duminică, 16 februarie 2014

Despre iubirile mele trecute şi viitoare

N-am avut noroc în dragoste. Sau poate cǎ nu m-am priceput sǎ fac alegerile potrivite, tot aia-i, cert este cǎ m-am lipit de iubire ca apa de penele gâştei.

Prima mea poveste de dragoste a fost cu o floare de nufǎr, parca v-am povestit despre asta. Avea un trup subţire şi ‘nalt, poate surprinzǎtor pentru unii care cred cǎ floarea de nufǎr nici nu are trup ci pluteşte pe apǎ aşa ca un nor ce cerul albastru, petale albe catifelate şi o mireasmǎ suav ameţitoare. Am furat-o într-o searǎ ca un hoţ din lacul din mijlocul parcului, am adus-o acasǎ şi am aşezat-o pe masa din sufragerie într-un bol rotund în o care ţinusem pânǎ nu demult pe Cleo cǎreia îi mijlocisem între timp o întâlnire cu Nemo, în urma cǎreia au rǎmas nedespǎrţiţi ea continuând sǎ locuiascǎ la el. Bineînţeles cǎ n-am avut curaj sǎ o ating, nicicum s-o dezvelesc. Ne-am privit toatǎ noaptea prin uşa întredeschisǎ, ne-am privit fiind un fel a spune cǎci era o noapte neagrǎ, singurul fior de luminǎ venind de la felinarul din stradǎ şchiop şi amorţit. Şi de la zambetul ei. Spre dimineaţǎ ne-am privit o vreme cu ochii grei de încântare, eu adormind apoi tocmai când începuse sǎ se crape de ziuǎ. În trei zile s-a ofilit oricât m-am chinuit eu sǎ-i împrospǎtez apa, sǎ-i aduc tot ce are de trebuinţǎ, sǎ-i deschid porii de verde ca sǎ se umple mai bine de catifelare şi alb.

Nici din a doua încercare nu mi-a mers prea bine. Avea un corp superb, sânii mici, mijlocul subţire, picioarele lungi, coapsele frumos rotunjite, gambele elegant arcuite şi un funduleţ de-ţi fǎcea privirile sǎ se zvârcole zǎnatece exact ca un semafor din acela cu doi ochi de la trecerile de cale feratǎ fǎrǎ bariere. O dezbrǎcam în fiecare zi cu mâinile înfierbântate împlecitindu-mi degetele prin butonierele cǎmǎşilor ei albe pânǎ când intervenea sǎ mǎ salveze şi sǎ-mi arate adevǎratul mers al lucrurilor, ne întindeam pe pat sau pe iarbǎ ea cu faţa în sus, eu cu faţa spre ea şi ne pierdeam aşa ore întregi, nimeni nu le-a ştiut vreodatǎ numǎrul. Apoi ea se ridica brusc şi-mi spunea cu glas sigur, autoritar, trebuie sǎ fac un duş, era curatǎ ca o mâţǎ şi mirosea întotdeauna a flori, dispǎrând deîndatǎ în cabina de duş, în timp ce eu mǎ furişam mereu în urma ei fǎrǎ sǎ ştie sau poate ştia şi-i priveam trupul absolut fabulos şi funduleţul ǎla apetisant prin pereţii de plastic blurat ai cabinei. Era altceva, trupul ei nu mai avea contururile ferm definite, se vaporiza parcǎ împrǎştiindu-se în dejurîmprejur, impregnându-se în pereţi, în oglinda mare şi pǎtatǎ, ahh cât de prost fusese argintatǎ, în prosoapele moi. De vaporizat nu cred cǎ se vaporiza dar ceva se întâmpla, nu ştiu ce, pentru cǎ la fiecare întâlnire devenea tot mai micǎ, din ce în ce mai micǎ, am legat asta de faptul c-o sorbeam din priviri cu spatele rezemat de uşa de la baie, pânǎ într-o zi în care conturul de dincolo de pereţii bluraţi s-a risipit de tot amestecându-se cu aburul dens din baie. Am alergat într-un suflet la administratorul blocului sǎ-i spun sǎ blocheze degrabǎ ventilaţia şi golirea la canalizare, sǎ caute nişte filtre, nişte site ceva, pe care sǎ le instalǎm apoi pe traseu pentru a-mi putea recupera dragostea. La început a râs ca un prost, pe urmǎ când a înţeles cǎ fata care urcase la mine pur şi simplu a dispǎrut, avea hainele încǎ pe pat, a început sǎ alerge ca disperatul. Am fǎcut din tifon, avea nevastǎ-sa în dulǎpiorul de medicamente pentru feşe, un fel de capcanǎ de suflete ca o plasǎ de fluturi, ne-am suit pe bloc şi am pus-o peste coloana de aerisire de la bǎi. Mai greu a fost cu apa care ducea spre canal cǎ a trebuit sǎ închidǎ un robinet mare şi vechi care se înţepenise, a avut nevoie de o ţeavǎ pe care a bǎgat-o printre spiţele robinetului ca sǎ facǎ pârghie şi sǎ poatǎ opri suvoiul de lacrimi. Pe urmǎ am adus eu sita de macaroane, aia care aratǎ ca o cascǎ de cosmonaut cu gǎuri multe, mici şi trei picioare şi am trecut totul prin ea. Dar credeţi cǎ a mai rǎmas ceva din iubirile mele?! Tz! S-au dus. S-au dus cu totul. Douǎ sǎptǎmâni am plâns în pumni, dar pânǎ la urmǎ mi-am spus cǎ aşa mi-a fost scris şi cu asta basta, viaţa trebuie sǎ meargǎ înainte.

