joi, 6 decembrie 2012

Deturnare

Autobuzul opri în staţie ca în fiecare zi, uşa se deschise cu un pufăit somnoros, apoi se închise la loc, maşina topindu-se iarăşi în noapte. Bărbatul cu papion roz urcă şi se aşeză pe acelaşi loc pe care se aşeza de fiecare dată, al patrulea scaun din spatele şoferului. Îşi descheie haina grea ale cărei poale le adună şi le aşeză tacticos peste genunchi, apoi îşi aranjă papionul şi-şi împreună mâinile pe pântec. Era dimineaţă tare, soarele abia se mijea de dincolo de faleză, iar frigul pătrunzător încremenise oraşul într-o perdea de nemişcare. Două zile îi trebuiseră iernii să-l ia în primire, iar oraşul se predase fără condiţii. Bărbatul cu papion roz zâmbi. În ziua aceea implinea fix cincizeci de ani de muncă, nici unul mai mult, nici unul mai puţin. Ar fi putut să ducă la servici nişte platouri cu gustări, câteva prăjituri şi sticle de suc. Ar fi putut vorbi cu şeful şi i-ar fi permis desigur să facă o mică chermeză în sala de şedinţe de la etajul întâi. Renunţase însă în ultima clipă şi decisese să-şi pună doar un papion roz. Atât! Arăta un pic caraghios, dar la o adică un pic caraghios se simţise toată viaţa. Muncise ca un tâmpit, nu ceruse niciodată nimic, fusese ultimul la prime şi avansări, iar despre vorbe bune nici nu putuse fi vorba. Îşi aranjă din nou atent papionul şi închise ochii.
- Ce frig domnule - mormăi doamna drăguţă care stătea chiar peste culoarul ce separa şirurile de scaune. Bărbatul cu papion roz o admira în tăcere. Avea un corp suplu, păr negru buclat şi un aer cochet şi vesel care o făcea să pară cu mult mai tânără decât era în realitate.
Se răsuci să-i răspundă dar observă că femeia nu vorbise cu el ci doar pentru sine, fiind ocupată să caute ceva în geanta voluminoasă.
- Nu era bine să fi fost acuma la mare, la soare, să fi stat acolo pe plajă cu martiniul în faţă şi cu ochelarii de soare pe nas?! - interveni fără să se întoarcă bărbatul din primul rând cu părul alb tuns scurt. Era un zdrahon de bărbat, să fi tot cântărind vreo sută cinzeci de kilograme. Avea însă un suflet blând ca un copil. Îi plăcea să se bage în vorbă şi să-şi spună părerea fără să i-o ceară nimeni. Dar nu deranja. Dacă nu era băgat în seamă tăcea şi adormea la loc.
Autobuzul ieşi din oraş şi se aşternu temeinic la drum. Era momentul în care luminile şi sunetele dispăreau cu desăvârşire, toată lumea închidea ochii şi întreg autobuzul cu pasageri cu tot se risipea în întuneric. De această dată însă fetele din faţa nu acceptară ideea cu rispirea. Începură să şopăiască încet, abia descifrat, apoi din ce în ce mai tare. Prinseseră din zbor ideea cu marea şi-şi făceau planuri de vacanţă chicotind la fiecare propunere îndrăzneaţă pe care o scoteau din mâneca groasă a jachetelor de iarnă.
- Fetelor, lăsaţi vorba că mai e mult până la vară. Abia a început decembrie - glăsui grav domnul de la mijloc cu cioc şi morgă cenuşie. Nu-l văzuse niciodată zâmbind, stătea drept şi înţepenit de parcă ar fi înghiţit un făcăleţ şi era tot timpul uşor încruntat, ca şi cum ar fi vrut să-şi pună interlocutorii în gardă “aveţi grijă cum mă abordaţi, că eu sunt cam irascibil de fel".
- Off domnule, măcar cu asta să ne mai încălzim şi noi, că altfel ce să ne mai încălzească?! Spune dumneata, ce?! - icni doamna micuţă cu faţa blândă de învăţătoare apropiată de pensie, care stătea chiar în spate1e său. Preţurile, vorbele unuia sau altuia, sărăcia, mizeria, lipsurile de tot felul, ce?!
