joi, 7 septembrie 2017

Crizantema

Când taurul Petrică a întâlnit pentru prima dată o crizantemă a rămas înțepenit asemeni tovarășului său de bronz de pe Wall Street, cu picioarele din față drepte ca doi pari adânc înfipți în pământ și cu cele din spate topindu-se sub greutatea emoției. Nu era pentru prima dată când vedea o floare, nuuu, văzuse nenumărate. De trifoi. Rotunde și mici ca niște bumbi de lână roză peste cuvertura de verde. Erau foarte gustoase și de fiecare dată când lua masa de prânz, Petrică aduna întâi bumbii rotunzi și moi și abia apoi începea să înfulece trifoii.
Crizantema însăăă... crizantema era cu totul altceva, era un albatros pe necuprinsul cerului, era o vela albă pe întinderea de-albastru, era un mândru stejar pe nesfârșitul câmpiei. Și era înmiresmatăăă... Mirosea atât de frumos încât îl scotea pur și simplu din minți.
Începu să se învârtă în jurul florii ca un bondar în jurul staminelor încărcate cu grăunți de polen. Făcea pași mici, împletiți, deplasându-se în lateral și părând că e gata-gata să se prăvale pe-o parte la fiecare mișcare. Când termină un cerc complet se opri și închise ochii. Apoi aplecă nările și inspiră adânc, atât de adânc încât ar fi putut culege un câmp întreg de crizanteme cu inspirația sa. Dar nu avea decât una înaintea-i. La rândul său floarea își întinse petalele către buzele taurului, cuprinsă de-o înfiorare surprinzătoare. Îl cunoștea pe Ferdinand, îl văzuse adesea la televizor, dar n-ar fi vrut să fie ca el. Însă unele acțiuni nu le gândești deloc, doar le trăiești, te năpustești în ele și le trăiești cu tot înlăuntrul, cu fiecare particulă. Petrică trase din nou aer în piept, de data aceasta cu și mai multă putere. Floarea se ridică pe vârfuri și îi atinse delicat nările. Taurul roși! Oricât ar fi părut de mare și nemișcat avea un suflet de vrabie, numai miez si aripi. Oftă lung părând că își revarsă tot înlăuntrul în afară, apoi inspiră din nou adânc. Crizantema întinse petalele ca o gâză-miriapod, le tremură nebunește și ridicându-și trupul subțire deasupra pământului le lipi de botul umed al taurului.
Petrică era topit. Trupul i se cutremură într-un spasm înfricoșător. Își clătină capul mare de câteva ori ca și cum ar fi vrut să spună “așa ceva e inimaginabil, așa ceva nu mi se poate întâmpla mie” dar nu apucă să scoată printre buze decât un geamăt adânc ca o peșteră, o sfârșire și o înaripare deopotrivă. Când inspiră din nou pentru a-și umple înlăuntrul cu miresme și culori, atracția fu atât de năvalnică încât crizantema se smulse din verde și prinse a se deșira ca un fir de lână din ghemul rotund. Și fiindcă Petrică nu înceta să inspire, floarea se tot deșira și tot deșira, panglică verzuie unduindu-se-n vânt. Maică-sa, vaca Eleonora, îi spusese mereu că trebuie să coboare pe firul ierbii către esența lucrurilor și Petrică o ascultase, atât cât îl dusese mintea. Așa că nu încetă să inspire. Și fiindcă floarea nu contenea să se deșire de pe miezul Pământului, acesta prinse la rându-i a aluneca după mișcările panglicii, rostogolindu-se ca o minge în rotunduri de ape. Petrică nici nu înțelese de ce picioarele încep să pășească larg, apoi să alerge singure și nu simți nici un pic de oboseală când ghemul se făcu din ce în ce mai mic, iar alergarea din ce în ce mai profundă. Abia atunci când Pământul atinse dimensiunea unei coroane de tei Petrică constată surprins că acesta nu este altceva decât o uriașă tulpină de crizantemă. Atât și nimic mai altceva! O tulpină lungă de crizantemă făcută ghem, cu o floare în creștet și o sămânță în inimă.
Dar nu încetă să inspire și nu încetă să alerge pe marginea rotundului din ce în ce mai mărunt. Și asta până când rotundul deveni atât de mic încât se putea confunda lesne cu o sămânță de floare. Picioarele nici nu mai încăpeau pe circumferința plăpândă, iar când o adiere de vânt i-o smulse de sub tălpi, Petrică începu să plutească el însuși ca o frunză prin Univers.


2 comentarii:

9 spunea...

M-am îndrăgostit de Petrică! :) Ce-mi faci moşule?:) :)

mosu spunea...

buna seara! :) bucurosi de oaspeti!
eiii.... ce sa fac?! iaca fac ce fac de mult! cu povestile...
mi-am facut insa cont pe fb si nu prea mai urmaresc blogurile; de altfel am si timp foarte putin...
iar petricaaa.... petrica-i musai de indragostit!