joi, 1 decembrie 2011

ei, ce spui?!

nu i-am luat flori; şi nici altceva nu i-am luat; nici la mulţi ani n-o să-i spun; suntem certaţi de o bună bucată de vreme; eu am rămas amărât de atunci, dar ei nici că-i pasă; am tot aşteptat un semn că ar vrea să se schimbe, dar nimic, nici cel mai mărunt gest; o ţine pe acelaşi drum fără să pară să înţeleagă nimic din ceea ce i se întâmplă; ştie foarte bine că ţin la ea şi mi-i dragă, poate pe asta se şi bazează; şi e frumoasă coz; şi nici săracă nu-i; da umblă mai mereu ca o şleampătă, răvăşită şi necurată şi cu toate zdrenţele murdare pe afară, să le vadă toţi şi să-i bata obrazul sau să-şi râdă în barbă; i-a lăsat pe toţi neinsprăviţii să-i taie pletele verzi şi să-i murdărească obrajii şi apele şi aerul; nici nu crăcneşte când o fură şi unu şi altul şi altul şi altul; parc-ar fi proasta satului zău aşa; dar nu-i, că-i isteaţă tare, de-asta mi-e ciudă
şi-a lăsat toţi copiii obraznici şi prost crescuţi să-şi facă de cap; a uitat să-i mai altoiască şi i s-au suit în cap şi nici gând să mai coboare de acolo; ba i-a mai lăsat şi p-afară de fuge toată lumea de noi ca de necuratu; p-ăia amărâţi i-a lăsat de izbelişte, nu i-a învăţat nici cu creionul nici cu sapa, i-a lăsat în mijlocul uliţei, în glod, cu mâinile în şolduri să facă mărunt din buze şi să încreţească sprâncenele de fiecare dată când mai trece câte o maşină strălucitoare şi ridică praful; de cei cu şcoală nu i-a păsat, şi-au plecat ca păsările din copacul cu vrăbii, unul câte unul, de-a rămas copacul pustiit, neam să se mai audă fir de cântec
dar nu la trup e buba, la ce văd toţi cei ce-o privesc; la suflet s-a stricat, acolo-i problema; şi sufletul nu se repară cu una cu două; sufletul nu se acoperă cu sulimeneli ce ascund buhăiala obrazului şi vineţeala privirii pierdute în nopţi rătăcite; sufletul se întremează cu suflet, cu bunătate, cu adevăr, cu cinste, cu bună creştere
şi ce-i mai rău e c-a uitat să râdă; suduie şi scuipă ca un birjar; stă cu buzele încreţite şi cu sprâncenele adunate, şi-i tună şi-i fulgeră toată ziua; vorbele parcă-i sunt limbi de foc şi cuvintele pucioasă încinsă; se smulge din atingeri blânde şi se clatină ca un betiv; uneori are privirea întunecată şi ostoită ca a unui pierdut în lumi abisale, alteori mândră şi semeaţă ca a unui brad privind peste văi…
aşa că… eu nu i-am luat flori; şi nici la mulţi ani n-o să-i spun; dar aştept cu ochi văluriţi un semn că ar vrea să se-ndrepte…
Românie, ce spui?!

29 de comentarii:

anastasia spunea...

iartă-mă!
tăcerea mea, e vina mea!

freestar9 spunea...

zici că e isteață, așa că poate tocmai se gândește cum să îndrepte lucrurile.
Poate Tu* NOI*, ar trebui să faci primul pas. C-așa-i în iubire.;)

Irina spunea...

Aduna la iubirea, rabdarea si asteptarea ta si iubirea mea. Sigur mai sunt si altii care sa o iubeasca la fel, altfel ce rost ar mai avea toate?
La multi ani, Mosul meu drag, romanul meu bun.

La Fee spunea...

La multi ani si tie!
Romania e in noi!
http://www.youtube.com/watch?v=RZMZziF4Rgs&feature=related

Cora_ spunea...

"Aud şi văd, citesc şi tac
cuprins de-o silă ancestrală.
Plâng de ruşine c-am fost dac
şi c-am ajuns acum zăbală
în gura ştirb-a nu ştiu cui,
care imi molfăie mândria
şi-mi bate lacrimile-n cui
şi-mi răstigneşte poezia.”
(Tudor Gheorghe)

yousef59 spunea...

La multi ani,Mosule,mester al cuvintelor frumoase in limba romana!

denisia spunea...

La multi ani!

earthwalker spunea...

te-ai gandit la ea, ofofof, mos roman.:)

Crisa spunea...

Si daca nu o sa iti mai spuna nimic..?? Incearca cu o ciocolata..poate se indulceste si spune ceva..:)

mosu spunea...

@anastasia
nu tace romania; uneori mormaie in barba, alteori vorbeste tare de mi-e si rusine; cu jumatate de gura ranjita spune ca nu-i pasa, in timp ce cu cealalta jumatate amarata spune ca vrea o schimbare; niciodata nu spune “am gresit, vreau sa ma schimb”; niciodata nu este de vina, mereu vina-i la altii…

mosu spunea...

