duminică, 23 februarie 2014

Singura solutie înc-o revoluţie

Pe amicul D îl cunosc de-un veac. Am copilǎrit pe aceeaşi uliţǎ, am mers la aceeaşi şcoalǎ. Pe urmǎ vremurile ne-au împletit cǎrǎrile de-alungul anilor ba depǎrtându-ne, ba apropiindu-ne. Acum ne vedem rar, de obicei la o bere, la grǎdinǎ. Aşa a fost şi în seara aceea. Era cald iar berea rece cu spuma adunatǎ în guler alb, alunecând vesela şi târând dupǎ ea bruma groasǎ adunatǎ pe sticla verzuie.
- Hai domnule vii?! – mǎ ia el repede fǎrǎ sǎ-mi dea nici mǎcar bunǎ seara şi punându-mi o mânǎ pe umǎr ca şi cum ar fi vrut sǎ mǎ salte degrabǎ din scaunul comod.
- Un’ sǎ vin domnule? Ce-i atâta grabǎ?
- Cum unde stimabile? La Universitate! N-ai auzit?! E democraţia în pericol!
- Democraţiaaa… Nu mai spune?! – bolborosesc eu şi mai iau un gât din ţapul cu bere rece care aluneca straşnic pe gâtul uscat. Democraţia e în pericol o datǎ la douǎ sǎptǎmâni şi Piaţa Universitǎţii e locul unde se reparǎ mintenaş orice fisurǎ a ei, aşa cǎ lucrul acesta nu mǎ mai înspǎimântǎ prea tare.
- Hai domnule, mai stai pe gânduri?! Viitorul naţiunii stǎ în mine, în dumneata, în noi toţi. Ce naiba, nu poţi sta înţepenit aici sǎ bei bere şi ţara sǎ se scufunde! – ţipǎ amicul întinzând mâna spre halbǎ pentru a indica subiectul abjectei mele destrǎbǎlǎri, dar chiar înainte sǎ o atingǎ o înşfac rapid şi sorb cu înghiţituri mari ce a mai rǎmas în ea, punând-o apoi goalǎ pe masǎ sub ochii hipnotizaţi ai amicului.
- Ei bine acum poţi spune! Explicǎ-mi pe îndelete te rog, care-i graba?!
- Cum care-i graba?! Dumneata n-ai auzit?!
- Ce s-auz?!
- De manifestaţie! De scandal! De revoluţie… Vuieşte media, urlǎ ziarele, explodeazǎ televizoarele.
- Ce revoluţie domnule, dumneata vorbeşti serios…?! Şi eu unde am fost?!
- La grǎdinǎ, la bere, un’ sǎ fii! Halal – îmi replicǎ amicul şi duce mâna la obraz într-un gest de completǎ dezaprobare a jalnicei mele prestaţii.
- Ei, hai, hai – îl iau la rost. Mai bine zi ce-i cu manifestaţia. E treabǎ serioasǎ?
- Sigur domnule! Aşa nu se mai poate! Trebuie sǎ facem ceva, nu mai putem sǎ stǎm nepǎsǎtori. Trebuie sǎ scǎpǎm de tiranie. Dumneata nu vezi ce vremuri trǎim?! Ei se îmbuibǎ ca nişte porci iar noi o ducem dupǎ o zi pe alta ca vai de mama noastrǎ. Ia spune, îţi ajunge salariul pentru toate cele de trebuinţǎ?
- Nu prea-mi ajunge! – replic eu cu jumǎtate de gurǎ, aia în care nu se mai simte berea grozavǎ bǎutǎ un pic mai devreme.
- Pǎi vezi?! Da nu-i aşa cǎ ai ratǎ la bancǎ şi abia te-ajungi la chenzinǎ s-o plǎteşti?
- Am, nu zic nu, da nu m-a pus nimeni s-o fac, am fost eu…
- Pǎi vezi?! – îmi ia amicul vorba din gurǎ fǎrǎ sǎ mǎ lase s-o duc pânǎ la capǎt. Da în piaţǎ ai vǎzut cu cât a crescut carnea?! Da cartofii ai vǎzut cǎ s-au dublat?! Da brânza ai vǎzut cǎ s-a fǎcut douǎ sute?!
- Ei hai cǎ mai gǎseşti şi cu o sutǎ dacǎ te duci la… - încerc eu sǎ repar nedreptatea fǎcutǎ brânzei dar amicul îmi ia iar vorba din gurǎ aruncând-o ghemotoc sub masǎ.
- Pǎi vezi?! – mǎ repede el din obişnuinţǎ cǎci de data asta n-am apucat sǎ ne punem de acord.
- Da învǎţǎmântul ai vǎzut unde e?! Da sǎnǎtatea ai vǎzut cum stǎ?!
- Am vǎzut…
- Pǎi vezi domnule?! Şi atunci mai stai pe gânduri?! Hai degrabǎ sǎ salvǎm democraţia – mǎ apucǎ el de mâneca cǎmǎşii şi mǎ trage spre ieşirea de la grǎdinǎ…
- De cine s-o salvǎm domnule? De cine? – încerc eu sǎ pun lucrurile pe calea cea dreaptǎ în drum spre locul de impact cu democraţia, sau în fine cu gaura din ea.
