vineri, 19 iulie 2019

Despre vederi, săbii, cuțite și alte obiecte ascuțite

Când am văzut băiatul cu sabia înfiptă în coaste, am simțit că leșin. El tocmai ieșea, având într-o mână o sticlă de lapte și în cealaltă o jumătate de pâine, dar fâșia de lumină îi căzuse pe muchia trupului taman cât să scoată la iveală grozăvia. Lama fusese atât de puternic înfiptă, încât luciul metalic nu mai era vizibil privirii. Tricoul îi era sfâșiat de undeva de sub ultima coastă, până aproape de tivul de jos și o dâră de sânge închegat se ițea prin deschiderea cârpei. O femeie în vârstă, care tocmai plătea la casă pentru o cutie mică de detergent, trei cepe și o sticlă de ulei, m-a văzut și s-a oprit să mă sprijine. „Ești bine maică?! Doamne, că palid mai ești! Ai face bine să șezi un pic înainte să-ți vezi mai departe de drum”. Așa mi-a spus și a încercat să mă așeze pe treptele, acoperite cu gresie de prost gust, din fața prăvăliei.  
Fusese prima din multele asemenea întâmplări care aveau să mă copleșească înapoi și înainte.
După nici măcar o zi am văzut fata. Eu veneam de la vânzătorul de cărți vechi de la capătul digului, iar ea dădea colțul după biserică. Ne-am întâlnit deodată față în față. M-am speriat și am țipat. Fata avea un cuțit înfipt în ochi. Pupila nu se mai vedea deloc, albul ochiului alunecând ca un ou moale peste obraz, în timp ce mânerul cuțitului se mișca în sus și în jos în ritmul pașilor ei. Avea o fața amară fata, cu tot albul privirii amestecat cu lacrimile risipite din glandele lacrimare sfărâmate. Un muncitor care venea din urmă, îmbrăcat într-o salopetă bleumarin, veche și murdară, m-a depășit și a bombănit privindu-mă strâmb „Ce-ai mă nene, ești nebun?”. „Fata, ai văzut fata? Are un cuțit înfipt în ochi!” am bâiguit eu. Bărbatul și-a aruncat privirea peste umăr, a scuturat din cap, apoi și-a văzut de treabă bombănind mai departe. Aș fi alergat după ea. Era o fată frumoasă, cu rochie roșie și părul strâns într-o coadă lungă, prinsă cu o panglică galbenă, dar picioarele abia mă suportau nemișcat.
Câteva zile mai târziu am văzut o femeie, relativ tânără, dar cu trupul zdrumicat sub copitele anilor. Stătea rezemată de zid cu un picior îndoit din genunchi și ridicat în sus pe perete. Își curăța cu un băț de chibrit mizeria de sub unghiile roșii, tomnatic cojite. Femeia avea o suliță lungă și subțire înfiptă exact în inimă. Nu știam cu precizie unde e inima, dar puteam spune cu destulă siguranță că sulița este înfiptă exact în inimă, instinctul mă îndemna să spun asta. Nu înțelegeam cum poate sta sulița înfiptă așa, căci îmi imaginam că are inima fragilă, iar sulița ar fi trebuit să alunece și să cadă în cele din urmă pe asfalt. Când a văzut că o privesc fix, și-a ridicat privirile și m-a privit cercetător la rându-i. Sulița nu părea să o deranjeze deloc. M-am apropiat și am întins mâna. Voiam să o ating, să mă asigur că nu aiurez. Era rece fierul și neted la atingere. Cine făptuise sulița, o făcuse cu atenție și sârguinciozitate. Capătul suliței avea trei pene metalice subțiri, ce păreau să se încovoaie sub alunecarea degetelor, iar în capăt de tot atârna, legat cu un fir invizibil, un fulg mic. Alb. Și ne la locul lui. Femeia a icnit când am atins fierul, cu siguranță atingerea a durut până în miezul tăcerilor. „Marș de aici!” a șoptit printre dinți. Chiar așa mi-a spus, „Marș de aici!”. Nici nu mă mir, cum altfel să îi spună unui străin care îi atinge sulița din piept?! Poate pe altcineva, un membru al familiei sau un prieten apropiat, l-ar fi acceptat să o facă. M-am retras și m-am lipit cu spatele de stâlpul de iluminat. Era din fontă cenușie. Avea doua brațe lungi, coborând ușor ca două leagăne din sfoară, pentru a urca apoi la capete în săgetari de lumină către cer. Tocmai atunci între mine și femeie a apărut un bărbat. Era un domn în vârstă cu pălărie și baston. M-am agățat de brațul său și i-am arătat femeia. „Domnule, femeia aceasta are o suliță înfiptă în inimă!”. Bărbatul s-a oprit și a privit-o atent pe femeie. Apoi s-a întors către mine și m-a întrebat părintește. „De unde știi că are o suliță înfiptă în inimă?”. Întrebarea lui m-a descumpănit tare. Sulița era acolo sub ochii noștri, înfiptă în pieptul femeii. Abia ce-i atinsesem fierul rece și negru. Am desfăcut palmele, le-am întins și i-am arătat înaintea. „E aici, nu o vedeți? E înfiptă chiar în pieptul femeii. Are vârful ascuțit, trupul subțire și trei pene în capăt. Greșesc undeva?”. Bărbatul a zâmbit. Asta m-a descumpănit și mai tare. De ce ar zâmbi un bărbat în fața unei femei cu o săgeată înfiptă în inimă?! „Tinere – chiar așa mi-a spus – tinere, nu e nicio săgeată în pieptul femeii, vârful ei ascuțit e în adâncimea vederii”.  

Niciun comentariu: