duminică, 22 ianuarie 2012

Guşterii

Domnul Lactanţiu Păpădie e taximetrist. În dimineaţa aceea s-a deşteptat cu faţa la cearceaf. Asta fiindcă exact când îi era somnul mai dulce s-a trezit cu un cot al consoartei zgândărindu-i coastele. “Sforăiii” s-a răţoit ea, apoi şi-a tras plapuma sub bărbie şi s-a întors pe partea cealaltă. Domnul Păpădie se aştepta la cu totul alt mod de deşteptare, căci bonusul promis de atâta amar de vreme întârzia să-i fie oferit. Întinse uşor mâna pe sub aşternut şi atinse spinarea caldă a femeii. O coborâ apoi uşor şerpuindu-şi arătătorul până peste fesele pline unde mâna se desfăcu evantai ca o coadă de păun. Nicio mişcare. Bărbatul privi câteva secunde ceafa umedă e nevestii, apoi îşi retrase mâna şi-şi pironi ochii pe fereastră. Era moină. Ferestrele erau umede şi pe dinafară şi pe dinăuntru, iar cerul era bolovănos. Picuri mici ca o ceaţă colindândă se rostogoleau înghesuiţi spre pământ. Asfaltul umed strălucea mat în lumina felinarelor pâlpâinde luptându-se cu greu să-şi împrăştie picurii gălbui printre umbrele gheboşate pregătindu-se de culcare. “Mai bine o şterg, poate prind vre-un guşter care a întârziat la servici” îşi spuse domnul Păpădie, apoi căscă larg scărpindu-se sub braţ şi adulmecând miresmele. Nu era cazul să se mai spele. Se îmbrăcă rapid încercând să fenteze răcoarea încăperii, înşfăcă din frigider câteva bucăţi de parizer cu şuncă pe care le lipi pe două felii de pâine, înveli totul cu o pagină din Click-ul de ieri şi ieşi valvârtej pe uşă. Dacia porni la prima cheie şi domnul Păpădie zâmbi mulţumit. În staţia de taximetre de la Spitalul Militar mai era doar Şuncălungă cu Matizu. Era mai mult decât bine, va înhăţa cu siguranţă primul client căci nimeni n-ar fi ales Matizu lu Şuncălungă în locul Daciei sale cu motor Renault recondiţionat integral acu doi ani şi cu doar optzeci de mii la bord reduşi în două rânduri de la o sutăcincizeci. Lăsă motorul pornit, căută la radio nişte manele ca lumea pe care le potrivi în surdină şi îşi privi ceasul. Era aproape şase. “Ce dracu o face Mariţa? O fi plecat la slujbă sau iar l-a chemat pe hăndrălăul ăla al ei să-i ţină de cald?! Pe nevastă-sa n-o chema Mariţa dar aşa o alinta el. Ar fi plecat s-o verifice, dar vremea era prea naşpa şi apoi era cam vlăguit să se apuce iar să-i ardă dulapi pe spinare. Şi nici n-avea chef să repare din nou gardul. Închise ochii. Îi mai deschise abia când ziua începu să se caţere din mare de dincolo de faleză. Maşinile începuseră să vâjâie pe bulevardul Mamaia. Transpirase. Se întinse din nou trosnindu-şi oasele. Trebuia să-şi scoată şuba şi să se răcorească un pic. Deschise uşa fără să-i pese de maşina din spate care frână brusc încercând să evite mişcarea sa nesăbuită,strecurându-se apoi cu greu printre uşa dechisă a Daciei şi dubiţa venind pe banda cealaltă. Şoferul năpăstuit claxonă nervos şi-i făcu un semn neidentificabil în semiobscuritatea dimineţii. “Ce pula mea bă. Te mănâncă în cur?!” mormăi taximetristul abia dezlipind buzele, privind cu milă în urma nesimţitului şi trăgând cu ochiul spre capul levierului ce ieşea ca o cobră de sub banchetă. Apoi îşi scoase şuba îmblănită, o împături cu gesturi delicate, o aşeză tacticos pe bancheta din spate şi se ghemui din nou în scaun cu ochii închişi lăsând muzica olecuţă mai tare. Niciun guşter…

18 comentarii:

Crisa spunea...

E criza mare si pentru gusteri,dar mai este si maine o zi ....poate o sa aiba mai mult noroc :)

mosu spunea...

o lupta-i viata, deci te lupta...

madalina spunea...

