joi, 22 aprilie 2010

Care este păcatul nostru naţional?

Întrebarea o pune Ovidiu pe blogul “La colţu’ străzii” şi am aflat de ea de pe Hotnews via Dan Şelaru. Întrebarea e interesantă şi recunosc că mi s-au tot răsucit gândurile ca şerpii din capul Medusei în jurul subiectului în ultimii ani. Cu ce greşim în aşa hal, încât am ajuns aici?! Şi când spun “aici” nu mă refer nici la situaţia economică, nici la cea politică, nici la cea socială şi nici măcar la cea morală, deşi dacă ar fi să mă sperii de ceva, mai tare şi mai tare m-aş speria de halul în care am ajuns legat de acest ultim criteriu. Când vorbesc despre “halul în care am ajuns” mă gândesc la faptul că suntem atât de nemulţumiţi de noi înşine încât am început a ne urâ. Zâmbet mic! Nu, nu ca indivizi, căci românii nu sunt nemulţumiţi niciodată de ei înşişi când au o problemă, ci de ceilalţi care le pun beţe în roate şi îi împiedică să-şi vadă de treabă, deci nu nemulţumiţi de noi înşine ca indivizi ci ca popor.
E evident că românii nu sunt nici cel mai rău popor din lume şi nici cel mai bun. Avem o mulţime de calităţi dar şi o mulţime de defecte, unii ne plac, altii ne înjură, unii n-ar pleca niciodată de aici, alţii nu s-ar mai întoarce niciodată aici. Şi totuşi care ar putea fi “păcatul nostru naţional”?!. Eu spun fără prea multe dubii că neseriozitatea, lipsa simţului de răspundere şi pănă la urmă lipsa bunului simţ. Iar când spun “bunul simţ” nu mă gândesc la cei şapte ani de acasă ci la acel bun simţ instinctiv care ne permite să ieşim cu bine, cu fruntea sus din orice învârtoşare a evenimentelor.
Cred că cel mai bine ar fi să argumentez alegerea mea cu un exemplu. Să spunem că domnul Popescu vrea să schimbe uleiul la maşină. Şi fiindcă domnul Popescu e un om tare comod şi cam certat cu tehnica preferă să facă asta la un service (de altfel cine o mai face în ziua de azi acasă?!; despre schimbul de ulei vorbesc). Iar pentru că domnul Popescu are ceva cheag dar şi mândrie execută această operaţiune nu la un oarecare service de cartier ci la unul cu ştaif din centrul oraşului. Să-l urmărim deci pe domnul Popescu în acţiune (dumneavoastră staţi cu ochii pe meşterul Barabulea căci el e eroul principal).
- Cioc, cioc – ciocăne domnul Popescu la uşa service-ului
- Poftiţi vă rog – se aude o voce blondă ca de vrăbiuţă dinăuntru. Ce doriţi?
- Păi aş vrea şi eu să schimb uleiul la maşină.
- Da, luaţi un bon de ordine de acolo şi luaţi un loc.
Domnul Popescu se execută şi ia loc lângă alţi doi domni care citesc unul Libertatea şi altul Click, luate la întâmplare din vraful mare de ziare aruncate pe masă de către conducerea unităţii pentru a mai îndulci plictisul celor veniţi să-şi schimbe uleiul. Dilema n-are. Domnul Popescu trage cu ochiul şi zâmbeşte mulţumit. Domnul de lângă el are bonul 21 căci îl ţine pe masă lângă portofel, domnul de mai încolo are 22 căci se scobeşte cu douăjdoiul între dinţi, iar el are 23. Aaa… Uite că pe domnul 21 l-a strigat deja. Merge repede. Aşa a crezut domnul Popescu. După vreo jumătate de oră intră şi 22, după care mai trece încă o jumătate de oră fără să se întâmple nimic. Aaa… pardon, se mai întâmplă ceva. Apare un jeep negru cu numere de Bucureşti şi trage exact pe rampă. Domnul Popescu se încruntă pentru că între 22 şi 23 nu ştie să mai existe vre-un număr. Întreg, poate jumătăţi da. Apoi începe să mormăie, dar mai aşteaptă fără să crâcnească încă cinşpe minute, timp în care mai pare o cuconiţă blondă cu pantofi cui şi duex piece bej care trage în faţa porţii, îi lasă cheia băiatului, îi spune două vorbe, îi strecoară un ceva în buzunar şi pleacă val-vârtej într-un Audi negru condus de un bărbat elegant cu perciuni lungi şi subţiri până la maxilarul de jos, un strop de cioc şi ochelari de soare. Când şi maşina doamnei urcă pe rampă domnul Popescu nu mai suportă şi încearcă o lămurire cu domnişoara vrăbiuţă.
