duminică, 31 mai 2020

înghesuite aripi

capul meu e ca un stup de albine
trebuie să vină un vânt năprasnic
ca să niveleze zumzetul acesta asurzitor
caut un punct alb în tavan
de care să-mi agăț cu o carabină verticalul
dar imediat ce-l găsesc se umple de culori
în mare parte nuanțe reci
violet, albastru, verde, ploi
căzând pe lângă alte firimituri de pe o mușama înflorată
pe care o scutură vecina de deasupra dimineața-n balcon
reînvăț să pășesc, să merg înainte
doar într-un singur picior și acela desculț
celălalt a fugit peste câmpul culorilor calde de mac
adidașii au rămas lângă ușă cu limbile scoase
doi caței obosiți de alergatul în cerc
în timp ce eu atârn îndărătul lor ca o hologramă lividă
am început cu celebrul test al dungii de pe centrul șoselei
închide ochii, desfă brațele și pășește înainte
mi-a spus polițistul dând oarecum sceptic din cap
am făcut întocmai cum m-a îndemnat
deși nu văzusem nicio dungă și nicio șosea
apoi am început să râd ca un prost
tocmai acum să pășesc i-am răspuns
când simt aerul mușcând subaripa...

miercuri, 27 mai 2020

Cum să vinzi frigidere urșilor polari

Domnul Anders Anundsen are un mic magazin de produse electrocasnice pe strada Sognsveien numărul 70, la parterul unei clădiri vechi cu patru etaje. Nu o duce nici prea bine, dar nici prea rău, cu cele îndestulătoare zilei se descurcă. Cei mai mulți dintre cumpărătorii săi sunt oameni din cartier, un cartier mic aflat departe de centrul orașului, pe care îi cunoaște de când lumea, crescând practic odată cu ei. Știe ce le trebuie, știe câți bani își permit să cheltuie, ba celor mai mulți dintre ei le cunoaște chiar și capriciile. Viața domnului Anundsen este una liniștită, tulburată din când în când doar de clinchetul clopoțelului de bronz din ușa magazinului care îl trezește dulce din moțăiala și mai dulce.
- Nu doamnă Nordahl, frigiderul dumneavoastră nu a sosit încă. După cum v-am spus și ieri, de la depozitul central mi s-a comunicat că va ajunge abia miercuri. Desigur că am să vă sun doamnă Nordahl, fiți fără grijă. Vă confirm că nu este nevoie să veniți mâine.
Și domnul Anundsen închide grijuliu ușa înapoia vecinei sale. Știe însă cu siguranță că doamna Nordahl, care ține o băcănie trei case mai în josul străzii, are să vină și mâine și are să întrebe din nou dacă frigiderul dumisale a fost trimis de la  depozitul central, sau dacă mai are încă de așteptat, în timp ce dumnealui, domnul Anundsen, are să-i răspundă cu aceeași neîngrădită amabilitate că frigiderul nu a sosit, dar că va veni miercuri, așa cum a fost anunțat prin telefon chiar în ziua întocmirii hârtiilor. Domnul Anundsen își va relua apoi locul pe scaunul rotativ cu picioare din inox și burete de densitate ridicată, din spatele tejghelei, sprijinindu-și capul într-o mână, în timp ce cu cealaltă va continua să răsfoiască rar, extrem de rar, paginile revistei cu produse electrocasnice de ultimă generație a celor de la Klimax AS, pe care o primește gratis, în fiecare lună, în cutia poștală a magazinului.
Tocmai de aceea apariția unui străin în ușa de sticlă a stabilimentului a răscolit tihna obișnuită a vieții domnului Anundsen. Străinul a părut o clipă că verifică adresa citită într-o agendă electronică, cu cea de pe zidul clădirii, pentru a se asigura ca a ajuns unde trebuie, pe urmă a urcat cele două trepte și a pătruns înăuntru.
- Domnul Anundsen bănuiesc – s-a înfipt străinul de cum a intrat și s-a grăbit să îi întindă mâna subțire și albă și cartea de vizită. Lars Thune, sales consultant la M&M, răpăi el cu viteză amețitoare, în timp ce domnul Anundsen își lăsă capul pe o parte, privindu-l circumspect. În magazinul său nu mai intrase un străin de circa șapte luni. Ultimul fusese un angajat al Stig Arild Nordli Norway Arctic Export & Import care adusese cinci frigidere, trei aragaze și patru televizoare cu diagonală mare. De atunci nimeni.
