sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Esenţe

"N-ai sânge-n tine!" îmi şuierase agresiv la ureche un coleg scuturându-mǎ cu putere de umǎr dupǎ şedinţa cu şeful la care recunosc cǎ tǎcusem, tǎcusem mâlc. Aveam, aşa cǎ am luat-o ca pe o metaforǎ trântitǎ la mânie şi nu m-am îngrijorat deloc. Abia peste o lunǎ a apǎrut primul semn adevǎrat de îngrijorare. Discuţia, într-un cu totul alt context, avusese cam aceeaşi concluzie. "Eşti destul de palid - îmi spusese o prietenǎ încercând sǎ-mi dea o mânǎ de ajutor ca sǎ mǎ aşez - De fapt eşti tare palid. Te simţi bine?" Mǎ simţeam cum nu se poate mai bine. Din punct de vedere al sǎnǎtǎţii vorbesc. Altfel, cât de bine se poate simţi un bǎrbat cu datorii la bǎnci, cu o casǎ de întreţinut, cu o familie de îngrijit, cu o viaţǎ ce trebuie trecutǎ Marele Pod. Da, da, mai ales asta. Acasǎ m-am dus fix la oglindǎ, am încuiat uşa, am aprins lumina şi mi-am verificat obrajii. Erau palizi, erau aproape livizi, ce mai tura-vura, erau albi ca hârtia. Asta m-a speriat îngrozitor. Aşa cǎ dupǎ numai trei zile, cu toatǎ frica mea de spitale, mǎ aflam cu o trimitere de la medicul de familie la un laborator de analize medicale.
"Domnule, îmi cer mii de scuze dar nu vǎ gǎsesc vena" îmi spune asistenta a cǎrei mânǎ dar şi glas începuserǎ sǎ tremure evident. Aveam cel puţin zece gǎuri proaspete în braţ dar de strâns nu strânsese nicio picǎturǎ. A mai încercat o datǎ şi tot nimic. "Reveniţi mâine vǎ rugǎm" mi-a spus zâmbind strâmb doctoriţa uitându-se la braţul meu ciuruit ca o strecurǎtoare şi aruncând priviri ascuţite spre asistentǎ. "Domnule, niciodatǎ nu mi s-a întâmplat aşa ceva, de când sunt eu. Îmi cer scuze" m-a acompaniat pânǎ la uşǎ asistenta cu buze tremurânde.
Cum nici la o doua încercare n-a curs vreo picǎturǎ am simţit cum îngheţ, din tǎlpi in sus de-a lungul şirei spinǎrii pânǎ în vârful nasului. "Nu merge domnule. Parcǎ n-aţi avea sânge în vene" îmi spusese cealaltǎ asistentǎ, mult mai stǎpânǎ pe ea. Mi s-a pǎrut destul de îngrijorǎtor sǎ nu am sânge în vene. În mod evident din cauza asta nici nu-mi puteam face analizele sǎ vǎd dacǎ sunt sǎnǎtos sau nu. Ba chiar mai grav, puteam fi deja mort. Pânǎ acasǎ mi-am tot pus mâna pe frunte, pe gât, pe obraji. Nu eram rece! Nici fierbinte, dar în orice caz nu eram rece. M-am închis în camerǎ şi am fǎcut ceea ce orice bǎrbat cu capul pe umeri ar fi fǎcut în situaţia mea. Am luat o lama, mi-am cǎutat atent vena la încheietura mâinii şi am început sǎ apǎs. La început încet, cu teamǎ, apoi din ce în ce mai tare, pânǎ când pielea a crǎpat iar vena s-a secţionat pe jumǎtate. Şi totuşi n-a curs nicio picǎturǎ de sânge. Nu mai era doar o ipotezǎ, era deja un adevǎr confirmat, nu îmi curgea pic de sânge prin vene!
Obişnuit fiind cu ideea nu m-am simţit atât de înfricoşat. Şi totuşi trebuia sǎ aflu unde a dispǎrut şi care sunt consecinţele. O vreme am sperat cǎ doar s-a solidificat, s-a fǎcut aşa ca un fel de gelatinǎ din aceea roşie care se pune peste tort şi în care se înfig cǎpşunile şi cǎ e totuşi la locul lui. Am cumpǎrat o minicamerǎ video şi am introdus obiectivul minuscul prin venǎ. Era absolut goalǎ! Era goalǎ, albǎ şi unsuroasǎ ca un maţ de porc. Nimic înǎuntru. Camera video o arǎta ca pe un tunel închis circulaţiei din cauza ninsorilor abundente, larg, curat, alb dar necirculat. Am dat fuga la un tom de medicinǎ. "Ce este sângele? Sângele este un ţesut special sub formă lichidă, care prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă şi vasele sangvine, transportă nutrienţi la nivelul ţesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon şi produşii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare." Deci asta ar fi fost problema! Transportul nutrienţilor! În mod paradoxal deşi nu aveam sânge nu simţeam deloc efectele negative ale dispariţiei acestuia. Doar capul începuse sǎ-mi vâjâie ca o turbinǎ eolianǎ din cauza temerilor. Trei nopţi n-am închis un ochi. "Sângele transportǎ nutrienţi la nivelul ţesuturilor". Aşa spunea la carte. Erau mai multe posibilitǎţi. Ori nutrienţii ajungeau acolo şi fǎrǎ sǎ fie transportaţi de sânge, ori ţesuturile mele nu aveau nevoie de nutrienţii ǎia de care vorbea cartea, ori astea aveau o altǎ metodǎ de a se hrǎni.
Nu m-am simtit niciodatǎ altfel, în fine m-am simţit oarecum recunosc, dar nu felul acesta. Dintr-o datǎ mi-am dat seama cǎ sunt complet diferit de toţi ceilalţi, cǎ împart cu ei anumite trǎsǎturi exterioare, dar cǎ înlǎuntrul mi-e bǎtuit de cu totul alte rǎscoliri. În fiecare dimineaţǎ mǎ trezeam cu teama de a nu fi altul, o închipuire doar a ceea ce am fost. Aveam un ritual aparte prin care îmi verificam funcţiile vitale şi mai ales simţurile. Apoi mulţumit cǎ totul e în regulǎ îmi vedeam de ale mele. Nu pǎrea sǎ am necazuri din cauzǎ cǎ îmi lipseşte sângele. Ba dimpotrivǎ, existau oarecare beneficii, nu sângeram dacǎ mǎ tǎiam sau mǎ înţepam, nu-mi mai curgea sânge din nas dacǎ mǎ loveam de catul uşii, juliturile nu se înroşeau când cǎdeam. Iar în tot timpul acesta am încercat sǎ înţeleg cu ce mǎ hrǎnesc. La nivel celular vorbind, cǎci la masǎ mâncam ca de obicei, un senviş cu şuncǎ şi ceai dimineaţa, o masǎ bunǎ cu de toate la prânz şi ceva uşor seara.
Pânǎ când dintr-o datǎ baaaang... am revǎzut-o pe tipa cu picioare lungi şi pǎrul negru strâns în coadǎ. Şi atunci am înţeles. Cǎci imediat stomacul a început sǎ fiarbǎ ca o colonie de fluturi isterizaţi de aterizarea fluturoaicei, ochii s-au umezit, palmele au început sǎ mǎ ardǎ, picioarele sǎ-mi tremure. Era clar, toate organele mele îşi trǎgeau seva nu din mâncare ci din dejurîmprejur prin simţuri. Despre asta era vorba, despre simţuri, totul se reducea la simţuri. Toatǎ structura mea interioarǎ se stafidise ca o boabǎ de strugure, se transformase iremediabil ca o specie condamnatǎ sǎ se adapteze la mediu sau sǎ disparǎ. Mâna se hrǎnea cu mângâieri, ochiul cu rotunjimi de coapsǎ, nǎrile cu miresme, tot înlǎuntrul se redusese la esenţe...