- Ştiţi, e soţia…. - şi domnişoara se apleacă la urechea domnului pentru ca secretul să nu fie împrăştiat vulgului şi-i explică încrengătura de rudenie dintre cuconiţa blondă şi domnul patron.
Domnul Popescu e nervos. Îl bate gândul să plece deşi a pierdut deja prea multă vreme. Domnişoara încearcă să-l înduplece să rămână.
- Vreo zece minute trebuie să mai dureze şi-i gata, urmaţi dumneavoastră.
Ei, n-au fost zece, au fost douăzeci dar cine dracu stă să le numere, vorba bancului.
Aici puţină atenţie vă rog, că intră în scenă meşteru Barabulea!
- Cine e cu CT-2831? – întreabă pe un ton baritonal un bărbat vânjos, îmbrăcat într-o salopetă albastră care probabil cu două, trei săptămăni în urmă fusese curată.
- Eu – se ridică domnul Popescu timid.
- Talonul şi cartea maşinii – cere bărbatul vânjos imperativ.
- Talonul uitaţi-l aici – întinde domnul Popescu mâna – da’ cartea maşinii nu cred că o am la mine. Nu ştiam că pentru schimbat uleiul îmi trebuie cartea maşinii.
- Păi aţi face bine să o aveţi alfel o să mergeţi acasă sau la alt service – i-o taie domnul în salopetă albastră scurt, după care se răsuceşte pe călcăie şi dispare.
Domnul Popescu a rămas năuc. În schimb domnişoara nu pare impresionată de numărul de adineauri şi-şi vede liniştită de jumulitul unui fir rebel din sprânceană ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
- N-am domnişoară cartea maşinii. Cum s-o am, că n-o ţin în maşină, o ţin acasă în sertarul de la bibliotecă. Ce dracu fac acu’?
- Ei lăsaţi domnu că n-o fi dracu chiar aşa de negru. Discutaţi şi dumneavoastră ca de la bărbat la bărbat cu meşteru Barabulea şi se rezolvă – ciripeşte domnişoara vrăbiuţă zbătându-şi uşor genele deasupra ochilor albaştri ca o pajiste celestă.
Domnul Popescu încruntă sprâncenele a mirare.
- Meşterul Barabulea?!
- Da, meşterul Barabulea. Omu care a fost aici adineauri. Îl găsiţi în spate la ţigară.
Domnul Popescu a înţeles. Nu e născut nici el de ieri de-alaltăieri. Îl găseşte pe meşterul Barabulea în spate cum îi spusese domnişoara fumănd o ţigară exact lângă semnul “fumatul interzis” scris cu litere negre pe fond alb şi-apoi încercuit şi tăiat cu o dungă roşie. Sub semn, o tavă meşterită artizanal dintr-o aripă de Logan, în care se lăfăie vreo sută de mucuri de ţigară, confirmă faptul că locul nu e ales deloc întâmplător. Treaba se rezolvă imediat şi fără cartea maşinii. Munca în schimb nu începe imediat căci meşterul a ajuns abia la jumătatea ţigării, iar în cafea nici măcar n-a apucat să-şi înmoaie buzele. Până la urmă se încheie şi etapa “pauză” şi meşterul Barabulea ia doi saci de plastic pe care îi scosese mai devreme de la maşina dinainte, îi pune frumos peste scaunul de la Dacia domnului Popescu ca să nu murdărească scaunele şi dă să urce la volan. Îl opreşte însă domnul Popescu care pedant coboară marginea sacului de plastic peste întreg scaunul evitând astfel ca salopeta soioasă a meşterului Barabulea să ia contact cu îmbrăcămintea miţoasă care imită blana de astrahan pe care a ales-o doamna Popescu personal cu mânuşiţele dumneaei.