Tânărul angajat al firmei M&M nu îl lăsă să se trezească din amețeală, ci completă degrabă zâmbind cu gura până la ceafă.
- Și nu! Nu, domnule Anundsen, noi nu vindem bombonele, noi vindem imagine – și aici tânărul făcu un arc de cerc, ca și cum ar fi construit din palme un curcubeu uriaș, având chipul domnului Anundsen în vârful său - iar M și M nu vin de la Forrest Mars și Bruce Murrie, ci de la Molstad și Myren, patronii companiei de advertising sută la sută locale.  
Domnul Anundsen îl privi atent din capul blond tuns șmecherește, lung în față și în creștet, dar aproape ras de jur împrejurul țestei și până la gleznele goale, incapabile să fie acoperite de-a lungul a trei degete, nici de pantofii din piele maron lustruiți impecabil, nici de pantalonul albastru închis, perfect asamblat la sacoul din bumbac de aceeași culoare. Domnul Anundsen închise revista și își îndreptă umerii amorțiți. Primea în cutia poștală o grămadă de reclame în fiecare săptămână. Fiecare avea să îi vândă câte ceva, de la produse electrocasnice, la reclame în diverse spații publicitare, rafturi care își vindeau singure marfa, software-uri pentru managementul produselor, sfaturi pentru prezentarea lor avantajoasă, ba chiar și costume pentru vânzători sau corpuri speciale de iluminat comercial pentru interior sau exterior.
- Ce spuuui că vinzi, tinere domn?!
- Lars Thune domnule, sales consultant la M&M – repetă el oficial și îi arătă cu un deget numele său și poziția înscrise cu litere bleumarin pe cartea de vizită pe care i-o înmânase mai devreme. Și vindem imagine.
- Poți fi puțin mai precis în privința imaginii? Ce vinzi mai exact?
- Absolut – replică tânărul entuziast, ca și cum exact întrebarea aceasta ar fi așteptat-o. Scoase apoi din mapa subțire un pliant pe care îl așeză deschis pe tejghea, apoi o tabletă nu mai mare decât o carte obișnuită.
- Fiți atent aici, domnule. În lume sunt o sută nouăzeci de milioane de companii. Aproximativ zece milioane sunt în vânzări, iar în vânzări de electrocasnice cam doi la sută, ceea ce înseamnă două sute de mii. Două sute de mii, vă dați seama?! Iar a dumneavoastră este una din ele – începu tânărul să turuie arătând pe tabletă grafice, deschizând și închizând pagini, arătându-i fotografii cu sediile impunătoare ale diverselor companii importante din lume, precum și pagini cu produse electrocasnice ale câtorva dintre ele.
- Vă dați seama domnule, a dumneavoastră este una dintre ele, una dintre cele două sute de mii de firme care vând produse electrocasnice în lume, un fir de nisip pe o plajă nesfârșită... Iar dacă deschidem ochiul electronic al lumii, nici nu vă vedeți printre ele – mai adaugă el și tastă rapid numele firmei pe Google, pentru a-i arăta apoi partenerului său de dialog rezultatul căutării. Nici pe prima pagina, nici pe a doua, nici pe a treia, nici mai încolo. Sunteți complet inexistent...
Domnul Anundsen privea spre cele arătate de mai tânărul său interlocutor cu aceiași ochi cu care părinții săi priviseră aselenizarea. „One small step for man, one giant leap for mankind” spusese Neil Armstrong înfigând în praful lunar talpa tremurândă a cizmelor sale grele, în timp ce ai lui înfulecau de zor Røkt Laks răstigniți pe canapeaua moale și înveliți cu pătura groasă, chestie pe care el însuși n-ar fi putut-o repeta nicidecum, căci internetul nu stârnea într-însul nici un pic de pasiune, ca să nu mai vorbim de interes.
