joi, 10 noiembrie 2016

înălțarea cu zmeul

lucram amândoi
eu pe latura mică a mesei, tu pe latura mare
vântul se poticnea în ferești
în timp ce noi sorbeam rând pe rând din ceaiul fierbinte
știi, mi-ar plăcea să fac kitesurfing
e un timp numai bun pentru asta
eu am ridicat din umeri nedumerit
kitesurfing e chestia aia cu valuri înalte și vânt
si pânza subțire care te înalță până la cer?
da, da, mi-ai răspuns cu ochii înflorind iriși din iriși
și ai întins peste trup piele neagră ca smoala
ai scos placa dintre rafturi și dusă ai fost
deși noi n-am avut niciodată nici placă,
nici costum pentru valuri
și nici măcar nu locuim lângă mare

nu te-ai mai întors de atunci
dar îmi place atât de mult să mă culc lângă tine!

4 comentarii:

DaenIris spunea...

Te informez oficial, Moș, că m-ai lăsat fără cuvinte. (Ceea ce e amarnic de greu, in general vorbind!) Și-s iremediabil indrăgostită de acest poem.
:)

mosu spunea...

:) trebuie sa fie ceva cu povestea asta irisule de-ti place asa! trebuie sa fie undeva o samanta de placere in ea! eu unul zic doar ca-i scrisa cu suflet!
PS: am notat informarea oficiala! ;)

DaenIris spunea...

Imi place peste măsură, dar nu pot numi un motiv anume. In lipsă de alte argumente, îngăduie-mi să mă entuziasmez de frumusețea sufletului cu care a fost scrisă.
:)

mosu spunea...

:)