luni, 30 august 2010

Nesting

Dihania se târăşte încet, temător, ca un animal hăituit. Îşi întoarce capul cu greu, priveşte înapoi încruntată, alunecând apoi agale spre locul ce-i va fi cuib. Se fereşte de lume. I-a acceptat o vreme în apropiere, acum vrea să scape de ei şi se scutură ca o iapă neîmblânzită înhămată într-o clipă de neatenţie de mâna abilă. Cad pe rând, unul câte unul. Apoi fug din faţa dinţilor albi şi mărunţi înşiraţi de-o parte şi de alta pe fălcile larg deschise până hăt departe spre pântec, mai înspăimântători ca ai marelui alb. Cabrează, spumegă, îşi şuieră nările ca un zmeu spulberând dejurîmprejurul cu flăcări lungi paralele. Şi iarăşi se întinde domol sub bruma de soare risipindu-se în pete, ce încearcă să-şi dezvelească privirea de sub norii ca nişte bolovani pământii, şi-şi unduie trupul nevertebrat printre spaime şi vise, printre iluzii şi temeri, descătuşări şi risipiri.
Şi-a lepădat solzii moi şi plăcuţi la atingere şi a încins platoşa grea de oţel cu unduiri turcoaze strălucind în adieri înserate ca un şarpe metalic ondulând printre munţi. Are sângele încă fierbinte şi scânteiri în priviri dar adună unul lângă altul fire de apă deşirate de pe trupuri rostogolindu-se spre apus să-şi facă cuib pentru iarna grea în care trupul are să se răcească treptat până la nemişcare iar cerul are să-nceapă să scuture vântuiri brumării. Îşi face cuib rotund rostuit peste maluri cu îmbucături de nisip şi de scoică peste care scuipă stropi de rouă ca să le-nchege.
E gata. S-a-ncolăcit în scobitura adâncă şi mormăie nervoasă înspre est şi-nspre vest, înspre sud şi-nspre nord. Din când în când îşi înalţă capul, şi-l roteşte în aer ca un uliu ochind nevăstuica, şi urlă la cer cu glas de val înspumat, pentru a cădea înapoi zguduind pământul şi a se-nmuia din nou în tăcere.

10 comentarii:

Madelin spunea...

Sunt curioasa ce fel de pui o sa scoata.
Ce neagra si morocanoasa e...

mosu spunea...

mmm… puii nu se vad niciodata; ii cresc inlauntru ca intr-un fel de marsupiu interior; doar primavara cand i se albastresc obrajii si devine limpede si linistita ca un cristal, abia atunci stii c-a nascut si ca totul e ok…

Anonim spunea...

...mi-a desenat perle in jurul gleznelor,si cercuri aurii in jurul coapselor,i-am mangaiat solzii si ea mi-a stamparat oboseala si mi-a umplut ochii de zare...i-am auzit vuietul,da si soapta,mugetul da si mumurul,urletul si viersul ( sau poate versul? ).Las-o sa se odihneasca...pentru a renaste la vara in soare si imbratisari.

valeria spunea...

Iarta-ma eram eu ...Valeria !Nu am redevenit anonima..

mosu spunea...

eii.... e frumusica mititica de ea...; da mie imi place mai mult cand se scutura de pielea festivista si devine un pic mai salbateca, mai sfioasa

sophie spunea...

Am citit prima data...socata...mai sa-mi dea lacrimile.
Am recitit.
De unde ma stii???
(parca am avut o oglinda in fata, in care mi-am vazut fiinta iar in urma mea ...drumul devenirii mele. Trist!)

mosu spunea...

eiii… povestiuca asta e doar o exagerare de moment a unei realitati opace; drumul devenirii tale nu poate sa fi fost atat de trist

cristina spunea...

am un filmulet mosule, ce se potriveste perfect!
am surpins-o tare furioasa intr-o noapte...
cred ca incerca sa-mi spuna ceva.
chiar cred asta.
a doua zi plecam, sigur isi lua "la revedere"

mosu spunea...

inseamna ca v-ati impacat tare bine daca a fost furioasa ca pleci

cristina spunea...

ne-am impacat!
ne-am certat si impacat in fiecare zi.
si dupa fiecare cearta, tare dulce era impacarea :)