joi, 28 martie 2013

Ciorapul

Când nu mǎnâncǎ C croşeteazǎ. Înainte, când erau copiii acasǎ, C nu croşeta. Deretica, gǎtea, spǎla, cǎlca. Acum croşeteazǎ. A început cu lucruri mici, ciuboţele pentru bebeluşi, scufiţe, ciorǎpei. Apoi a trecut la lucruri mai mari şi în cele din urmǎ s-a fixat pe lucruri cu adevǎrat mari.
- Ce faci? - o întreb ca în fiecare zi.
- Croşetez - îmi rǎspunde ca în fiecare zi.
În timp ce croşeteazǎ C se uitǎ la televizor. Televizorul stǎ toatǎ ziua deschis, de dimineaţǎ şi pânǎ seara. C nu schimbǎ canalele, rǎmâne pe acelaşi canal şi urmǎreşte cu egal interes programele de ştiri, discuţiile politice, filmele, reclamele…
N-am înţeles niciodatǎ de unde are C lânǎ pentru croşetat. De ieşit nu iese deloc din casǎ. Probabil cǎ face ceea ce fǎcea şi Penelopa, ziua lucreazǎ şi noaptea desface ceea ce a lucrat ziua. Mi se pare foarte plauzibil. Aşa îi fǎcea şi mǎtuşa mea bunicii care era bǎtrânǎ-bǎtrânǎ. Îi deşira seara tot ceea ce lucra ziua. Şi dimineaţa bunica, care nu mai vedea aproape deloc, pipǎia cu degetele de-a lungul andrelei şi-şi relua lucrul de la ultimul ochi dezgolit.
- Ce faci? - o întreb ca în fiecare zi.
- Croşetez - îmi rǎspunde fǎrǎ sǎ mǎ priveascǎ, cu ochii opintiţi în televizor. 
C a terminat lâna şi a legat capǎtul ghemului de un fir de la cuverturǎ. Acum tot ce lucreazǎ se deşirǎ din cuverturǎ. Nu-mi dau seama dacǎ a fost o întâmplare sau C a aranjat lucrurile în felul acesta. Ciorapul însǎ a continuat sǎ creascǎ în lungime. Acum cred cǎ ar ajunge pânǎ aproape de genunchi.
De când C a început sǎ lucreze ciorapii cu firul de la cuvertura urmǎresc mai atent ceea ce se întâmplǎ. Eram chiar acolo când s-a terminat şi cuvertura. C a aruncat într-o doarǎ o vorbǎ despre copii. "Au mai sunat ǎia mici?" sau cam aşa ceva a întrebat, fǎrǎ sǎ-şi mişte ochii din televizor. Aşa le spune ea "ǎia mici". Eu i-am rǎspuns cǎ nu şi pânǎ sǎ rǎsucesc privirea înapoi înspre ea, deja se apucase sǎ deşire un colţ de canapea. Se deşira aşa cum se deşirǎ un pulover, cu firul ǎla lung care fuge dintre capcanele de lânǎ şi cu ochiurile care rǎmân în urma goale de orice substanţǎ. Lui C nu pǎrea sǎ-i pese. Rǎsucea fǎrǎ sǎ-l priveascǎ firul pe dupǎ degetul arǎtǎtor de la dreapta, îl prindea între vârfurile andrelelor şi apoi fǎcea ce fǎcea de-l ascundea în marginea tot mai groasǎ şi mai largǎ a ciorapului. Când a terminat de deşirat şi canapeaua ciorapul ar fi putut ajunge pânǎ la gâtul eventualului purtǎtor. Deja era prea mare pentru orice pǎmântean. Începând din acel moment n-am mai înţeles-o pe C. De ce sǎ croşeteazi un ciorap care sǎ nu foloseascǎ nimǎnui?! De ce sǎ nu faci doi?! Sau zece?! C nu se oprea însǎ din croşetat şi ciorapul ieşise din sufagerie şi începuse sǎ se întindǎ pe hol. Cand C a terminat de deşirat şi sufrageria şi dormitorul şi bucǎtǎria am început sǎ mǎ îngrijorez. Lucrurile riscau s-o ia razna. Şi chiar am oprit-o din lucru într-o dimineaţǎ când am observat cǎ printr-un colţ al casei se vede afarǎ. Se vedeau şi copacii şi florile şi tufele de buxus.
- Ce faci? - am întrebat-o mai întrebǎtor decât în celelalte zile.
- Croşetez - mi-a rǎspuns ea calm şi mi-a luat mâna aşezatǎ peste a ei îndepǎrtând-o delicat.
Casa începuse sǎ se deşire vǎzând cu ochii şi cu cât consuma din lucrurile mari cu atât viteza de lucru a lui C pǎrea sǎ creascǎ. Ciorapul ajunsese pânǎ la uşa de la intrare aşa cǎ a trebuit sǎ-l împǎturesc în douǎ şi apoi în patru. Pe C nu pǎrea s-o deranjeze deloc faptul cǎ din casǎ nu mai rǎmǎsese aproape nimic. Şi când mǎ gândesc ce bucuroasǎ era când începuse sǎ prindǎ contur. N-o mai scotea din "cǎsuţa noastrǎ cea perfectǎ" şi "bijuteria noastrǎ de casǎ".
- Ce faci, ai înnebunit?! - am explodat când am vǎzut cǎ a terminat de deşirat casa şi un colţ al cerului fusese deja transformat în fir pentru ciorap. Realitatea înconjurǎtoare începuse sǎ disparǎ cu totul, în spatele ei rǎmânâd doar un cenuşiu omogen şi fad care devenea din ce în ce mai întins.
Pânǎ sǎ-mi rǎspundǎ, C terminase de deşirat apusul şi lucra intens la bolta albastrǎ îngrǎmǎdind de-a valma în ciorap şi nori şi pǎsǎri şi furtuni şi ploi.
- Croşetez - mi-a rǎspuns ea calm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Croşetezi, croşetezi dar ai deşirat tot ceea ce ne înconjoarǎ. Ai deşirat şi casa şi grǎdina şi cartierul. Unde o sǎ mai locuim de mâine? - am întrebat-o eu repezindu-mi cuvintele cǎci firul care se tot deşira mǎ înconjurase ca un pârjol ce înconjoarǎ ochiul de apǎ.
- Aici - îmi aratǎ ea mândrǎ ciorapul în sfârşit terminat agǎţându-l într-un cui înfipt în cenuşiul omogen şi fad dinaintea ochilor, lângǎ alţi ciorapi nesfârşiţi şi multicolori.

