marți, 29 iunie 2010

cămăşi

mi-e frică să-mi scot cămaşa asta albă, cu manşetele şi colţurile gulerelor scorţoase şi agresive de mă priveste şeful cu o sprânceană ridicată de fiecare dată când mă vede; dar şi mai frică îmi e să-mi scot cămaşa astălaltă, cadrilată, pe care o port în fiecare zi dejurîmprejur; cum la fel de frică îmi e să-mi scot pijamaua verde cu dungi negre subţiri, în care mă cufund în fiece noapte ca într-un costum de scafandru etanş de nu se mai aud nici măcar valurile; sau cămaşa subţire din pânză de in pe care o port dimineaţa pe malul cerului, sau cea albastră din care privesc păsările în balconul meu aşezat un pic mai jos decât norii, sau cea vişinie din care urmăresc gambele frumos arcuite ale femeilor, sau cea galbenă pe care o aştern pur şi simplu pe nisip…
căci dacă le-aş scoate pe toate, înlăuntru ce-ar mai rămâne….?!

21 de comentarii:

cristina spunea...

pur si simplu tu! tu, in esenta pura.
camasi avem toti. si chiar daca nu vrem sa recunoastem, de multe ori nu ne place ce vedem sub ele.
chiar si asa, ar trebui sa constientizam ca pe omul de sub camasa, tot noi il putem schimba si indrepta.
eu, mosule, sunt convinsa ca esti acelasi chiar si far' de camasi :)

mosu spunea...

Ei, tocmai asta incerc sa spun Cristina! La inceput am fost tentat sa cred ca asa e, ca undeva sub camasile (sau mastile) pe care le purtam in fiecare zi exista un “eu” in stare pura, o esenta de “eu”. Dar nu e asa, lucruile stau cu totul altfel. Camasile astea parca se topesc in carne, se amesteca cu sinele, nu ne putem desprinde de ceea ce fiecare din noi inseamna ca parte a angrenajelor din care face parte. Suntem mai mereu rotite in mecanisme complexe si invizibile si tot mai rar noi insine. Iar cand ramanem singuri cu noi insine stam si ne intrebam cat de mult ne e afectat sinele de relatia cu ceilalti, cu lumea, cat “eu” in stare pura a ramas. Mai deloc...

cristina spunea...

atunci e trist.
e trist pentru cei care nu pot gasi macar o clipa in care "eu-ul" sa fie lasat liber....

mosu spunea...

mmm… cred ca am gresit; nu cred ca a ramas putin, ci mai degraba ca e tot mai sufocat, ii e tot mai greu sa se desfasoare, sa scoata capul la lumina…

cristina spunea...

mai mosule, per ansamblu ai dreptate.
insa, eu ma gandesc la oamenii frumosi din viata mea, care reusesc sa se dezbrace de camesi in fata mea.
oamenii pe care ii consider sinceri si buni.
oameni, care merita iubiti.
tu meriti mosule? :)

Tapirul spunea...

pai daca dai jos toate camasile, eul dispare pur si simplu, caci eul e constituit exact din acele camasi.
esenta pura e textila si ea.
si asta e farmecul nostru.
ba uneori mai amestecam camasile, si ne trezim ca purtam una cu guler alb si scortos dar maneci cadrilate si spate de in transparent.

mosu spunea...

de-asta mi-era teama si mie tapire; ca nu suntem decat raspunsrui la stimulii dimprejur, reactii la ceea ce ne atinge,
incovoieri la picaturile de ploaie care cad; si inlauntru nimic, doar un gol
si totusi ma gandesc ca trebuie sa existe un miez undeva in interiror pe care sa se depuna cate un pic de pe fiecare din camasile astea, cate putin din fiecare zi si putin din fiecare noapte, cam ca la perle asa care tot aduna sidef de pe pereti, astfel incat daca le scoatem pe toate sa nu disparem definitiv

mosu spunea...

@cristina
pai... io zic ca merit cristino :)
zau asa

nemo spunea...

io votez cu tine mosule! normal ca meriti.

Tapirul spunea...

păi miezul ăla e aşa, miezul ăla e un ghem mare-mare din fire de toate culorile şi grosimile şi materialele, fire încâlcite şi îmbuclate, din care ţesem noi cămăşi

Anonim spunea...

ai dreptate mosule,azi dimineata am deschis dulapul si am privit camasile ,fiecare isi stia locul si rolul...

mosu spunea...

@ nemo
multam pentru suport pestisorule auriu :)

mosu spunea...

@ anonimu
dar sufletul?! sufletul tau l-ai gasit, era rotund si intreg la locul lui?! sau era risipit printre camasi ca busuiocul… ?!

mosu spunea...

@tapirul
pai asta-i tapire! si zau ca nu mi-i clar; e ori asa cum zici tu icisa, ca ne transformam si comportamentul dar si sufletul in functie de cerinte si de situatii ca un extraterestru din ala care ia orice chip omenesc, ori ca imbracand diverse camasi, dintre care unele nici macar nu ne sad bine, ne intra in piele tesatura aia si nu mai putem scapa de ea, devenim ceea ce nu ne-am dorit sa fim, suntem transfigurati ca intr-o matrita de dejurimprejurul agresiv si dur…

Anonim spunea...

nu mosule ,nu mai e acolo, a mai ramas o leaca de miros de levantica si de foi de tabac imprastiat intr ele..da sufletul,sufletul ala rotund inca il mai caut si nu mai stiu in care dintre camasi l-am uitat...da vorba ta buna imi da ghies si l-oi mai cauta ca nu e de ici de colo sa il ratacesti asa intre pliuri si fote si zorzoane.

zenobia spunea...

dar ce se întîmplă cînd schimbi cămăşile? ce se petrece cu tine în timpul scurt dintre scosul uneia şi îmbrăcatul celeilalte?

mosu spunea...

@zenobia
nu se intampla nimic, chiar nimic; totul se petrece ca si cum apropiindu-ma de vecinul din stanga si atingandu-l as capata culoarea lui, sau pe cea a vecinului din dreapta la primul contact; mai greu e insa atunci cand le scot pe toate, caci ma regasesc intr-un mare nelaloc, ca o cireasca suspendata intre cer si pamant de o cadere interminabila

Elza spunea...

pe cea visinie trebuie s-o scoti :) aia e secretul

mosu spunea...

s-o scot sau s-o port?! eu ma gandeam s-o port; ca sa pot vedea de dinafara miezul cireselor

sophie spunea...

Cred, cred! ca cel mai mare curaj il ai atunci cand poti sa-ti scoti camasile...insa nu oricine merita acest spectacol. Alesul trebuie sa fie om fin, suflet trecut prin ciurul Intelegerii, Iubirii, Aceptarii.
Sufletul nostru e mereu acolo, noi uitam de el si-l ingramadim in colturi, il lasam in praf si arsita...
Crezul nostru ar trebui sa fie "Merit sa ma iubesc !"
Abia cand eul dipsare se deschid ferestrele.
(hmmm...e frumoasa lumea ta mosule, tocmai ma face sa sterg praful...cred ca Istoria se repeta fiindca lasam Uitarea sa-si faca de cap)

mosu spunea...

sophie, intrebarea e: “le putem scoate?”; exista oare un “eu pur” sau nu suntem decat o ingramadeala de invelisuri obtinute ca perlele prin frecarea de tot ceea ce ne inconjoara?! iar in mijloc aproape nimic, decat o farama mica de miez…