Restul a fost floare la ureche. Nici cinşpe minute. Bine… ar fi fost floare la ureche dacă meşterul Barabulea n-ar fi lăsat găleata din plastic mai acana altfel încât o parte a uleiului a apucat să se scurgă pe jos în loc să-şi facă culcuş în găleata colectoare de ulei, fostă Savana cu teflon, d-aia de ţine departe aspargiliusu.
Şi dacăăă… meşteru Barabulea n-ar fi târâit filtrul ăla proaspăt scos, cu uleiul curgând din el, luar-ar naiba să-l ia, de la locul lui de sub capotă, până la cazanul cu filtre uzate, murdărind astfel în două locuri atât masca din spate cât şi bara de protecţie. Nu-i vorba că omul când a văzut s-a sesizat şi a scos o lavetă din buzunar şi le-a întins bine până nu s-au mai observat deloc, decât la o privire foarte atentă şi mai cârcotaşă sau dacă dădeai cu degetul.
Şi… a mai fost un mic incident la sfârşit când domnul Popescu l-a prins de mânecă pe meşter şi i-a şoptit drăgăstos la ureche ca unei amante fierbinţi.
- Meştere, te rog să cureţi filetul ăla de la buşon şi să strângi cu cheie dinamometrică să nu se înţepenească. Ca ultima oara mi-a rupt omu buşonu în baie când a vrut să-l desfacă – a explicat domnul Popescu fără să fie sigur că termenii tehnici folosiţi au fost tocmai corecţi.
- Domnu… da ce credeţi, că noi suntem la cizmărie aici?! – i-a replicat meşteru Barabulea fără ca domnul Popescu să înţeleagă exact ce a vrut să spună cu cizmăria.
Oricum, deşi a dat din cap de jos în sus ceea ce la noi la români înseamnă că da, a făcut ca la bulgari adica nici nu a curăţat nici filetul şi nici n-a strâns cu cheie dinamometrică ci cu una scoasă de la brâu cu care şi desfăcuse de altfel.
- Luaţi loc aici lângă mine un pic să vă fac devizu şi sunteţi gata – zâmbeşte meşterul Barabulea pentru prima dată şi domnul Popescu înţelege ca s-a cam ajuns la capăt de drum.
- Păi atâta uleiul, atâta filtrul, atâta lavetele, atâta degresantu, atâta manopera… 112 lei şefu. Şi laşi dumneata 150 să fie rotund.
- Daaaa… de ce ai trecut 25 de lavete? Ce dracu ai făcut cu atâtea? – încearcă domnul Popescu marea cu degetul.
- Cum domnu, n-ai văzut cât ulei a curs mama mă-sii de căldare?! Uite, din cauza dumitale m-am făcut ca un porc – începe meşteru Barabulea să se enerveze şi să-şi scuture cu mâinile murdare de ulei salopeta şi mai murdară de ulei.
Domnul Popescu ar mai fi adăugat că uleiu l-a sters cu lavete vechi şi nu noi şi de murdărit s-a murdărit că-i prost şi nu din cauza lui, dar a preferat să nu-l enerveze mai rău pe meşter. Ar mai fi întrebat desigur şi unde naiba consumase degresant că pe filetu de la buşon nu pusese nici un strop aşa cum îl rugase, da a renunţat văzând că nu-s cine ştie ce bani. În schimb manopera… Ei da, aici chiar i-a sărit muştaru.
- Da de ce ai pus domnule o oră. N-ai lucrat nici juma de oră. Cu pauze cu tot.
- Cum domnu n-am lucrat? Da n-ai văzut cât am stat să se scurgă uleiul? Ce, ai fi vrut să-ţi pun d-ăla de-al meu bun peste ăla înnegrit al dumitale?!
E adevărat stătuse, nimic de zis, recunoaşte domnul Popescu în gând. Stătuse!
- Şi-apoi astea e stas dom’le, aşa scrie la stasuri, un schimbat de ulei o oră. Aşa e stasu la toate servisurile.
Domnul Poescu a dat din umeri căci nu ştia deloc cum stă treaba cu stasurile privind schimburile de ulei la toate servisurile, a scos trei hârti de cincizeci, şi-a luat maşina şi dus a fost.
