sâmbătă, 8 martie 2014

Plouă

Plouă. Nu tare. Plouă mărunt şi cenuşiu. Plouă opac. Uneori picăturile de apă se desfac ca miresmele de brânduşe şi se împrăştie prin aerul dimprejur în bulbi de pulberi fine. Alteori plouă des, picăturile se aliniaza cuminţi una lângă alta şi mărsăluiesc spre pământ ca soldaţii la defilare. În ianuarie a fost cald, prea cald pentru ianuarie. În loc să ningă a început să plouă. A plouat o zi. Apoi două, apoi vreo săptămână în continuu. În cele din urmă nu s-a mai oprit, plouă de două luni ca şi cum vecinul de deasupra ar fi uitat apa deschisă şi-ar fi plecat în concediu, lăsându-ne cu stropii picurând din tavan.
Am auzit că la munte ninge. La noi din păcate plouă. Plouă mocăneşte, enervant, obositor. Toată lumea e afectată. Fizic şi psihic. Guvernul s-a întrunit în situaţie de urgenţă. Ce să facă?! Să oprească ei ploaia? Poate doar să-l caute pe vecinul de deasupra să vină să închidă robinetul şi să dea cu mopul. O soluţie ar fi să ridice un avion dincolo de nori, să dea drumul plaselor de pescuit, să strângă toţi norii grămadă şi să-i ducă devale spre sud, spre Sahara. Dar credeţi că i-ar duce capul pe vreunul să facă asta?! Ei, aş...
Plouă. Plouă amarnic de vreo două luni fără oprire. Pe câmpurile de lângă Constanţa s-au format întâi bălţi, apoi un lac, acum e ditamai delta. Păsărilor le place. Şi lighioanelor. Stuful e înalt cât porumbul care ar fi trebuit să creasca pe-aici. Am văzut lebede, răţuşte, cocostârci, cormorani, egrete şi alte păsări pe care nu le cunosc. Sunt şi peşti. Grămadă. Autorităţile au impus însă restricţii la vânătoare şi pescuit pentru evita să fie împuşcate visele şi pentru a ne putea conserva aici speranţele. Totuşi, câţiva întreprinzători mai isteţi organizează excursii cu barca în petecul ăsta de lume. Un vecin mi-a spus c-ar fi văzut acum vreo două zile un crocodil intrând într-o bodegă de la marginea localităţii. Tot ce se poate, am auzit asta din mai multe surse.
În oraş conductele de golire s-au umplut şi apa bălteşte pe străzi. La început era de două trei degete, apoi nivelul a început să crească uşor. Acum suntem o mică Veneţie. Mazăre a oprit autobuzele în garaje şi a cumpărat rapid în leasing bărci din lemn de palmier pentru transportul în comun din Madagascar. Sunt lungi şi verzi ca nişte păstăi de fasole, cu prelate albastre şi închise de jur împrejur cu folie transparentă. Sunt confortabile, nimic de zis, doar că odată urcat controlorul îţi pune în braţe vâslele şi n-ai încotro, trebuie să tragi. Sunt scutiţi doar bătrânii, femeile însărcinate şi persoanele cu copii în brate care au locuri rezervate pe băncile din faţă. Unii mai curajoşi încearcă să răzbească cu câte un 4x4, dar fac valuri şi-i dau peste cap pe ăştia care şi-au luat singuri barcă de prun la mâna a doua pentru a putea merge la servici.
Plouă. Plouă îngrozitor. Oamenii au ajuns la capătul răbdărilor. Le sare ţandăra din orice. Peste tot auzi ţipete şi răcnete. Uneori în miezul nopţii mai iese câte unul pe balcon şi urlă ca lupul la lună. Se răcoreşte, se scutură un pic, îşi sterge fruntea de broboanele de sudoare şi se culcă la loc. Poliţia nu mai pridideşte cu intervenţiile şi amenzile. Unor colegi le-a sărit ţandăra chiar în ochiul sefului. Nu vă spun ce-a mai pătimit. A trebuit să meargă la oculist ca să-i scoată ţandăra, pe urmă nu se mai închidea rana din cauza umezelii, pe urma s-a infectat. Au trebuit să-l izoleze într-o cameră curată de spital. Acum se află în recuperare. Stă câte două ore pe zi la solar, la lămpile ultraviolete. Face bine şi la psihic şi la ochi. Toţi şi-au luat câte una din astea, să aibă şi ei soarele lor acasă, pentru că cel de pe cer nu vrea să mai iasă. Au facut bani buni cei ce le vând.