- Cum de cine stimabile?! De vrǎjmaşi, de asupritori, de hienele care sug sângele poporului, de îmbuibaţii ǎştia care nu ştiu decât sǎ fure cu amândouǎ mâinile fǎrǎ sǎ le pese de suferinţele noastre, de leprele astea care s-au cocoţat acolo sus doar fiindcǎ au carnet de partid, da încolo n-au nimic în capul ǎla ca un harbuz, nimic, mǎ-nţelegi?!
- Şi ce trebuie sǎ facem? Dumneata te-ai gândit?
- Cum domnule ce trebuie sǎ facem?! Sǎ dǎm cu ei de pǎmânt. Sǎ-i trântim sǎ le meargǎ fulgii. Sǎ se înveţe minte sǎ se mai atingǎ de banii noştri, de bunurile noastre, de femeile noastre…
Eu mǎ gandesc la a mea şi mǎ simt în siguranţǎ, de-a mea nu s-a atins încǎ nimeni aşa cǎ încerc un schelǎlǎit oarecum nedumerit…
- Daaaa…
- Aşa domnule, e foarte bine cǎ eşti de acord! Pe oameni straşnici ca dumneata se poate bizui ţara, cu oameni ca dumneata viitorul nu poate fi decât luminos. Hai p-aici - îmi aratǎ el strǎduţa îngustǎ care duce spre piaţǎ. Auzi?! Deja s-aude vuietul revoltei… Ooo ce bǎtǎlie o sǎ mai fie, ce caftealǎ…
- Serios?! – îl întreb un pic speriat. Şi noi cu cine ţinem?
- Cum cu cine domnule?! Cu opoziţia?! Pe ei îi susţinem şi îi apǎrǎm. Jos puterea! Jos duşmanii poporului – ţipǎ el cât îl ţin bojogii, mai ales cǎ drumul începe sǎ se umple de bǎrbaţi înaintând cu paşi repezi şi cu pumnii încleştaţi asemeni nouǎ.
- Haideti sǎ salvam democraţia. Jos lichelele! Moarte mincinoşilor… - ţipǎ lângǎ noi un grup de câţiva bǎrbaţi viguroşi, genul de lucrǎtori la furnal, cu faţa negricioasǎ, cu sprâncenele groase şi ochii mânioşi, agitând braţele neostoite în aer.
- Haideţi, haideţi – îmi face amicul cu ochiul, încântat cǎ suntem din ce în ce mai mulţi de-ai noştri…
- Auzi bǎ ce mǎgǎrie… Sǎ vinǎ ǎştia… E democraţia în pericol bǎ, e în mare pericol – sare un bǎrbat cu şapcǎ, cu un ochi vânǎt şi o cicatrice urâtǎ pe gât, care se pare cǎ a furat startul la revoluţie.
- Da domnule, ce mǎgǎrie – îngaim eu bucuros cǎ sunt deja pus la punct cu detaliile revoluţiei şi nimic nu mǎ poate lua prin surprindere.
- Da, da, e democraţia în pericol, trebuie s-o salvǎm – sare şi amicul din ce în ce mai zâmbitor în mijlocul mulţimii care se strânge şuvoaie spre piaţǎ.
- Trebuia sǎ ne închipuim c-or sǎ facǎ asta – se încruntǎ omul cu şapcǎ scrâşnind din dinţi iar eu sunt tare bucuros cǎ suntem de aceeaşi parte a baricadei. Lichelele! Au supt sângele poporului, ne-au furat banii, ne-au batjocurit femeile, şi-au bǎtut joc de noi…
- Da, daaa… - dǎ din cap amicul tot mai încântat de similitudinea de opinii, iar eu mǎ gândesc iar la nevastǎ-mea care acum e acasǎ şi probabil se uitǎ la televizor din fotoliu sǎ vadǎ în direct revoluţia al carei participant activ sunt…
- Îţi dai seama bǎ?! – se întoarce spre mine bǎrbatul cu şapcǎ de care sunt acum lipit cǎci şuvoiul de oameni s-a îngroşat binişor. Sǎ dai niste legi aşa tâmpite şi acuma sǎ vorbeşti de-a-ndoaselea. Sǎ ţipi ca din gurǎ de şarpe cǎ ǎia fac şi ǎia dreg când tu nu ai fost în stare de nimic, de nimic bǎ, nicio lege ca lumea, nicio decizie folositoare, niciun ban pus bine la buget. Pǎi ce cristoşii mamii lor mai vor acuma bǎ?! - se înfurie colegul cu şapcǎ scoţând din buzunar un ţâştibâşti metalic, probabil un talisman, pe care îl strânge cu putere în pumn.
- Da, da… nicio lege ca lumea n-au dat cretinii, nicio decizie cu cap, nicio hotǎrâre de guvern care sǎ ajute poporul, nimic, nimic domnule, numai pentru ei - ţipǎ amicul spre colegul cu şapcǎ de peste mine şi-i aratǎ pumnul strâns pe care-l bate de trei ori peste inima.
