marți, 12 martie 2013

Insula

Pe C am întâlnit-o la poliţie. Eu venisem să dau o declaraţie despre unul care vindea aripi de înger false în faţa Cazinoului, iar ea venise... ei bine ea venise să rezolve problema cu insula. Voiau să i-o ia.
- Domnişoară, nu ne înţelegem deloc. Haideţi s-o luăm de la capăt. Dar aşa, pe îndelete,ca să ne lămurim repede şi să putem pleca amândoi împăcaţi acasă. Deci în şapte ianuarie familia dumneavoastră a sesizat poliţia privind dispariţia unicei fiice în vârstă de douazeci şi patru de ani. Poliţia ia toate măsurile necesare, filtre pe şosele, fotografii îngări, autogări, aeroporturi, supraveghere specifică, tot tacâmul. Şi timp de patruzeci şi două de zile nimic. Nici o urmă. Nimeni care să vă fi văzut, nimeni care să fi auzit de dumneavoastră. Nu aţi folosit cardul, nu aţi intrat în magazine, nu aţi călătorit cu mijloacele de transport în comun. Apoi dintr-o dată apăreţi ca un meteorit acasă în pat, unde mama dumneavoastră spune că v-a găsit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Unde aţi fost în tot acest timp domnişoară?
- Pe insulă.
- Văd că o ţineţi una şi bună p-asta cu insula. Bineee, pe insulă. Şi cum aţi ajuns acolo?
- Păi, am plecat de acasă pe jos, apoi am luat tramvaiul două staţii până la metrou şi apoi am luat metroul.
- Buuuun. Şi pe urmă?
- Pe urmă m-am aşezat pe scaun, mi-am scos cartea din geantă şi am început să citesc.
- Nu asta vă întreb domnişoară ci ce s-a întâmplat cu metroul. Cât aţi mers, pe unde aţi trecut, unde aţi coborât?
- Din păcate m-am adâncit în lectură şi nu m-am uitat nici în dreapta nici în stânga. De aceea am şi uitat să cobor unde voiam. Aşa că am coborât la capăt.
- La capăt? - mormăi poliţistul neîncrezător.
- Da, la capăt!
- La capăt! Şi cum arăta capătul domnişoară?!
- Ca orice capăt. Retezat. Dincolo de el nu mai era nimic. Adică nu mai erau şine, era doar insula.
- Ce naiba domnişoară, vă bateţi joc de mine? - răbufni poliţistul. Sunt om bătrân.Vedeţi, deja s-au înmulţit firele albe pe la tâmple - îi arătă el părul încărunţit apropiindu-se agresiv. Nu mă omorâţi cu chestii d-astea, vă rog. Cum credeţi că pot să înghit aşa ceva domnişoară?! Adică v-aţi suit în metrou la Ştefan Cel Mare, aţi mers ce-aţi mers şi aţi coborât pe o insulă în mijlocul oceanului! - se încruntă nervos poliţistul.
- Nu întocmai, dar în mare cam aşa s-a întâmplat - răspunse fata cu glas pierit..
Poliţistul pufni, îşi plesni o palmă peste frunte, apoi începu să-şi scotocească agitat buzunarele. Găsi ceea ce căuta, scoase din pachet o ţigară şi fără să se sinchisească deprezenţa fetei o aprise trăgând adânc în piept.
- Insulă spuneţi?! Şi cum arăta insula asta domnişoară? Era aşaaaa ... din polistiren expandat, cu cartoane colorate în loc de copaci şi sticlă vopsită în loc de apă? - reluă poliţistul zeflemitor.
