joi, 13 decembrie 2012

Iată vine Moş Crăciun

Moş Crăciun se smuci, se răsuci, scutură din umărul stâng, apoi din şoldurile groase şi în cele din urmă se smulse din încercuirea de cărămidă şi începu să alunece uşor pe horn ca pe un tobogan. La capătul său spaţiul se căscă larg ca un evantai şi Moş Crăciun căzu bolovănos fix în vatra pâlpâindă. "Offf... am mai pus ceva kile de anul trecut, abia mai încap pe coşurile astea strâmte, făcute din sărăcie. Ohohooo, altfel se făceau coşurile pe vremea mea" bodogăni el nemulţumit. "Trebuia să fi luat cutiile alea de la 'Slim and happy' chiar dacă costau o groază de bani. Uite, nici costumul nu mă mai cuprinde" adăugă el scuturându-şi de cenuşă turul pantalonilor tapetaţi la interior cu un burete dens scos de la bancheta din spate a Daciei care-şi dăduse obştescul sfârşit la începutul iernii şi mulţumind cerului că cei ai casei se duseseră de ceva vreme la culcare iar jarul din sobă abia mai mocnea.
Moş Crăciun îşi privi ceasul de care era tare mândru, un Rolex mai strălucitor decât steluţa din vârful bradului, primit cadou de la Directorul General al Coca-Cola pentru Europa de Sud-Est şi iscodi rapid din priviri dejurîmprejurul. Alarmă nu, câine nu, bradul în colţ, ai casei claie peste grămadă în dormitor, iar cale de fuga... "Orice-ar fi, eu pe acolo nu mă mai întorc" pufni el cu năduf privind în sus pe coşul de pe care tocmai coborâse. Apoi scoase din buzunarul de la spate trusa specială de evacuare din care nu lipsea un şperaclu pentru desfăcut broaştele obişnuite, o lamă elastică pentru deschis orice ială, o lamă subţire şi tare pentru desfăcut geamurile termopan şi în fine o sârmă îndoită special pentru deschis zăvoarele de la tâmplăria din lemn. Dar piesa de greutate de care era tare mândru nu era niciunul din dispozitivele enumerate mai sus, ci o cutie electronică micuţă cât un pachet de ţigări care se conecta cu un cleşte şmecher pe firele care ieşeau din alarma casei făcând imposbilă declanşarea acesteia. Cutia fusese procurată din piaţa de ruşi în condiţii de maximă urgenţă după ce un confrate din vest o păţise de nu se văzuse. Intrase Moşul ca orice Moş educat pe horn, îşi desfăcuse sacul să scoată jucăriile pentru a le alege pe cele potrivite alor casei, când deodată a început să sune alarma. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, de undeva de la etaj s-a auzit aproape instantaneu lătratul gros al unui doberman. Nici nu-şi aminteşte cum a vârât totul în sac şi cum a ţâşnit prin geamul de la sufragerie exact când dobermanul se ivea vijelios în capul scărilor. A uitat pe loc cât de bătrân şi ramolit e şi a luat la escaladat degrabă toate gardurile din împrejurimi, mai ceva ca un atlet alergător, mai ales când a auzit în urmă puşca stăpânului casei slobozind doi plumbi cu colţi ascuţiţi care bineînţeles că-şi greşiseră ţinta. Oricum, afacerea nu s-a terminat deloc fericit căci moşul a fost târât prin tribunale şi a trebuit să plătească în cele din urmă atât fereastra spartă cât şi zilele de spitalizare ale dobermanului care-l ajunsese în sfârşit la marginea cartierului proptindu-se cu fâlcile larg deschise în turul pantalonilor săi. Degeaba a încercat Moşul să demonstreze cu dovezi palpabile cu grijă că el fusese cel agresat, căci curtea nu i-a ascultat explicaţiile şi a dat dreptate stăpânului câinelui care a argumentat că potaia sa a suferit un stres traumatic la întâlnirea cu Moş Crăciun şi că imaginea Moşului infractor îl va bântui toată viaţa, fiind în imposibilitatea să mai deosebească un Moş bun de unul rău în vecii vecilor. Drept urmare a doua zi a venit recomandarea de Sus ca toţi Moşii să treacă în capul procedurii de efracţie la primul punct alarma şi la al doilea câinele casei, iar în buzunarul de la spate să poarte fiecare pe lângă deja clasica trusă de efractie, o soluţie pentru anularea alarmei şi alta pentru anularea câinelui, alegerea celei mai eficiente soluţii rămânând la latitudinea fiecăruia. Degeaba au mormăit Moşii că n-au parale să-şi cumpere din buzunarul propriu divaisurile, că Cel de Sus le-a retezat-o rapid "De unde vreţi să vă dau, nu vedeţi că toată lumea e în criză de la un mal al Atlanticului până la celălalt?! Până şi la chinezi s-au gripat motoarele! Fiecare se descurcă cum poate." El se descurcase bine, Dumnezeu să-i binecuvânteze pe băieţii aia din piaţa de ruşi, care de fapt sunt moldoveni toată ziua, n-au nicio treabă cu ruşii, ca n-a treubit să-i explice prea mult roscovanului care-i treaba că a priceput rapid. “Gata moşule, s-a făcut, îmi dai două foi şi am bătut palma. În trei zile îl ai. Ai noroc că tocmai aduce