vineri, 2 septembrie 2016

condens

vreau să trăiesc mai puțin
esențe, restul e pierdere de vreme
aș sări peste naștere, copilărie, tinerețe
și m-aș repezi glonț la vârsta unde fructele-s coapte
și miezurile lor dulci
aș îndesa timpul într-o sacoșă de rafie
și aș aștepta cu spatele lipit de zid
clipa aia de fericire care să-mi sfâșie carnea
zău, aș putea de exemplu să renunț la o parte din ani
și la noapte sau zi, oricare din ele
din cele douăzeci și patru de ore
m-aș mulțumi doar cu una
și nici aia întreagă
ci atât cât să-ți cuprind pe sub rochie coapsele
și să te pătrund
cu totul

8 comentarii:

Crisa spunea...

mmm, lucruri frumoase aduce toamna pe aici ;)
frumos îți este condeiul ....ah, și pătrunzător :)

mosu spunea...

nu stiu daca a ajuns sa fie dar eu tot il indemn sa adune frumosul, asa ca un aspirator... :)

Irina spunea...

Asa aflam secretul fericirii... Un pic de ici, un pic de colo. E patimasa rau toamna la debut, inca fierbinte, muscator-nostalgica, asa cum e si varsta asta la care stim ca fructul nu se musca. Se gusta. Macar o ora, si nici aia intreaga...
Superbe stari, de fapt unice. Uneori am impresia ca citindu-te, te privesc in ochi. Si citesc...

DaenIris spunea...

:)

mosu spunea...

@irina
eee.... asa zic si io, ca miezu de fapt asta e: secretu fericirii! si al multumirii de sine, si al daruirii de sine, si al intoarcerii a ceea ce daruim inzecit...
da asta e teoria, practicaaa.... e umpic mai complicata!

mosu spunea...

:) irisu
eee... pai tu ai citit doar partea zambicioasa, da zau ca are si una serioasa! aia prin care invatam sa culegem fructele coapte oricare ar fi ele, si ne contopim cu ele, si impingem dorinta pana devine putinta (pe spatii mici dar suficiente) si...
si atat ca asta-i tot! clar de ajuns!

DaenIris spunea...

:)
Zâmbesc. Nu se poate altfel.
Ce fel de ”moș” ești matale, cu un suflet atât de tânăr?

mosu spunea...

unu asa si asa! ;)