porneam atât de devreme încât mugurii luminilor
erau mai rari decât tristețile de pe buzele florilor
alegeam de fiecare dată primul compartiment liber
din trenul cu navetiști
și-mi lipeam privirile de fereastră
trenul trecea negrăbit atât de aproape de căsuța roșcată
cu pereți zgribuliți
încât o puteam vedea clar pe femeia în cămășuța de in
cu bretele subțiri
spălându-și fața în ligheanul alb
ce căsca larg din smalțul ciobit
lumina opaițului se juca pe obrazul trandafiriu
coborând leneș peste umărul cutezător
odată cu ștergarul înțepat în albastru
într-o zi am întâlnit-o pe o stradă pietruită din oraș
avea rochia înflorată și ochii strălucitori
trenul n-a mai trecut nicicând de atunci
atât de aproape de căsuța cu pereți zgribuliți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu