vineri, 25 noiembrie 2011

reţetă

maică-mea spunea că n-ar trebui să amestec gătitul cu poezia
dar fata cu coapse transparente mi-a luat minţile
şi le-a întins peste focul de vreascuri să facă o pisto
“tu citeşte-mi, citeşte-mi din poemele tale - îmi spunea fără să întoarcă privirea -
iar eu am să-ţi pregătesc ceva delicios”
era goală şi subţire, doar coapsele iţiseră alint de curburi pentru a opri nesfârşirea picioarelor
eu înghiţeam în sec cu gândul la pisto fierbinte
la sosul aromat ce avea să-mi curgă pe barbă
şi la frunzele de busuioc proaspăt ce urmau să mi se lipească de buze
dar ea mesteca într-una cu lingura mare de lemn “tu citeşte, citeşte înainte”
mă afundam tot mai mult în citit
cuvintele se dezveleau rotund ca şi coaja cartofului sub mângâierea lamei vibrânde
şi cădeau în oală lângă ardeii graşi, dovleceii şi vinetele tăiate-n bucăţi potrivite
“ah, citeşte, citeşte…” îmi răspundea ea tot mai agitat
pesemne de la mirosul de usturoi tăiat mărunt care e musai să se pună la pisto
altfel se duce naibii toată savoarea
eu rostogoleam cuvintele îngrămădite de-a valma
asemeni lighioanelor înfricoşate de apropierea flăcării
căci sânii ei alunecau peste uleiul de măsline ca zvârluga de păstrăv în apa de cleştar
şi mă-mbătam cu miresmele ce începuseră să mă-mpresoare
“ah, acum, acum…” striga fata cu coapse transparente
privind pofticios peste umăr şi strângându-mi cu putere degetele
avea pulpele pătate cu roşii şi sucul lor aluneca încet spre genunchi
doar două seminţe albe se opriseră sub pelvis
şi priveau mirate de-acolo
“acum, acum - gâfâia fata lângă oala cu pisto clocotită – înc-un pic
şi e gataaa…”

apoi s-a făcut linişte

21 de comentarii:

Irina spunea...

Esti un gurmand al trairilor, al formelor imbinate armonios intre elementele esentiale supravietuirii.
Pai, cu asa reteta nu vei fi nici satul, dar nici flamand!

mosu spunea...

daca nu as fi avut un motto (ba chiar doua) cred ca mi l-as fi ales pe asta al tau “sunt un gurmand al trairilor, al formelor armonioase” :) suna tare bine
daaa, cred ca ai dreptate, pisto asta trebuie sa fie o reteta pentru gurmanzi nu pentru oameni normali; e mai mult pentru desfatare decat pentru indestulare… :)

Anonim spunea...

:)

Anonim spunea...

E tare

mosu spunea...

e tare daca nu-i fiarta bine, altfel ar trebui sa fie de-li-cioa-sa...

La Fee spunea...

Uite asa am aflat ca acela ce-si zice Mosu e o fiinta meridionala! Cum altfel? Cine ar mai combina transparenta coapselor cu savoarea uleiurilor din legume.

mosu spunea...

mda, ce sa zic?! trebuie ca ai dreptate...
da, da, daca stau bine sa ma gandesc, chiar ai :)

Cleo spunea...

s-a lasat linistea, zici?
ori e mortala reteta asta...:)
(as fi adaugat si putin ardei iute)

vezi tu, cum stiu mamele totul si, totodata, nimic.

Cora_ spunea...

deci(fara deci), cand nu esti poet, mosule, esti meridional. adica rar. :))

mosu spunea...

@cleo
s-a lasat; cand pofta e mare si reteta perfecta, nu mai vorbesti ci inghiti ;)

mosu spunea...

@cora
eiii… io mi-s injiner; deci cum poet nu-s inseamna ca des :)

Madelin spunea...

Orgasme culinare.

"cuvintele se dezveleau rotund ca şi coaja cartofului" asta suna genial.

mosu spunea...

stii cum umbla vorba, ca fiecare individ este dotat cu doua necesitati primordiale: mancatul si pardon ma scuzati sexul; prima pentru supravietuirea individului si a doua pentru supravietuirea speciei; si pentru ca ambele sa fie eficiente in indeplinirea sarcinii li s-a montat si atributul orgasmic...

Cora_ spunea...

ok, daca nu accepti ca esti poet trebuie sa accepti ca esti o poezie de inginer.:)

Neuroanchiloza spunea...

Pesemne de aia se spune ca dragostea trece prin stomac. Se vede treaba ca gatitul asta nu e intotdeauna un supliciu. Deh, omul cat traieste invata :P

mosu spunea...

@cora
:)

mosu spunea...

@na
mda, se pare ca modul de a se bucura al pupilei si al papilei nu difera prea mult…
acu legat de simbioza dintre dragoste si stomac cred ca parerile sunt impartite; femeile care vor sa-si cucereasca barbatii confirma asta, in timp ce acelea care nu, nu

Anonim spunea...

Îmi imaginez că ţi-a plăcut reţeta, dar mie mi s-a făcut foame de o altă scriere.;)

mosu spunea...

scrisul e ca si gatitul; sa faca un pilaf sau o ciorba poate oricine, dar sa aiba gust si sa bucure papila la fiecare atingere e mai greu… :)

Andi spunea...

OK, aici s-ar putea tăia senzualitatea cu cuțitul...noroc cu miresmele care ne paralizează! :)

Fain poem!

mosu spunea...

sunt unele retete din astea de-ti lasa gura apa; numai citindu-le si-ti dai seama ce bunatati au sa iasa, sa te lingi pe degete nu alta; doar ca trebuie consumat cu masura, sa nu cada greu/grea...