luni, 18 februarie 2013

despre cuvinte

cuvintele au şi ele o viaţă; după o vreme li se buhăiesc obrajii şi le piere fermitatea liniilor şi a curbelor; li se strepezesc dinţii şi li se fărâmă în franjuri albe ca o bucată de hârtie strivită între podul umed al palmei şi masa de scris; după un timp cuvintelor le piere strălucirea din priviri, orbitele le rămân goale, căscate spre niciunde, ca două tuneluri de coropişniţă plecată de acasă să culeagă un olecuţă de primăvară; cuvintele obosesc, obosesc de teama adunată în oase de a nu fi auzite; iar peste toate, cu timpul, cuvintele se subţiază şi sunt cuprinse de-ameţeală de atâta rostogolire prin lume fără să-şi găsească un rost, o fântână careia să-i fie ghizd, o lună plină, un gând... vine o vreme când curgerea cuvintelor devine nelimpede ca a unui râu potolit de şesul întins şi cuminte a cărui neostoire se desfăşoară doar în lăuntruri, faţa rămânându-i necuvântătoare şi tristă precum cea a unui mim... unde se duc cuvintele când mor?!

28 de comentarii:

Dan spunea...

Asta când le vorbesc unii prea mult si fara rost! Si le lasa sa curga fara sa le mai rotunjeasca...

mosu spunea...

da, asta-i cel mai mare pericol pentru cuvinte, principala cauza a deceselor; dar ele mor si asa, din cauze naturale...
naiba stie ce ar trebui sa facem ca sa le asiguram o pensie fericita... :)

La Fee spunea...

Cuvintele ca niste inimioare...
*.¸.* ♡♥♡`*.¸.*`*.¸.* ♡♥♡`*.¸.*`

Rudolph Aspirant spunea...

Ca emitent si receptor de cuvinte fara rost, as dori sa mentionez ca impresia mea a fost ca tocmai aceste cuvinte fara rost par a fi mai vanjoase si mai rezistente si mai luate in seama decat cuvintele intelepte, de care se bucura poate doar cativa oameni, insa pana si aia le uita dupa maxim 5 minute. Insa totusi eu nu cred ca cuvintele pot muri decat daca o limba moare. UNESCO estimeaza ca aprox 3000 (jumatate) din cele cca 6000 limbi cunoscute astazi vor deceda in viitorii 100 de ani.

mironamitache.net spunea...

se reintorc in noi. poate chiar in cel care le-a dat viata, poate in altul care nu va sti vreodata de unde le-a primit.

9 spunea...

In uitare...

Irina spunea...

Cuvintele-s ca si viata omului.
Unele mor spre a se naste in alta parte, in alt gand, in alt contur de idee noua. Cuvintele-s ca frunzele. Inmuguresc, cresc, explodeaza pe orice ram de inspiratie spontana, fosnesc, umbresc sau racoresc, se pleaca si pleaca, se usuca si luneca pe pamantul arid de vorbe. Si se aseaza covor, topindu-se sub gheata necuvantului. Unele inca mai fosnesc sub zapezile asteptarii, dar nu se intelege decat murmurul lor tanguit.
In primavara cuvantului inca necuvantat vor cauta sa reapara.
De noi cuvantatoarele depinde cat le lasam sa moara. Cel mai bun si cald cuvant, ce nu va muri niciodata, fiindca se naste din zambet si bucurie este:
MULTUMESC. Tie, Mosu...
Cata vreme vor exista artizani ca tine, cuvintele nu vor pleca niciunde, ba vor naste altele, ca in cea mai rotunda iubire.

mitzaabiciclista spunea...

Eu zic că nu mor cuvintele, indiferent dacă limba moare, naște alta, dar cuvintele supraviețuiesc cumva. Poate că mai degrabă moare voința noastră de a da strălucire cuvintelor.

cristina spunea...

:)
eiii, dar cuvintele nu mor, mosule

raman intr-un sertaras ascuns al mintii sau al sufletului, depinde unde poftesti sa le pastrezi :)

de cele mai multe ori, pe cele insotite si de fapte le pastrezi in suflet,fie bune sau rele. cele bune te fac mai luminos, cele rele mai incruntat.
iar, pe cele "plutitoare", le pastrezi in minte.
zic si eu :)

Dan spunea...

Din pacate (nu pentru toti!) cuvintele lucreaza gratis toata viata lor, tot oamenii le omoara!

mosu spunea...

@lafee
eee… cuvintele nu sunt doar inimioare, mai sunt si cutite, sisuri, zimti de ferastrau, panze de bomfaier…

mosu spunea...

@rudolph
bine marcat! mda… cred ca ai dreptate, cuvintele “alese” au acces mai dificil la sufletele oamenilor, celelalte intra pe-o ureche si ies pe alta ca mustele…

mosu spunea...