Eee… acuma dacă tot am dat exemplul acesta să tragem o linie şi să socotim. Meşterul Barabulea putea să facă o treabă mai bună, cu adevărat profesionistă?! Sigur că putea, dar preferă s-o scalde cu pauze, cu şpăguţe, cu dat rasol, cu neatenţie, cu lipsă de bun simţ, fără pic de grijă pentru locul lui de muncă, pentru felul în care arată, fără grijă pentru ceea ce lasă în urmă, fără să-i pese de impresia clientului care iese pe uşă. De ce? Neseriozitate!
Managementul putea să facă o treabă mai bună? Putea desigur. De altfel managementul a împrumutat un sistem de lucru din afară, lucios, plăcut ochiului, dar care funcţionează româneşte. Managementul ştie de toate problemele din companie, de locul de fumat, de mizeria care se întinde peste tot, de salopetele murdare, de şpăgi?! Ştie desigur, dar îl doare fix în cu… în cot. Iese banu? Iese! Şi-atunci de ce să se complice?! Neseriozitate!
Atât la nivel de conducere cât şi la nivel de execuţie exersăm adesea acelaşi amatorism în activitatea de zi cu zi. Amatorismul e opusul profesionalismului. Nu învăţăm din greşeli ci facem “cum ştim noi”, nu pregătim serios un businees, o activitate, ci mergem pe ciupeli, pe “cum o fi, o fi”, nu ducem până la capăt, facem compromisuri, nu corectăm, acceptăm că “merge şi aşa”…
De când ne ştim suntem într-o continuă tranziţie pentru că nu suntem în stare să gestionăm realitatea, momentul. Suntem într-o continuă criză pentru că realitatea ne surprinde de fiecare dată.
Şi în plan individual, familial, ne lovim de aceeaşi problemă. Lipsa unor ţeluri clare şi abordabile, sau ceea ce e şi mai grav setarea eronată a unor praguri ne fac să trăim în multe cazuri într-o lume paralelă, ireală. Toţi vrem să facem banii ca Becali, să fim frumoşi ca Brad Pitt şi puternici ca Stallone (că ălălalt nu mai e puternic, e guvernator). Iar când nu ajungem acolo ne dăm cu capul de pereţi şi ne plângem că suntem năpăstuiţi de soartă. Nu facem analiza alternativelor, nu alegem realist, nu decidem cu mintea ci adesea sentimental. Şi în timp ce cu un ochi ne uităm la LCD-ul nostru luat acum trei ani cu bani grei, pe celălalt îl scăpăm spre capra vecinului ce, uite a dracului, cască ochii la un 3D de toată frumuseţea.
Am fost tentat să spun că păcatul major al românilor este superficialitatea şi nu neseriozitatea şi încă mai cred că păcatul acesta se contopeşte cumva între cele două, dar cred că superficialitea implică anumite carenţe în capacitatea de a gestiona o problemă, în timp ce neseriozitatea accentuează tocmai faptul că există resurse dar ele nu sunt folosite, lucrul nu este dus până la capăt.
Până şi părţile noastre “bune” (cel puţin aşa cum le văd cei mai mulţi dintre români) cred că vin tot din neseriozitate.
Ştim să facem haz de necaz! Nu?! Că doar ne-seriozitate înseamnă să nu fii serios, să faci glume, să faci mişto, să faci băşcălie.
Ştim să trecem peste greutăţi. Ne facem frate cu dracu până trecem puntea, nu?! Şi pe urmă…?! Altă punte, alt drac şi hop în cârca lui….. şi altul şi altul. Şi ne mai minunăm apoi că sunt grămadă dracii de jur împrejur, de parcă am trăi în iad.
Ne pricepem la toate, ne descurcăm în orice situaţie. Dar din păcate cine se pricepe la toate nu se pricepe în realitate la nimic.
Mmmm… da uite ca şi părţile astea bune încep să pară ne-bune. Offf… că tare mai sunt cârcotaş…