- Nu! Era o insulă în toată regula, cu nisip fin, cu palmieri aplecaţi până la pământ, cu vegetaţie bogată şi verde, cu cer senin. Da, da, nesfârşit cer senin. Aaa... şi cu maimuţe şi cu papagali şi cu păsări colibri. Ştiţi cât de mici sunt păsările colibri?! Cam cât un fluture aşa - se entuziasmă fata arătându-i degetul mare şi arătătorul făcute cerc.
- Şi cât de mare era insula?
- Păi să fi foooost, aşa, cam cât o seră cu lalele.
- Adică vreo douăzeci de metri.
- Nu ştiu domnule! Eu aş ziceee... vreo două ceasuri călcată cu pasul aplecându-te la fiecare floare - îl contrazise fata înclinându-se uşor pentru a imita culesul florilor.
- Şi insula asta de două ceasuri călcata cu pasul aplecat, avea staţie de metrou!
- Nu ştiu domnule. Avea pesemne din moment ce aşa am ajuns acolo. Dar după ce s-au închis uşile n-am mai găsit-o. Despre staţie vorbesc. Am căutat-o în zadar. Apoi mi s-a făcut lehamite s-o mai caut pentru că mi se aşezase un fluture pe nas.
- Pe nas zici.
- Da domnule.
- Şi n-ai întâlnit pe nimeni pe insulă? Niciun vecin, nicio figură apropiată, niciun necunoscut? Nu era nici ţipenie de om?!
Fata zâmbi şi nu-i răspunse, ca şi cum întrebarea i se părea îngrozitor de stupidă. După o perioadă de tăcere se răzgândi şi îi explică cu glas domol ca unui copil.
- Insulele acestea nu sunt locuite domnule. Insulele acestea sunt un petec de cer pe care fiecare îl primeşte la naştere, o oază, o gaură în dejurîmprejur. Nu oricine poate ajunge la insula asta pe care o primeşte la naştere, pentru că înainte de toate, înainte de a căuta insula, fiecare trebuie să se caute şi să se găsească pe sine. Pentru asta trebuie să coboare în propriul înlăuntru şi să cerceteze atent şi cu de-amănuntul fiecare ungher. Înţelegeţi?! Abia apoi, după ce s-a descoperit pe sine şi s-a înţeles bine, bine de tot, poate începe să păşească pe cărările şi scările care duc către insulă. Iar dacă a găsit ieşirea restul e floare la ureche. Când doreşte poate să aducă acolo pe cine îi trece prin freză, doar închide ochii, îl cheamă pe individ şi păşesc ţinându-se de mână pe insulă. Acuma e clar?!
Bărbatul rămase cu gura căscată. Tâmplele îi bubuiau, ochii i se umflaseră şi simţea cum i se fierbinţesc, jarul ţigării pe care o uitase între degetele uscate îi ardea pielea şi tot interiorul îi era un vulcan. Nu reacţionă însă în niciun fel. "Asta e de dus la nouă!" gândi el privind-o atent pe fată şi simti cum o supapă se desface uşor şi toată presiunea se împrăştie în aerul dimprejur.
- Domnişoară, având în vedere cele menţionate eu nu am decât două opţiuni. Ori te trimit la un exament psihologic ca să vedem dacă eşti întreagă la minte, ori îţi tai o chitanţă. Şi cum nu vreau să ne mai încurcăm unul pe altul că uite deja s-a făcut ceasul unşpe şi mai e un pic şi vine uichendu, io zic să-ţi tai o chitanţă. Plăteşti banii şi-ai scăpat. Cincizeci de lei dacă plăteşti la fisc în douăzeci şi patru de ore - declară poliţistul împăciuitor.
- Dar pentru ce domnule? - se îngrijoră fata.
- Mmm... la asta nu m-am gândit. Uite de exemplu pentru că nu ţi-ai plătit impozitele pentru insulă.