25 de comentarii:

DaenIris spunea...

:) Frumos!
Cam asta facem toată viaţa noastră: croşetăm şi deşirăm. Mai ales că nimic nu dispare; totul se transformă.

mosu spunea...

:) da, cam asta era morala; pana la urma nu ne alegem cu nimic; strangem tot ce-am agonisit intr-un cocon pe care il luam pe lumea cealalta, unde indiferent ce-am fost, ne aliniem toti pe un perete cenusiu ca intr-un ciorap de mos craciun agatat de dulap, unul langa altul, unul langa altul...

La Fee spunea...

Doamna cu Croșeta este artistul hotărât să înlocuiască realitatea copleşitoare şi cronologică cu o realitate proprie, o trăire individuală a poveştilor.

mosu spunea...

mmm... cred ca tu ai smuls peruca doamnei C si ai descoperit adevarul gol golut... :)

Irina spunea...

"... când erau copiii acasǎ, C nu croşeta. Deretica, gǎtea, spǎla, cǎlca. Acum croşeteazǎ."
Pai aici e cheia.
De dor, cu dor se leaga ochi cu ochi pe andrele sau croseta. Si ciorapul ala lung nu e decat binele in care vrea sa ii cuprinda pe toti. Ca un refugiu din calea vremelniciei.
Cumsecade tare doamna C.

9 spunea...

Uf, deja mi-o imaginam desirand orasul, tara, Pamantul, Universul...
Bine ca s-a oprit! :)

mosu spunea...

@irina
ca un adapaost da, in calea vremelniciei; femeile stiu sa faca asta cel mai bine, sa croseteze adaposturi... :)

mosu spunea...

@9
ooo... dar a desirat tot; tot, tot! dar a crostetat la loc un ciorap in care a prins si printre fire si orasul si tara si pamantul si universul...

angi spunea...

Poate că ar trebui totuşi să scrii o carte, moşule. Să rămână aşa... negru pe alb. Că tare frumos le mai spui şi ar fi păcat să se piardă.
:)

mosu spunea...

multumesc frumos pentru cuvinte angi! ooo… nici prin gand nu-mi trecea mie atunci cand m-am apucat sa pun mici insemnari facute doar pentru mine pe blog, ca cineva imi va spune candva ca ar trebui sa le tiparesc; in ultima vreme mi s-a spus mai des asa ca recunosc ca am inceput sa iau in serios ideea; sa tiparesc cateva carti (bineinteles cu banii mei) doar pentru prieteni (si prietenii prietenilor :) )…
vaaaiii… dar sunt o multime de probleme care ar trebui rezolvate unele care mi se par insurmontabile; cea mai mare legata de nevasta; cum o sa-i spun eu ca in timp ce ea credea ca ma spetesc lucrand acasa “pentru birou” eu scriam povesti de adormit copiii… (mai mari sau mai mici); si nu una doua, ci cateva sute…
vaaaaaai….

angi spunea...

Atunci când scrii cu sufletul este imposibil să nu ai cititori, pentru că de fapt,'aşterni' pe hărtie trăiri în care unii dintre noi se regăsesc dar nu au iscusinţa de a se exprima. Suntem diferiţi şi totuşi atât de asemănători, nu?!
Îm principiu aproape orice problemă are o rezolvare - trebuie doar să vrei - deşi este drept că niciun început nu este uşor.
Cât despre nevastă, sunt convinsă că atunci când îţi va citi 'poveştile' va fi îndeajuns de entuziasmată încât să nu se mai gândească la timpul alocat scrierii lor...
Anyway, până atunci - când şi dacă se vor materializa aceste gânduri -aştept cu nesaţ următoarea 'poveste'.
:)

mosu spunea...

:) om vedea daca or prinde viata paginile de hartie...
pana atunci cu siguranta o sa mai fie alte povesti...

Cora_ spunea...

Cum, tu esti Mosuuuuul??? intreaba ea uimita, oprindu-se din crosetat. Apoi innoada firul de la calculator si croseteaza tastatura, ecranul, mause-ul, scaunul de la birou... in timp ce tu faci mancare, speli pe jos, stergi pragul, speli rufele... :)))

Cora_ spunea...

mouse-ul

mosu spunea...

a, nuuuuuu.... totul pana la mouse, pc si tastatura... :)
ei, acu n-o lua si tu asa direct, ca pana la urma e o poveste; dar recunosc cinstit ca ma fost in mare pericol sa fac si... si... si...

angi spunea...

Off topic.
Moşule nu mai ştiu unde ţi-am scris în legătură cu rugămintea mea.:(
Convinsă fiind că mi-ai răspuns, te-aş ruga să-mi dai un hint să ştiu încotro să navighez.
:D

mosu spunea...

am incercat sa pun gadgetul cu inserarea comentariilor dar blogger nu ma lasa; spune ca: "Acest obiect gadget pare să nu funcţioneze; Acest obiect gadget conţine erori şi nu poate fi utilizat până când acestea nu sunt eliminate"; o sa mai incerc!
exista insa o alta facilitate pe care o poti utiliza in scopul urmaririi raspunsurilor; casuta de comentarii are la sfarsit o optiune "Trimite prin e-mail comentarii ulterioare la..." pe care trebuie s-o bifezi si gata, primesti pe mail comentariul nou si insemnarea la care ai facut comentariul...

angi spunea...

Mulţumesc frumos.
:)

angi spunea...

Uite aici moşule o metodă. Într-adevăr, blogger nu are această optiune.
http://cumsablog.blogspot.ro/2008/02/cum-s-afiezi-comentariile-recente-pe.html

mosu spunea...

ooo.... ce spune omul cela acolo e prea complicat pentru un mos...

angi spunea...

http://angel000596.opendrive.com/files/70476713_0pSsZ_e025/primavara.jpg

angi spunea...

Am greşit postul.
:(

mosu spunea...

@angi
ooo... primavara ta e frumoaaaaasa, cea despre care vorbesc eu nu prea; sau e frumoasa ca primavara care a inceput de azi...

angi spunea...

Te-a păcălit, Moşule. Acesta îi este chipul adevărat, a vrut doar să te sperie puţin.
:)

mosu spunea...

:) cred ca asa e, m-a pacalit; dar recunosc sincer ca uneori imi place sa fiu naiv si sa ma las pacalit...