:)))))))
PS: Mosule da pe noi " viata " ne intreaba daca vrem sa " luptem" cine puii mei se mai crede si afusitia asta , care intr-o clipa te face sa te crezi centrul Universului si in urmatoarea da cu tine de asfalt !
PS : probabil ca sunt offtopic la aceasta ora !

Costel spunea...

cer ... bolovanos :))

Anonim spunea...

Dacă tot nu se iveşte nici un muşteriu, n-ar fi bine să tragă o fugă până acasă? :)
Poate ar trebui totu;i reparat...gardul.;)

Dli spunea...

Imi place mult articolul dumneavoastra , felicitari autorului.

mitzaabiciclista spunea...

parizerul lipit pe pâine şi învelit în paginile de la click..
nici că puteai descrie mai bine mizeria. dar nu aia ale cărei cauze sunt veniturile mult prea mici datorate în mare parte sistemului, ci mizeria care te înconjoară tocmai impotenţei de autodepăşire.

Cora Bogdan spunea...

Cei mai dragutzi oameni, daca ai de ajuns repede din punctul x in punctul y, sunt acesti adorabili taximetristi. Cand te grabesti mai tare aleg drumul cel mai lung, cand ai vrea sa ai un moment de liniste si pace, se apuca sa-ti vorbeasca de copiii lor... ce sa mai zic... ei m-au invatat ca e mai bine sa vorbesti uneori, decat sa stai si sa asculti :)

mosu spunea...

@madalina
nu esti deloc offtopic... si ai mare dreptate; ne cam invarte cum vrea ea viata asta; d-aia trebuie sa fim sireti, sa ne ancoram in niste credinte reale, in niste adevaruri palpabile si sa nu ne lasam dusi de val...

mosu spunea...

@costel
cer bolovanos... ce, nu suna bine?! ba mie imi place cum suna; e foarte sugestiv... parca s-a rasturnat pamantul cu susul in jos...

mosu spunea...

@instelata
acu cred ca n-a vrut sa zica de fata cu tot auditoriul, da cel mai cel ii era leneeee... :)

mosu spunea...

@dli
ma bucur; te mai astept

mosu spunea...

@mitza
ai cam pus punctul pe I; cam despre asta e vorba in poveste; astia suntem si trebuie sa recunostem ca ne e greu sa iesim din carapacea pe care ne-am facut-o; ba mai mult, asa cum spui si tu, nu vrem sa iesim din incultura, nepasare si promiscuitate...
de fapt textul se bazeaza pe o secventa reala cea in care iese sa se dezmorteasca; am trecut pe langa taximetrist exact cand deschidea usa fara sa-i pese un strop ca poate deranjeaza pe cineva; si m-a frapat mojicia omului; in rest doar mi-am imaginat circumstantele intamplarii... :)

mosu spunea...

@coirabogdan
cunosc fenomenul :) si e destul de prezent in blogosfera...
au si oamenii astia farmecul lor si au capatat cu timpul prin natura meseriei o anumita filozofie de viata; majoritatea taximetristilor sunt si filozofi...

Irina spunea...

Ma intreb cum o fi domnul asta, Lactantiu, alintat... Sau i s-o zice Papi?... Desi, nu prea il vad sa stea la alintat, daca a sa consoarta il tine mai mult in amanari.
E buna povestea de pus in chip de oglinda unora din cei ce ii da preaplinul afara din ei insisi. Ca difera doar nuantele, Daciile sau... gusterii.

mosu spunea...

:) Numele (de fapt prenumele) asta l-am furat de la un profesor al meu din liceu pe care il chema Dantes Lactantiu, prof de romana, pentru un an si diriginte. O figura... semana cu Geo Saizescu...
Da, e o poveste despre neplacutul din noi. Aia care nu se vede si nu deranjeaza atata timp cat stam tepeni si cu gura inchisa, dar care e acolo si e de ajuns sa racaim un pic cu varful unghiei ca sa dam de ne-bun.

madalina spunea...

Mosule ce setare ai facut la blogul tau ??? dau sa tastez : blogul lui mosu ! si imi da blogul lui pustiu dau click si apoi apare blogultau , ti-ai schimbat nicknameul ??? :))))))

mosu spunea...

nu stiu ce apare la tine; la mine apare ok; da-i doar mosu si trebuie sa apara blogul primul...