6 comentarii:

Costel spunea...

La Multi Ani Mosule !

Poate trebuie sa te dai la Intors :))

mosu spunea...

Multumesc de urari Costel!
Un an bun si tie si sa-ti mearga toate asa cum iti doresti!

Crisa spunea...

:) esențe tari , nu glumă :)
hmm...cred că ai sânge nobil și pur de iarnă :)..ca fulgii de nea :P
ah..la mulți ani , dragă moșule :)..și un an plin de cuvinte , gânduri și vise senine :)

mosu spunea...

multumesc!
la multi ani si tie crisule! sa-ti mearga toate in anul ce-a sosit asa cum iti doresti!

mda, si eu cred ca e nobil... asa de nobil ca nu prea vrea sa aiba de-a face cu mine; si-a luat catrafusele si a intins-o... m-a lasat cu venele goale

Irina spunea...

Aha! Deci aici era secretul!
" Pânǎ când dintr-o datǎ baaaang... am revǎzut-o pe tipa cu picioare lungi şi pǎrul negru strâns în coadǎ. Şi atunci am înţeles. "
Ea te-a transformat in esenta pura, sau mai curand simturile tale s-au ascutit intr-atat, incat bietele capilare si vase nu au avut incotro si s-au golit de caldura sangelui. Si s-au varsat cu toatele intr-un singur loc.
Vezi ai grija, sa nu se fi ascuns tot la inima... Acolo e centrul tau de comanda, zic eu. Se pregateste oare de vreo revolutie? De partea cui o sa fie in lupta ta cu tine? Sa nu lasi creierul sa fie general, ca astia sacrifica totul pentru victorie.
Aibi grija, Mosu, ca tin la tine ca la mine. :)

mosu spunea...

:) merci irino!
fata cu picioare lungi şi pǎrul negru strâns în coadǎ se tine departe deci nu-i rost de nicio lupta... :)