Iura un set pentru băieţii din peninsulă şi unu ţi-om da şi ţie." Ba bonus mai primise şi fluierul de adormit căţeii, de folosea nu ştiu ce sunete atât de subţiri că nici nu le auzea urechea omenească, doar aia câinească le auzea şi se pleoştea pe loc. "Moşule da de-un Makarov n-ai nevoie?! Vine la pachet cu anulatorul de alarmă. Se poate folosi în loc. Încă două foi şi ăsta îl ai acum, că mai avem câteva aici sub masă" îi mai şoptise roşcovanul la ureche ridicând un colţ de la muşamaua de pe masa de lemn pe care erau întinse şuruburi şi holzsuruburi de toate dimensiunile, scule de tot felul, luminiţe de brad, muşamale de bucătărie, telecomenzi universale, chibrite, cuie, piese pentru semicursiere, butelii de voiaj, baterii, ciorapi, întreruptoare, prize, cabluri, antifurturi, alarme, spayuri cu gaze lacrimogene, pistoale de lipit, role de fludor, transformatoare de sudură, elastic de chiloţi, cutere, cuţite, bricege şi multe altele, mai ceva ca în sacul lui Moş Crăciun, dar adevăratul Moş fu obligat să-l refuze elegant şi să se rezume la fluier şi la gizmoul electronic. El o rezolvase uşor că mai avea nişte bani pentru zile negre la ciorapul ăla roşu de pe bibliotecă, dar alţi moşi de pe la ţară vai de mama lor săracii. Pentru câini se dotaseră cu felii de slănină date cu praf de adormit ploşniţele, care fie vorba între noi cuminţea potăile mai ceva decât fluierul fermecat, iar pentru alarmă aveau un lighean căptuşit cu vată care se îndesa peste difuzor astfel încât acesta abia mai icnea când era declanşat.
Bradul era frumuşel dar tare sărăcăcios. Globuri nu avea decât două, unul la poale şi altul aproape de vârf, restul fiind lucruşoare făcute de mână de cei ai casei, un globuşor din polistiren învelit în poleiala de ciocolată, două steluţe din lemn, coşulete din hârtie creponată, îngeraşi pictaţi şi decupaţi, beteală din hârtie lucioasă colorată şi mai multe globuri din ghemotoace de hârtie învelite în sfoară multicoloră. Moşul îşi scoase ipadul şi verifică. Cinci copii, primul de doi ani şi ultimul de şapte, trei băieţi şi două fete. Desfăcu baierele sacului şi începu să caute. Alegea de fiecare dată cu inima şi sufletul i se umplea de emoţie când se apleca lângă brad şi lăsa din palme jucăria aleasă. Aşa făcu şi de această dată şi o lacrimă i se prelinse pe obraz. Mângâie pe cap păpuşa cu ochi negri, privi galeş setul de bucătărie, atinse în treacăt autobuzul cu lumini, privi încântat paletele cu minge de burete si... Setul de traforaj parcă nu era deloc potrivit pentru cel mare. Aşa că îl luă de lângă brad în ideea de a-l pune la loc şi a-l înlocui cu altceva mai potrivit. Se ridică şi... Moşul privi nedumerit împrejur. Sacul nu mai era la locul lui. Nu mai era deloc. Cercetă amănunţit colţurile încăperii, privi sub dulap, în dulap, deschise uşa la cămară, pe cea de la dormitor. Sacul nicăieri. "Cineva îmi joacă o festă" decise Moşul cu gândul la colegul lui mai tânăr din Medgidia cu care se certase pentru o crăciuniţă tânără şi nurlie care-i făcuse ochi dulci la ultima întrunire a Moşilor, care avusese loc la Budapesta în hotelul ăla cu piscina îmensă şi saună ca o sală de teatru, unde făcuseră chermeză şi nemţii ăia de la firma de asigurări de le iesişe pe nas. "El trebuie să fie" mormăi Moşul trăgând cu coada ochiului prin uşa întredeschisă şi privindu-i pe cei ai casei dormind buştean. "Mama lui de pezevenghi. Să mă lase fără sac tocmai acu când a început împărţeala?!" se burzului moşul care nu aprecie deloc gluma nesărată a colegului. Apoi brusc îi veni o idee. Deschise uşa dormitorului şi numără captele. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase. Numără şi picioarele. Douăşpe! Lipseau două picioare şi-n cap. Moşul zâmbi în barbă şi porni iar la cercetat cu de-amănuntul casa. Dar imediat ce se aplecă descoperi pezevenghiul care-i furase sacul. Îl trăsese sub pat, scormonise înăuntru şi scosese o cutie de ciocolată din care înfuleca cu spor mânjindu-se de cremă din tălpi şi până în creştet. Moşul hohoti îndesat, recuperă sacul, extrase micuţul şi îl aşeză grijuliu pe genunchi.
Vine seara lui Crăciun
Cu ce-i mai frumos şi bun
Să primeşti în dar tot ce-ai visat
Cand ai sufletul curat
Noaptea sfântă, noaptea albastră
Stau copiii la fereastră
Cu privirea să găsească
Steaua care-a răsărit
Şi din bolta poleită
Vine-o sanie aurită
Moşul cel bun plete dalbe
Înc-o dată a sosit
Aşa îi cântă moşul şi o altă lacrimă îi alunecă pe obraz. Apoi îl aşeză pe micuţ în pat, îl înveli bine şi aşteptă să închidă ochii.
- Cio-co buuuuu-nă... mai apucă să îngâne copilul înainte de a se pierde pe cărările viselor.