@mirona
asa trebuie sa fie! si probabil ca asta se si intampla cu multe; si totusi majoritatea dispar in eter ca si cum nici n-ar fi existat, zic eu; n-au “greutate” si atunci se ridica usor in aer pana dispar dincolo de stratosfera…

mosu spunea...

@9
mmm… asta e fata pesimista a povestii; trebuie sa existe si una optimista…

mosu spunea...

@irina
asta e fata poetica a povestii… :)
eu simt ca nu avem rabdare suficienta fata de cuvinte, asa cum nu avem fata de multe multe altele; sigur, nu vorbesc de cele menite a fi insirate pe sarma ca margelele… vorbesc de cele ce ar trebui sa atinga si sa schimbe
:) iti vine uneori sa te intrebi ca unii parinti “ne permitem sa facem un copil?! om avea cu ce sa-l crestem?!” cam asa si cu cuvintele, ma intreb unoeri “oi avea cu ce sa le cresc?!”

mosu spunea...

@mitzo mitzo…
cum pui tu punctul pe I
de fapt cam pe aici bateam… spre vointa, energia si putilinta noastra de a da viata si forma cuvintelor…
caci pana la urma de ce?! de ce cuvinte lasate pe o aschie de net precum amprentele pe balustrada din gara?!

mosu spunea...

@cristinica optimistul de serviciu
:) precis ai o gradina de cuvinte inflorite sub geamul de la balcon…

mosu spunea...

@dan
:) bun punctul asta cu lucratul gratis; asa e! cuvintele sunt o adevrata minune, poate cea mai mare dintre minunile lumii… si sunt moca
cat despre omorat… hmmm… oamenii in special nasc cuvinte si aici e buba… de omorat le omoara prin neputinta, prin nevointa, prin nepasare, prin neimplicare… ; nasterea lor, ca orice nastere, se face cu oarecare efort, moartea le ia pe nesimtite… nici nu stii cum, cand si unde dispar…

corabogdan spunea...

Uneori fac terapie cu unele dintre cuvintele mele, caci sunt putin labile, nevrozate si intr-o depresie bipolara. Mi-au murit si mie vreo cateva (nu le poti salva pe toate), si-am fost nevoita sa le-ngrop, cu preot si pomene. Si au ajuns, evident, intr-un fel de taram de dupa al cuvintelor - mai precis intr-un necrolog...

Cora_ spunea...

Cel mai trist e cand mor cuvintele nerostite, Mosule...
Unde se duc? In lumea necuvintelor, vorba lui Nichita... sau in lumea celor rostite pe jumatate... care cu siguranta trebuie ca exista.(era sa zic in Lumea celor care nu cuvanta). :)))
Dar oare exista o lume a cuvintelor ucise, Mosule?

Ps- sunt "poieta rau" ca tocmai vin de la cursul de arta contemporana. :))


mosu spunea...

@cora
interesanta problema ridici tu; paaai... eu zic ca nerostitele cuvinte, din moment ce se rostuiesc dar nu sunt scuipate afara, sunt inghite; deci trebuie ca ajung in stomac; si de acolooo... nu stiu, trebuie sa existe pe undeva prinlauntru un depozit de cuvinte nerostite...

mosu spunea...

@corabogdan
raspunsul tau e el insusi o poveste... cu actiune, suspans si... necrolog
mda... unele cuvinte au nevoie de resuscitare, asa ca o reamintire; dar nu cred ca asta le salveaza pentru mult timp; pana la urma tot se duc
in uitare...

BlueIris spunea...

Ce fericită fatalitate, Moşule!
Ce ne-am face noi dacă ele n-ar muri niciodată? Înainte să-mi răspunzi, gândeşte-te la blesteme şi la cuvintele de ocară, de exemplu. Pentru că ele sunt cel mai des rostite.
Din nefericire, eu sunt prizonieră într-o lume plină de cuvinte urâte, furioase, agresive.

mosu spunea...

@irisu
ei, asta-i rau! cand cuvintele musca, zgarie, taie...
sunt precum cainii pregatiti sa se raboiasca desi saracii sunt animale pasnice...

cristina spunea...

Cuvintele cand mor nu pleaca. Raman sa obsedeze prin goliciune sau absenta.

mosu spunea...

cu alte cuvinte nu sunt risipite de vant ci se usuca pe vrej si se stramba... :)

angi spunea...

Cuvintele nu mor... nu se risipesc...ci doar sunt lăsate in stare latentă acolo unde sunt depozitate toate: doruri, vise, amintiri. În suflet. Până când un cântec duios, o adiere molatecă, un miros îmbătător, o atingere diafană le retrezeşte la viaţă, iar dacă asta nu se întămplă, ele ramân acolo şi merg cu tine... altundeva... pe un alt tărâm. Aşa vreau eu să cred că este.

mosu spunea...

:)asa si trebuie sa fie! ca prea le-ai gasit loc frumos de sedere...