Din cauza ploii s-au şters toate culorile oraşului. Întâi s-a dus verdele ierbii. Nici n-aş fi băgat de seamă dacă un copil de pe stradă nu l-ar fi tras de mânecă pe taică-su: "tati de ce e marea albastră?" "fiindcă apa e albastră" "dar de ce a apa albastră?" "pentru că se scurge de sus din cer, iar cerul e albastru" "dar apa de pe stradă care se scurge de sus din cer de ce e verde?". Abia atunci am observat şi eu că apa care se curgea pe lângă rigolele oraşului era verde. Iar iarba gri, goală, lipsită parcă de orice înlăuntru. Ploaia spălase tot verdele ierbii.
Dar asta n-a fost tot. Grozăvia abia începuse să se înfiripe. Curând toată lumea avea să ia la cunoştinţă despre neplăcerile cauzate de ploaie. Rând pe rând au început să se şteargă culorile din reclamele imense de pe mijlocul bulevardului, care alunecau uşor peste pânzele albe ca o cortină ce oscilează încă în a decapita sau nu spectacolul lumii, pentru a se agăţa în cele din urmă disperate de buza metalică încercând să se salveze din gurile hămesite ale canalelor stradale. Apoi au început să se topească culorile caselor. Încet încet, pe nebăgare de seamă, ca şi cum un hoţ măiastru ar fi decis să ne păcălească pe toţi. Azi a dispărut roşul unui acoperiş, mâine verdele unui gard, poimâine galbenul unui zid. Într-o lună oraşul devenise cenuşiu ca nisipul în iarnă. Iar oamenii ca nişte gândăcei negri. Toţi oamenii erau negri, nu ştiu de ce. Indiferent ce haină puneai pe tine, în contact cu atmosfera umedă, ea devenea mai devreme sau mai târziu neagră. Unii spuneau că asta s-ar întâmpla pentru că negrul nu se mai ridică la cer cu fumul prin coşurile caselor ci e spălat de ploaie şi întors înapoi pe pământ, rămânând captiv aici. Alţii vorbeau că ar fi vorba despre sufletele noastre, ce s-ar îmbiba prin pielea umedă, prin hainele umede, până când ar ajunge la suprafaţa tuturor lucrurilor.
Dupa un timp au început să se topească sub ploaie şi să alunece pe zidurile caselor nu numai culorile, dar şi ferestrele, uşile, coloanele, arcadele, zbenghiurile de cărămidă aparentă, dungile fistichii, pervazurile. Toate blocurile şi casele rămăseseră ca nişte cuburi reci şi cenuşii de beton. A fost îngrozitor pentru toată lumea. Dispariţia ferestrelor ne-a afectat cel mai mult. Şi a uşilor. Oamenii au început să-şi facă întrări prin acoperiş, aşa cum îşi făcuseră pe vremuri când zăpezile ajunseseră cât casa.
Din cauza ploii s-a mai întâmplat ceva. Totul, dar absolut totul a devenit nesigur. O simplă linie dreaptă a devenit nesigură, a devenit un şarpe veninos oscilând agresiv între semeţie şi neîncredere. Străzile au devenist nesigure ca şi cum ploaia ar fi încercat să le spele cu totul, casele păreau că dansează continuu unduindu-se după foşnetul valurilor, oamenii nu păreau a mai merge drept ci cu abateri continue de la verticală ca şi cum drumul lor ar fi fost o alternanţă nesfârşită de dealuri şi văi.
Acum e mai bine. Nu mai plouă. Nu mai plouă afară dar continuă să ploua în interior, în interiorul fiecăruia. Continuă să plouă în fiecare din noi ca şi cum o mână magică ar fi deşurubat ţeasta fiecăruia şi ar fi tras gâtul ca pe un furtun lung până la buza norilor. Plouă mărunt, cenuşiu, obositor. În picuri mărunţi şi reci, aliniaţi ca soldaţii la paradă. Din cuza asta nu ni se mai usucă visele. Din când în când îl mai vezi pe câte unul că-şi răscoleşte înlăuntrurile şi-şi scoate zâmbetele la scuturat. Femeile, mai gospodine, adună ploile strânse pe podea şi le varsă peste gene în batiste.
Dar are să treacă şi asta. Urmele au început deja a se şterge. Pe zidurile reci ale caselor au început să crească încetişor iederă şi ochiuri mici de geam, prin firul de iarbă a început să se înalţe verdele, până şi reclamele montate pe panouri mari în mijlocul bulevardelor au început să capete culoare. Doar pantofii stâlciţi prin care se scurge un firicel subţire de apă mai amintesc de faptul că plouă în continuare.

