vineri, 20 mai 2011

stare

uneori ceasurile se condensează atât de mult, încât îmi trebuie luni de zile de nemişcare apoi pentru ca timpul să mă ajungă din urmă…

5 comentarii:

Madelin spunea...

In cazurile d'astea sunt de folos spiralele.
Cercurile n-au nici o branza, sunt uricioase. Finca nu duc nicaieri.

Madelin spunea...

Uitw, cam asa.

mosu spunea...

da, excelenta spirala asta pentru revenirea pe pamant dupa ratacirea printr-un punct infinit; ca o decompresie la coborarea dintr-o capsula cosmica….. :)

Cleo spunea...

Poate că nici nu trebuie să umplem timpul.
Uneori mă întreb ce-ar fi dacă ne-am opri?..Ne-ar ajunge şi timpul din urmă...

Doar că suntem blocaţi în cercul lui 'trebuie'. Trebuie să facem atât de multe?!

mosu spunea...

uneori traim atat de aprins, de impatimit, incat timpul pare a se condensa, pare a disparea cu totul; traim intr-o secunda de patima cat intr-un intreg an, sau in zece sau chiar intr-o viata…
iar apoi…. apoi timpul se lateste brusc, si nu ne mai gasim locul, nu ne mai intereseaza ce se intampla, nimic nu mai conteaza; suntem risipiti si cautam a ne aduna si a reveni intr-un fagas de timp ca o albie dreapta si lunga…..