rutină este că dimineaţa citesc mailul. A mai scris cineva ceva?! Şi de obicei googlereaderul. A mai pus cineva din lista mea de prieteni virtuali vreo însemnare pe blog? Cam atât. În rest… Aaa… cu însemnările mele e altă poveste. Probabil nu o să mă credeţi dar eu nu scriu nici o însemnare. În fine le scriu dar nu le compun. M-am străduit de multe ori să scriu câte ceva mai interesant, mai atractiv, care să placă, să atrag cititorii. Dar nimic. Mă aşez pe scaun, îmi înfig bărbia în palme şi torc ca o mâţă doar doar s-o iţi vreo idee, vreo chestie inspirată, vreo frază şmecheroasă. Nimic! De-aia am şi făcut contract cu un spiriduş isteţ, mic mic, cu frac verde şi pălărie albastră cu pană de vulpe. El îmi scrie mie poveştile iar eu îl las să locuiască în ochiul meu stâng. Târgul e avantajos pentru amândoi. Poveştile nu sunt nemaipomenite, dar sunt ok, iar el e un tip simpatic. Şi oricum e destul loc în ochiul meu stâng. Aşa că… despre scris nu pot să spun că ar exista o rutină. Vine la mine când ţi-e lumea mai dragă, la coadă la pâine, când am probleme de rezolvat, când vorbesc la telefon… “Off… nu vezi că am treabă – îi spun dându-i cu cotul – vino şi tu mai încolo când ajungem acasă, mă aşez şi eu la birou şi aşternem povestea”. În fine, îi spun asta de vreo trei ani şi el o ţine tot pe-a lui.
Dar şşt…… chestia asta cu prichindelul rămâne între noi, nu vreau să mai stie şi altcineva.
La rutină aş mai trece faptul că mi se fac somn de cu seară ca la moşi (ceea ce nu însemnă că mă şi culc întotdeauna când mi se face somn) şi mă trezesc dimineaţa cu noaptea în cap, chiar înaintea găinilor, tot ca moşii (ceea ce nu însemnă deloc că ziua mea e mai lungă).
Off… ştiu că Vânătorul o să fie oleacă dezamăgit, dar cam asta-i treaba cu rutina… Şi având în vedere că m-am cam strecurat pe lânga ea, mi-ar fi şi ruşine să dau leapşa mai departe…

8 comentarii:

vanatordepovesti spunea...

esti un povestitor :)

mosu spunea...

mmm… dupa zambetul asta discret bag sama ca vanatorul de povesti n-a fost chiar dezamagit…
cat despre “povestitor”…. mmm, nu stiu….. sunt un fel de inchizatordeschizator de usi la poarta domneasca; asaaaa, ceva ca un fel de paharnic; doar ca eu zdrangan usile alea intr-una, fara sa-mi ceara nimeni…..

Cea Care Se Joaca spunea...

mosule, de prichindel nu mai spun nimanui, da sa stii ca am si eu unul.. al meu sta mereu acolo unde unghiul privirii mele este mort. Si mie-mi sopteste povestile exact cand merg pe strada, sau sunt intr-o calatorie, exact in punctul cel mai indepartat de calculator sau de hartie. Si cat ascult povestea, nu vad ce se intampla in jur, dar se uita el ;) Cu greu ajung insa sa le astern pt altii.. uneori reusesc... pt ca ele sunt povesti adanci, adanci...In plus spiridusul meu imi indeplineste dorintele.. dar nu ma crede nimeni :( si bine face ;)

mosu spunea...

ooo… se pare ca spiridusul tau e cu un upgrade doua in plus fata de al meu; ca lumea; mmm… pana la indeplinitul dorintelor; asta deja nu se mai cheama upgrade ci poveste cu zane bune... :)

Cea Care Se Joaca spunea...

am grija sa-l tin viu si sa-l hranesc bine ;) de ce mosule crezi ca indeplinirea dorintelor tine de zane? tine doar de noi! Iti definesti, vizualizezi exact si precis ce vrei si incepi sa traiesti intai din minte si sulfet acel ceva, ca si cum l-ai avea deja... pana il ai :)) Simplu!

mosu spunea...

e tare frumos ce spui ceacaresejoaca; si daca si functioneaza inseamna ca ai un har aparte... :)

Cea Care Se Joaca spunea...

nu e aparte, toti il avem, doar ca unii nu vor sa faca efortul.. din comoditate... si devine ca un muschi neantrenat ;)

mosu spunea...

:)) da, cred ca ai dreptate;
sigur ai!