sâmbătă, 6 martie 2010

Bărbatul cu buzunarul de la piept cusut pe dinăuntru

La început mi-a părut un bărbat nici un pic diferit de oricare altul. Nu ieşea în evidenţă cu nimic. Se mişca normal, vorbea normal, zâmbea, râdea… E adevărat râdea rar, foarte rar, sau poate că râdea într-un fel neînţeles de noi, undeva înlăuntru, ca o flacără arzând în interiorul jăratecului şi pâlpâind abia roşu în afară. Nici despre diformitatea sa n-ai fi bănuit nimic. Nici toamna, nici iarna, nici primăvara. Numai vara începeau să încolţească bănuieli brumării, căci purta întotdeauna cămăşi largi din materiale groase cadrilate. Niciodată tricouri. Îşi ascundea diformitatea într-un buzunar cusut pe dinăuntru al cămăşii, ca pe un pui de vrabie cu penele umede şi răzvrătite tocmai rostogolit din cuibul de sub streaşină. Doar dacă te apropiai mai mult de el observai că fără să îi fie frică de oameni, avea un fel de teamă instinctivă, un fel de temeri fărâmiţate ce umpleau spaţiul dintre el şi celălalt asemeni unui burete uriaş prin care vinişoare subţiri se întindeau precum şerpii Meduzei şi lipăiau cu buze subţiri aerul. Abia când îl priveai atent în ochi observai că nu-i seamănă. În timp ce unul stătea întotdeauna deschis înspre lume, celălalt era umed, o lacrimă nehotărâtă rostogolindu-se permanent între pleoapa de jos şi cea de sus pe un leagăn suspendat între două gene. Sensibilitatea sa dincolo de normal îl făcea să trăiască o parte din viaţă în afară şi alta înăuntru, asemeni unui arici ghemuit ce întinde spre ceilalţi o spinare ţepoasă şi spre sine un pântec moale şi neted. Era un tablou enigmatic îngheţat între o pânză virgină şi o mâzgălitură îndoielnică menită a-l ascunde de priviri indecente. Apropiindu-te şi mai mult şi atingându-l puteai simţi cum vibrează abia sesizabil, ca şi cum un curent subţire l-ar fi petrecut permanent, tresărind ici colo în spasme rotunde ca o explozie de muguri. Vibra la fiece pală de vânt, la fiece cuvânt rostit apăsat, la fiece încruntare de sprânceană, la fiece revoltă de culoare, la fiece gând îndoit. În momentul acela de pe faţa sa dispărea orice urmă de zâmbet şi în timp ce pielea îi rămânea fixă precum o mască mortuară, tot înlăuntrul se prăbuşea în cascade tăcute peste creneluri cu muchii tăiose şi dure. Atunci se repezea într-un colţ şi cu palma făcută căuş vârâtă în sân încerca să-şi acopere inima ieşită din piept şi ascunsă în buzunarul cusut pe dinăuntru al cămăşii ca pe un pui de vrabie dezgolit.

2 comentarii:

Elza spunea...

inima era cusuta'n buzunarul de la piep de frica unor curenti noi


e un barbat foarte sensibil...

mosu spunea...

n-as spune ca e o sensibilitate innascuta, e o sensibilitate obtinuta; oricui si-ar tine inima in buzunarul de la piept i-ar fi teama de curenti, de orice fel de curenti; de orice fel de atingere...