luni, 16 ianuarie 2012

Bărbații sunt fauni iar femeile iele

Ei au copite mari cu care calcă apăsat pământul, spintecate la vârf să poată despica firul de iarbă și să-i soarbă mireasma. Ei nu fac asta de amorul artei ci pentru a se ancora în pământ fără de care s-ar desprinde și s-ar pierde în văzduh ca puful de păpădie. Bărbații sunt cu toții plămădiți din coasta lui Faunus, zeul fecundității. Ei trebuie că sunt cu toții zeii fecundității și se hrănesc cu carne crudă de fecioară. Faunii au coarne de țap, unii mai mari precum cele de cerb, alții mai mici ca cele de vițel. De ce au bărbații coarne iele trebuie să știe! Faunii cântă din nai. Cam cu asta se ocupă toată ziua în afară de a pândi cu colțul ochiului cântecul de fecioară și a visa cu ochii deschiși la întâlnirea cu ele. Nu e prea clar de ce faunii cântă din nai și nu muncesc în fabrică dar pică tocmai bine căci ielele dansează. Cu asta se ocupa ielele, dansează. Dansează întruna până când capul bărbaților tot răsucindu-se după ele precum floarea soarelui după însoritul astru se desprinde dintre umeri și alunecă în țărână. Iala cea mai apropiată îl ridică de jos și-l aruncă în traista pe care o poartă pe umăr cu breteaua tăindu-I oblic pieptul și scoțându-i în relief sânii tari și rotunzi. Ielele sunt cu toate frumoase și goale sub veșmântul de frunze răsucite de vânt. În timp ce dansează ielele cântă, ceea ce-i face pe bărbați să-și piardă nu numai capul ci și cumpătul. Iele nu locuiesc pe pământ, ele coboară din văzduh noaptea și se întorc înapoi la ivirea zorilor. Uneori rămân aici și țin loc de cap bărbatului. Ielele nu trăiesc niciodată singure. Ele umblă în cete de trei, șapte sau puhoi. Circulă o mulțime de povești despre iele ca și despre fauni dar nimic nu-i adevărat, adevărată e doar realitatea: bărbații sunt fauni iar femeile iele.

30 de comentarii:

freestar9 spunea...

:) Frumoasă descriere moşule. Are şi un pic de năduf, sau mă înşel?

mosu spunea...

:) n-are instelato de ce ar avea?! ca asta-i realitatea si n-om putea-o schimba chiar daca om vrea...

Rudolph Aspirant spunea...

Nu sunt de acord ca toti barbatii sunt fauni sau toate femeile iele, cred ca depinde si de orientarea lor politica Apollinica vs Dionysiaca.

Rudolph Aspirant spunea...

Plus mai sunt, intotdeauna, si independentii politic, si grupul destul de larg si el al indecisilor, care nu trebuie neaparat cainati sau descurajati, deoarece au totusi si ei puterea swing-vote-ului.

cristina spunea...

ce adevar urat, nu? :)

mosu spunea...

@rudolph
bineinteles ca afirmatiile mele nu sunt general valabile, sunt doar o adiere despre cum par a sta lucrurile...
pana la urma urmei nici toti barbatii nu sunt intradevar barbati, d-apoi fauni... ;)

mosu spunea...

@cristina
acu nici nu stiu daca trebuie sa ne bucuram sau sa ne intristam ca lucrurile stau asa...
mai cujet!

cristina spunea...

Nici nu am spus ca ar trebui sa ne intristam.
Ar trebui in schimb sa luam fiecare lucru exact asa cum este.
Ar trebui sa zambim mai mult decat fim tristi.

SuperJa spunea...

Cred ca cei mai frumosi fauni sunt si pauni, nu-i asa? Iar femeile sunt iele... cu toatele :).

Curios un lucru... in lumea zburatoarelor se-ntâmpla invers. Ei danseaza, se deghizeaza, împauneaza... pentru ca ele, de obicei urâtele, nestralucind in nimic... sa cada fermecate (anesteziate) de numarului lor artistic. Ramâne identic - pasaroiul zeu al fecundității.

http://youtu.be/1X9wSNxJHLk
http://youtu.be/1X9wSNxJHLk

windwhisperer spunea...

ptiu, ptiu ,dra..pardon , mosule !
sa arunc si sare peste umar ??;)
voi sunteti de pe Marte , noi de pe Venus :)unde sunt ...pamantenii ??ha?
ps. ai pasit vreodata in roua diminetei ? ti-au cantat sanzienele ? or ai auzit cucu' ?
zi cu soare... ;)

La Fee spunea...

Ielele apar ca substantiv defectiv de singular. Faunul e pus in situatia de a alege! E un privilegiu sau o pedeapsa? :))

Rudolph Aspirant spunea...

@Mosu: ce inseamna "un adevarat barbat" ? Nu contest asa ceva, dar intr-adevar m-ai facut curios daca ai cumva niste caracteristici tipice minim definitorii, deoarece eu in clipa asta ma gandesc sa incerc sa ierarhizez niste arhetipuri dupa utilitate, si ma pregateam, (dupa ce redevine wikipedia functionala), sa descriu chiar cateva caracteristici ale arhetipului Fat Frumos, de aia eram curios oarecum tangential si despre barbati, (ca Fat Frumos, ca arhetip desigur ca nu e barbat ci hermafrodit cu orientare asexuala, dar asta e alta poveste decat barbatii si femeile).

Cora Bogdan spunea...

Mie mi-s dragi ambii, cu pene sau cu cantec. Buni de pus impreuna :)

mosu spunea...

@superja
eu nu cred ca barbatii pot fi pauni; dupa principiul amintit de tine doar femeile se pot impauna cu asemenea frumusete
dupa cel incondeiat de mine barbatii sunt niste brute sensibile; de la ei se cere sa fie urati si puternici...

mosu spunea...

@suspinatoareo...
chiar asta ma intrebam si eu mai acu cateva zile, unde sunt pamantenii, ca in jur vaz numa roboti!

mosu spunea...

@lafee
absolut deloc intamplator ielele nu au singular; si-ar pierde tot sensul existentei lor; si culmea, s-ar pierde si sensul existentei faunilor; faunul nu poate sa cante din nai unui individ singular; faunul e un vanator, un adulmecator de frumusete, un culegator de rodii zemoase...
cum poate pipai el rotunjimile, cum poate urmari cu buzele curburile, daca in fereastra se afla un singur fruct?!
nici nu pot sa evaluez daca e un privilegiu sau o pedeapsa caci asa trebuie sa fie; si toata lumea o stie! :)

mosu spunea...

@rudolph
eram sigur ca ai sa intrebi asta; acu nici eu nu stiu cum arata, da' de cand eram mic mi s-a tot bagat pe gat; "bea tot laptele sa te faci mare si sa ajungi barbat adevarat" imi spunea bunica-mea; "pune mana pe carte sa-ti faci o meserie si sa ajungi si tu barbat adevarat" imi zicea maica-mea; si tot asa...
pe urma cand am trecut in partea ailalta, "barbatul adevarat" a continuat sa ma urmareasca: "daca faceai aia sau ailalta ajungeai si tu barbat adevarat"...
asa caaaaa.... nu stiu exact ce e, da trebuie sa fie ceva calumea!!!

mosu spunea...

@corabogdan
:) nici nu se poate altfel decat impreuna; de aia au si fost tocmiti asa; de aceea el e urat, ea e frumoasa, el e puternic, ea e firava, el canta din nai, ea danseaza, el tace, ea vorbeste...

La Fee spunea...

Splendid raspuns! Ma faci sa ma simt Iana Simziana, sefa ielelor! Multumesc.Voluptuos!

tapirul spunea...

prima reacție când am văzut titlul a fost să mormăi, da, femeile's iele, bărbații's iei.

mosu spunea...

@lafee
:)
e posibil sa fii si sa nu stii

mosu spunea...

@tapire
ar putea fi si iei, da asta prea suna a miei, adica de din contra lu fauni

Tapirul spunea...

nu, nu prea ai zcăpare, iei sunt iei și iele iele. io nu știu cine sunt, totuși

mitzaabiciclista spunea...

Ai greşit Moşule. Femeile sunt yale şi bărbaţii sunt fauri.
Faurii deschid yalele :D

mosu spunea...

:) mitzo...mitzo... cum te pricepi tu sa le invarti pe toate...
cheile... ialele....

Suflet de curva spunea...

Mosule, dreptate-ti dau!

mosu spunea...

ooo... n-aveam nicio indoiala, dar multumesc de trecere si de sprijin... :)

Cleo spunea...

io zic ca ielele sunt de doua feluri: iele si ele. :D

mosu spunea...

nuuu... femeile e numai iele; isi mai pierd uneori un pic din stralucire siii... se poate sa ramana fara i, dar de iele is iele cu toatele, fara exceptii...
mult noroc si sa-ti mearga bine!

Anonim spunea...

pur si simplu:BADARANI!