27 de comentarii:

mitzaabiciclista spunea...

Hehehehe, elasticul de la chiloţi lângă transformatorul de sudură?
Da jur că am crezut că moşul cela a intrat pe hormu casei ca să-şi umple sacul şi nu ca să-l deşerte :)))))

DaenIris spunea...

Ce frumooossss!
:)
Vreau şi eu ciocolată. Dar te rog: mie să nu-mi cânţi! Eu vreau să rămân trează şi trezită până la sfârşit.

mosu spunea...

@mitza
daca stau bine sa ma gandesc erau chiar sub transformator, langa portjartiere si manusile de unica folosinta…
cum sa-si umple sacul din casa omului?! suntem domni nu golani!

mosu spunea...

@iris
cum sa fie frumos irisule?! e cu trafincanti de arme, cu talhari, cu alergat pe strazi noaptea cu cainele infipt in ma scuzi…
ehhh… lumea adevarata are de toate si realitate cruda dar si parfum; pentru parfum trebuie doar data musamaua un pic la o parte, ca alea rele vin nechemate… ;)

DaenIris spunea...

E frumos scris, soacră de Moş care eşti!
:))))))
Să pricep că nu-mi dai ciocolata că am zis că-i frumos, mmm?

La Fee spunea...

Eu iti cant, daca vii si la mine!
Mosuleee ce tanaaaaar eeeesti, hahahahaha!

mitzaabiciclista spunea...

#moşu
Am înţeles. Nu se duceau cu sacul. Se duceau cu camionul :)))

mosu spunea...