- Are dreptate doamna - îi ţinu isonul o femeie rotunjoară cu faţa de castor, având dinţii din faţă mari şi depărtaţi, care mai tot timpul picotea pe umărul soţului şi despre care ştia că este contabilă la una din firmele mari din oraş. Măcar asta să facem, să visăm. Doar visele ne mai pot răscoli fierbinţeala sufletului.
Una din fetele din faţa care porniseră discuţia şi care se prostea mai mereu ca o copiliţă stârnind adesea dişcutii în legătură cu ideile năstruşnice pe care le avea, se întoarse peste scaune şi glasui cu voce tare către ceilalţi pasageri.
- Tot ceea ce ne dorim e atât de aproape de noi cât nici nu ne imaginăm. Trebuie doar să ne dorim cu ardoare ceva-ul acela şi el se va apropia tot mai mult până când va ajunge la o palmă distanţă, atât cât să-l înşfăcăm fără probleme. Dar noi nu ne dorim cu suficientă intensitate, de aceea visele stau aşa departe de noi. Deci vă întreb ca să ne lămurim, vrea cineva să meargă la mare?!
- Daaa - răspunseră în cor băieţii din spate, care începură să aplaude cu frenezie şi să chiuie bătând din picioare. Fata însă nu fu mulţumită de răspuns aşa că repetă întrebarea.
- Nu-i aşa că toată lumea vrea la mare?!
- Daaa - răspunseră în cor toţi pasagerii şi bărbatul cu papion roz îl văzu pentru prima dată pe domnul cu cioc zâmbind.
Fetele aplaudară şi ele şi continuară să şuşoteasca aşa cum se porniseră.
- Când ajungem la intersectia mare o iei la dreapta către mare - se aplecă spre şofer cealaltă fată, cea mică şi negricioasă cu părul tuns periuţă.
- Către care mare, domnişoară?! - bâigui încurcat şoferul care presimţea cu al şaselea său simţ încurcătura în care era pe cale să intre.
- Către marea cea mare! - izbucni fata în râs. Ce mai contează către ce mare, mare sa fie, să aibă valuri, şezlonguri, martini...
- Spre Miami - mormăi hâtru ursul cel mare din dreapta şoferului.
- Către Miami?! Care Miami dom'le?! Miami e pe partea cealaltă a oceanului, nu putem ajunge cu autobuzul acolo.
- Ba putem, ba putem - începu să bată din palme şi să se fâţâie pe scaun ca un titirez negricioasa - trebuie doar să vrem! Nu-i aşa că putem?! - ţipă ea şi primi imediat confirmarea de la corul băieţilor din spate.
- Da, da, putem! - veni confirmarea şi de la doamna micuţă cu faţa blândă de învăţătoare apropiată de pensie care îşi scoase bereta tricotată şi o aşeză în poală netezind-o uşor. Dacă nu spunem cu glas tare ce ne dorim n-o să ghicească nimeni niciodată, cu atât mai puţin să ne ofere. Prima etapă e să vrem şi a doua să cerem.
Şoferul tăcu şi privirile sale se împletiră iarăşi cu noaptea. Undeva în dreapta soarele se iţea de printre ierburile uscate. Era un om vesel şi sociabil de fel, dar îl iritau ieşirile necontrolate ale pasagerilor şi nu putea permite altcuiva să-i spună ce să facă. O, desigur, daca era vorba despre oprit aici sau acolo pentru a lăsa sau a lua pe cineva, ok, dar în rest în autobuzul său el era şef.
- Hei, heeeeeiiii ... - izbucniră într-un glas fetele cu marea. Ai trecut. N-ai luat-o bine.
Şoferul nu le băgă în seamă şi dădu drumul radioului. Îşi alese un post cu muzică zbânţuită şi o ţinu drept înainte.
- Aloo ... unde ne duci?! Întoarce imediat! Ăsta nu e drumul spre mare - începură să se agite sincron cele două fete dar demersul lor ar fi rămas cu siguranţă fără rezultat dacă nu ar fi primit sprijin din partea ursului cel mătăhălos. Acesta, fără nicio vorbă, se ridică de la locul său, se apropie de şofer, îl strânse cu o mână de ceafă şi îi şopti uşor la ureche.
- Frâneaza. Aşa, acum întoarce. E bine, aici la intersecţie o iei la stânga. E perfect, acum ţine-o drept - şi bărbatul slăbi strânsoarea, apoi îşi desfăcu puţin partea dreaptă a jachetei pe care o purta şi îi arătă şoferului ceva ce numai ei doi ştiau ce reprezintă. Barbatul cu papion roz ar fi putut jura că arată ca un pistol, dar cum noaptea ar fi putut juca uşor feste oricăror ochi, decise că e mai bine să creadă că a fost doar o insignă a unor forţe speciale.
Nici nu se aşeză însă bine ursul la loc că soferul intinse mâna după staţie, apucă microfonul şi chemă baza.
- 'Neata, ce faceţi?! Uite am nişte probleme cu...
Dar nu apucă să spună mai mult că fata cu gura mare şi fundul la fel de mare îi sări în cârcă apucându-l cu o mână de păr şi alta înfigându-i-o în gât, în timp ce negricioasa încerca să-i smulgă staţia din mână, ceea ce şi reuşi fără probleme graţie elementului surpriză introdus de acţiunea lor combinată.
- Ce dracu faci, ne trădezi?! Unde te crezi?! - izbucni fata cu fundul mare ţinându-l bine de cap şi neslăbind strânsoarea, în timp ce şoferul începu să dea din mâini aruncând-o pe negricioasa cea mică, ca pe o frunză, în uşa laterală.
- Să vă ia dracu pe toţi! Nu-mi spuneţi voi mie unde să merg şi ce să fac în autobuzul meu - icni bărbatul încercând să se elibereze din strânsoare. Oamenii vor să ajungă la slujbă nu vor să se ia după nişte ţicniţi ca voi - gâfâi el în timp ce la rându-i o înşfăcă pe fată de păr încercând s-o pună la pământ.
- Nu vrem la slujbă, vrem la maaare - se auzi un cor de glasuri din care bărbatul cu papion roz nu reuşi să distingă nicio aprobare pentru acţiunea şoferului.
Lucrurile luasera o întorsătură destul de neplăcută. Negricioasa, care se lovise de părţile metalice ale maşinii şi se umpluse de sânge pe mâini şi pe faţă, se întorsese ţipând ca o turbată cu forţe înmiite, înfigându-şi unghiile în braţele bărbatului şi dinţii în gâtul său, in timp ce prietena sa se lupta din răsputeri să-şi păstreze supremaţia în cârca acestuia. Cum însă lupta devenea din ce în ce mai dezechilibrată, domnul cu cioc se hotărî să intervină. Se ridică de la locul său, scoase din compartimentul pentru bagaje servieta diplomat, o desfăcu tacticos, extrase dinăuntru un cuţit de bucătărie de vreo treizeci de centimetri şi păşi calm către locul şoferului. Apoi într-o clipită, îl înşfăcă de păr, îi dădu capul pe spate şi îi reteză beregata.
- Uraaa .... - izbucni corul băieţilor din spate când fu clar ca balanţa victoriei se înclinase ireverisbil înspre partea visătorilor de mare şi soare.
- Off Doamne, încăpăţânaţi mai sunt unii oameni - mormăi o doamnă la vreo cincizeci de ani cu părul blond tuns până la umeri, de pe locurile din faţă, scoţând din poşetă un şerveţel şi curăţând sângele ce-i sărise pe pantofi. Domnul cu cioc şterse cuţitul pe mâneca sacoului, îl aşeză la loc în servieta diplomat şi diplomatul la loc în compartimentul pentru bagaje. Apoi deschise uşa şi azvârli leşul şoferului, pentru ca în cele din urmă să-i ia locul în scaun.
- Toată lumea merge la mare?! - mai întrebă el apăsând din ce în ce mai tare acceleraţia.
- Toată lumeaaaa... - auzi din spatele său cofirmarea pasagerilor.
Şi dintr-o dată autobuzul începu să capete o viteză ameţitoare desprinzându-se încet încet de pământ.

Bărbatul cu papion roz aruncă ochii spre doamna drăguţă care stătea chiar peste culoarul ce separa şirurile de scaune. Dormea. În spate, băieţii joviali moţăiau după ce trăseseră ceva la măsea, iar în faţă cele două fete continuau să şopăiască aşa cum făcuseră tot drumul. Din lipsa unei alte ocupaţii bărbatul îşi risipi privirile pe geam. Dedesubt oceanul apărea ca o pată de cerneală. Deasupra, cerul nesfârşit ca o cupă de floare. Ici colo, în depărtare, câte un nor alburiu. Undeva în faţă se zărea ţărmul încreţit al continentului. Îşi privi ceasul şi îl potrivi după ora locală. Mai erau doar câteva minute şi urmau să aterizeze.

20 de comentarii:

La Fee spunea...

O plimbare pe cinste!Culmea calatoriei! Sa te sui in autobuz si sa te dai jos din avion! hahahahhah!

earthwalker spunea...

cu povestea asta te-ai manjit de sange si tu pe maini, mai mosule care scriai povesti cu iepurasi :) dar bineinteles ca visele nu se implinesc fara sacrificii.

mosu spunea...

@lafee
dar cine a zis ca era avion?! ce, un autobuz nu poate sa zboare?! sau poate ca nu era abutobuz, poate ca nici n-a existat vreun autobuz; si niciun sofer recalcitrant, si nici barbatul cu papion roz si nici domnul cu cioc...
adesea memoria ne joaca feste si ne lasa sa "vedem" lucrurile asa cum le dorim, nu asa cum au fost... :)

mosu spunea...

@earthwalker
iepurasii, gazele si pasarile au disparut, ca-i frig tare; au ramas doar oamenii astia care tanjesc cu gaturile lungi ca niste flamingo dupa vara...
:) da!!! chiar asta e explicatia abominabilei executii; daca vrei sa plutesti trebuie sa te rupi de lipicioasa realitate care se opune... :))

DaenIris spunea...

vreau la mare!
:)

La Fee spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=zNpWBMNyC0w

mosu spunea...

@irisu
haide! a ramas liber locul domnului cu cioc...

mosu spunea...

@lafee
:)) deci am avut dreptate, uite pana si wc-ul din curte zboara daca e sustinut de-o cantare vanjoasa...

La Fee spunea...

Imaginatia face totul posibil!
Colonelul nu considera spatiul acela decat ca pe un refugiu al sau. Trebuie vazut tot filmul, ca sa se inteleaga asta!

mosu spunea...

da, despre refugii e vorba; in lumea asta turbata trebuie sa gasesti undeva un refugiu ca o scorbura in miezul timpului...

floungureanu spunea...

nu stiu ce ne faci de ne chemi mereu la tine...cred ca cam ce le faci si personajelor astora din autobuz: ii unesti laolalta prin scopul suprem de a transcede cotidianul si-apoi ii incurajezi sa isi ia zborul in tot felul de lumi care mai de care mai lipsite de stres ca apoi sa ne lasi sa "aterizam"in camera noastra intunecata, la calculatorul nostru ravnind la o discutie de suflet cu tine, soferul fanteziei

mosu spunea...

:) mmm... daca asa pare dinspre tine insemna ca e bine, caci la asa ceva ravnesc...
eu nu fac insa decat sa desenez niste porti care se deschid dincolo de realul imbacsit...
restul il face fiecare...

9 spunea...

si eu vreau la mare, dar una cu soare! :)

mosu spunea...

@9
haide, haide...
o punem pe negricioasa in bratele fetei cu gura mare (si-asa se iubesc ele si o sa fie incantate) si se mai elibereaza un loc...

DaenIris spunea...

Gata, am venit!
:)

mitzaabiciclista spunea...

Buton de like nu ai moșule? Că uneori cuvintele, ale mele cel puțin, ar fi inutile.

mosu spunea...

:) nu prea stiu eu cum e cu butoanele astea...
dar e ca si cum ai fi apasat deja unul :) multumesc!

joker spunea...

"Viata e simpla, noi o complicam"
:)))
CUi dracu îi convine s-o lase simplă, simplificată?

Cui îi convine în urma lui adică în orice fel de contact... s-o lase simplă şi să n-o complice ca să iasă simplă:pentru oricine(aproape) ?
Plus de asta:de la primele secunde de viaţă totul se vede complicat.
:)))

-Cine are norocul ăla să vadă/simtă/facă simplu clar şi cu mlădieri(ego-erogenic) toate etapele sau măcar câteva din ele, ale vieţi?
:)
Tell..

joker spunea...

Cred că blogspotul tău are un cui împotriva la al meu.
:)

mosu spunea...

:)) cred ca are jokere!
n-am mai pomenit asa ceva pana acum; mesajele nu intra la spam; blogspotul mi le trimite cuminte in inbox, dar nu vrea sa le puna si in josul textulu...
pe acestea le-am cules eu din inbox

cat despre raspunsul la intrebarile tale, imi pare destul de simplu, desi cu oarecare doza de incertitudine: nimeni!