Dar dacǎ merge din eşec în eşec ce te faci?! A treia era melomanǎ. Am dus-o la Ateneu la concert. Nu mi-a povestit niciodatǎ cât de intens trǎieşte muzica. Asta i-a fost fatal. Din prima clipǎ în care alǎmurile au început sǎ se ciocneascǎ şi sunete tari au pornit a se împrǎştia prin salǎ am simţit-o cum vibreazǎ odatǎ cu muzica. Vibra la propriu, fiecare sunet înfingându-se în carnea ei şi explodând în sute de alte sunete, unele complet de neînţeles pentru mine, care se rupeau din carne într-o rostogolire continuǎ de miniexplozii. Când am privit-o nu mi-a venit sǎ cred, se descompunea în particule fine, în jurul ei creându-se o aurǎ asemenea sfinţilor, ca în filmele cu engage şi disengage când trupul se disipǎ în particule elementare pentru a se recompune apoi undeva la kilometri distanţǎ sau poate într-o altǎ lume. Dar trupul ei nu ştiu dacǎ şi unde se mai recompunea, eu vedeam doar cum dispare sub ochii mei, rapid şi ireversibil. M-am aruncat între ea şi scenǎ îmbrǎcându-i trupul cu trupul meu şi încercând sǎ o apǎr de concertul la care eu însumi o adusesem, pesemne cǎ asta i-a plǎcut teribil cǎci m-a strâns fierbinte în braţe şi am simţit cum se topeşte în mine dar mie asta îmi mai trebuia, dupǎ ce cǎ se discretiza în particule microscopice sub bombardamentul notelor muzicale împrǎştiindu-se împrejur şi risipindu-se odatǎ cu muzica, acum trebuia sǎ se mai şi topeascǎ. Când sala s-a ridicat în picioare sǎ ovaţioneze orchestra locul de lângǎ mine era gol, ea dispǎruse complet, n-a mai rǎmas nici urmǎ, decât programul concertului în care subliniase cu rujul ei arǎmiu Vivaldi cele patru anotimpuri.

Cu siguranţǎ însǎ cel mai rǎu mi-a pǎrut de ultima. Avea un glas primǎvǎratec, cristalin şi zglobiu ca un trianglu într-o orchestrǎ de instrumente cu coarde. Nu ne vǎzusem niciodatǎ, cǎci eu stǎteam la malul mǎrii iar ea locuia unde se-agaţǎ harta-n cui dar vorbeam toatǎ ziua la telefon, ne luasem un abonament din acela în care doi vorbesc, unul plǎteşte. Din prima zi începuse sǎ scânceascǎ şi sǎ-mi spunǎ cǎ îi e dor de mine şi cǎ ar vrea sǎ mǎ vadǎ. Ar fi vrut sǎ mǎ duc dar eu nu puteam aveam servici, aveam o mare de îngrijit, aveam motocicleta, una veche moştenitǎ de la tata, un ИЖ care n-a mers niciodatǎ dar pe care o lustruiam în fiecare duminicǎ când ieşea soarele, dacǎ ieşea. Mereu mǎ suna sǎ-mi spunǎ cǎ se usuca de dor şi cǎ dacǎ nu vin eu are sǎ vinǎ ea şi eu o întrebam cum are sǎ vinǎ iar ea râdea şi spunea cǎ prin cablul de telefon. Nici vorbǎ s-o cred vǎ daţi seama, dar a fǎcut-o sǎrǎcuţa cǎ se uscase de dor. M-am gândit cǎ e ceva în neregulǎ când n-a mai rǎspuns la telefon trei seri la rând, pe urmǎ au început vecinii sǎ reclame la Romtelecom cǎ se aude înfundat şi nu mai rǎzbeşte glasul de dincolo. Şi nu numai cei de pe lângǎ mine au reclamat dar mai mulţi de mai departe, dincolo înspre Tulcea, Brǎila, Galaţi. Au trebuit sǎ taie cablul în câteva locuri şi în cele din urmǎ au gǎsit urme din ea, rǎmǎsese înţepenitǎ într-un cot pe undeva pe lângǎ Focşani, nu mai erau decât câteva zâmbete schimonosite, nişte îmbrǎţişǎri atrofiate ca mǎnunchiul de ghiocei chinuindu-se sǎ iasǎ prin pǎtura groasǎ de frunze. Trei zile n-am putut dormi de durere iar când am ieşit din casǎ aveam ochii atât de roşii şi de umflaţi încât altǎ culoare nu-mi mai pǎtrundea prin priviri. Totul era roşu şi casele şi copacii şi oamenii şi gândurile…

