sâmbătă, 20 martie 2010

Zoofilie (sau despre cum să te porţi cu capra vecinului)

Fusesem să plătesc rata la asigurare. Eram cam cătrănit. Ma întorc, descui, intru. Când deodată aud un fâşâit. Cine naiba să fie?! Nevastă-mea e la bridge, copiii la casele lor. Ciulesc urechile. Iar fâşâitul. Mă duc repede în bucătărie, scot din sertarul cu tacâmuri un cuţit lung şi greu cu care tăiem pâinea şi mă întorc în sufragerie. Fâşâitul vine de la baie. Mă aproprii tiptil strângând în palmă cu putere mânerul de la cuţitul de pâine. Mă opresc în faţa uşii închise. Îmi fac curaj. O secundă, apoi încă două, apoi încă vreo zece. Izbesc uşa de perete. Înăuntru o capră. Capra vecinului. Păştea liniştită dintr-un burete verde praz al nevesti-mii, d-ăla din perdea de plastic strânsă grămadă cu un şiret de pantof. Mă uit şi nu-mi vine să cred. Recunosc că m-am panicat. O vreme m-am gândit că mi-a fost trimisă de sus aşa ca un test. Mă cam mânca palma, nu zic nu. M-am gândit o secundă să-i iau gâtul, s-o tranşez în cadă, apoi să-i împrăştii membrele învelite în folie de plastic prin tot oraşul, unul în tomberonul de sub podul de la butelii, altul în fundul parcării de la Carrefour, altul în butoaie la Mamaia… Dolofană capra. Eu n-am capră, eu am un ИЖ moştenit de la socră-miu. Da-l folosesc numai vara, iarna îl ţin pe balcon lângă butoiul cu varză. După un timp mi-a trecut. Am aşezat cuţitul pe chiuvetă. Îmi lăsase în palmă o dungă adâncă paralelă cu linia vieţii dar care se întrerupea brusc exact acolo unde începea tăişul metalului. Capra nici nu băgase de seamă. A început însă să-mi fie simpatică cu moaca aia tristă şi cu ochii lăcrimoşi, ca un copil bolnăvicios. Chiar am prins drag de ea, cum stătea aşa şi molfăia la buretele ăla. După ce a terminat buretele a început să lingă săpunul cu aromă de măr verde. I-a plăcut şi ăla. L-a terminat repede. Apoi am sunat la vecinu să vină să şi-o ia că mânca toate cosmeticalele nevesti-mii. Era în nouălea cer vecinu. Credea c-a pierdut-o. Sunase la pompieri, să vină ăia s-o caute, da ei au zis s-o caute el şi pe urmă să sune, că ei doar o dau jos. Sau o trag sus. Sau o extrag dintre fiarele contorsioniste, depinde de situaţie. Aşa că bucuria a fost dublă. A recuperat şi capra şi nici n-a mai trebuit să sune la pompieri s-o dea ăia jos. Sau s-o tragă sus. Ca semn de preţuire a zis că-mi dă jumate. De capră. Aşa că am spart despărţitoru dintre balcoane şi am făcut un balcon comun. Capra trebuia să stea la mijloc, sau măcar juma de zi la noi şi juma de zi la ei, da stă mai mult la noi. Mde, capră. Bureţii de baie ai nevesti-mii s-au terminat, acum îi dăm varză. O vreme i-am dat crudă, da nu mai e nici pe balcon, nici la aprozar. Am reprofilat-o pe d-aia murată. Cumsecade capră.

* zoofilie = dragoste morbidă pentru animale (DEX ’98)
** morbid = care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare (DEX ’98)
nota autorului: dragostea în cauză nu presupune neapărat şi relaţii de natură sexuală, poate fi una absolut platonică

2 comentarii:

CARMEN spunea...

Asta da patanie! :)))
Acum ca da verdeata o puteti scoate la pascut.

mosu spunea...

Mai sunt niste gogonele intr-un borcan de trei kile si pe urma o scoatem, o scoatem… ca noi tinem la capra vecinului nu ca altii…. ;)