joi, 20 mai 2010

Litoral news

Forfotă mare la malul mării. Bărbaţii palpită, femeile freamătă întrebător, ziarele vuiesc. Vin suedezeleee! Turoperatorul german TUI a adus din nou în Constanţa marţi un contingent de turişti scandinavi după ce cu mult timp în urmă, prin năvalnicii ani ’70, blondele nordice cuceriseră litoralul românesc lăsându-se la rândul lor cucerite de zburdalnicul sânge latin chiar şi fără paşaport. La o privire mai atentă, în timp ce coborau scara avionului, s-a putut constata cu oarecare surprindere că nordicele sunt chiar cele ce ne-au vizitat în anii ‘70 revenite acum în frumoasa Românie pentru împachetări cu nămol de Techirghiol bune la dureri de şale şi tratamente cu aerosoli pentru osteoporoză.

4 comentarii:

earthwalker spunea...

le-au readus nostalgiile :)

mosu spunea...

nostalgiile, reumatismul… ca nici baietii aia pletosi nu mai sunt ce au fost; le-a crescut si burta, le-a cazut parul, li s-a taiata si pensia…; daaa… acuma au pasapoarte…

Elza spunea...

o fi alea de pe vremuri... ;))

mosu spunea...

chiar asa!