sâmbătă, 10 august 2013

Aşteptare (povestiri foarte scurte)

Nu a putut să explice niciodată cât de mult o iubise. Ştia doar că în ziua în care ea nu s-a mai întors, a simţit cum se scurge din lumea reală printr-o pâlnie sfredelitoare cu ghinturi groase şi ascuţite, pentru a începe să alunece apoi pe un tub lung şi întunecos ca un montagne russe nesfârşit închis într-o cochilie de melc, către lumea subpământeană. Din prima clipă tot înlăuntrul i se adunase în creştet ca un mănunchi de baloane multicolore pe tavanul tavernei, ceea ce-i provoca o interminabilă senzaţie de vomă şi o accentuată sfârşeală. Continua să şadă înţepenit lângă fereastră înapoia perdelei de in pe care amândoi o întinseseră cu două seri înainte să plece, sperând că are să se întoarcă cândva şi are să-i zâmbească din nou. Vecinii se întrebau miraţi când are timp să mănânce şi când doarme căci era zi şi noapte nedezlipit din rama ferestrei.
- Dragule, nu-i aşa că-i minunată?! Avem în sfârşit căsuţa noastră. Nu-i mare dar e numai a noastră. Şi nici nu-i scumpă, oamenii ăştia ne-au dat-o atât de ieftin de parcă au vrut să scape de ea – îi susură ea în ureche cu şoapte umede pentru a-i prinde apoi buzele cu gura lacomă precum o nepenthes ingenua gărgăriţă. Doar perdeaua asta nu vrea să iasă la spălat. Ai văzut că pare să aibă imprimată în ea conturul unui bărbat?!  

11 comentarii:

DaenIris spunea...

Frumos, original, romantic şi misterios!
:))
O perdea cu un suflet de bărbat agăţat de ea, în aşteptare iubitei?
Moşu', dar e "scandalos" de romantic, zău aşa! N-am mai auzit ceva atât de frumos de... Niciodată, cred.
:)

mosu spunea...

"scandalos de romantic" zici?! :)) e tare frumos ce spui, multumesc!

Rudolph Aspirant spunea...

Mie mi s-a facut usor greata cand ai zis ca aia il saruta pe buze ca o gargarita, plus imediat dupa aia a venit vorba de ceva care suna oarecum gotic horror SF dar poate aducea si cu conturul lui Iisus de pe cearceaful sau panza de la Turin. Plus nu am inteles cum cineva care e deprimat poate avea senzatie ca inauntrul lui s-ar fi adunat intr-un manunci de baloane in crestetul capului,ca imaginea sau senzatia unui manunchi de baloane mie nu mi se pare de loc legata de depresie, nici macar asa daca te gandesti la o posibila ameteala, poate cel mult de vreo anxietate, ca parca ai descris ca si acestui personaj ii era greata. Zau, cred ca aceasta poveste m-a sugestutionat cu aceasta greata, ca ai inceput cu ea, si pana am terminat sa citesc povestea m-a apucat si pe mine ! Desi baloane in cap nu am resimtit, ba chiar dimpotriva am simtit o usoara greutate asa in cap, din cauza ca ma chinuisem sa inteleg continutul acestei povesti si sa-i gasesc vreo alta calitate in afara de stilul ei curgator. Dar nu zic ca nu e o poveste artistica, este, doar ca e cam ciudata si abstracata, si trebuie publicata la sectia SF probabil, plus doar pt cititori de peste 18 ani, ca doar nu vrei sa cauzezi simptme fizice neplacute unor minori.

DaenIris spunea...

Nu-mi mulţumi. Tu eşti "de vină"!
:)

mosu spunea...

@rudolph
da, poate imaginea cu baloanele nu e cea mai potrivita, insa voiam sa sugerez senzatia de cadere abrupta in urma careia te golesti de interior...

mosu spunea...

@irisu
:)

angi spunea...

Atunci cînd povestirile sunt scrise cu sufletul(fie ca au fost experimentate sau nu) se poate ca uneori ele să nu fie perfecte d.p.d.v. literar, artistic, etc. Asta nu înseamnă că ele nu ajung la inima cititorilor care nu se erijează în critici literari, ci pur şi simplu savurează rîndurile scrise.E drept că orice comentariu este binevit - doar aşa se poate crea dialogul, desigur, dar nu orice comentariu răutăcios este şi constructiv. În fine, chestie de percepţie, cred...
În orice caz, moşule, mie una mi s-a tăiat respiraţia, de la primele cuvinte. Am stat cu piele zbîrlită( ştiu, este o exprimarea destul de grotească) pe tot parcursul lecturării povestioarei tale. Nu pot decît să-ţi mulţumesc şi ca o analogie să închei cu cuvintele marelui nostru Nichita -
,,... şi-atăt de mult o iubea el pe ea ăncăt cerul se curba albastru...,,

angi spunea...

încît*
scuye pentru eventualele greşeli.

mosu spunea...

daca pana la urma povestile plac e foarte bine (cu cat mai mult cu atat mai bine); e de altfel si gandul meu ascuns... ssssst ;)

Alice spunea...

Are un usor iz de Maitreyi... A rascolit ceva amintiri... O durere placuta...

mosu spunea...

"dulcile suferinti" sunt inevitabile in dragoste, asta e sigur...
bine ai venit crina!