Pufff… pesemne cǎ n-am noroc în dragoste. Sau nu ştiu eu sǎ fac alegerile potrivite şi merg mereu pe cartea necâştigǎtoare, pe cartea care se dilueazǎ şi se risipeşte...

34 de comentarii:

beatrice spunea...

frumoasa poveste:)

mosu spunea...

:) ma bucur ca ti-a placut!
mai am si altele; si mai frumoase; mmm... sau poate ca nu-s mai frumoase ;)

Irina spunea...

Numai TU poţi iubi şi scrie atât de intens.
Plus că citind, m-a străfulgerat o senzaţie de deja-vu şi-am lăsat fiorul să mi se ducă până în tălpi şi înapoi.

Dan spunea...

Am trecut si eu prin asta, printre altele m-am îndragostit de ducesa de Alba (aceea a lui Goya, nu ma puteam pune cu el). Daca as mai fi tânar as încerca cu internetu' si mi-as alege o rusoaica. Garantez, eu sunt deja însurat cu o rusoaica si e perfect.

Camelia spunea...

Pierzător la loteria sentimentelor? Până data viitoare, deoarece există în fiecare o demonie de ea creatoare.De dragoste zic; dragostea, un cuvânt greu, şi a locui în ea e ca şi cum ai locui în mister.
Cumva, refuz utopia dragostei făr' de sfârşit.

Atingător ţi-ai mai strâns ghem semantic firele iubirilor destrămate, Moşu'.

DaenIris spunea...

Frumos scris!!!
:)
Da, dragostea se consumă şi ne consumă. Trist, dar adevărat.
:)
Mi-amintesc şi eu de idila cu "nuferiţa". Şi cred că după ce am citit textul acela am devenit cititoare fidelă a blogului domniei tale.

mosu spunea...

@irino
mda… recunosc ca traiesc intens; prea intens chiar, uneori simt ca ma mistui; viermuie totul inauntru cand ma ating emotiile; si ma ating deseori…

mosu spunea...

@dan
daaa… am avut si eu o pasiune pentru o rusoaica in junete; a lui gib mihaeascu; era asaaa enigmatica…

mosu spunea...

@camelia
da, “utopia dragostei fara sfarsit”, sau mai bine zis a pasiunii nesfarsite pentru aceeasi “zeitate”; nu e asa! nu mi se pare firesc sa fie asa; am mai intrebat eu odata: “de ce ar trebui sa mirosim miresmele aceleiasi flori toata viata?!” sau am putea-o face la nesfarsit?!

mosu spunea...

@irisu
dragostea ne consuma si se consuma si cred ca e bine asa, pentru ca dragostea trebuie sa se reinnoiasca, sa renasca, sa izbucneasca in flacari vii
altfel se stinge incet si chiar daca nu moare paleste…

Camelia spunea...

Moşu', tu ai pomenit cuvântul floare, unul suav prin excelenţă dar perisabil.
Aceeaşi floare de zici de ea are frumuseţea frumuseţilor perisabile, pieritoare tocmai pentru a se stinge în unele anotimpuri ca să renască în altele, tocmai pentru a păstra veşnicul farmec astfel. Tocmai pentru a o privi de fiecare dată ca şi cum am face-o pentru întâia oară.
Ăsta'i nesfârşitul.
Ceea ce îi răspunsesei Irisei, în felul tău.

9 spunea...

Hmmm, am ramas cu un zambet tamp in coltul gurii...
Tocmai tu mosule, cel care esti stapanul cuvintelor?
Nu creeed, dragostea iubeşte cuvintele.;)

mosu spunea...

@camelia
:) mmm… tu ai adus-o frumos din condei pe asta cu renasterea florii si a iubirii si-ai scos din maneca nesfarsitul ca un magician priceput

mosu spunea...

@9
“stapanul cuvintelor”… :))
si cand te gandesti ca in viata reala sunt un taciturn…
eiii… astea sunt povesti; cu un sambure de adevar, ca intotdeauna
de exemplu sunt sigursigur ca un strat subtire de iubire, de admiratie, se scurge prin conducta de golire de la dus ;)

nemo spunea...

:)))))


mosu spunea...

:) razi pestisorule, razi, da-i treaba serioasa asta cu iubirea risipita...
mmm... sau arsa ca betisoarele frumos mirositoare?!
nu stiu!
apropo, ai vazut ca apari in poveste?! incognito asa...

sallzestra spunea...

Oooh....good old-fashion seduction...a key for rearrangements and discoveries...to restore youth without forgiveness....and to save yourself in the debt of another....Prelude to love like an endless confirmation of indiscreet details...But you never save yourself of yourself and neither the other...you just happen to be there when the mysterious and delirious accident traps you deep inside your closest veins...

mosu spunea...

:) comentariul tau s-ar incadra bine la “povesti foarte scurte”
cel mai mult imi place asta cu “prelude to love like an endless confirmation of indiscreet details...” suna bine, aducator de fluturi in stomac si de furnici pe sira spinarii…
acum nu mi-e clar daca te referi in comentariu strict la textul de fata sau mai larg
cand citesc “good old-fashion seduction... a key for rearrangements and discoveries…” as baga mana in foc ca e despre textul asta; dar cand aduci vorba despre “you never save yourself of yourself and neither the other...you just happen to be there when the mysterious and delirious accident traps you deep inside your closest veins...” ar putea fi vorba despre mai mult decat atat…

sallzestra spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
sallzestra spunea...

Focul se stinge cu foc si moartea cu delicii interzise
Dar iubirea cu preludii iar si iar prezise si dezise...

Ce dificil e sa nu ne judecam urma pasilor celor grei
E din culpa firii celei reci ca ne iubim uneori prea mult
Incat uitam sa mai iubim daruind din cer...

Cateva fragmente relevante dintr-o poezie draga mie,dar creata de mine. Enjoy! ;)

sallzestra spunea...

Mosule, te astept cu mare drag sa poposesti pe pajistea infinit instelata si intinsa a blogului meu " La un pas al mintii".
Enjoy! ;)

http://sallzestra.blogspot.ro/2014/02/blog-post.html

mosu spunea...

deci facem si ce facem si tot la preludiu ne intoarcem si la delicii interzise ;)
e bine!
am sa trec pe la tine, am sa trec…

sallzestra spunea...

Dar te astept si cu ceva comentarii interesante la vechile si noile mele poezii...if you don't mind. ;P
Enjoy! :D

mosu spunea...

vin si cu comentarii... :)
da sa stii ca eu nu ma prea pricep la poezie d-asta moderna cu aluzii si subintelesuri; eu sunt mai mos, mie imi plac spusele pe sleau, asa cum sunt astea ale lui emil brumaru de exemplu...

sallzestra spunea...

Mosule, eu cred ca sufletul ti-e cu mult mai tanar decat crezi sau simti tu...Am si poezii mai directe :))
Enjoy! ;)

nemo spunea...

intotdeauna incognito. mi-am regasit scara care urca si coboara :)

mosu spunea...

:) e bine! daca ai gasi doar treptele care urca probabil ar fi si mai bine ;)
desiii... si cateva trepte care coboara sunt utile...

Fanfan spunea...

Mosule, apropo de gaste, nu se lipeste apa de ele dar nici ele nu se dezlipesc de apa. cred ca asa e si cu iubire asta :)

mosu spunea...

fain dusa mai departe paralela asta cu gastele :)
si mare dreptate ai tu!
ma bucur ca n-ai disparut!

Fanfan spunea...

mosule, nu am disparut... uneori avem nevoie de timp.
ma bucur sa regasesc aceleasi scrieri frumoase. :)

floungureanu spunea...

hmm, aici se contopesc foarte evident poetul cu inginerul/fizicianul;straduinta de a conserva fluiditatea indragostrii prin niscaiva mijloace fizice de comprimare, mecanice etc si aici intervine maestria ta in a dantela pe detalii...
totusi despre iubire, n-ai pomenit, aia transformatoare, care sa te topeasca, risipeasca, strecoare, ea pe tine...sau?era o poveste capcana?

mosu spunea...

:) n-as spune ca e "poveste capcana" dar prin titlu am vrut sa sugrez ceva: "iubirile mele trecute si viitoare"...
deci povestea nu e despre ele, despre personaje ci despre despre ochiul privitorului si ce se afla inlauntrul sau... ;)

sallzestra spunea...

Mosule, iar ai uitat de mine si blog-ul meu sau te-ai incurcat in ramurile intortocheate ale iubirii? :)) ;)

mosu spunea...

:) eu sunt vesnic incurcat in ramurile intortotocheate ale iubiri, dupa cum bine se vede, cred;
pe la blogul tau cel vechi trecusem, fara semn, e adevarat; pe la cel nou o sa trec!