@freestar
da, asta-i solutia: “tu, noi”! eu i-am intins mana de cateva ori dar mi-a dat peste degete; insa solutia tot asta ramane “tu, noi…”; cu cat mai multi cu atat mai usor…

mosu spunea...

@irina
la multi ani si tie irina si sa-ti fie toate frumoase si luminoase! rabdare si asteptare mai sunt un pic pe fundul galetii, s-au tot dus usurel de ani buni si multi…
cu siguranta ca multi o iubesc, dar ea se inconjoara de oameni nepotriviti si nu-i mai ajungi la suflet…

mosu spunea...

@la fee
da, romania e in noi, tocmai de aceea mi-e teama ca e din ce in ce mai greu sa schimbam ceva; citind despre perioada interbelica (vezi de exemplu caragiale) iti dai seama ca nu ne-am schimbat deloc; avem metehne si mentalitati balcanice, suntem destul de departe de lumea civilizata a nordului…
multumesc pentru link, e cu adevarat o capodopera romaneasca

mosu spunea...

@cora
frumoase versuri; mi-a placut foarte mult si insemnarea ta cu aceasta ocazie; iubire simpla si curata; oare doar departandu-ne de ceea ce iubim simtim cu adevarat iubirea?! eu zic ca nu! si atunci?!

mosu spunea...

@yousef
la multi ani si tie yousef si sa-ti fie viata usoara si fericita acolo unde esti; multumesc de cuvinte :) nu cred ca sunt un mester al vorbelor, dar daca povestile mele plac, asta-mi aduce cu adevarat multa bucurie...

mosu spunea...

@denisia
la multi ani! si… te mai astept la citit povesti

mosu spunea...

@earthwalker
:) eiii… ce faci bea?! nu ai mai dat nicun fel de semn de multa vreme; blogul tau e la fel de linistit de la o vreme cum e marea acum; toate bune?!
ma gandesc la ea, ma gandesc; recunosc ca ma supara din ce in ce mai tare de-o vreme; si nu mai am nici rabdare si nici circumstante nu mai pot sa-i acord; nu vrea, asta-i!

mosu spunea...

@crisa
eiii… cu ciocolatele merge cu domnisoarele cu picioare lungi zambind in coltul gurii; ea e matura, are alte dorinti si placeri... ;)

scaietina spunea...

mosule,
textul asta a facut furori pe feisbuc unde l-am seruit:) zic ca e bine sa stii:))

scaietina spunea...

de fapt am vrut sa spun ca ar putea sa fie un simptom:).
Inainte sa plec si eu am discutat cu ea:
http://www.poezie.ro/index.php/prose/74815/index.html
crezi ca mi-a raspuns? neah!

mosu spunea...

citii, vazui…
offf, cum sa fie declaratie de dragoste ina…; io tocmai explicam ca noi ne-am certat; destul de rau; si nu prea ne mai vorbim; cand ne intalnim unul din noi trece pe trotuarul celalalt… ;)
multumesc! :)

mosu spunea...

ooo… daca stiam c-ai scris-o deja n-o mai faceam eu :); acu o sa zica lumea ca am copiat; nu-i prea mare diferenta, desi a mea e cat se poate de sincera (ca si a ta de altfel, sunt sigur), e zisa pe bune; citisem eu multe din textele tale dar pe asta nu l-am citit recunosc… (mi-am dat seama ca ti-am citit textele pe poezie.ro abia cand ai zis ceva pe blog parca de scrisorile deschise prin imprudenta si atunci abia am facut legatura)
ei, ia uite, pana si la trecutul pe partea ailalta a strazii ne-am nimerit :) (ina: “Personajele implicate nu mai suporta nici sa treaca pe aceeasi strada, dar, ciudat nici nu se indura sa se desprinda”)

scaietina spunea...

Hmmm... adicatelea noi ne stim de pe agonia?

mosu spunea...

:)mmm... oarecum... adicatelea doar eu pe tine...

scaietina spunea...

Atunci sa-mi fie rusine, da-mi indicii sa repar yin-yangul relatiei:)

mitzaabiciclista spunea...

Este super inspiraţia ta. Tot textul tău e o parabolă. Şi chiar dacă m-am prins de la al doilea paragraf la cine te referi tot mi-a făcut realmente plăcere să citesc încet şi fără grabă până la capăt. Giiiii, Moşule, chiar le ai

mosu spunea...

merci fain :) ei, acu io zisei ca nu prea e parabola asta, e adevarul adevarat; ne-am certat de-a binelea; acu sa nu crezi ca ne-am paruit sau ne-am scos ochii, ca io is mai mos asa si nu dau cu paru, da… am trecut-o pe lista neagra; si nici semne ca s-ar schimba nu vad in viitor; asa caaa… nu stiu ce ne facem

Ingrid spunea...

Nu i-am luat flori dar i-am spus că mi-e dragă.

mosu spunea...

da pe tine nu te-a necajit ingrid? nu se poarta urat cu tine, nu-si arata fata urata, nu-ti vorbeste jignitor? nu te-ai saturat de prostiile pe care le face, de lipsa de bun simt pe care o afiseaza?