25 de comentarii:

Irina spunea...

Veneţia ta a ajuns până la mine. O fi tot ploaia de vină, însă după ce te-am citit am început să nu mai simt apăsarea ploii atât de puternic. Iar iedera urcă, urcă, tot urcă...
Fain buchet de gânduri.

mosu spunea...

:) e bine; orice ar fi nu avem incotro, trebuie sa gasim puterea sa zambim; iar apoi sa gasim fuguta si motivele... ;)

Camelia spunea...

Ei, element melancolizant, ploaia. Singura care are puterea de a dizolva totul, apa.
Când plouă pe dinăuntru şi nu mai conteneşte simţi de parcă te-ai zvârcoli etern.
Plânsul, tot apă.

mosu spunea...

dizolva totul apa, ca un acid puternic; nu mai ramane decat scheletul…
nu-mi place ploaia care nu se mai termina, te simti ca o gogonea in saramura…

corabogdan spunea...

Nu m-am gandit niciodata asa la ploaie. Ai transformat-o intr-o seara la opera. E un vals, de fapt.

mosu spunea...

ooo... n-am facut altceva decat s-o privesc atent...

sallzestra spunea...

Ploaia poate fi o binecuvantare pentru cel care-si iubeste viata deja, sau poate fi un moment de tensiune si spleen pentru cel caruia ii ploua mereu in suflet...in tihna...si-n promisiunea pe veci respinsa...

DaenIris spunea...

Brrrr!Lumea ta e o acuarelă care se scurge?
:))))))))
Frumos scris!
Mi-a plăcut maxim ideea crocodilul care intra in crâşmă si cea despre ambarcaţiunile verzi care folosesc drept mijloace de transport in comun, ca in Madagascar.
:)
Ai dreptate, ploile astea, de acum, sunt ca un tăvălug ce se rostogoleşte brutal peste neuronii noştri.
Mie îmi plac numai ploile scurte, de vară. Ştii tu, cele care scot abur din trotuare şi de care tălpile râd, pleoscăind desculţe prin băltoacele călduţe,ca supa.Dar mai avem până atunci...

mosu spunea...

@sallzestra
eu cred ca ploaia nu-i deranjeaza pe cei cu capul pe umeri si picioarele bine infipte in pamant; noua astorlalti cu capul pierdut in nori ne cam ploua in suflet prin gatul gol siii... face baltoace...

mosu spunea...

@faza cu cocodilul mi-a placut si mie! ;) da mi s-a parut prea gogonata; pe urma m-am mai gandit si-am revenit "cum dom'le sa-l decapitez, cand mie personal imi umbla atatia crocodili prin suflet?!"; e adevarat in lesa...

flo spunea...

Extraordinar!un deliciu...am ras bine de tot de crocodil, de bărcile vrej ale lui mazăre. Tare mult îmi place mintea ta....

Cora_ spunea...

Ploua opac
In timp ce ma catar intr-un copac... :)

sallzestra spunea...

Mosule, eu cred ca noi, cei care avem capul mai mult prins intre nori, decat intre limitele firii noastre omenesti, ne revenim complet si destul de repede din furtunile, uraganele si tornadele vietii, pentru ca suntem oameni frumosi si sanatosi! :D

mosu spunea...

@flo
ce ti-e si cu mintile astea; unii au podoaba creata pe dinafara testei, altii pe dinauntru… ;)

mosu spunea...

@cora
eee… mai asteapta si tu un pic sa mai treaca ploile si sa vina caldura; daca-ti aluneca piciorul?!

mosu spunea...

@sal
asa sa fie cum zici! doar sa fim lasati sa desiram povesti vesnic, sa nu care cumva sa-i treaca vreunuia prin minte sa ne puna la muncaaa…
ca ar fi jale mare

DaenIris spunea...

:)
Am cunoscut pe cineva care vorbea despre un crocodil interior, la fel ca tine. Şi atunci m-am amuzat şi m-am mirat de o asemenea idee. El spunea ceva de genul că se fereşte să bea alcool ca să nu scape "crocodilul din lesă".
Îmi dau seama că n-am mai vorbit cu el de...un secol?!!
(Nah, că acu' mi-e dor!)
:)))))

sallzestra spunea...

Mosule, cat timp muncesti pentru visele tale si te ingrijesti de gradina sufletului tau, nu vei ajunge sclavul nimanui si ploaia mereu te va binecuvanta cu darurile ei ascunse! ;)

nemo spunea...

mosu e un magician!

mosu spunea...

@irisu
dupa cum pune problema prietenul tau se pare ca al lui era tare nervos; al meu nu e chiar asa de furios; ca sa-si mai netezeasca furiile l-am trimis la niste cursuri de anger management si l-am invatat sa croseteze sosete…
dar oricum un crocodil ramane un crocodil!!!

mosu spunea...

@sal
spui bine ce spui! ce sa mai zic, asa-i; da stii cum e, teoria ne e la indemana, practica ne omoara!

mosu spunea...

@nemo
:) o vreme am zis ca e o exagerare mare; de la un timp insa sunt dispus sa accept cu modestie ca un pic da; un pic mic! ;)

sallzestra spunea...

Ei bine, la mine teoria functioneaza bine numai in compania practicii, astfel as risca sa traiesc personalitati multiple si nu-mi permit acest lux si nici nu-mi doresc. Viata e frumoasa si cu bune si cu rele, si mereu ne da lectii frumoase, mai ales daca stim sa le ascultam si sa le reflectam bine. Asa ca don't worry, be happy if you're still alive! ;)

sallzestra spunea...

Acum stiu de ce-ti ploua in suflet...ti-ai pierdut capul :))

Simt ca se leaga cele doua povesti sau ma insel? :)

mosu spunea...

:))) ei da... ai fost tare aici!
m-ai prins, n-am cuvinte!