24 de comentarii:

Irina spunea...

Mdeci asa, o insula " de vreo două ceasuri călcată cu pasul aplecându-te la fiecare floare". E greu sa explici cuiva, cum e domnul polistist unitati de masura ce nu incap sub chipiu.
Eu spun asa, ca oricat s-ar chinui o primavara sa semene cu oricare din suratele ei, nu va reusi. Si se va anina de suflete si se va umple de insule in marea asta de intamplari neintamplate.
Si e bine.
Ma bucur nespus ca ai cunoscut-o pe C. Grozava fata.

Mucegai spunea...

Oricat m-as uita adanc in mine nu vad decat ceva marunt marunt dansand in hau. O fi nimic, nu s-o fi format inca insula sau te pomeni ca pentru mine este acolo un atol?!

mosu spunea...

@irina
“e greu sa explici cuiva, cum e domnul polistist, unitati de masura ce nu incap sub chipiu” :) cam asa-i! ai pus punctul pe I! unele locuri nu incap sub nici un fel de chipiu, oricat de cuprinzator ar fi…

mosu spunea...

@radu
acu ce sa zic, la tine o fi fantana in loc de insula; se poate si asta, rotunda sa fie; si te-ai scos, ca de impozite pe fantani eu n-am auzit…

io-n Dushu Tau! spunea...

:)) cum o dai cum o intorci...o sa avem impozit si pe vise! o zi superba si >:D< pentru zambetul meu de la ora 10.30

cristina spunea...

:)
mi-e tare cunoscut sentimentul.....

mitzaabiciclista spunea...

Să știi că azi intrasem să te cert că nu ai mai spus nici o poveste.
Dar mi-a trecut! :)

mosu spunea...

dushule
tare multumesc! e naspa rau! daca si insulele astea dinauntru ajung sa fie scoase la mezat…
eu zic ca trebuie infiintata o asociatie de protectie a insulelor de vise

mosu spunea...

cristinica
si insulita ta au vrut s-o ia?!
brrrr… urat din partea lor, urat, urat… ;)

mosu spunea...

mitzo
sunt pana in gat cu trebile; n-am timp decat sa respir; si asta nu des, doar din cand in cand….
si-apoi e primavara asta! parca sunt o ceapa degerata, pe bune…
dar daca ti-a placut e bine! :)

mitzaabiciclista spunea...

Oare mai trebuie să spun că-mi place?

sallzestra spunea...

Fata asta avea cumva ochii caprui ca de toamna proaspat rumenita de soare? Pentru ca mai stiu zari unde se pot vedea insule frumoase cu sufletul si cerul deschis...mai stiu locuri care se cern si dispar in crestetul smaltuit de preamutii nori...tot la cateva ceasuri calcate cu pasii marunti, dar fideli florilor culese...

Cora_ spunea...

pesemne de-aia se masoara unele gradini in "picioare", Mosule... ca sa fie usor numarabili pasii... :)

mosu spunea...

@mitza
:) nuuu mai trebuie…
am simtit!

mosu spunea...

@sallzestra
insula ta e plina de poezie, ca un tinut tropical invelit in verde :)

mosu spunea...

@cora
fara gluma cred ca asa s-a intamplat… doar ca nimeni nu se gadea la gradini, ci doar la drumuri…

9 spunea...

Mosule, te/ai asigurat ca cei de la Fisc nu ti/au citit povestea. Le dai idei pentru inca o taxa??? Nţ, nţ, nţ...:)

mosu spunea...

eiii... daca le-o trece prin minte sa puna impozit si pe vise, le-om plati cu povesti... :)

cristina spunea...

Mhmmm, au vrut, au vrut, dar nu i-am lasat ;)
P.S. aripile alea de inger nu sunt false, asa ca retrage-ti plangerea :)

mosu spunea...

ooo… n-aveam nicio indoiala ca nu te-ai lasat… :)
mmm… deci asa cu aripile alea; umbla vorba prin targ ca ar falfai prin jur si unele adevarate, dar credeam ca-i doar un zvon…

cristina spunea...

Crede-ma pe cuvant ! Cele din fata cazinoului sunt cele adevarate. Au ajuns in posesia unei baby, sigur stii despre cine este vorba ;)

mosu spunea...

:)
ok!
vant lin!

sallzestra spunea...

Mosule, dar bine m-ai nimerit cu metafora ta bine talcuita. Simt ca am in tine un complice in reveria mea cea dulce si copilaroasa, care parca nu-mi lasa deloc inima la loc cuminte, sa mi se culce...totul curga atat de lin si in rima fina pe taramul povestilor fara fir... :D

mosu spunea...

povestile ce fac inima sa tresalte necuminte si-au atins tinta :)