@iris
:)))) "soacra de mos" :) tare asta
dau cum sa nu dau; si uite nici nu-ti cant..

mosu spunea...

@lafee
eu vin daca ma chemi, mai ales daca-mi si canti; dar sa stii ca am doar barba (si aia neagra) si ochelari; sanie n-am, mantie rosie n-am, reni n-am si ce-i mai important nici tolba plina n-am...

mosu spunea...

@mitza
:)) pai nu?! baieti subtiri!

9 spunea...

bine ca nu e inca atat de batran incat sa-si uite sacul prin cate locuri are de umblat intr-o singura seara. ;)

mitzaabiciclista spunea...

#moşu
vezi că m-am ţinut de cuvânt şi am continuat ce am început ieri :D

La Fee spunea...

E de ajuns sa vii! Am eu si reni si sac si tot ce mai spui tu acolo!
Aha! Ai o barba neagra... hm! sa o iei pe cea din poza, sa ne creada copiii ca esti Mos!

mosu spunea...

@9
ba eu zic "bine ca-l mai are" prin cate case de romani a intrat...

mosu spunea...

@mitza
citii! si colo si colo; aoleuuu, da ce-i la voi acolo; orgie; auzi, pe masa cu scule, din garaj... :)

mosu spunea...

@lafee
pai eu ziceam ca ma crede luema si-asa! zici ca nu?! musai sa mai intind niste barbi pe ici pe colo?!

DaenIris spunea...

Aferim, boierule! Bate palma!
:))

Rudolph Aspirant spunea...

Ha ! Ha ! Povestea asta mi se pare de calitate internationala ! Ar trebui tradusa in mai multe limbi straine chiar si publicata pe multiple bloguri + facut campanie pt un premiu literar international ! Ce Cartarescu pt premiul Nobel de literatura ?! Daca nici Marin Sorescu nu a avut vreo sansa, iar d-na Herta Muller a trebuit sa sufere o viata intrega, mai ales familia ei, ca sa aiba acces la acel premiu, si nici macar nu doreste sa se considere de origine romana oricum.

mosu spunea...

ce spui rudolphe?! cum s-o traducem?! sa afle toti strainii de sculele noastre, sa-si faca pe urma si ei si sa ramanem fara meserie…
nici vorba!

lili3d spunea...

Încă o steluță:
http://innerspacejournal.wordpress.com/2012/12/14/blog-of-the-year-2012/

mosu spunea...

multumesc frumos lili, de citire si pentru semnul de pretuire

floungureanu spunea...

Pentru câini se dotaseră cu felii de slănină date cu praf de adormit ploşniţele, care fie vorba între noi cuminţea potăile mai ceva decât fluierul fermecat, iar pentru alarmă aveau un lighean căptuşit cu vată care se îndesa peste difuzor astfel încât acesta abia mai icnea când era declanşat.-am ras sa moor!!!esti mortal mosule!parca le filmezi cu zoom pe toate cele nestiute...superb!superb!multumim
si inca nu faci bani din asta???

mosu spunea...

:) multumesc, multumesc... ma bucur ca ti-a placut! asta e esential...
in rest sa faci bani din scris nu cred ca e posibil (in fine, doar in putine cazuri); si apoi ca sa iesi in lume cu texte trebuie sa ai cu adevarat talent si cultura; eu doar ma joc...
la asta cu zoomul m-ai prins, il port tot timpul la mine si cum va ceva interesant zumez adanc :)

Mucegai spunea...

Moşul lui Moşu, are sacul plin de idei!
Ăsta Pare a fi singurul sac ce de cadouri ce ar trebui românilor. Ba incă puţin Neculai să le înroşească bucile cu varga atunci când uită ideile acasă şi le fură pe ale altora.
Super amuzant.

Mucegai spunea...

groaznic am scris. intelegeti voi. sper

mosu spunea...

:)) iti cam tremura vorbele radule; cred si eu, dupa ce o tavalisi pe nevasta-ta in halul asta...
si mai zici de fantezie; hmmm...
macar o mai tine sau i-a trecut?!

9 spunea...

Vin si eu cu steaua
http://freestar9.wordpress.com/2012/12/17/1877/