joi, 24 noiembrie 2011

peseu

lui cleo pe care am amăgit-o că fericirea se află după colţ, a căutat-o şi nu era: rămân pe deplin încredinţat că am avut dreptate iar fericirea se află întotdeauna după colţ; mai neplăcut este că viaţa are multe colţuri şi nu ştim niciodată după care; uneori ne prinde noaptea cea lungă scuturându-i ungherele şi tot n-o iscodim…
of

18 comentarii:

anastasia spunea...

bună dimineaţa.
... e în noi, dar suntem prea egoişti s-o dăruim, prea egoişti ca s-o trăim, speriaţi, însinguraţi şi complexaţi de propriile noastre neputinţe.

mosu spunea...

:) de acord!
as spune doar ca suntem mai degraba neputinciosi, nepriceputi decat egoisti ca s-o traim...

anastasia spunea...

cercetează mai bine egoismul şi vei vedea că el duce la neputinţă, nepricepere..., de fapt, dezinteres.
egoismul este rădăcina.

mosu spunea...

ar fi un paradox sa nu fim fericiti din egoism, dar nu imposibil; paradoxuri exista...
luat asa usurel cum spui tu neputinta-nepricepere-dezinteres-egoism capata sens... :)

Cleo spunea...

intr-adevar, of!

dar si anastasia are dreptate, fericirea vine, pentru ca acolo salasuieste, din interior.
Este adevarat ca eu am dat de ea in felul acesta, iar de atunci parca nu mai tanjesc atat de mult.
Insa, de-dupa-colturile astea o face mai vizibila si ne ofera ocazia sa o impartasim.
Asta e adevarul, omul in esenta lui buna, nu este egoist.
Omul e mai degraba nestiutor in caile cunoasterii si, probabil, putin lenes. Ca ce este diamantul atceva decat o simpla piatra frumoasa, deosebita numai dupa slefuire...
Si ne place prea mult sa fim nefericiti, aproape ca asta e starea noastra naturala in ultimul timp, starea cu care ne-am obisnuit.
Si ajungem la vorba mea, in viata totul e obisnuinta! (atat inspre bine, cat si inspre rau)

...si-apoi, mosule, cate 'dupa colturi' sunt si in noi...nu mai spun. Da' na, nu multi se incumeta la scormonit. E mai usoara si suportabila starea de nefericire.
Chiar si eu ma mai sperii cand dau de fericirea aia pusa in evidenta de ceva exterior mie, si ma sperii. M-am obisnuit sa ard totul la foc mic. Mic, mic, da' intens :)

mosu spunea...

acu nus' ce sa mai zic; io am mai spus, cand ma fac mare eu vreau sa ma fac nesimtit; in felul asta problema fericirii se rezolva implicit

freestar9 spunea...

He, he...
Poate în colțurile vieții sunt...fericirile;)

mosu spunea...

eee... ma indoiesc eu ca e cate una la fiecare colt, poate asaaaa... din zece in zece colturi cate una; ca sa nu ni se faca rau de la prea multe multe ca de la prajiturile cu crema...

freestar9 spunea...

adevărat, adevărat moșule.E necesară și-un pic de nefericire ca să prețuim fericirea.:)
Nu degeaba nu poate exista binele fără rău.:)

Costel spunea...

HAPPY THANKSGIVING, MOSULE!

mosu spunea...

:) Multumesc Costel; "Happy thanksgiving!" si tie...

Irina spunea...

Pentru fericire ai nevoie de curaj si de incredere in tine. Asa poti sa te avanti in cautare si sa nu abandonezi dupa primele colturi ( sau colti!) deznadajduit.
Iar cand o gasesti sau cand o primesti, trebuie automat sa o imparti, sa devii altruist in ciuda tendintei egosite ce exista in fiecare dintre noi.
Fericirea nu se cere, nu se cumpara, nu se cerseste: se castiga.

mosu spunea...

adevarat spui!
si totusi exista un procent din fericirea asta mare care tine de destin, de locul in care se intalnesc nevoia cu intamplarea, de alinierea stelelor sau doar a unor elemente marunte care ne inconjoara...
e ca la masinile de jocuri, bagi o moneda, tragi de maneta si daca se aliniaza trei portocale, esti fericit... sigur, fericirea asta e efemera; ca toate celelalte de altfel... :)

Irina spunea...

Bineinteles. De aceea eu ma multumesc cu fericirile astea mici. Sunt mai sigure si cu putin noroc, dureaza in timp, desi nu au intensitatea aceea care sa te nauceasca rupandu-te de realitate.
Buna dimineata buna, Mosu.

Cora_ spunea...

"cand ma fac mare eu vreau sa ma fac nesimtit"

of, ce intristator ar fi, ai muri de plictiseala, mosule! :))

mosu spunea...

acu plictisit, neplictisit, dar nu m-ar mai deranja nimic pe lumea asta; absolut nimic!

Diana Coman spunea...

Ahhhhh, povestea fericirii si a colturilor, bine spus:)

Eu totusi indraznesc sa zic asa in paranteza, pentru cine poate vrea un pic mai mult despre colturile astea, ca n-o strica o cautare in chiar Povestea Fericirii a lui Vladimir Colin...

mosu spunea...

iti multumesc foarte mult pentru trimiterea aceasta diana; mi-a placut tare povestea in sine, ca si scrierea autorului
acum fie vorba intre noi am avut multa vreme si inca mai am senzatia intima (caci e doar o parere nedovedita) ca fericirea mea, si accentuez “a mea”, nu fericirea ca notiune, vine din fericirea celor din jur, din zambetele care apar pe fetele care ma inconjoara, din cuvintele frumoase de pe buzele lor; sa fim bine intelesi, nu e vorba de bucuria de a oferi si a primi inzecit, caci eu cred (si nu e vorba ca nu cred dar viata mi-a dovedit-o clar) ca oferind bunatate nu primesti inapoi nici jumatate, nici pe sfert din cat ai oferit, nicicum inzecit (si totusi bunatatea nu se poate raspandi decat oferind, dar fara sa te astepti sa mai primesti ceva inapoi)
am crezut ca e doar o senzatie trecatoare sau de conjunctura si nicidecum o definitie a fericirii, dar uite ca…