- Nu ştiu decât sǎ ia cu amândouǎ mâinile. Şi cu nesimţire. Nesimţire cât încape. Nişte scursori, nişte lepre… Sǎ le storci sub talpǎ ca pe nişte nǎpârci – ţipǎ colegul cu şapcǎ din ce în ce mai excitat, cǎci suntem destul de aproape de piaţǎ, exemplificând mişcarea cu tocul pantofilor demult terminaţi.
- Noroc cǎ a aflat un coleg ce vor sǎ facǎ şi ne-a anunţat sǎ venim cu toţii sǎ apǎrǎm democraţia…
- Da, da, s-o apǎrǎm – sare şi amicul entuziasmat de-a dreptul de istoria pe care o scrie cu propriile mâini.
- Cǎ rahaţii ǎştia din opoziţie ar face orice sǎ rǎstoarne guvernul…
Opaaa… La început am crezut cǎ n-am auzit bine, dar îl privesc în ochi pe amicul meu, iar el pare sǎ aibǎ aceeaşi nedumerire judecând dupǎ privirea holbatǎ ca de broascǎ, deci am auzit bine.
- Cum domnule? Cine încearcǎ sǎ rǎstoarne guvernul? – întreabǎ amicul nedumerit, încercând sǎ limpezeascǎ situaţia.
- Rahaţii bǎ, rahaţii aştia… - se rǎsteşte colegul cu şapcǎ sigur pe sine.
Asta auzisem şi noi din prima dar problema noastrǎ e cǎ nu ştim unde sunt situati rahaţii. Dincoace sau dincolo de baricadǎ?! Aşa cǎ îmi iau inima în dinţi şi cu jumǎtate de gurǎ încerc sǎ clarific lucrurile, mai pe departe, pentru a nu-l supǎra pe colegul cu şapcǎ.
- Rahaţii din…?! Din stânga sau din dreapta? – încerc eu sǎ-l ajut.
- Ce stânga şi ce dreapta bǎǎǎ… Te vǎd om bǎtrân. Ce, mai are vreunul ideologie?! Mai are vreunul curent?! Mai are vreunul linie?! Nimic… toţi dupǎ ciolan.
Şi tocmai când credeam cǎ bǎtǎlia e pierdutǎ, omul adaugǎ…
- Ăştia din opoziţie… Au stat patru ani cu labele pe ciolan şi acu nu-i lasǎ p-ǎştilalţi. Sǎ se care, sǎ-şi vadǎ de treabǎ. Vor tot ei, tot ei…
- Serios domnule?! – se zburleşte amicul care e complet debusolat şi cǎruia i-a cǎzut de tot faţa zâmbitoare de pânǎ mai adineauri. Cum domnule... opoziţia... Eu credeam cǎ democraţia e în pericol…
- Da, da… Democraţia. Pârliţii ǎştia din opozitie vor s-o distrugǎ, sǎ-i da foc. Vor sǎ rǎstoarne guvernul legitim la ţǎrii. Guvern numit de parlamentul ales de popor. Noroc cǎ am aflat la timp şi am venit sǎ-l sprijinim.
- Serios domnule?! Pǎi noi credeam cǎ….
- Ce credeai dumneata e total lipsit de relevanţǎ, importantǎ e realitatea şi realitatea ţi-o spun eu care e. Ăştia din opoziţie sunt nişte curve. Cu C mare, de la cǎcat.
- Cum domnule?! Nu ǎştia de la putere sunt nişte curve? Io aşa credeam – se frǎmântǎ în sufletul amicului mesajul ideologic.
- Pǎi ce sǎ facǎ bieţii oameni bǎ? Dacǎ nu sunt lǎsaţi sǎ guverneze ce vrei sǎ facǎ bǎ?! Dacǎ toatǎ ziua trebuie sǎ vinǎ şi sǎ dea cu subsemntul ba colo ba colo cum vrei sǎ guverneze bǎ? Lasǎ-i dracu sǎ-şi vadǎ de treabǎ şi pe urmǎ tragem linie. Nu crezi?! – se întoarce tipul cu şapcǎ cu privirea sfredelitoare spre amicul meu.
- Ba daaa… - îngaimǎ el. Cred cǎ aşa ar trebui. Apoi începe sǎ blboroseascǎ în barbǎ mai mult pentru sine. Şi pentru mine…
- Pǎi ǎştia ar trebui lǎsaţi domnule sǎ guverneze. Cum sǎ le apreciezi munca dacǎ nu-i laşi sǎ guverneze şi-i pui sǎ dea cu subsemnatul toatǎ ziua bunǎ-ziua…?!
- Salvǎm democraţia! Jos lichelele! Moarte mincinoşilor! Moarte opoziţiei! – se aud câteva zeci de glasuri de jurîmprejurul nostru…
- Noroc cǎ sunteţi aici domnule – îmi şopteşte amical la ureche bǎrbatul cu şapcǎ, cǎci deja totu-i un vuiet. Cu tipi straşnici ca dumneata se poate salva democraţia, se pot pune bazele statului de drept şi oamenii pot trǎi în sfârşit într-o ţarǎ care sǎ-şi ţinǎ în mâini propriul destin…
- Da, daaa… Sus democraţia! Jos Opoziţia! – mai apuc eu sǎ rǎcnesc înainte ca puhoiul sǎ se reverse în piaţa ticsitǎ de lume…

20 de comentarii:

DaenIris spunea...

Văz că te-ai dat o tură in montagne russe-ul poli-tichiei româneşti. Din câte ştiu eu, niciun om normal şi cu bun simţ n-a reuşit să facă asta până la capăt fără să vomite. Aşa că nu mă mai mir când observ că la finalul textului prezinţi aceleaşi simptome.
:)

mosu spunea...

stii… vuieste tot satul de clipul ala cu fata aia frumoasa din Ucraina care spune: “vreau sa stiti de ce mii de oameni din intreaga tara sunt pe strazi. Exista un singur motiv: vor sa se elibereze din dictatura, vor sa scape de politicienii care lucreaza numai pentru ei, care sunt pregatiti sa traga, sa bata, sa raneasca oamenii doar ca sa isi salveze banii”…
si mai spune fata aia “Vreau ca oamenii care sunt aici, … sa traiasca o viata normala. … vrem ca justitia noastra sa nu fie corupta, vrem sa fim liberi”...
si oamenii se topesc de dragul ei si se bucura de mor ca ucraninienii au scapat de dictatura, de politicieni verosi, de asuprire…
ei ash! tu crezi ca asa va fi?! uita-te la noi, avem 25 de ani ani de “democratie” si-i vai de mama noastra…
stii care-i treaba?! lumea e facuta din oameni smecheri si restul; astia smecheri plutesc deasupra ca rahatul; ei vor ramane mereu acolo oricate valuri vom face noi si oricat am tulbura apele…
e mult mai usor sa faci revolutii decat sa construiesti societati sanatoase care sa functioneze!
asa ca io m-am decis, asta seara strigam: ”Sus democraţia! Jos Opoziţia!”; maine mai vedem... ;)

DaenIris spunea...

Mare dreptate ai!
Din experienţă se observă că e simplu să dărâmi şi e tare greu să construieşti, fie că e vorba de o relaţie, o carieră sau o democraţie.
Eu îţi recomand să nu mai strigi nimic. Nu de alta, dar singurul lucru de care poţi beneficia e... o răguşeală.

mosu spunea...

aaa... nu mai striiiiig.... nici batut
nu-ti spun, ca dupa atata manifestatie asa ma ametisem ca incepusem sa le incurc... in loc de ”Sus democraţia! Jos Opoziţia!” am bagat-o cu ”Jos democraţia! Sus Opoziţia!”; asta pana-am luat o pancarda in cap de la unu cu fata ciiupita de varsat...
pai nu trebuia sa raman eu la berea aia cu guler?! ;)

DaenIris spunea...

:)))))))))))))
Aha! Deci pe lângă răguşeală, te-ai ales şi cu un cucui. Nasol!
Ba cu siguranţă că era mai plăcut să rămâi la berea aia. :)

corabogdan spunea...

amintiri cu voiri si simtiri! mi-a placut!

nemo spunea...

excelent!!!!! rasu plansu . da sincer am ras numa'

mosu spunea...

@corabogdan
voiri si simtiri da; daaar amintiri nu sunt, poate "amintiri din prezent" caci lucrurile astea se intampla langa noi; iar greselile astea, de a ne arunca fara sa judecam lucid, de a spera/dori/actiona fara va avem o baza solida si fara sa intelegem realitatea care ne inconjoara, le tot facem; si nu numai in politica din pacate...

mosu spunea...

@nemo
asa-i, e cam de rasu plansu...
si nu strica deloc o gura de ras... ;)

9 spunea...

:) :) Da' intrebarea e,, eu cu cine votez, hâc?,, :) :)

Camelia spunea...

Chiar, noi cu cine ţinem? C'am început să fac din asta o obsesie grea.
Oricum, de sperat multe lucruri nu mai sper, ceea ce înseamnă că nici nu mai disper. Glumesc, aşaşiaşa.

Legat despre cea pe numele ei Democraţia, căreia de nişte ani i s-a debilitat fiinţa fragilă, trăiesc sentimentul ireparabilului, mai cu seamă despre o anume premisă a oricărei democraţii, cea în care fiinzii sunt toţi egali de la natură. Nimic mai neadevărat asta la noi, ea orice înseamnă, numai egalitar nu.

Oricum, pentru salvarea democraţiei erai insuficient,aşa că mai bine nu te dezlipeai de bere, cu ea făceai o totalitate armonică.

mosu spunea...

@9
dupa printzipuri cucoana, dupa printzipuri, pe care natia noastra le tot are de la patusopt incoa, nicicum!

mosu spunea...

@camelia
dom'soara asta Democratia de zici daca se ia de mana cu Politica, care este stie toata lumea, sa am pardon, o curva batrana, numa de bine n-are cum sa-i fie...
despotul luminat! asta e solutia! ca altfel dupa cum ziceam "printzipuri pe care natia noastra le are nicicum"

floungureanu spunea...

of, of...politica au ba,treaba asta cu a te lasa dus de valtoarea gloatei fara sa fii lasat/insisti sa gandesti ii tare serioasa...
mie nu mi-a venit sa rad absolut deloc"de te-ndeamna, de te cheama/tu ramai la toate rece"

mosu spunea...

eiii... trebuie sa (ne) gasim zambetul oricat de ascuns ar fi el si oricat de putine motive ne-o da clipa; pana la urma e singura noastra arma ca sa trecem cu bine prin toate
:) iar prin politichie e clar ca nu se poate trece cu bine nicicum; o pot face doar cei cu obrazul foarte gros...

Camelia spunea...

E şi de râs şi de plâns, moşu', c-asta'i ţara care cu un ochi plânge şi cu unu' râde şi care e condusă de nişte unii asemeni unor apucaţi care-şi dărâmă casa ca să aibă mereu ceva de făcut.
Noi mergem de-a'ndoaselea.

mosu spunea...

cam asa-i, cum spui!
dar tot asta nu-i sansa nu?! zambetul!

Camelia spunea...

Când nu se transformă în rictus amar.

nemo spunea...

if i may :) io i-as bate , mosule, pe toti aia ...

mosu spunea...

you may, of course, be my guest! all of them! ;)