- Priviți atent domnule, ca să înțelegeți mai bine ce vreau să vă spun! – și tânărul deschise Google Maps, căutând locația magazinului domnului Anundsen. Priviți aici! Vedeți?! Totul este plat, inclusiv magazinul dumneavoastră! Dacă cineva vă caută, trebuie să iasă din casă - și aici degetul tânărului alese la întâmplare o casă din apropiere - apoi să meargă pe stradă și să vă caute din ușă în ușă până să vă găsească – adăugă el și izbi ostentativ cu degetul de zidurile caselor din jur, ca o bilă de biliard celelalte bile. Dar gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă dumneavoastră ați avea o dimensiune în plus față de toți ceilalți! Dacă magazinul dumneavoastră s-ar înălța deasupra tuturor și ar fi vizibil de la kilometri distanță. Nimeni nu ar mai trebui să vă caute, căci veți putea fi văzut de oriunde - exemplifică el ridicând cu mâna din tabletă un magazin imaginar care creștea pe verticală și tot creștea ca vrejul de fasole al lui Jack, până undeva la nivelul privirii. Ar fi doar nevoie să se apropie de fereastră, de fereastra unui calculator și v-ar vedea. Noi oferim o nouă dimensiune domnule, a patra dimensiune – încheie el apoteotic și dădu drumul unui mic spot publicitar la companiei, care explica în cuvinte alese, dar puține și complicate, ce poate oferi M&M.    
- Tinere domn, îmi pare rău, dar nu sunt câtuși de puțin interesat de oferta dumneavoastră. Și apoi, adaugă domnul Anundsen privindu-și ceasul de la mână, mai sunt vreo zece minute și trebuie să sosească madam Olstad pentru a alege un robot de bucătărie cu care pregătească Verdens Beste, căci îi vin nepoții din Danemarca.
- Oh, domnule, dar nici nu am apucat să vă spun tot ce aveam de spus. Noi putem să vă oferim ceva extraordinar, iar prețul este simbolic, aș putea spune, pentru ceea ce vă oferim. Vă putem crea o imagine complexă în mediul virtual. Eu zic să începem cu un site simplu dar extrem de atractiv, cum ar fi unul de genul acesta, ajustând cu grijă inputurile pentru SEO, apoi cu un cont de Facebook, unul de Instagram și unul de Twitter. Noi le întreținem pe toate, desigur, adăugăm poze si clipuri video, răspundem comentariilor. În ziua de azi tot mai multă lume renunță la Facebook, avem prea puțin timp, preferăm lucrurile simple, mesajele concise și dacă se poate reprezentate prin imagini. Cuvintele au din ce în ce în mai puțină valoare în lumea în care trăim astăzi. Să fim sinceri și să recunoaștem drept, chiar dacă cu un pic de rușine. Mesajul contează până la urmă, iar faptul că acesta poate fi construit fără cuvinte este ceva fantastic, domnule, e o chestiune pe care mulți dintre noi nu o concep, dar care ne acaparează viața fără să simțim.
Domnul Anundsen, un om calm și echilibrat din fire, simți cum își pierde puținul răbdării de altfel bine întemeiate.
- Mai sunt exact două minute domnule și doamna Olstad va intra pe ușa aceea, iar eu nu o pot lăsa să aștepte căci trebuie să pregătească Verdens Beste pentru nepoții săi care vin tocmai de la Copenhaga – îi arătă el ceasul mai tânărului său partener de discuții. Cred că timpul alocat expunerii dumneavoastră se aproprie de final.
- Nu aș vrea să fiu nepoliticos domnule, dar cred că aici greșiți. Nu știți ce pot face și nici nu m-ați lăsat să vă explic. Însă exact pe silaba plic clopoțelul din ușă își slobozi clinchetul și câțiva pași ușori se rostogoliră pe podea până lângă tejghea.
- Ei bine tinere domn, spune-mi, te rog, ce poți face? În cinci cuvinte, nu mai mult...
- Sunt atât de bun în ceea ce fac încât pot vinde frigidere urșilor polari – punctă tânărul, accentuând ultimele cinci cuvinte.
Atât domnul Anundsen cât și doamna Olstad izbucniră în râs. Era pentru prima dată când domnul Anundsen a râs în hohote după mulți, foarte mulți ani năzuroși.
Însă hotărârea tânărului vânzător de miraje i-a plăcut atât de mult, încât a decis să încerce și a semnat un contract de publicitate în mediul on-line pentru o jumătate de an, fără să știe prea bine care ar putea fi beneficiile, dar mai ales fără să fie sigur dacă își dorește cu adevărat să obțină acele beneficii.
- Și nu uita! Mi-ai promis că noi doi vom vinde frigidere, multe frigidere, urșilor polari – a râs domnul Anundsen și l-a bătut pe umăr pe tânărul care îi făcuse o impresie bună până la urmă, prin determinarea sa.
