duminică, 9 februarie 2014

Mǎslinul

De vreo douǎ sǎptǎmâni m-am simţit rǎu cu stomacul. E aşa ca o pasǎre zbuciumatǎ, ca o prindere în gheare, undeva jos în zona buricului. O vreme am crezut cǎ-mi trece dar fiindcǎ durerea nu s-a îndepǎrtat nici cu ceaiuri, nici cu hapuri, m-am dus la medic. Medicul m-a pus sǎ mǎ dezbrac, m-a palpat, m-a ascultat, m-a întrebat unde şi cum mǎ doare şi pe urmǎ m-a trimis sǎ fac o radiografie. Când m-am întors cu ea şi i-am întins-o, s-a încruntat brusc, apoi s-a întunecat şi în cele din urmǎ a început sǎ bombǎne singur în barbǎ.
- E grav doctore? - l-am întrebat speriat.
- Nici eu nu ştiu ce sǎ zic. Pânǎ acum n-am mai întâlnit aşa ceva. Aş zice cǎ nu-i prea grav - m-a încurajat el mângâindu-şi gânditor bǎrbuţa scurtǎ a la Kogǎlniceanu.
Am tǎcut aşteptând sǎ termine de gândit şi sǎ-mi spunǎ ce am. Cum însǎ n-a fǎcut-o, ci a continuat sǎ-şi mângâie prelung bǎrbuţa ţuguiatǎ şi asprǎ, l-am descusut iar:
- Ce am?
A ezitat sǎ-mi rǎspundǎ. A ridicat ochii spre cer, apoi a privit iar radiografia, apoi pe mine. Eu fierbeam ca un magiun în tuci bâţâind uşor din cap şi îndemnându-l astfel cu bǎrbia sǎ treacǎ peste pragul contemplǎrii şi sǎ-mi dea un rǎspuns concret.
- Un copac - s-a iţit el brusc ca un capac de roatǎ care se decide cu de la sine putere sǎ-şi ia zborul de pe maşina în fugǎ.
- Un ce? - mǎ înclin eu spre doctor fǎcând urechea pâlnie.
- Un copac - insistǎ el pǎrând cǎ nu bagǎ de seamǎ perplexitatea mea.
Am crezut cǎ glumeşte. Am mai mulţi prieteni medici şi sunt tare şugubeţi bǎieţii ǎştia. Pentru zona asta de relaţii umane îţi trebuie stǎpânire de sine şi umor.
- Ce fel de copac? - mǎ prind eu în joc cu zâmbetul pe buze.
- Un mǎslin – mǎ repede el la fel de sobru şi de sec.
- Mǎslin? - o dau serios şi simt cum mi se înmoaie picioarele.
- Da, mǎslin!
- Un mǎslin în stomacul meu?!
- Da domnule, un mǎslin în stomacul dumitale, priveşte aici.
Şi întinde pe panourile luminoase radiografia. Se putea vedea fǎrǎ doar şi poate în punguţa aia care era stomacul meu o tulpinǎ, o rǎdǎcinǎ puternic ramificatǎ şi câteva ramuri, culmea, cu frunze.
- Asta e de la mine din stomac? - întreb eu buimac.
- Asta doar dumneata poţi sǎ-mi confirmi. Nu eu am fǎcut radiografia. Dar analizând toate rezultatele investigaţiei pare foarte plauzibil.
- Ce cautǎ mǎslinul ǎsta acolo doctore? Ce e cu el în stomacul meu? O fi întruchiparea ideii de pace, de bine? De aici o fi venind? - încerc eu sǎ gǎsesc un rost înlǎuntrului rǎmuros.
- Cred cǎ mai degrabǎ de la un sâmbure vine. De mǎslinǎ!
- La dracu. Atunci sǎ-l scoatem! - sar eu complet nemulţumit de ideea de a avea un mǎslin în stomac. Şi încǎ unul înfrunzit!
Doctorul dǎ capul pe spate face un pas înapoi şi zâmbeşte amar.
- E prea târziu. E-n trei luni deja.
- Trei luni de ce?! - încerc eu sǎ înţeleg despre ce vorbeşte.
- De viaţǎ. Trei luni de viaţǎ! Dupǎ trei luni nu mai poate fi scos - mǎ lasǎ el cu gura cǎscatǎ şi cu picioarele tremurânde.
Apoi, observându-mi faţa pǎmântie, reia:
- Dumneata ai vǎzut ce rǎdǎcini are?! Uite aici printre intestine, vezi firicelele astea albe subţiri? - îmi aratǎ el cu creionul scos din buzunarul de la piept al halatului impecabil de alb. Ţi-ar sfâşia maţele dacǎ am încerca sǎ-l scoatem. Vraişte ar face!
- Adicǎ doctore vrei sǎ spui cǎ .... - dar nu mai apuc sǎ-mi gǎsesc cuvintele şi mǎ prǎbuşesc pe primul scaun care-mi picǎ sub fund.
- Dupǎ trei luni nu se mai poate. E ca la avort - vine el cu precizarea pe care speram sǎ n-o facǎ.
Îmi vine sǎ urlu. Cum dracu sǎ fi crescut sǎmânţa aia in mine?! De ce o fi ales sǎ prindǎ viaţǎ tocmai în stomacul meu? De ce n-o fi crescut în burta unui cal!? Sau a unei gaini!? Sau şi mai bine al unei vaci?! Asta are burdihanul mare, e rumegǎtoare. Şi mai presus de toate regurgiteazǎ iarba ca s-o mestece pe îndelete când îi vine cheful. Ar fi rezolvat imediat mǎslinul.