Aşa-i?!

9 comentarii:

cristina spunea...

asa-i !
nu c-ai fi carcotas, ci doar realist.
deci...ai dreptate mosule.
dar, din pacate singurul lucru pe care il putem face este sa ne uitam in ograda noastra. sa ne facem curat in ea, sa ne comportam noi civilizat pana si cu nea' Barabulea, sa-i zambim domnisoarei blonde de la receptie chiar daca nu stim in relaitate ce cauta acolo, sa-l ignoram pe domnul de la volanul SUV-ului care tocmai si-a urcat masina pe rampa chiar daca era randul nostru.....asta inseamna sa ai bun simt si sa eviti in mod diplomat un conflict inutil.
bineinteles ca exista si varianta in care ograda vecinului e intotdeauna de comentat si cu mult inferioara orgrazii noastre.
bineinteles ca ne putem certa si cu domnul Barabulea si sa-i cerem socoteala pentru lavetele pe care NU le-a folosit, sa cerem o factura detaliata sa-l amenintam cu OPC-ul sa-l injuram putin pana renunta el la amaratele de lavete si ne adauga de fapt pe alta parte un cost de te miri ce....
ne putem duce si la domnul cu suv-ul sa-i fluturam prin fata bonul de ordine dar bineinteles ca ne va privi cu superioritate pentru ca buzunarul lui este mai gras deci 1-0 pentru el.
i-am mai putea face niste observatii subtile si duduiei blonde de la receptie..atat de subtile inca probabil nici nu s-ar prinde de ele.....
tragand linie ajungem la urmatoarele concluzii: daca apelam la cea de-a doua varianta nu avem nimic de castigat. nici nea ‘Barabulea nu se va las invins in realitate ( decat in cazuri exceptionale), nici domnul cu suv-ul nu ne va acorda atentia necesara macar pentru ai explica faptul ca are de asteptat pana sa-i vina randul, nici duduia blonda n-o sa dispara de la receptie doar pentru ca ne este noua antipatica. asadar nu ne alegem cu nimic. decat cu pierderea timpului, si cu un mare consum de energie pozitiva .
ehe..e usor de vorbit greu de facut. …..dar..fiecare stie ce-i mai bine pentru el.
eu stiu ca-i bine sa gandesc pozitiv si sa sper. mai stiu ca vorba dulce mult aduce…mai stiu ca zambetul nu trebuie sa lipseasca de pe buzele mele si ca e bine sa fiu recunoscatoare pentru ce si cat am. restul…..”e cancan”

mosu spunea...

sunt si nu sunt de acord cu ce spui cristina
sunt de acord cu faptul ca luarea de pozitie fata de una sau alta dintre relele personajelor din exemplu nu ar schimba prea mult lucrurile; poate deloc; pe de alta parte este clar ca asemenea atitudini nu sunt acceptabile si trebuie sa facem ceva sa le schimbam
din pacate aici e vorba de mentalitate, de educatie si ambele se corecteaza greu; nici profa nu cred ca ar scoate mare lucru chiar daca i-ar duce taras pana intr-a XIII-a :)
in plus corectiile astea trebuie facute “cu grupa” caci daca se prind doar ici colo se ofilesc ca narcisele pe sub frunzele de brusture si efortul e in zadar
eu nu cred ca exista decat o solutie: fanul si biciusca; si cum fan s-a mai tot dat…….

cristina spunea...

stiu unde bati mosule...
te gandestiu ca daca toti am gandi la fel unde naiba am ajunge....
daca toti am prefera sa evitam conflictele si s-o ascultam pe stimabila doamna care bine zicea "ciocul mic"...ar fi un haos si mai mare.
dar, din fericire nu suntem toti la fel.
unii dintre noi nu iau atitudine niciodata.
altii intotdeauna.
unii atunci cand trebuie.
altii fix atunci cand nu trebuie.
cu totii suntem diferiti si cum bine spui si tu pentru a se sesiza o schimbare aceasta trebuie facuta in masa nu pe ici colo....
ca tot veni vorba de profa;...
degeaba avem 2 copii destepti in clasa si restul bata ca media general pe clasa tot mica va fi.
aici am putea spun ca importanta e si calitatea si cantitatea :)

My sweet Timisoara spunea...

asa-i !
fanul si biciusca asta e solutia ?!
Si eu care venisem sa-ti propun o afacere...ce sa mai zic?
E mai complicat putin si nu ai dreptate...dreptatea nu e la niciunul..
Mi-a placut !

mosu spunea...

mysweetT, bine ai venit pe blogulluimosu; ma bucur ca ti-a placut textul; adevarul e ca oscilez daca sa dau drumul textelor "serioase" sau sa raman la capcauni, varcolaci, zane si alte nazdravanii...; la noi se discuta prea mult, nepoliticos, adesea violent sau murdar, indarjit, subiectiv, fara sa se tina seama de parerile celorlalti...
cat despre comentariul tau nu prea m-ai lamurit; ori "asa-i" ori "nu am dreptate"...
cu faptul ca e mai complicat sunt de acord, e mult mai complicat dar incercam sa sintetizam un pic, sa si glumim si sa scoatem si esenta
si cu faptul ca nu am dreptate sunt de acord; dreptate are toata lumea si nici unul; dar bucata mea e mai mare asta trebuie sa recunosti! :))
cat despre afacereeeee.... mai vorbim!
aaa..... si daca nu fanul si biciusca sunt solutiile aunci care?!

My sweet Timisoara spunea...

Mosule,
Nu am ajuns la tine azi noapte , asa cum ti-am promis pe blogul meu, batea un vant dinspre rasarit, a suflat cu putere toata noaptea ...peste toata suflarea. Nu era nici tipenie de om. ,,O, adormitilor.. ne muta cu totul”, dar nu aveau treaba, sforaiau de mama focului. O sa zici ca nu sunt serioasa. Nu ma supar si nici nu ai fi primul care imi zice asta .
Nu te critic, dar sa stii ca asa,,neserioasa” m-am dus o bucata buna de drum sa ajung la tine. Daca eram realista,nu plecam ...!
Buba, mosule este ca nu ne pasa, nici de noi si nici de altii. S-au tot intrebat ,oameni destepti ..nu asa ca mine, ce ne face sa fim seriosi? (Compasiunea stă la baza seriozitatii. Compasiunea fata de tine însuţi si fata de altii. Nisargadatta Maharaj )
Le-am zis intr-o zi,stati fratilor ca nu-i chiar asa, dar s-au suparat !Cine esti..tu ? asa-i !
Cand o se potoleasca un pic vantul, o sa vin sa-ti spun ce cred, mai intarzi o zi sau doua,dar o sa vin !
O sa facem si pepiniera aia de pini altoiti , sa ne vindecam de resemnarea si scepticismul timpului nostru!

My sweet Timisoara spunea...

Solutia am uitat sa o spun , ca e doar una : povestea aia cu ,,open mind”, dar in varianta autohtona -Priveste in zare si sapa pamantul de sub tine! (eu ) -))
Serios , foarte serios - imi place cum scrii !

nemo spunea...

o sa se schimbe si peacolo mentalitatile..peste vo 20 de ani...da o sa fim prea batrani ca sa ne mai prindem ca s-a schimbat ceva in jur. cand o sa-nceapa tara sa tremure sub biciul capitalist si statul -guvernul sau care e de meserie- sa realizeze ca se scot bani frumosi din educarea populatiei. asa o sa-i educe de nenea cu suv-u nu o sa se mai infiga ca musca ...
sincer la ora asta nu stiu ce e mai bine...
da pacat national este. greu de definit, il purtam in spinari ca si porumbeii-sau gainile-penele, de multe ori nu ne dam seama. care e...ei , aici tu esti mesterul condeiului. ar tb sa scrii zeci de pagini si poate s-ar contura niste idei-armonioase. ca e urat sa zic ,,,, ca ala sau ala e pacatul. si e urat sa zica si altii.mai bine reiese singur -sau singure-ca-s mai multe. pacatele.

da sincer, nu numai noi avem pacate.

mosu spunea...

ba io zic ca nu prea sunt sanse sa se schimbe lucrurile in bine prea curand; nici trendul nu ne ajuta; toate tarile civilizate au aplicat biciul, si-au civilizat populatia si acum au ridicat piciorul de pe lesa; sistemul functioneza cu interventii minime din exterior caci fiecare se poarta civilizat de rusinea celuilalt in primul rand; libertatea asta e prost folosita la noi si de catre individ si de catre autoritati…. si s-a intepenit asa de tare ca va fi greu de smuls…
si da, nu numai noi aveam pacate, toti au; cu asta am si inceput; noi le avem pe ale noastre si cu bune si cu rele….