Iar primul a intrat în magazin într-o marți, prima din lună, la ora 14:27. Era sigur de zi pentru că în prima marți din lună sosea revista celor de la Klimax AS și el tocmai o ridicase când deschisese magazinul. Iar ora, ora fusese definitiv marcată în pendula cea mare de lângă ușă. Ursul, uriaș, o dărâmase când intrase și acele ceasornicului rămăseseră înțepenite la 14:27. Domnul Anundsen ridicase pendula și o mutase în spatele magazinului, lângă piesele de retur, dar nu mai pusese niciodată mecanismul în funcțiune, poate fără vreun gând anume, sau poate tocmai pentru a imortaliza evenimentul. Ursul i-a aruncat o privire în treacăt, apoi a început să se învârtă printre rafturi, risipindu-și trupul greoi printre produsele expuse vânzării. I-au sclipit ochii la aragazele din inox cu placă din sticlă brumărie, la plasmele frumos colorate, la mașinile de spălat vase, dar s-a oprit în cele din urmă în fața celui mai mare frigider din magazin și l-a cercetat îndelung.
- Ăsta! – a dat el din cap și domnul Anundsen abia a avut timp să se dezmeticească și să se apropie în grabă.
- Acesta este cel mai bun produs al nostru. Combina frigorifica side by side Electrolux EAL6142BOX. Este frost free desigur, are o capacitate de cinci sute douăzeci și șapte de litri și dimensiunile unu optzeci, pe nouă sute, pe șapte sute. Are comenzi pe ușă, acces facil la răcitorul de băuturi fără deschiderea frigiderului și consum redus de energie – turui domnul Anundsen și în timp ce vorbea își aminti că frigiderul stătuse nemișcat de ceva ani și nici măcar nu știa dacă mai funcționează sau nu, așa că speră din tot sufletul ca ursul să nu vrea să-l ridice pe loc, ci doar să îl plătească, iar el să îl livreze ulterior, astfel încât să aibă timp să îl testeze și eventual să sune la depozit să îi trimită un altul, dacă ar fi fost cazul.    
- Asigurați garanția și în Svalbard? – a mai vrut să știe ursul, apoi a plătit cu un card Visa, valabil din toate punctele vedere, a lăsat adresa și s-a făcut nevăzut.
Domnul Anundsen a rămas înlemnit. La orice s-ar fi putut aștepta în urma semnării contractului de publicitate, doar la așa ceva nu! Tânărul său colaborator fusese determinat nu doar în a-l face să-și cheltuie banii, ci și în respectarea promisiunilor făcute.    
Același urs și-a făcut apariția o săptămână mai târziu. Domnul Anundsen l-a recunoscut după o pată cafenie pe care o avea undeva aproape de genunchiul piciorului stâng. A trecut repede printre rafturi de data aceasta și s-a oprit fix în dreptul Electroluxului. A ridicat apoi o labă înspre bărbatul de la tejghea.
- Salut – a răspuns domnul Anundsen. Încă unul doriți?
Ursul s-a încruntat și a ridicat din nou laba, de data aceasta desfăcută larg.
- Aaa... cinci bucăți? – a întrebat domnul Anundsen nervos, știind că frigiderul expus este cel din urmă de acest fel. Știți, acesta expus este ultimul. Clienții mei obișnuiți caută de obicei modele mai ieftine și mai mici. Ei se orientează mai degrabă spre LG, Samsung. Dacă nu vă deranjează pot să le aduc în maxim o săptămână. Ursul scutură din cap cum că nici că-i pasă, iar domnul Anundsen se liniști. Vă mulțumesc foarte mult pentru vânzarea pe care mi-o faceți, recunosc că valoarea frigiderului pe care l-ați ales e de două ori mai mare decât a oricărui altul. Dar pot să vă întreb de unde ați auzit de magazinul meu? Întreb și eu de curiozitate, doar așa, căci până acum nu mi-a mai trecut pragul nici un urs polar, deși înțeleg că unii locuitori ai orașului ar mai fi fost vizitați de semeni de-ai dumneavoastră.
Ursul ridică ochii spre cer și mormăi ceva din care domnul Anundsen bănui că se desprind cuvintele Lars și Thune, așa că se înveli liniștit în gândul că banii săi nu fuseseră aruncați în van.
La doar trei zile distanță în magazin intră o ursoaică cu doi pui. În timp ce puii se proptiseră în dreptul unui Sony de nouăzeci și opt de inchi, în care Tom și Jerry se hârjoneau printre fâșiile de plastic ale ambalajului incomplet desfăcut, ursoaica cercetă cu luare aminte magazinul, mormăind continuu. Se opri o clipă lângă o mașină de spălat cu încărcare verticală, privi îndelung la televizorul în dreptul căruia se proptiseră puștii, mângâindu-i în treacăt pe creștet, iscodi atentă un robot de bucătărie cu treizeci și una de piese, precum și un cuptor incorporabil de capacitate mare și se opri în final în dreptul frigiderelor. Căută din priviri, dădu târcoale într-o parte și alta, se ridică peste ele privind înapoia lor, pentru ca în cele din urmă să geamă crunt de se auzi până la băcănia doamnei Nordahl. Domnului Anundsen îi sări inima din loc. Știa ce caută ursoaica, dar deși făcuse comandă pentru încă zece piese din celebrul de acum Electrolux, prima șarjă avea să fie livrată abia peste două zile. Așa că înșfăcă un pliant și se înființă lângă ursoaică.
- Știți, acesta este cel mai bun produs al nostru. Desigur și cel mai scump. Avem însă o mulțime de variante cu care îl puteți înlocui, dacă credeți că se potrivesc nevoilor dumneavoastră. Uitați de exemplu acest Zanussi. Este ieftin și bun... Apoi acest Samsung...
Ursoaica părea extrem de fericită să își petreacă după amiaza în magazinul domnului Anundsen, așa că ascultă cu atenție explicațiile sale, cercetând din timp în timp modelele pe care bărbatul le avea expuse și cumpătând asupra avantajelor și dezavantajelor fiecăruia. Și tocmai când domnul Anundsen se oprise asupra avantajelor ultimului LG primit, ursoaica se ridică în două picioare întinzând labele lung spre tavan, mai mai să treacă prin el la vecinii de deasupra.
- Zece? – întreba bărbatul, iar ursoaica confirmă zâmbind din cap. Îi luă apoi în primire pe puști și ieșiră sporovăind din magazin.
Nu mică fu mirarea domnului Anundsen când doar o săptămână mai târziu, dând colțul străzii, exact la ora nouă fără șase minute, așa cum o făcea de fiecare dată, să audă zarvă dinspre magazinul său. Când privi mai atent constată că la ușa stabilimentului stăteau înșirați mai mulți urși polari. Unul citea ziarul, altul tăvălea între palme un pachet înghețat de sardine, altul meșterea ceva la o lanternă cu multe baterii, o ursoaică croșeta botoșei, în timp ce doi dintre ei jucau liniștiți table. Când l-au văzut s-au ridicat de pe scăunelele pliante și s-au aliniat cuminți în fața ușii așteptând să descuie.    
Următoarele luni au fost foarte spornice pentru domnul Anundsen. Cel puțin o dată pe săptămână câte un urs polar intra în magazin și cumpăra măcar un frigider. Este adevărat, cazurile în care cumpărătorii cereau mai mult de unul, era de acum extrem de rare, dar domnul Anundsen era mulțumit. Mai ales că relația cu urșii polari părea să fie mult mai bună decât cea cu oamenii, mai mormăiau ei din când în când, dar nu aveau nimic de comentat. O singură neclaritate mai avea însă bărbatul și încercă să o lămurească cu ultimul client. Părea să fie un urs bătrân, căci avea o barbă albă și mare, trupul masiv și ochii adânci.
- Înțeleg căăă... Lars Thune v-a contactat cumva și astfel ați găsit magazinul meu, nu știu cum și nici nu mă interesează, dar ce naiba v-a spus de v-a convins să cumpărați frigidere tocmai acolo, la Cercul Polar?       
Ursul lăsă impresia că nici nu l-a auzit. Continuă să se plimbe încet printre rafturi, părând să adulmece mai degrabă viitorul decât lucruri palpabile. Se opri însă în fața unui televizor deschis pe National Geografic și arătă din priviri înspre ecranul de plastic. Bărbatul se apropie și urmărind câteva zeci de secunde imaginile cu ghețari desfăcându-se-n așchii, înțelese ce i-a stârnit pe urșii polari. Era vorba despre încălzirea globală.  
Și astfel, chiar de a doua zi, pe ușa magazinului de electrocasnice din strada Sognsveien, numărul 70, apăru un bilet scris cu marker albastru pe o bucată de hârtie A4 „Ne-am mutat. Ne găsiți în Svalbard”.


vineri, 8 mai 2020

Regretabila încurcătură

- De ce scrieți domnule Icsigreczet? – l-a întrebat reporterul pe celebrul poet căruia nimeni, dar absolut nimeni, nu îi citise vreodată poeziile.
- Pentruuu... păsări – s-a bâlbâit bărbatul, surprins de întrebare.
- Desigur, domnule Icsigreczet, înțeleg latura poetică a răspunsului dumneavoastră, dar să încercăm să coborâm puțin în plan pragmatic. Totuși, ați scris sute de poezii, poate mii, chiar zeci de mii, cele mai multe de dragoste, pe care nimeni nu le-a citit vreodată.
- O, ba daaa… - a murmurat bărbatul timid.
- Da?! Cine?
- Pescărușii! – a adăugat poetul, oarecum mirat că o asemenea explicație trebuia dezvelită și nu era de la sine înțeleasă.
- Haideți, domnule! Înțeleg inclinația dumneavoastră spre inefabil, spre liric, dar eu vorbesc despre lumea reală. Eu vorbesc despre lumea care ne înconjoară, despre oamenii care mișună în jurul nostru – a explicat reporterul mutând microfonul din dreapta în stânga și întorcându-se pentru a face un arc de cerc amplu cu brațul. V-a citit vreunul dintre ei poeziile?
Și atunci poetul a început să râdă în hohote și i-a răspuns descătușat, ca și cum i-ar fi înțeles în sfârșit nelămuririle.
- Ha, ha, ha… Dar, domnule reporter, ceea ce îmi arătați dumneavoastră nu este decât o copie, o copie nefericită a lumii de aici – a explicat el, ducând mâna la piept.

marți, 5 mai 2020

Îmblânzitorul de fiare

Într-o zi a venit la noi în sat un om. Cu trei tigri. Albi. A pus pe uliță câteva afișe pe care scria cu litere mari “Vino neamule să vezi tigrii fioroși. Duminica la 3, doar doi gologani”. Ne-am dus cu toții, de-a fir a păr. Tigrii erau ca zăpada de albi. Văzusem tigri doar în poze și toți erau galbeni și aveau dungi maronii, nu ca aceștia. Bărbatul zvâcnea dintr-un bici imaginar și tigrii săreau de pe butoi pe scaunul arătat de el. Erau trei scaune de la crâșma din sat, cu picioare solide de metal și capacul rotund din lemn de stejar, învelit în mușama cenușie. Apoi iar azvârlea din bici și tigrii săreau din nou unul peste altul, sau unii peste alții. Haidaaa țipa bărbatul și tigrul trecea printre brațele sale făcute cerc deasupra capului. Oamenii aplaudau, dar nu vă apropiați, îi avertizase bărbatul, par prietenoși dar sunt foarte fioroși, spunea el și oamenii se dădeau speriați înapoi. Și ca să ne arate cât de sălbateci erau tigrii săi albi, el a luat o găină din mâna lui Dulamă și i-a dat-o primului, care a înghițit-o pe dată, fără s-o mestece, după care a scos un răget asurzitor. Oamenii au aplaudat, deși eu nu înțelegeam de ce aplaudă tigrul ce a mâncat o găină nemestecată. Apoi bărbatul a adus o oaie, pe care al doilea tigru a înfulecat-o pe dată, căutând parcă din ochi prin mulțime încă una. În fine, pentru al treilea, bărbatul a adus o vacă. Tigrul a căscat gura mare, prin care pot să jur că am văzut noaptea cu luna și stelele toate, și a înghițit-o fără să clipească, doar coarnele le-a scuipat, scuturând a lehamite din cap. Toți s-au înfiorat. O Doamne, chiar sunt sălbateci tigrii aceștia, dar cum i-ai îmblânzit oare, a întrebat Aluscundu. Orice fiară poate fi îmblânzită, a răspuns bărbatul, strângându-și bicele imaginare și cercurile de foc. Chiar și timpul, l-am întrebat eu și bărbatul mi-a răvășit părul cu mâna lui mare și mi-a făcut semn din bărbie că da.
Ieri a venit în oraș circul. Cu trei tigri albi. Aș fi putut jura că bărbatul care i-a adus e același, niciun pic schimbat. A părut o secundă că vrea să-mi evite privirea, apoi mi-a zâmbit. Doar tigrii deveniseră parcă mai mari...         

vineri, 1 mai 2020

scaunului meu

i-au crescut mustăți
și s-a transformat într-o arătare sălbatecă
asemeni câinelui dingdong
cu picioare subțiri, grumazul prelung
și spinarea pudrat cafenie precum a unei tapiserii
țesută în ateliere gobelins

stă toată ziua pe jumătate ascuns sub birou
dar de fiecare dată când vreau să mă apropii
își arată colțurile și rânjește amenințător
scurmând cu ghearele tălpii parchetul
știe că vreau să-l încalec și să cutreier
în spinarea lui câmpia de ceasuri
ca să răpunem balaurul-zi

și atunci mă întorc în brațele moi
ale patului-urs