- Sǎ înţeleg cǎ aţi mai întâlnit cazuri ... - încerc eu marea cu degetul.
- Desigur. Nu e primul pom din stomac. Am mai întâlnit cireşi, lǎmâi, mandarini, portocali, meri. Mai rar pruni. Dar de fiecare datǎ oamenii au venit repede, în câteva sǎptǎmâni. Şi l-am extras fǎrǎ probleme.
- Şi-acum ce facem dacǎ am ajuns în trei luni? Doctorul dǎ din umeri neputincios. Pare depǎşit de situaţie.
- Aşteptǎm sǎ înfloreascǎ!
- Sǎ ceee? - urlu eu.
- Sǎ înfloreascǎ! Dacǎ în câteva luni nu dǎ semne cǎ ar înflori o sǎ se usuce singur. Mai mult ca sigur.
Nu vreau sǎ ştiu care ar fi urmǎrile dacǎ dupǎ câteva luni va da semne cǎ vrea sǎ înfloreascǎ. Îmi bag capul în palme şi ţâşnesc îngrozit pe uşǎ.
- Lasǎ dragǎ cǎ nu eşti singurul cǎruia îi încolţeşte o sǎmânţǎ în pântec. Suntem milioane - încearcǎ nevastǎ-mea sǎ mǎ linişteascǎ dupǎ ce îi povestesc îngrozit ce-am pǎţit.
Mmm… n-om fi chiar milioane ǎştia cu copaci în stomac. Cât de tâmpite pot fi şi seminţele astea sǎ încolţeascǎ într-un mediu atât de neprielnic?! Trebuie sǎ fii o sǎmânţǎ tare imbecilǎ! Una la un milion, una la zece milioane…
Nevastǎ-mea nu pare sǎ mǎ bage în seamǎ şi continuǎ:
- E o minune sǎ creascǎ o sǎmânţǎ în tine. E chiar esenţa vieţii dacǎ stai sǎ te gândeşti bine. Sǎ simţi cum din seva trupului tǎu se încheagǎ un ceva aparte, orice ar fi, un pom, un copil, o poveste. Sǎ simţi cum te descompui pentru a lǎsa ceva din tine pe lumea asta, aşa cum te-ai jupui pe dinǎuntru de un rând de sine. Nu cred cǎ întâmplǎtor te-a ales sǎmânţa aia pe tine, cǎ tu eşti cu ideile astea cu lepǎdatul de sine pentru a lǎsa ceva în urmǎ, nu eu.
Am senzaţia cǎ nevastǎ-mea a luat-o razna. O vreme sunt aproape convins cǎ e înţeleasǎ cu doctorul sǎ-mi joace o festǎ. Dar la naiba, eu cu mâna mea am dus radiografiile.
În fine, lucrurile s-au aşezat pânǎ la urmǎ. Doctorul, care m-a vǎzut periodic, a zis cǎ totul e în regulǎ şi n-am de ce sǎ-mi fac griji. Doar cǎ începusem sǎ prind în greutate, dar am pus asta pe seama vârstei, cǎci mai toţi prietenii mei prinseserǎ mai mult sau mai puţinǎ rotunjire în jurul buricului. Şi poftele începuserǎ sǎ expandeze, crescând cu fiecare zi ca un Fǎt Frumos dar şi asta am pus-o pe seama anilor adunaţi în jurul unei cifre rotunde ca o piersicǎ aromatǎ şi dulce, din cea care-ţi lasǎ zeamǎ lipicioasǎ pe bǎrbie…
Toate bune şi frumoase pânǎ într-o searǎ, când în mijlocul nopţii am simţit în somn cum mǎ sufoc. Am sǎrit ca ars şi am început sǎ dau din mâini şi din picioare ca un apucat. Nu intra niciun firicel de aer. Am început sǎ tuşesc amarnic, dar fǎrǎ rezultat. Eram îngrozit, am crezut ca mor, nu ştiam ce sǎ fac, ce mi se întâmplǎ. Eram livid, lac de sudoare, toate îmi tremurau. M-am pocnit singur cu mâna stângǎ pe spate, cum ne fǎcea maicǎ-mea când eram copil şi ne înecam. Noroc cu nevastǎ-mea cǎ în vâjâiala aia am trezit-o şi pe ea. “Ce-ai mǎ omule?!” Mi-a ars fǎrǎ sǎ stea pe gânduri doi pumni pe spinare sǎ-mi ajungǎ. Deodatǎ am simţit cǎ-mi sare ceva din gât, bietul de el se elibereazǎ şi pot din nou sǎ respir omeneşte. Când dau sǎ vǎd ce-mi obturase traheea, minune. O mǎslinǎ. Verde, nici prea mare nici prea micǎ. Şi cu o bucǎţicǎ de gogoşar în mijloc. A început sǎ râdǎ ca proasta “bravo bǎrbate , ai fǎcut-o!” şi-mi aratǎ cu mâna spre calendar. N-am înţeles ce-a vrut sǎ zicǎ din prima. Pe urmǎ m-am prins. Am adunat la repezealǎ lunile, mi-a dat dat fix. În cap!
De-atunci, cam o datǎ pe zi, o datǎ la douǎ zile tuşesc şi scuip o mǎslinǎ. Din ce în ce mai mare. Şi bucǎţica de gogoşar e mai rotunjoarǎ. Le strângem într-un borcan de opt sute în cǎmarǎ. A ajuns la trei sferturi. Când îl umplem punem de-o salatǎ de boeuf. Sau de-o poveste, om vedea…

18 comentarii:

Irina spunea...

Stiu cum e, mie mi-a crescut candva un mesteacan. Mi-au zis: "inoperabil" ! Tot ce a trebuit sa fac a fost sa ma obisnuiesc sa il simt acolo. E mai greu iarna, cand i se decojeste coaja aia frumoasa, alba. Asta imi provoaca melancolii greu digerabile. Eu ii adun cojile sa incropesc un balansoar, pentru vremurile povestilor, pentru cand or imbatrani oasele. Deci astept sa pui de-o poveste, cand s-o umple borcanul. Sau de-o salata. Ce-o iesi.

Camelia spunea...

Altădată să înghiţi un sâmbure sterp.
Dar altfel nu s'ar mai fi născut povestea, iar poveştile ne plac, odată ce învăţăm gustul curiozităţii. Zămislirea măslinelor va fi neîntreruptă sau va înceta deîndată ce se va umple de'un borcan? Ăsta e sfârşitul nimerit?

DaenIris spunea...

:)

mosu spunea...

@irina
eee... cu mestecenii e altceva; mestecenii se aseaza acolo, inauntru, dinainte de a te naste si nici vorba sa-i mai dai afara
cu mestecenii trebuie doar sa ai grija sa-i cresti frumos, atat mai poti face... :)

mosu spunea...

@camelia
exact asta l-am intrebat si eu dupa primul borcan: "pana cand doctore, pana cand?" iar el s-a uitat sagalnic la mine si mi-a zambit
"asta e rostul inlauntrului sa rodeasca" mi-a zis dupa o vreme de tacere
"si daca inca mai astepti un raspuns, pana cand va creste in locu-i un lamai"...

mosu spunea...

@irisu
e de bine sau e de rau?!
niciodata nu stiu atunci cand comentariile sunt asa scurte...

cristina spunea...

De o viata parca, ma simt rau la suflet. Am tot crezut ca trece. Cu zambete, cu vise, cu ganduri de fel si fel, dar degeaba.
Am hotarat sa merg la medic.
Medicul m-a dezbracat din priviri facandu-mi o radiografie instanta si mi-a spus:
- Nu de la suflet te simti rau.
- Nu ? Intreb eu usor iritata .
- Nu.
Face o pauza si ma priveste lung.
Aproape ca ma enervez.
Imi spune el mie ca nu de la suflet ma simt rau ! ce stie el ? Eu simt mai bine cum se zbate in mine, cum ma inghioldeste si nu-mi da pace.
Il intreb.
- Dar ?
- Capul e problema.
- Capul ?? Intreb surprinsa.
- Da, capul ! De la cap vi se trage si cu sufletul ?
- Deci pana la urma am ceva si la suflet ?
- Cam da, ai. L-ai solicitat prea mult.
- Aha. Si ? Ce trebuie sa fac ?
- Eu nu sunt doctor de suflete, dar cred ca ar trebui sa-l ignori o vreme si sa-ti folosesti capul.
- Cum ?? Cum sa-l ignor ??
- Eeeeeei......du-te la un doctor de suflete, o sa te invete el.
:)

Nu stiu ce mi-a venit :). Dar ma opresc.

Altfel, maslinul asta al tau e misto :) Rascolitor, dar misto. Am zambit.

mosu spunea...

si eu cred ca ar trebui sa gasesti un doctor; de suflete; dar unul care nu va trebui sa te dezbrace; nici macar pentru o radiografie; va trebui sa-ti faca radiografia doar privindu-te atent si ascultandu-te (sau citind ceea ce scrii)…
nu ma intreba unde-l gasesti, nu stiu!

cristina spunea...

:))) am inteles, sa traiti ! Nu intreb nimic.
Ca sa gasesc, ar trebui sa caut, ori eu.....nu ma pricep la cautari !
O sa astept, asta pot face. Dar din pacate asteptare e cea mai urata......
Eh, m-oi descurca eu si fara doctori de suflete :)

mosu spunea...

mmm… si chestia asta cu cautatul e cu schepsis; in principiu oricand se va gasi o potrivire intre ceea ce cautam si ceea ce ni se ofera, ajustarile putandu-se face si dintr-un capat si din altul (daca nu se poate din cel indepartat ar trebui sa se poata din cel apropiat); e doar o problema a unghiului din care privim lucrurile; deci ne intoarcem iarasi la cap, el hotaraste!
avea dreptate doctorul ala al tau…; destept baiat! :)

cristina spunea...

Mmmmm.....si chestia asta cu ajustarile e cu schepsis ! :)
In sensul ca, oameni fiind, adica fiinte slabe, este in natura noastra sa exageram si sa trecem "dincolo" de bariere cand vine vorba de ajustari. Astfel, transformam orice mica ajustare intr-un imens compromis.
Tot de la cap ni se trage !
Deci da, destept baiat doctorul asta :)
Doar ca nu-i nici doctor si nici baiat :)

E greu cand nu stii radacina unei probleme, dar si mai greu cand o stii si totusi nu poti face nimic. Exact cum e maslinul tau. Are radacinile atat de bine infipte si extinse, incat e tardiva eliminarea lui.
Deci, trebuie sa invatam sa ne adaptam oricarei situatii care ar putea sa apara.
Tu ai umplut borcanul ala ?


mosu spunea...

deci tragand linie suntem 100% de acord!
concluzia: ori ajustare, ori adaptare
super!
eee... mai conteaza unde e linia la borcan?! esentiala ramane existenta sa! ;)

nemo spunea...

loved it!

mosu spunea...

eeeiii... pestisorule, ma bucur de semn! :)
toate bune?!

La Fee spunea...

Și zi așa, un măslin,... nici mai mult, nici mai puțin...
Mă uimești mereu și din plin!

mosu spunea...

un maslin, zau! cu tot dichisul, cu frunze si flori...
de la o vreme si cu fructe...
ultimele le-am pus la o salata orientala
ce-or mai veni m-am gandit sa le folosesc la un colaj pe teme de primavara (nu mi-e inca foarte clar ce vreau sa fac), ca tot vorbeai tu de pictura...

nemo spunea...

toate bune :) . doar ca a innebunit timpul.

mosu spunea...

tare ma bucur ca totu-i ok!
cat despre timp, mai are putin si explodeaza; despre timpul asta mare, al tuturor vorbesc; fiecare dintre noi are insa timpul lui si daca reuseste sa-l rupa din bucata mare si sa-l incalzeasca la piept cum incalzesti pisoii, eiii atunci lucrurile capata o fata mai luminoasa... :)
toate bune sa-ti fie!